ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 644/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Hotărârea instanței de fond. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la 09 iulie 2008, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în privința pârâtului A.C. În motivarea în fapt a cererii s-a arătat, astfel cum reiese din cuprinsul notei de constatare nr. S/DI/673 din 22 mai 2008 pârâtul este titular al mai multor dosare întocmite pe numele său de organele fostei Securități. Astfel, potrivit dosarului SIE 36474 este consemnată și intenția nematerializată a ofițerilor fostului Centru de Informații Externe de a-l recruta și folosi pe linia acestei unități, în condițiile în care ofițerii CIE au avut acces la un dosar de colaborator pe care A.C.

îl avea deschis la fostul Inspectorat Județean de Securitate Ilfov. Din conținutul aceluiași dosar reiese că pârâtul a fost recrutat de Inspectoratul Județean Ilfov la 26 februarie 1976, furnizând atât un angajament de colaborare, cât și mai multe note informative. În alte dosare de urmărire, vizând alte persoane, au fost identificate opt note informative furnizate de pârât cu numele conspirativ „Z.", se arată că existența dosarului de informator al pârâtului este confirmată printr-un raport și un proces-verbal, întocmite de S.R.I. în 1991, cu privire la distrugerea acestuia în decembrie 1989. Arată reclamantul că informațiile furnizate de pârât organelor de securitate au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 85 lit. a) din Constituția României din 1952, art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin sentința civilă nr. 3547 din 12 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 34 alin. (2) O.U.G. nr. 24/2008 modificat prin art. 27 din Legea nr. 293/2008. La termenul de judecată de la 24 martie 2009, pârâtul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepție respinsă pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la acel termen, iar la termenul de judecată de la 2 iunie 2009, a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, în raport de dispozițiile art. 8 din O.U.G.

nr. 24/2008, care impun sesizarea instanței de judecată după obținerea avizului Direcției Juridice din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității . Pârâtul a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv adresele fostului Inspectorat Județean Ilfov adresate diverselor inspectorate județene de securitate, prin care se comunicau supravegherea informativă a pârâtului, date fiind pozițiile ostile orânduirii socialiste, manifestate de acesta, precum și note informative ale diverșilor colaboratori ai securității referitoare la activitatea pârâtului.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de temeiurile de drept incidente în cauză, Curtea a reținut următoarele: Din conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei reiese că reclamantul a înțeles să probeze calitatea de colaborator al Securității a pârâtului cu notele întocmite și semnate de acesta sub numele conspirativ „Z.". Din cuprinsul informării din 13 aprilie 1976, depusă la dosarul cauzei, (fila 34 dosar tribunal), rezultă ca pârâtul s-a deplasat la Mănăstirea Căldărușani, informând organele de Securitate despre discuțiile purtate cu mai mulți călugări ai acestei mănăstiri. Curtea apreciază că datele menționate de către pârât nu pot fi apreciate ca informații de natură să suprime exercitarea unor drepturi sau libertăți fundamentale ale persoanelor despre care acesta a oferit anumite detalii, finalul notei consemnând de altfel, concluzia pârâtului potrivit căreia călugărul A.F.

nu a făcut nici un fel de discuții negative la adresa politicii statului. Nota din 27 aprilie 1977, (fila 38 dosar tribunal), descrie convorbirea pârâtului cu călugărul B.G., convorbire vizând aspecte din care nu reies aspecte care ar fi fost de natură să pună în pericol persoana acestuia, din perspectiva represiunilor la care ar fi fost supus de către organele de securitate ca urmare a întocmirii notei de către pârât. Mijlocul de probă administrat de către reclamant, respectiv nota informativă din 10 martie 1976 (fila 41 dosar tribunal) nu poate fi apreciat ca dovadă a îngrădirii de către pârât a drepturilor și libertăților fundamentale ale unor persoane, acestea relatând , după o vizită la mănăstirea Căldărușani date de natură să pună într-o lumină favorabil o persoană urmărită de organele fostei Securități.

