ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

M.I.R.A., Centrul de Cooperare

Polițienească - Biroul Centrului Național Interpol, cu adresa din data de 09

decembrie 2009, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău,

semnalarea transmisă de Biroul Național - Interpol Bruxelles, Belgia, pentru

arestarea și predarea persoanei solicitate, P.G. (fiul lui G. și al E.), pe

numele căreia Curtea de Apel Bruxelles a emis la data de 25 noiembrie 2009 un

mandat european de arestare.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 64/32/2010, iar urmare

examinării actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Bacău, secția penală,

cauze minori și familie, prin sentința penală nr. 17/M.A.E. din 29 ianuarie

2010, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internațională în materie penală, modificată și completată, a admis cererea

formulată de Curtea de Apel Bruxelles, privind executarea mandatului european

de arestare nr. 161/V/06, emis la data de 25 noiembrie 2009 împotriva persoanei

solicitate P.G. (fiul lui G. și al E.) și a dispus predarea persoanei

solicitate autorităților judiciare belgiene.

Prin aceeași

hotărâre, prima instanță, în temeiul art. 90 alin. (6) și (10) din Legea nr. 302/2004,

a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării acesteia către

autoritățile belgiene, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 96 din Legea

nr. 302/2004, pentru o durată de 24 de zile, începând cu data de 31 ianuarie

2010 și până la data de 23 februarie 2010 și, în temeiul art. 90 alin. (13) din

Legea nr. 302/2004, a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

De asemenea,

în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prima

instanță a dispus comunicarea hotărârii de executare a mandatului european de

arestare autorității judiciare emitente, M.J.L.C. - Direcția Drept

Internațional și Tratate și M.A.I. - Centrul de Cooperare Polițienească

Intenatională.

În temeiul art.

17 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în

materie penală, modificată și completată, a dispus traducerea prezentei

hotărâri și a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară

emitentă, desemnând, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 178/1997 și art. 15

alin. (2) din Ordinul nr. 1054/2005 emis de M.J. pentru aprobarea

Regulamentului de aplicare a Legii nr. 178/1997, ca traducător pe doamna

interpret P.I.A. pentru efectuarea traducerii în regim de urgență a

înscrisurilor din limba română în limba franceză, traduceri care se vor

efectua.

Prima

instanță a constatat că persoana solicitată a avut apărător ales, iar în

temeiul art. 80 din Legea nr. 302/2004 a stabilit să rămână în sarcina statului

cheltuielile judiciare avansate de statul român.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Bacău, în conformitate cu prevederile art. 88

3

din Legea nr. 302/2004

modificată și completată, a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a

adus la cunoștință semnalarea transmisă și i-a înmânat această semnalare,

tradusă și în limba română, iar la data de 25 ianuarie 2010, prin ordonanța nr.

2494/l 1/5/2010/2009 din aceeași dată (fila 3 dosar parchet), I.P.J. Bacău -

Serviciul de Investigații Criminale, a dispus, în baza art. 88 din Legea nr. 302/2004,

reținerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data

de 25 ianuarie 2010, orele 15,30.

S-a mai

relevat că, potrivit dispozițiilor art. 88

3

alin. (2) din Legea nr. 302/2004,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău i-a adus la cunoștință persoanei

solicitate motivele reținerii și, în conformitate cu prevederile art. 89 din

Legea nr. 302/2004 modificată, a sesizat Curtea de Apel Bacău cu adresa din

data de 26 ianuarie 2010, în vederea arestării persoanei solicitate, potrivit art.

90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Prin

încheierea nr. 6/M.E.A. din data de 26 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de

Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 90 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în

materie penală, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pentru o durată de 5

zile, începând cu data de 26 ianuarie 2010 și până la data de 30 ianuarie 2010.

De asemenea,

prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (2) teza finală

din sus-menționata lege, s-a fixat termen pentru prezentarea de către Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Bacău a mandatului european de arestare, însoțit și

de traducerea în limba română.

Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu adresa din data de 29 ianuarie 2010, a

înaintat mandatul european de arestare, însoțit și de traducerea în limba

română.

