ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 644/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 644/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Hotărârea instanței de fond.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la 09

iulie 2008, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în

privința pârâtului A.C.

În motivarea în fapt a cererii s-a arătat, astfel cum reiese din

cuprinsul notei de constatare nr. S/DI/673 din 22 mai 2008 pârâtul este titular

al mai multor dosare întocmite pe numele său de organele fostei Securități.

Astfel, potrivit dosarului SIE 36474 este consemnată și intenția

nematerializată a ofițerilor fostului Centru de Informații Externe de a-l

recruta și folosi pe linia acestei unități, în condițiile în care ofițerii CIE

au avut acces la un dosar de colaborator pe care A.C. îl avea deschis la fostul

Inspectorat Județean de Securitate Ilfov.

Din

conținutul aceluiași dosar reiese că pârâtul a fost recrutat de Inspectoratul

Județean Ilfov la 26 februarie 1976, furnizând atât un angajament de

colaborare, cât și mai multe note informative.

În alte dosare de urmărire, vizând alte persoane, au fost identificate

opt note informative furnizate de pârât cu numele conspirativ „Z.", se

arată că existența dosarului de informator al pârâtului este confirmată

printr-un raport și un proces-verbal, întocmite de S.R.I. în 1991, cu privire

la distrugerea acestuia în decembrie 1989.

Arată

reclamantul că informațiile furnizate de pârât organelor de securitate au vizat

îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 85 lit. a)

din Constituția României din 1952, art. 19 din Declarația Universală a

Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 3547 din 12 decembrie 2008, Tribunalul

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 34

alin. (2) O.U.G. nr. 24/2008 modificat prin art. 27 din Legea nr. 293/2008.

La

termenul de judecată de la 24 martie 2009, pârâtul a invocat excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului, excepție respinsă pentru

considerentele expuse în încheierea de ședință de la acel termen, iar la

termenul de judecată de la 2 iunie 2009, a invocat excepția neîndeplinirii

procedurii prealabile, în raport de dispozițiile art. 8 din O.U.G. nr. 24/2008,

care impun sesizarea instanței de judecată după obținerea avizului Direcției

Juridice din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității

.

Pârâtul

a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv adresele fostului Inspectorat

Județean Ilfov adresate diverselor inspectorate județene de securitate, prin

care se comunicau supravegherea informativă a pârâtului, date fiind pozițiile

ostile orânduirii socialiste, manifestate de acesta, precum și note informative

ale diverșilor colaboratori ai securității referitoare la activitatea

pârâtului.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în

judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea a reținut

următoarele:

Din conținutul

înscrisurilor depuse la dosarul cauzei reiese că reclamantul a înțeles să

probeze calitatea de colaborator al Securității a pârâtului cu notele întocmite

și semnate de acesta sub numele conspirativ „Z.".

Din

cuprinsul informării din 13 aprilie 1976, depusă la dosarul cauzei, (fila 34

dosar tribunal), rezultă ca pârâtul s-a deplasat la Mănăstirea Căldărușani, informând organele de Securitate despre discuțiile purtate cu mai

mulți călugări ai acestei mănăstiri. Curtea apreciază că datele menționate de

către pârât nu pot fi apreciate ca informații de natură să suprime exercitarea

unor drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanelor despre care acesta a

oferit anumite detalii, finalul notei consemnând de altfel, concluzia pârâtului

potrivit căreia călugărul A.F. nu a făcut nici un fel de discuții negative la

adresa politicii statului.

Nota din 27 aprilie 1977, (fila 38 dosar tribunal), descrie convorbirea

pârâtului cu călugărul B.G., convorbire vizând aspecte din care nu reies

aspecte care ar fi fost de natură să pună în pericol persoana acestuia, din

perspectiva represiunilor la care ar fi fost supus de către organele de

securitate ca urmare a întocmirii notei de către pârât.

Mijlocul

de probă administrat de către reclamant, respectiv nota informativă din 10

martie 1976 (fila 41 dosar tribunal) nu poate fi apreciat ca dovadă a

îngrădirii de către pârât a drepturilor și libertăților fundamentale ale unor

persoane, acestea relatând , după o vizită la mănăstirea Căldărușani date de

natură să pună într-o lumină favorabil o persoană urmărită de organele fostei

Securități.

