ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 11/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor și actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 447/F din 27 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă sesizarea autorităților judiciare belgiene și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 04 decembrie 2010 de Judecătorul de instrucție din cadrul Tribunalului de Primă instanță din Bruxelles, Belgia, privind pe cetățeanul român L.G. S-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritățile belgiene, cu condiția respectării regulii specialității, precum și cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Persoana solicitată a fost arestată, prin aceeași sentință, în vederea predării către autoritățile belgiene pe o perioadă de 29 zile, de la 27 decembrie 2010 la 24 ianuarie 2011, inclusiv, constatându-se că a fost reținută la data de 26 decembrie 2010. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că prin adresa nr. 2404/II-5/2010 din 27 decembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, în vederea desfășurării procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare, emis la 04 decembrie 2010 de către Judecătorul de instrucție din cadrul Tribunalului de Primă instanță din Bruxelles, Belgia, față de numitul L.G.

– cetățean român, pentru săvârșirea infracțiunii de crimă pentru facilitarea furtului. În data de 26 decembrie 2010, ora 23 30 , urmare a sesizării Biroului Național Interpol, s-a luat de către procuror măsura reținerii persoanei solicitate pentru 24 ore în baza ordonanței nr. 80 din 27 decembrie 2010. Procedând la verificările ce se impuneau privind actele depuse la dosarul cauzei, însoțite de traducerea în limba română, Curtea de Apel București a constatat că mandatul european de arestare a fost emis la 04 decembrie 2010 de autoritățile judiciare belgiene pe numele cetățeanului român L.G., identificat cu nume, prenume, domiciliu, data și locul nașterii, pentru săvârșirea infracțiunii de crimă pentru facilitarea furtului, prevăzută în art. 66, art. 392, art. 393, art. 394, art. 461, art. 468, art. 475 din Codul penal belgian, infracțiune pentru care durata maximă a sancțiunii este închisoarea pe viață.

Curtea a mai reținut că din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că acesta are la bază un mandat de arestare internațională în lipsă emis la data de 04 decembrie 2010 de Judecătorul de instrucție din cadrul Tribunalului de Primă instanță din Bruxelles, iar în fapt, s-a reținut că la data de 24 iulie 2010, în jurul orei 11 50 , corpul neînsuflețit al numitului D.L. a fost găsit de unul dintre vecinii săi, în bijuteria pe care o deținea la adresa rue du Midi n° 29 la 1000 – Bruxelles, victima fiind găsită legată și prezentând numeroase urme de lovituri la nivelul feței, autopsia stabilind că decesul a survenit prin asfixiere în urma manevrelor de ștrangulare și de compresie facială.

Exploatarea înregistrărilor camerelor de supraveghere situate în apropiere a relevat prezența unei persoane cu comportament suspect, în ziua faptelor la ora probabilă a comiterii acestora. De asemenea, un al doilea individ a apărut în înregistrările video, având o fizionomie caracteristică, cu craniul ras și tatuaj la nivelul cefei, de o anumită greutate. În urma difuzării imaginilor surprinse de camerele video de serviciile INTERPOL/EUROPOL s-a ajuns la identificarea individului cu craniul ras ca fiind numitul L.G..,existând date că acesta ar fi purtătorul unui tatuaj la ceafă i că a întrerupt sporturile de luptă. De asemenea, din cuprinsul mandatului european de arestare a mai reieșit, în privința situației de fapt reținute, că persoana solicitată ar fi fost cel care ar fi aplicat lovituri victimei D.L.

pentru a obține de la acesta deschiderea seifului în al cărui conținut erau mai multe kilograme de aur și ar fi fost cunoscut și de serviciile de poliție franceză și italiană. S-a mai specificat că exploatarea datelor telefonice obținute au indicat o serie de contacte între numere românești pe rețele ce acopereau locul faptelor și cei care la ora la care au apărut persoanele al căror comportament era suspect pe camerele de supraveghere. În respectarea dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, persoanei solicitate i-au fost aduse la cunoștință drepturile prevăzute de art. 91 din aceeași lege, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare, aceasta declarând că nu înțelege să consimtă, astfel că a fost audiată, prilej cu care nu a ridicat obiecțiuni vizând identitatea și nici nu a invocat vreun motiv de refuz la executare.