S-a reținut,

din cele menționate în mandatul european de arestare, că persoana solicitată P.G.,

este urmărită de autoritățile judiciare belgiene în vederea executării pedepsei

penale de 3 ani și 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals

în informatică, însușire de profituri frauduloase prin intermediul sistemelor

electronice în formă consumată sau de tentativă și asociere pentru săvârșirea

de infracțiuni, prev. de art. 2, art. 25, art. 51, art. 53, art. 65, art. 66, art.

79, art. 193, art. 210 bis, art. 322-326, art. 504 alin. (51) și (52) C. pen.

Belgian, art. 24 din Legea din 15 iunie 1935, art. 210 și art. 211 din Codul de

Instrucție Criminală.

În mandatul

european de arestare s-a menționat că, în fapt, la data de 3 septembrie 2004,

numitul I.G. se afla în posesia, printre altele, a trei cartele magnetice de

membru T., care fac obiectul arestului preventiv, iar pe banda magnetică a

acestor cartele se reportaseră fraudulos datele de carte de credit și trei

cărți de credit de la banca M.B.N.A.E. și de la H.B., reținându-se, totodată

că, în perioada de la 1 - 3 septembrie 2004 inclusiv, au fost efectuate mai

multe retrageri de bani cu ajutorul a două cartele T., cât și o tentativă de

retragere, de fiecare dată în localitatea Laeken, în imediata apropiere a

reședinței lui G.I., apreciindu-se ca evidentă implicarea acestuia, întrucât a

fost, de altfel, condamnat definitiv (fiind arestat la 9 august 2005).

S-a mai

reținut că pe banda magnetică a uneia dintre aceste cartele, s-a regăsit

numărul cărții de credit, aparținând lui P.G. și emisă de către H.B.,

constatându-se că tocmai cu acest număr, cu trei zile înaintea arestării sale,

G.I. a efectuat retrageri de bani, în suma totală de 1.800,00 euro, iar în

acest scop trebuia să se folosească un cod pin, ceea ce a condus la concluzia

că deținătorul cartelei a fost fie foarte neglijent, fie foarte cooperant.

De asemenea,

s-a mai relevat că într-o altă cartelă (emisă de către M.B.N.A.B. din Marea

Britanie), aparținând tot lui P.G., iar cu ajutorul acesteia s-a efectuat o

retragere de 1.850,00 euro.

În conținutul

aceluiași mandat european de arestare se mai menționează că un alt suspect, I.F.,

a identificat în înregistrările unor conversații telefonice între G.I. și o

altă persoană, vocea numitului P.G., discuții în care se făceau referiri la

cărți de credit false sau furate, la coduri pin și retrageri de bani,

constatându-se, de asemenea, că urmăritul P.G. este văr cu soția numitului I.

S-a mai

relevat că urmare unei comisii rogatorii la Londra, s-a ajuns la concluzia că

tranzacțiile se regăseau în extrasele de cont de la M.B.N.A.B., care s-au

identificat în locuința lui P.G., iar în urma percheziției efectuate s-a mai

găsit o servietă conținând mai multe cărți de credit originale, pe numele

aceluiași P.G.

S-a mai

constatat că datele de pe banda magnetică a trei dintre aceste cărți erau

copiate, iar numerele de pe cele trei cărți de credit se regăseau pe alte trei

cărți de membru T., găsite asupra lui G.I.

De asemenea,

s-a mai menționat că din conținutul a două scrisori expediate din închisoare de

către F.I. și, respectiv G.I., s-a desprins concluzia că deținutul P.G. nu era

străin de cele întâmplate, ci era o persoană în care G.I. avea deplină

încredere.

S-a conchis

în sensul că situația materială a numitului P.G. este mai mult decât prosperă

pentru o persoană care își câștigă existența ca muncitor pe stadionul Wembley,

deoarece acesta posedă nu mai puțin de trei locuințe în Londra (deși prețurile

de achiziție a unor imobile pe piața imobiliară londoneză nu sunt chiar la

îndemâna oricui).

Fiind

prezentată în fața primei instanțe, în conformitate cu prevederile art. 90 alin.

(3) din Legea nr. 302/2004, persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință

drepturile procesuale, existența mandatului european de arestare, conținutul

acestuia, posibilitatea de a consimți la predare către statul solicitant,

precum și posibilitatea de renunțare la regula specialității.