Informațiile

oferite de pârât prin nota din 10 iunie 1976, vizau acomodarea la viața

mănăstirească a preotului A.F., starea de sănătate a acestuia, programul zilnic

și nemulțumirea acestuia referitoare la faptul că nu a reușit să creeze o

atmosferă pașnică între călugărițele mănăstirii.

Notele

informative din 6 august 1976 și 26 februarie 1976 cuprind aprecieri pozitive

ale pârâtului la adresa unor preoți de la mănăstirea Căldărușani și descriu

comportamentul și discuțiile purtate de către pârât cu preotul A.P., fără a

cuprinde informații de natură să pericliteze integritatea fizică sau psihică a

acestor persoane, ca urmare a unor eventuale represiuni ale organelor fostei

Securități, determinate de relatările pârâtului.

Dispozițiile

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată și completată prin Legea nr. 293/2008

definesc noțiunea de colaborator al securității prin referire la persoana care

a furnizat informații, indiferent sub ce formă precum note și rapoarte scrise,

relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice (regimului totalitar comunist) și care

au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Colaborator

al Securității în accepțiunea legii este și persoana care a înlesnit culegerea

de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția

Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea precum și cei

care, având calitatea de rezidenți ai securității coordonau activitatea

informatorilor.

Din probele administrate în cauză de reclamant poate fi reținută din

conținutul definiției menționate doar activitatea pârâtului de furnizare de

informații sub orice formă, precum note și rapoarte scrise și relatări verbale

consemnate de lucrătorii Securității.

Informațiile din notele depuse la dosarul cauzei de către reclamant nu

sunt de natura să îndeplinească celelalte cerințe ale legii referitoare la

scopul comunicării acestor date, respectiv denunțarea activităților sau

atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist, sau îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În

mod evident din niciunul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese că

informațiile furnizate de pârât au periclitat în vreun mod integritatea fizică

sau psihică a persoanelor despre care acesta a menționat în notele oferite, mai

mult, existând aprecieri explicite ale pârâtului referitoare la faptul că acele

persoane nu aveau poziții ostile orânduirii socialiste.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs reclamantul arătând, în

esență, următoarele:

În

fapt, acțiunea se întemeia pe împrejurarea că domnul A.C., fiind recrutat de

Securitate în scopul supravegherii unor foști deținuți politici, a furnizat

informații despre unul dintre fondatorii grupării spirituale „Rugul

Aprins", din care a rezultat că fostul deținut politic, retras în

călugărie după eliberarea din închisoare, „nu a renunțat la concepțiile sale

politice".

Mai

mult, în nota informativă olografă furnizată, domnul A.C. își avertiza ofițerii

de legătură că, deși fostul deținut politic „pare inofensiv, „se pare că nu

uită trecutul”.

Cazul

prezentat este unul dintre puținele întâlnite în arhiva fostei Securități, în

care colaboratorul nu se mărginește să ofere într-o manieră neutră relatări ale

discuțiilor la care participase, ci, în plus, comentează propria delațiune,

cerându-le expres ofițerilor să nu se lase înșelați de aparența inofensivă a

fostului deținut sau de faptul că „în atribuțiunile profesionale pare a fi de o

corectitudine ireproșabilă", ci să țină cont de „modul cum pune

problema" și de faptul că „este orientat pe o anumită direcție".

Pentru

a-i convinge pe ofițerii de Securitate de faptul că victima delațiunii „nu uită

trecutul

”

și nu renunță la „concepțiile sale politice", domnul A.C.

s-a simțit obligat să citeze cât mai exact modul în care acesta i s-a confesat,

arătând că urmăritul se simte amenințat de faptul că în cercuri înalte se

hotărâse neutralizarea sa.

Cu

toate acestea, instanța de fond nu face nicio referire la aceste informații

furnizate de pârât, ci la altele, nemenționate în acțiune și care nu au absolut

nicio relevanță în cauză, într-adevăr, domnul A.C. a relatat Securității și

informații cu caracter pozitiv despre anumite persoane, însă din prevederile art.

2 lit. b) rezultă, fără dubiu, că, pentru reținerea calității de colaborator al

Securității, este de ajuns și o singură informație furnizată, care să respecte

condițiile puse de această prevedere, neavând importanță dacă celelalte

informații oferite Securității au caracter lăudativ la adresa celor care se

referă.

