ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 475/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: M.I.R.A., Centrul de Cooperare Polițienească - Biroul Centrului Național Interpol, cu adresa din data de 09 decembrie 2009, a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, semnalarea transmisă de Biroul Național - Interpol Bruxelles, Belgia, pentru arestarea și predarea persoanei solicitate, P.G. (fiul lui G. și al E.), pe numele căreia Curtea de Apel Bruxelles a emis la data de 25 noiembrie 2009 un mandat european de arestare. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. 64/32/2010, iar urmare examinării actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, prin sentința penală nr. 17/M.A.E.

din 29 ianuarie 2010, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, a admis cererea formulată de Curtea de Apel Bruxelles, privind executarea mandatului european de arestare nr. 161/V/06, emis la data de 25 noiembrie 2009 împotriva persoanei solicitate P.G. (fiul lui G. și al E.) și a dispus predarea persoanei solicitate autorităților judiciare belgiene. Prin aceeași hotărâre, prima instanță, în temeiul art. 90 alin. (6) și (10) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării acesteia către autoritățile belgiene, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 96 din Legea nr. 302/2004, pentru o durată de 24 de zile, începând cu data de 31 ianuarie 2010 și până la data de 23 februarie 2010 și, în temeiul art. 90 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, prima instanță a dispus comunicarea hotărârii de executare a mandatului european de arestare autorității judiciare emitente, M.J.L.C. - Direcția Drept Internațional și Tratate și M.A.I. - Centrul de Cooperare Polițienească Intenatională. În temeiul art. 17 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, a dispus traducerea prezentei hotărâri și a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă, desemnând, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 178/1997 și art. 15 alin. (2) din Ordinul nr. 1054/2005 emis de M.J. pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 178/1997, ca traducător pe doamna interpret P.I.A.

pentru efectuarea traducerii în regim de urgență a înscrisurilor din limba română în limba franceză, traduceri care se vor efectua. Prima instanță a constatat că persoana solicitată a avut apărător ales, iar în temeiul art. 80 din Legea nr. 302/2004 a stabilit să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de statul român. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art. 88 3 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a adus la cunoștință semnalarea transmisă și i-a înmânat această semnalare, tradusă și în limba română, iar la data de 25 ianuarie 2010, prin ordonanța nr. 2494/l 1/5/2010/2009 din aceeași dată (fila 3 dosar parchet), I.P.J.

Bacău - Serviciul de Investigații Criminale, a dispus, în baza art. 88 din Legea nr. 302/2004, reținerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 25 ianuarie 2010, orele 15,30. S-a mai relevat că, potrivit dispozițiilor art. 88 3 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău i-a adus la cunoștință persoanei solicitate motivele reținerii și, în conformitate cu prevederile art. 89 din Legea nr. 302/2004 modificată, a sesizat Curtea de Apel Bacău cu adresa din data de 26 ianuarie 2010, în vederea arestării persoanei solicitate, potrivit art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004. Prin încheierea nr. 6/M.E.A.

din data de 26 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pentru o durată de 5 zile, începând cu data de 26 ianuarie 2010 și până la data de 30 ianuarie 2010. De asemenea, prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (2) teza finală din sus-menționata lege, s-a fixat termen pentru prezentarea de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a mandatului european de arestare, însoțit și de traducerea în limba română. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu adresa din data de 29 ianuarie 2010, a înaintat mandatul european de arestare, însoțit și de traducerea în limba română.

S-a reținut, din cele menționate în mandatul european de arestare, că persoana solicitată P.G., este urmărită de autoritățile judiciare belgiene în vederea executării pedepsei penale de 3 ani și 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în informatică, însușire de profituri frauduloase prin intermediul sistemelor electronice în formă consumată sau de tentativă și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 2, art. 25, art. 51, art. 53, art. 65, art. 66, art. 79, art. 193, art. 210 bis, art. 322-326, art. 504 alin. (51) și (52) C. pen. Belgian, art. 24 din Legea din 15 iunie 1935, art. 210 și art. 211 din Codul de Instrucție Criminală. În mandatul european de arestare s-a menționat că, în fapt, la data de 3 septembrie 2004, numitul I.G.

se afla în posesia, printre altele, a trei cartele magnetice de membru T., care fac obiectul arestului preventiv, iar pe banda magnetică a acestor cartele se reportaseră fraudulos datele de carte de credit și trei cărți de credit de la banca M.B.N.A.E. și de la H.B., reținându-se, totodată că, în perioada de la 1 - 3 septembrie 2004 inclusiv, au fost efectuate mai multe retrageri de bani cu ajutorul a două cartele T., cât și o tentativă de retragere, de fiecare dată în localitatea Laeken, în imediata apropiere a reședinței lui G.I., apreciindu-se ca evidentă implicarea acestuia, întrucât a fost, de altfel, condamnat definitiv (fiind arestat la 9 august 2005). S-a mai reținut că pe banda magnetică a uneia dintre aceste cartele, s-a regăsit numărul cărții de credit, aparținând lui P.G.