Curtea de

Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 90 alin. (10)

din Legea nr. 302/2004, a procedat la audierea persoanei solicitate, prilej cu

care, aceasta a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritatea

solicitantă, întrucât nu a săvârșit faptele pentru care a fost condamnată și că

nu a fost în Belgia în perioada de referință.

Prima

instanță a constatat că, pe de o parte, faptele pentru care s-a emis mandatul

european de arestare au fost săvârșite pe teritoriul Belgiei și sunt dintre

infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 302/2004,

iar pe de altă parte, că pedeapsa maximă prevăzută de legea penală belgiană

pentru infracțiunile pentru care a fost judecată persoana solicitată este 5 ani

închisoare și a reținut totodată că, în cauză, nu există nici unul dintre

motivele obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare

prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Referitor la

poziția persoanei solicitate care s-a opus să fie predată autorității emitente

a mandatului european, întrucât a susținut că nu a săvârșit faptele pentru care

a fost judecat, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a

apreciat că nu are competența de a examina temeinicia acuzațiilor aduse sau

legalitatea procesului penal desfășurat împotriva sa de către autoritățile

judiciare belgiene, autoritatea judiciară română având exclusiv rolul unui organ

de executare al mandatului european de arestare împotriva persoanei solicitate.

A mai relevat

în considerente, că persoana solicitată va putea solicita autorităților

judiciare belgiene rejudecarea cauzei, în prezența sa, în situația în care

hotărârea de condamnare care a stat la baza emiterii mandatului european de

arestare s-a pronunțat în lipsă (în sensul că persoana în cauză nu a fost

citată personal și nici informată în orice alt mod cu privire la data și locul

ședinței de judecată care a condus la hotărârea pronunțată în lipsă).

De asemenea,

prima instanță a considerat că fiind îndeplinite condițiile legale de executare

a mandatului european de arestare prevăzute de Legea nr. 302/2004, apreciind,

ca irelevante, atât înscrisurile depuse de persoana solicitată care atestau un

refuz al autorităților britanice de a executa o cerere de extrădare formulată

de către autoritățile belgiene cu privire la aceleași fapte, cât și

înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către persoana solicitată care relevau

existența unei situații familiale nefavorabile.

Prima

instanță, pe cale de consecință, a admis cererea formulată de autoritatea

judiciară belgiană privind executare mandatului european de arestare emis la 25

ianuarie 2009 împotriva persoanei solicitate P.G. și a dispus arestarea

acesteia în vederea predării pentru o perioadă de 24 de zile, începând cu data

de 31 ianuarie 2010 și până la 23 februarie 2010, emițând, în cauză, mandatul

de arestare nr. 6/M.E.A. din 29 ianuarie 2010.

Împotriva sentinței

sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs persoana solicitată P.G.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele expuse în

practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din

oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauza

supusă analizei, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie,

a fost investită cu solicitarea autorităților judiciare belgiene de predare a numitului

P.G. în vederea executării unui mandat european de arestare, cu privire la

care, după traducerea sa în limba română, s-a procedat apoi la verificarea

conținutului său și, astfel prima instanță a constatat că acesta cuprinde toate

informațiile necesare potrivit dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 302/2004 cu

modificările ulterioare.

Persoana

solicitată a fost reținută 24 ore începând cu 25 ianuarie 2010 ora 15,30, prin

ordonanța nr. 2494/II/5/2009 din 25 ianuarie 2009, dată de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul cu același număr și apoi prezentată în

fața instanței, care a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2)

din Legea nr. 302/2004, modificată.

Ulterior,

prin încheierea de ședință nr. 6/M.A.E. din 26 ianuarie 2010, pronunțată de aceeași

instanță, persoana solicitată a fost arestată preventiv pe o perioadă de 5 de

zile, începând cu 26 ianuarie 2010 până la 30 ianuarie 2010 inclusiv,

fixându-se termen pentru soluționarea cauzei la 29 ianuarie 2010.

Se constată

că la 29 ianuarie 2010, cu ocazia audierii persoanei solicitate, în condițiile art.

90 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a declarat că nu consimte la

predarea sa către autoritățile belgiene, întrucât nu este vinovat de faptele

pentru care s-a efectuat această solicitare și că nu a cunoscut nimic despre

vreun proces ce s-ar fi desfășurat în Belgia.

