ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2830/2010

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 72/PI din 28 iulie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de executare a mandatului european

de arestare nr. BR.30.L.L.131840/2008 emis la 5 iulie 2010 de Curtea de Primă

Instanță din Bruxelles și s-a dispus predarea persoanei solicitate B.V.G. către

autoritățile judiciare belgiene.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin sesizarea înregistrată la instanță la

data de 21 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a trimis

semnalarea făcută de Interpol în ceea ce privește emiterea la data de 5 iulie 2010 a unui mandat european de arestare de către autoritățile belgiene în dosar nr. 2008/0176 – număr

de identificare caz : B.R. 30.L.L.131840/2008 de Curtea de Primă Instanță din

Bruxelles, Belgia pentru săvârșirea de către persoana solicitată B.V.G. a

infracțiunii de omor, în calitate de complice, prevăzută de art. 66, art. 392, art.

393 și art.394 din Codul penal belgian cu amendamentul Articolului 13 al Legii

din 10 iulie 1996.

La data de 20 iulie

2010, procurorul a procedat la identificarea persoanei solicitate B.V.G. în

prezența apărătorului din oficiu, av. A.B., aducându-i-se la cunoștință faptele

reținute în sarcina sa și încadrarea juridică a acestora conform procesului

verbal de identificare aflat în dosarul nr. 3016/II.5/2010 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Oradea și a dispus reținerea acestuia pe o durată de 24

ore prin ordonanța din 20 iulie 2010, dată în același dosar, prezentându-l

instanței.

Prin încheierea

penală nr. 23/PI din 21 iulie 2010, Curtea de Apel Oradea a dispus arestarea

persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, cu începere de la 21 iulie 2010.

Curtea, potrivit

dispozițiilor art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, a procedat la informarea

persoanei solicitate B.V.G. asupra existenței mandatului european de arestare

împotriva sa, în esență, asupra conținutului acestuia, asupra posibilității de

a consimți la predarea către statul solicitant, precum și cu privire la

drepturile sale procesuale, în prezența avocatului F.F.

Întrebată fiind

asupra consimțământului la predare, în conformitate cu art. 90 din Legea nr.

302/2004, persoana solicitată B.V.G., a declarat că nu este de acord cu

predarea sa către autoritățile judiciare belgiene și că se prevalează de regula

specialității.

Examinând cererea de

executare a mandatului european de arestare, pe baza actelor și lucrărilor de

la dosarul cauzei, curtea a constatat următoarele:

Mandatul european de

arestare conține toate informațiile prev. de art. 8 din Decizia-Cadru a

Consiliului Uniunii Europene din 13 iulie 2002 și respectiv cele cuprinse în

art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, și că potrivit art. 85 din Legea nr.

302/2004 cu referire la art. 2 alin. (2) din Decizia Cadru a Consiliului Uniunii

Europene, infracțiunile pentru care mandatul european s-a emis și pentru care

se solicită predarea cetățeanului român se regăsesc între faptele pentru care

există obligația de executare, iar în cauză nu este incident nici unul din

temeiurile de refuz al executării mandatului european de arestare prev. de art.

88 din Legea nr. 302/2004.

În aceste condiții,

curtea a constatat că, cererea transmisă de către autoritățile judiciare

belgiene pentru executarea mandatului de executare privindu-l pe B.V.G. este

întemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs persoana solicitată B.V.G., care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, arătând că îi este încălcat dreptul la libertate deoarece

din conținutul mandatului european de arestare rezultă că are calitatea de

martor, cum de altfel a fost și audiat în cauză de autoritățile belgiene.

Recursul este

neîntemeiat.

Înalta Curte,

verificând sentința penală recurată, potrivit criticilor formulate dar și din

oficiu, sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului rezultă că prima instanță a verificat îndeplinirea

condițiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru punerea în executare a

mandatului european de arestare.

S-a constatat că

mandatul conține toate informațiile prevăzute de legea specială, corelativ cu

Decizia – Cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iulie 2002, infracțiunile

pentru care s-a emis mandatul se regăsesc între faptele pentru care există obligația

de executare iar în cauză nu este incident nici unul din temeiurile de refuz al

executării.

Este adevărat că

dispozițiile privitoare la emiterea și executarea mandatului european de

arestare nu pot avea ca efect modificarea obligației de respectare a

drepturilor fundamentale, astfel cum sunt acestea consacrate în art. 6 din

Tratatul privind Uniunea Europeană.

Conform acestui text

„Uniunea va respecta drepturile fundamentale, așa cum sunt garantate de

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, semnată la Roma la 5 noiembrie 1950 și cum ele rezultă din tradițiile constituționale ale statelor

membre, ca principii generale ale legii comunitare.

Rezultă, așadar, că

executarea mandatelor se face sub condiția că drepturile și libertățile

fundamentale să fie respectate.

În speță, persoana

solicitată pretinde că îi este încălcat dreptul la libertate, căci este arestat

într-o cauză în care figurează ca martor.

Apărarea sa nu poate

fi primită, întrucât vizează fondul procesului aflat în derulare în fața

autorităților belgiene, aspect ce nu poate face obiectul verificărilor de care

este ținută instanța de executare a mandatului.

Din mandatul european

de arestare rezultă că persoana solicitată este acuzată de complicitate la

infracțiunea de omor, infracțiune pentru care există obligația de executare.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată.

Conform art. 20 din

Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul

parțial pentru apărătorul din oficiu desemnat până la prezentarea apărătorului

ales urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

persoana solicitată B.V.G. împotriva sentinței penale nr. 72/PI din 28 iulie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 4 august 2010.