Informațiile oferite de pârât prin nota din 10 iunie 1976, vizau acomodarea la viața mănăstirească a preotului A.F., starea de sănătate a acestuia, programul zilnic și nemulțumirea acestuia referitoare la faptul că nu a reușit să creeze o atmosferă pașnică între călugărițele mănăstirii. Notele informative din 6 august 1976 și 26 februarie 1976 cuprind aprecieri pozitive ale pârâtului la adresa unor preoți de la mănăstirea Căldărușani și descriu comportamentul și discuțiile purtate de către pârât cu preotul A.P., fără a cuprinde informații de natură să pericliteze integritatea fizică sau psihică a acestor persoane, ca urmare a unor eventuale represiuni ale organelor fostei Securități, determinate de relatările pârâtului.

Dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, modificată și completată prin Legea nr. 293/2008 definesc noțiunea de colaborator al securității prin referire la persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice (regimului totalitar comunist) și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Colaborator al Securității în accepțiunea legii este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai securității coordonau activitatea informatorilor.

Din probele administrate în cauză de reclamant poate fi reținută din conținutul definiției menționate doar activitatea pârâtului de furnizare de informații sub orice formă, precum note și rapoarte scrise și relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității. Informațiile din notele depuse la dosarul cauzei de către reclamant nu sunt de natura să îndeplinească celelalte cerințe ale legii referitoare la scopul comunicării acestor date, respectiv denunțarea activităților sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist, sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. În mod evident din niciunul din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese că informațiile furnizate de pârât au periclitat în vreun mod integritatea fizică sau psihică a persoanelor despre care acesta a menționat în notele oferite, mai mult, existând aprecieri explicite ale pârâtului referitoare la faptul că acele persoane nu aveau poziții ostile orânduirii socialiste.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs reclamantul arătând, în esență, următoarele: În fapt, acțiunea se întemeia pe împrejurarea că domnul A.C., fiind recrutat de Securitate în scopul supravegherii unor foști deținuți politici, a furnizat informații despre unul dintre fondatorii grupării spirituale „Rugul Aprins", din care a rezultat că fostul deținut politic, retras în călugărie după eliberarea din închisoare, „nu a renunțat la concepțiile sale politice". Mai mult, în nota informativă olografă furnizată, domnul A.C. își avertiza ofițerii de legătură că, deși fostul deținut politic „pare inofensiv, „se pare că nu uită trecutul”.

Cazul prezentat este unul dintre puținele întâlnite în arhiva fostei Securități, în care colaboratorul nu se mărginește să ofere într-o manieră neutră relatări ale discuțiilor la care participase, ci, în plus, comentează propria delațiune, cerându-le expres ofițerilor să nu se lase înșelați de aparența inofensivă a fostului deținut sau de faptul că „în atribuțiunile profesionale pare a fi de o corectitudine ireproșabilă", ci să țină cont de „modul cum pune problema" și de faptul că „este orientat pe o anumită direcție". Pentru a-i convinge pe ofițerii de Securitate de faptul că victima delațiunii „nu uită trecutul ” și nu renunță la „concepțiile sale politice", domnul A.C. s-a simțit obligat să citeze cât mai exact modul în care acesta i s-a confesat, arătând că urmăritul se simte amenințat de faptul că în cercuri înalte se hotărâse neutralizarea sa.