și emisă de către H.B., constatându-se că tocmai cu acest număr, cu trei zile înaintea arestării sale, G.I. a efectuat retrageri de bani, în suma totală de 1.800,00 euro, iar în acest scop trebuia să se folosească un cod pin, ceea ce a condus la concluzia că deținătorul cartelei a fost fie foarte neglijent, fie foarte cooperant. De asemenea, s-a mai relevat că într-o altă cartelă (emisă de către M.B.N.A.B. din Marea Britanie), aparținând tot lui P.G., iar cu ajutorul acesteia s-a efectuat o retragere de 1.850,00 euro. În conținutul aceluiași mandat european de arestare se mai menționează că un alt suspect, I.F., a identificat în înregistrările unor conversații telefonice între G.I. și o altă persoană, vocea numitului P.G., discuții în care se făceau referiri la cărți de credit false sau furate, la coduri pin și retrageri de bani, constatându-se, de asemenea, că urmăritul P.G.

este văr cu soția numitului I. S-a mai relevat că urmare unei comisii rogatorii la Londra, s-a ajuns la concluzia că tranzacțiile se regăseau în extrasele de cont de la M.B.N.A.B., care s-au identificat în locuința lui P.G., iar în urma percheziției efectuate s-a mai găsit o servietă conținând mai multe cărți de credit originale, pe numele aceluiași P.G. S-a mai constatat că datele de pe banda magnetică a trei dintre aceste cărți erau copiate, iar numerele de pe cele trei cărți de credit se regăseau pe alte trei cărți de membru T., găsite asupra lui G.I. De asemenea, s-a mai menționat că din conținutul a două scrisori expediate din închisoare de către F.I. și, respectiv G.I., s-a desprins concluzia că deținutul P.G.

nu era străin de cele întâmplate, ci era o persoană în care G.I. avea deplină încredere. S-a conchis în sensul că situația materială a numitului P.G. este mai mult decât prosperă pentru o persoană care își câștigă existența ca muncitor pe stadionul Wembley, deoarece acesta posedă nu mai puțin de trei locuințe în Londra (deși prețurile de achiziție a unor imobile pe piața imobiliară londoneză nu sunt chiar la îndemâna oricui). Fiind prezentată în fața primei instanțe, în conformitate cu prevederile art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, persoanei solicitate i s-au adus la cunoștință drepturile procesuale, existența mandatului european de arestare, conținutul acestuia, posibilitatea de a consimți la predare către statul solicitant, precum și posibilitatea de renunțare la regula specialității.

Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în temeiul art. 90 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, a procedat la audierea persoanei solicitate, prilej cu care, aceasta a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritatea solicitantă, întrucât nu a săvârșit faptele pentru care a fost condamnată și că nu a fost în Belgia în perioada de referință. Prima instanță a constatat că, pe de o parte, faptele pentru care s-a emis mandatul european de arestare au fost săvârșite pe teritoriul Belgiei și sunt dintre infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, iar pe de altă parte, că pedeapsa maximă prevăzută de legea penală belgiană pentru infracțiunile pentru care a fost judecată persoana solicitată este 5 ani închisoare și a reținut totodată că, în cauză, nu există nici unul dintre motivele obligatorii de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Referitor la poziția persoanei solicitate care s-a opus să fie predată autorității emitente a mandatului european, întrucât a susținut că nu a săvârșit faptele pentru care a fost judecat, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a apreciat că nu are competența de a examina temeinicia acuzațiilor aduse sau legalitatea procesului penal desfășurat împotriva sa de către autoritățile judiciare belgiene, autoritatea judiciară română având exclusiv rolul unui organ de executare al mandatului european de arestare împotriva persoanei solicitate.

A mai relevat în considerente, că persoana solicitată va putea solicita autorităților judiciare belgiene rejudecarea cauzei, în prezența sa, în situația în care hotărârea de condamnare care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare s-a pronunțat în lipsă (în sensul că persoana în cauză nu a fost citată personal și nici informată în orice alt mod cu privire la data și locul ședinței de judecată care a condus la hotărârea pronunțată în lipsă).

De asemenea, prima instanță a considerat că fiind îndeplinite condițiile legale de executare a mandatului european de arestare prevăzute de Legea nr. 302/2004, apreciind, ca irelevante, atât înscrisurile depuse de persoana solicitată care atestau un refuz al autorităților britanice de a executa o cerere de extrădare formulată de către autoritățile belgiene cu privire la aceleași fapte, cât și înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către persoana solicitată care relevau existența unei situații familiale nefavorabile. Prima instanță, pe cale de consecință, a admis cererea formulată de autoritatea judiciară belgiană privind executare mandatului european de arestare emis la 25 ianuarie 2009 împotriva persoanei solicitate P.G.

și a dispus arestarea acesteia în vederea predării pentru o perioadă de 24 de zile, începând cu data de 31 ianuarie 2010 și până la 23 februarie 2010, emițând, în cauză, mandatul de arestare nr. 6/M.E.A. din 29 ianuarie 2010. Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal, a formulat recurs persoana solicitată P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele expuse în practicaua prezentei decizii. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: În cauza supusă analizei, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, a fost investită cu solicitarea autorităților judiciare belgiene de predare a numitului P.G.