În

primul rând, în speță, este demonstrată vădit prima condiție pusă de legiuitor

[art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008] pentru reținerea calității de

colaborator al Securității: furnizarea de informații despre atitudini sau

acțiuni potrivnice regimului comunist. Astfel, rezultă că un fost deținut

politic, retras în călugărie după eliberarea din închisoare, „nu a renunțat la

concepțiile sale politice". Mai mult, în nota informativă olografă furnizată,

domnul A.C. își avertiza ofițerii de legătură că, deși fostul deținut politic

„pare inofensiv", „se pare că nu uită trecutul”. Potrivit prevederii

citate, informațiile puteau fi furnizate, „indiferent sub ce formă", atât

ca note olografe provenite de la informator, cât și ca „relatări verbale

consemnate de lucrătorii Securității".

A

doua condiție se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - în

sensul că pârâtul ar fi trebuit să conștientizeze posibilele urmări ale

informațiilor furnizate. Și această condiție este îndeplinită, întrucât este

exclus ca pârâtul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de

informații, asupra persoanei la care se referea în delațiunile sale urma, de

obicei, să se desfășoare o nouă acțiune de investigare din partea Securității.

Aceasta presupunea cel puțin încălcarea dreptului la viață privată, prin

căutarea și obținerea de noi informații despre acea persoană, fără acordul ei.

Pe de altă parte, pârâtul ar fi trebuit să conștientizeze că Securitatea era

interesată de persoana celui la care se refereau informațiile, întrucât el

însuși relata că victima delațiunii îi confiase că fusese vizitat în chilia sa

de reprezentanții autorităților comuniste.

Prin

urmare, îndeplinindu-se cele două condiții de mai sus, în speță, se impunea

admiterea acțiunii și reținerea calității de colaborator al Securității, în

ceea ce îl privește pe domnul A.C.

Recursul

este nefondat.

Pe

de o parte, afirmațiile invocate ca probe sunt relativ ambigue; din contextul

notei olografe din data de 26 februarie 1976 (filele 55-56 dosar de fond) nu se

poate trage concluzia certă că pârâtul a intenționat, astfel cum susține

recurentul, să convingă ofițerii de securitate de atitudinea dușmănoasă a

călugărului A.P. Nu, neapărat, acesta a sugerat că respectivul călugăr doar

aparent este inofensiv, că doar aparent are o atitudine ireproșabilă, însă în

realitate nu ar fi fost așa cum părea. Expresiile „pare inofensiv” sau „pare a

fi de o corectitudine ireproșabilă” nu pot fi interpretate neapărat ca

încercări ale pârâtului de a semnala fostei poliții politice că, în realitate,

ar fi vorba de o falsă inofensivitate ori de o falsă corectitudine. În

realitate, la fel de bine, expresiile amintite pot exprima impresiile pe care

și le-a format pârâtul din discuțiile purtate cu călugărul A.P., în condițiile în

care chiar primul sens al verbului a părea, conform Dicționarului Explicativ al

Limbii Române, este acela de a da impresia. Apoi, expresia „se pare că nu uită

trecutul” este la fel de echivocă, putând avea mai multe înțelesuri. Pe de altă

parte, în cuprinsul aceleiași note olografe vorbind de trecutul respectivului

călugăr, pârâtul a consemnat aspecte din care în nici un caz nu se poate trage

concluzia că A.P. nu și-a schimbat concepțiile de fost legionar, ci,

dimpotrivă, referirile au conținut pozitiv, fapt nemenționat în motivele de

recurs.

În

fine, expresia „nu a renunțat la concepțiile sale politice” nu aparține

pârâtului, ci unui ofițer de securitate, care nu are o bază nici în nota

olografă din 26 februarie 1976 și nici în celelalte note ale pârâtului, în care

sunt consemnate exclusiv afirmații neutre sau pozitive la adresa călugărilor cu

care a intrat în contact.

Așa

fiind, informațiile furnizate de pârât nu sunt de natură a conduce la constatarea

calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe domnul A.C.,

astfel cum a reținut și prima instanță, motiv pentru care Înalta Curte, conform

art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității, împotriva sentinței civile nr.

2436 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9

februarie 2010.