Cu toate acestea, instanța de fond nu face nicio referire la aceste informații furnizate de pârât, ci la altele, nemenționate în acțiune și care nu au absolut nicio relevanță în cauză, într-adevăr, domnul A.C. a relatat Securității și informații cu caracter pozitiv despre anumite persoane, însă din prevederile art. 2 lit. b) rezultă, fără dubiu, că, pentru reținerea calității de colaborator al Securității, este de ajuns și o singură informație furnizată, care să respecte condițiile puse de această prevedere, neavând importanță dacă celelalte informații oferite Securității au caracter lăudativ la adresa celor care se referă. În primul rând, în speță, este demonstrată vădit prima condiție pusă de legiuitor [art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008] pentru reținerea calității de colaborator al Securității: furnizarea de informații despre atitudini sau acțiuni potrivnice regimului comunist. Astfel, rezultă că un fost deținut politic, retras în călugărie după eliberarea din închisoare, „nu a renunțat la concepțiile sale politice". Mai mult, în nota informativă olografă furnizată, domnul A.C. își avertiza ofițerii de legătură că, deși fostul deținut politic „pare inofensiv", „se pare că nu uită trecutul”. Potrivit prevederii citate, informațiile puteau fi furnizate, „indiferent sub ce formă", atât ca note olografe provenite de la informator, cât și ca „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității". A doua condiție se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale - în sensul că pârâtul ar fi trebuit să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate.

Și această condiție este îndeplinită, întrucât este exclus ca pârâtul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra persoanei la care se referea în delațiunile sale urma, de obicei, să se desfășoare o nouă acțiune de investigare din partea Securității. Aceasta presupunea cel puțin încălcarea dreptului la viață privată, prin căutarea și obținerea de noi informații despre acea persoană, fără acordul ei. Pe de altă parte, pârâtul ar fi trebuit să conștientizeze că Securitatea era interesată de persoana celui la care se refereau informațiile, întrucât el însuși relata că victima delațiunii îi confiase că fusese vizitat în chilia sa de reprezentanții autorităților comuniste.

Prin urmare, îndeplinindu-se cele două condiții de mai sus, în speță, se impunea admiterea acțiunii și reținerea calității de colaborator al Securității, în ceea ce îl privește pe domnul A.C. Recursul este nefondat. Pe de o parte, afirmațiile invocate ca probe sunt relativ ambigue; din contextul notei olografe din data de 26 februarie 1976 (filele 55-56 dosar de fond) nu se poate trage concluzia certă că pârâtul a intenționat, astfel cum susține recurentul, să convingă ofițerii de securitate de atitudinea dușmănoasă a călugărului A.P. Nu, neapărat, acesta a sugerat că respectivul călugăr doar aparent este inofensiv, că doar aparent are o atitudine ireproșabilă, însă în realitate nu ar fi fost așa cum părea.

Expresiile „pare inofensiv” sau „pare a fi de o corectitudine ireproșabilă” nu pot fi interpretate neapărat ca încercări ale pârâtului de a semnala fostei poliții politice că, în realitate, ar fi vorba de o falsă inofensivitate ori de o falsă corectitudine. În realitate, la fel de bine, expresiile amintite pot exprima impresiile pe care și le-a format pârâtul din discuțiile purtate cu călugărul A.P., în condițiile în care chiar primul sens al verbului a părea, conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, este acela de a da impresia. Apoi, expresia „se pare că nu uită trecutul” este la fel de echivocă, putând avea mai multe înțelesuri. Pe de altă parte, în cuprinsul aceleiași note olografe vorbind de trecutul respectivului călugăr, pârâtul a consemnat aspecte din care în nici un caz nu se poate trage concluzia că A.P.

nu și-a schimbat concepțiile de fost legionar, ci, dimpotrivă, referirile au conținut pozitiv, fapt nemenționat în motivele de recurs. În fine, expresia „nu a renunțat la concepțiile sale politice” nu aparține pârâtului, ci unui ofițer de securitate, care nu are o bază nici în nota olografă din 26 februarie 1976 și nici în celelalte note ale pârâtului, în care sunt consemnate exclusiv afirmații neutre sau pozitive la adresa călugărilor cu care a intrat în contact. Așa fiind, informațiile furnizate de pârât nu sunt de natură a conduce la constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe domnul A.C., astfel cum a reținut și prima instanță, motiv pentru care Înalta Curte, conform art. 312 C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, împotriva sentinței civile nr. 2436 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.