A recunoscut că a fost în Bruxelles, susținând însă că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii ce i se reține în sarcină. Curtea, constatând îndeplinite cerințele punerii în executare a mandatului european de arestare, inexistența vreunui motiv de refuz la predare, iar legat de apărările făcute în cauză cu referire la starea precară de sănătate a persoanei solicitate, că aceasta nu constituie un motiv obligatoriu sau opțional de refuz dintre cele expres reglementate de art.88 din legea specială, a concluzionat asupra admiterii sesizării autorităților belgiene și a punerii în executare a mandatului european de arestare.

S-a mai motivat în considerentele sentinței recurate că potrivit dispozițiilor art. 96 din legea specială, în mod excepțional, predarea poate fi amânată temporar, pentru motive umanitare serioase, în sensul conturării unor temeiuri suficiente pentru a se crede că predarea va periclita, în mod evident, viața sau sănătatea persoanei solicitate, ori, în cauză, la dosar nu au fost depuse acte medicale care să ateste afecțiunile de care ar suferi aceasta și, de altfel, nici nu s-a formulat vreo cerere de amânare temporară a predării. Împotriva acestei hotărâri a formulat, în termen legal, recurs persoana solicitată, fără a formula critici însă. Apărătorul desemnat din oficiu recurentului persoană solicitată a invocat în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție probleme de sănătate pe care le are acesta, arătând că punerea în executare a mandatului european de arestare ar fi de natură a agrava boala de care persoana solicitată suferă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul formulat din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Prima instanță a pronunțat o hotărâre care respectă condițiile și cerințele stabilite printr-o procedură specială ce privește cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu referire în cauză la instituția mandatului european de arestare. Astfel, examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor Legii nr. 302/2004, prin cooperarea judiciară în materie penală, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de actele normative menționate pentru a se proceda la arestarea și punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele cetățeanului român L.G.

de către Judecătorul de instrucție din cadrul Tribunalului de Primă instanță din Bruxelles, Belgia. Din examinarea faptelor prezentate în cuprinsul mandatului european de arestare a rezultat că cetățeanul român L.G., în data de 24 iulie 2010, ar fi aplicat lovituri victimei D.L., în timp ce se afla în bijuteria pe care o deținea la adresa rue du Midi n 0 29 la 1000, Bruxelles, în scopul de a obține deschiderea seifului în care se aflau mai multe kilograme aur, urmare a loviturilor primite și a manevrelor de ștrangulare și compresie facială, victima decedând. Fapta ce i se impută persoanei solicitate, incriminată în dreptul penal belgian – „crimă pentru facilitarea furtului” – fiind prevăzută cu o pedeapsă a cărei durată maximă este închisoarea pe viață.

Cât privește motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute în mod expres în dispozițiile art. 88 din legea specială, Înalta Curte apreciază că niciunul dintre cele obligatorii nu-și află incidența în cauză, în procedura executării mandatului european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, neavând competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispusă de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

Susținerea potrivit căreia starea de sănătate a persoanei solicitate ar constitui un impediment în punerea în executare a mandatului european de arestare nu poate fi primită, în contextul în care procedura instituită în executarea mandatului european de arestare nu reglementează un asemenea motiv, fie el obligatoriu sau opțional, de refuz, ci numai posibilitatea amânării temporare a predării, în conformitate cu dispozițiile art. 96 din legea specială, în condițiile riguros stabilite și cu caracter de excepție, ceea ce, în mod evident nu se impune în cauză. Mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară competentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene se execută de instanța română pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, conform dispozițiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată.

În consecință, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a se pronunța cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuate de autoritatea judiciară competentă din statul membru emitent sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate, întrucât ar încălca principiul recunoașterii și încrederii reciproce. Față de considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată L.G. împotriva sentinței penale nr. 447/F din 27 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta persoană solicitată va fi obligată la cheltuieli judiciare în favoarea statului, care să includă și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată L.G. împotriva sentinței penale nr. 447/F din 27 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 5 ianuarie 2011.