În speță, Înalta

Curte constată că, într-adevăr persoana solicitată este cercetată de

autoritățile judiciare belgiene, care au emis mandat european de arestare la 25

ianuarie 2010, pe numele aceleiași persoane, cercetată sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de fals în sistemul informatic, însușire de profituri

frauduloase prin intermediul sistemelor electronice în formă consumată sau de

tentativă și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 2, art. 25,

art. 51, art. 53, art. 65, art. 66, art. 79, art. 193, art. 210 bis, art. 322-326,

art. 504 al. 51 și 52 C. pen. Belgian, art. 24 din Legea din 15 iunie 1935, art.

210 și art. 211 din Codul de Instrucție Criminală.

Față de

această împrejurare, Înalta Curte constată că instanța de fond, reținând în mod

justificat că persoana solicitată P.G. nu a renunțat la principiul

specialității, a procedat în mod corect, atunci când a apreciat că, pentru o mai

bună înfăptuire a actului de justiție se impune predarea persoanei solicitate

către autoritățile judiciare belgiene, asigurându-se astfel, condiții mai bune

pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată

nu a recunoscut învinuirile aduse, susținând că în perioada 2003-2005 nu a fost

pe teritoriul belgian.

Rațiunea

mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția

că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii

Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în

fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În același

sens, Înalta Curte reține că mandatul european de arestare se execută astfel

cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza

principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu

dispozițiile Decizie-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002,

publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L. 190/1 din 18

iulie 2002, instanța națională neavând competența de a verifica legalitatea

procedurilor desfășurate pe parcursul procesului penal în statul solicitant și

nici temeinicia acuzațiilor aduse persoanei solicitate.

De altfel,

susținerile recurentului persoană solicitată relativ la faptul că, în cazul în

care va fi predat autorităților judiciare din Belgia i-ar fi grav afectată

viața de familie, că nu a știut de existența vreunui proces în fața

autorităților judiciare belgiene și că în perioada reținută în mandatul

european de arestare nu s-ar fi aflat pe teritoriul statului belgian, nu pot

constitui temeiuri solide, pertinente și suficiente pentru ca prima instanță să

refuze executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate,

cu atât mai mult cu cât aceasta nu a depus la dosar nici un înscris doveditor

referitor la împrejurarea dacă persoana solicitată a fost sau nu în Belgia în

perioada de referință.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că prima instanță a procedat corect atunci când, apreciind că nu

există nici unul dintre motivele obligatorii ori opționale de refuz al

executării mandatului european de arestare, prevăzute de dispozițiile art. 88 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus admiterea cererii de punere în

executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din

Belgia, sub nr. 161/V06 la data de 25 ianuarie 2009, împotriva persoanei

solicitate P.G. și a dispus arestarea acesteia în vederea predării pentru o

perioadă de 24 de zile, începând cu data de 31 ianuarie 2010 și până la 23

februarie 2010, emițând, astfel mandatul de arestare nr. 6/M.E.A. din 29

ianuarie 2010.

Cât privește

respectarea dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., Înalta Curte

reține că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este

considerată ca fiind legitimă, dacă a fost arestată sau deținută în vederea

aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o

infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin

dispozițiile anterior invocate, se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe

baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca

atare de legea internă.

Nu există

însă, o definire exactă a noțiunii de motive verosimile sau motive plauzibile,

Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate și apreciate ca

atare de statele naționale, în raport de circumstanțele fiecărui caz în parte.

În atare

condiții, existând un mandat european de arestare instanța de fond a procedat

corect conformându-se dispozițiilor art. 89 și următoarele din Legea nr. 302/2004,

procedând în consecință și luând măsuri privind predarea persoanei solicitate,

potrivit art. 96 din Legea nr. 302/2004, modificată .

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată P.G. împotriva

sentinței penale nr. 17/M.A.E. din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău,

secția penală, cauze minori și familie.

În baza

dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 302/2004 modificată raportat la art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., va stabili ca suma de 320 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană solicitată, să se

plătească din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.G. împotriva sentinței

penale nr. 17/M.A.E. din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și familie.

Suma de 320

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul

persoană solicitată, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 8 februarie 2010.