în vederea executării unui mandat european de arestare, cu privire la care, după traducerea sa în limba română, s-a procedat apoi la verificarea conținutului său și, astfel prima instanță a constatat că acesta cuprinde toate informațiile necesare potrivit dispozițiilor art. 79 din Legea nr. 302/2004 cu modificările ulterioare. Persoana solicitată a fost reținută 24 ore începând cu 25 ianuarie 2010 ora 15,30, prin ordonanța nr. 2494/II/5/2009 din 25 ianuarie 2009, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul cu același număr și apoi prezentată în fața instanței, care a procedat la informarea acesteia, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată. Ulterior, prin încheierea de ședință nr. 6/M.A.E.

din 26 ianuarie 2010, pronunțată de aceeași instanță, persoana solicitată a fost arestată preventiv pe o perioadă de 5 de zile, începând cu 26 ianuarie 2010 până la 30 ianuarie 2010 inclusiv, fixându-se termen pentru soluționarea cauzei la 29 ianuarie 2010. Se constată că la 29 ianuarie 2010, cu ocazia audierii persoanei solicitate, în condițiile art. 90 din Legea nr. 302/2004, persoana solicitată a declarat că nu consimte la predarea sa către autoritățile belgiene, întrucât nu este vinovat de faptele pentru care s-a efectuat această solicitare și că nu a cunoscut nimic despre vreun proces ce s-ar fi desfășurat în Belgia.

În speță, Înalta Curte constată că, într-adevăr persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare belgiene, care au emis mandat european de arestare la 25 ianuarie 2010, pe numele aceleiași persoane, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în sistemul informatic, însușire de profituri frauduloase prin intermediul sistemelor electronice în formă consumată sau de tentativă și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 2, art. 25, art. 51, art. 53, art. 65, art. 66, art. 79, art. 193, art. 210 bis, art. 322-326, art. 504 al. 51 și 52 C. pen. Belgian, art. 24 din Legea din 15 iunie 1935, art. 210 și art. 211 din Codul de Instrucție Criminală. Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că instanța de fond, reținând în mod justificat că persoana solicitată P.G.

nu a renunțat la principiul specialității, a procedat în mod corect, atunci când a apreciat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare belgiene, asigurându-se astfel, condiții mai bune pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât persoana solicitată nu a recunoscut învinuirile aduse, susținând că în perioada 2003-2005 nu a fost pe teritoriul belgian. Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În același sens, Înalta Curte reține că mandatul european de arestare se execută astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Decizie-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L. 190/1 din 18 iulie 2002, instanța națională neavând competența de a verifica legalitatea procedurilor desfășurate pe parcursul procesului penal în statul solicitant și nici temeinicia acuzațiilor aduse persoanei solicitate.

De altfel, susținerile recurentului persoană solicitată relativ la faptul că, în cazul în care va fi predat autorităților judiciare din Belgia i-ar fi grav afectată viața de familie, că nu a știut de existența vreunui proces în fața autorităților judiciare belgiene și că în perioada reținută în mandatul european de arestare nu s-ar fi aflat pe teritoriul statului belgian, nu pot constitui temeiuri solide, pertinente și suficiente pentru ca prima instanță să refuze executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a depus la dosar nici un înscris doveditor referitor la împrejurarea dacă persoana solicitată a fost sau nu în Belgia în perioada de referință.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanță a procedat corect atunci când, apreciind că nu există nici unul dintre motivele obligatorii ori opționale de refuz al executării mandatului european de arestare, prevăzute de dispozițiile art. 88 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, a dispus admiterea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare din Belgia, sub nr. 161/V06 la data de 25 ianuarie 2009, împotriva persoanei solicitate P.G. și a dispus arestarea acesteia în vederea predării pentru o perioadă de 24 de zile, începând cu data de 31 ianuarie 2010 și până la 23 februarie 2010, emițând, astfel mandatul de arestare nr. 6/M.E.A.

din 29 ianuarie 2010. Cât privește respectarea dispozițiilor art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., Înalta Curte reține că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă, dacă a fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. Prin dispozițiile anterior invocate, se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă.

Nu există însă, o definire exactă a noțiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate și apreciate ca atare de statele naționale, în raport de circumstanțele fiecărui caz în parte. În atare condiții, existând un mandat european de arestare instanța de fond a procedat corect conformându-se dispozițiilor art. 89 și următoarele din Legea nr. 302/2004, procedând în consecință și luând măsuri privind predarea persoanei solicitate, potrivit art. 96 din Legea nr. 302/2004, modificată . Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată P.G. împotriva sentinței penale nr. 17/M.A.E.

din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. În baza dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 302/2004 modificată raportat la art. 192 alin. (3) C. proc. pen., va stabili ca suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană solicitată, să se plătească din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.G. împotriva sentinței penale nr. 17/M.A.E. din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană solicitată, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2010.