ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3254/2010

Deliberând asupra recursului de față, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Tribunalul Iași prin sentința civilă

nr. 1166 din 11 iunie 2007 a respins ca tardivă acțiunea formulată de

reclamanta C.G.I. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iași pentru

anularea dispoziției nr. 3523 din 4 decembrie 2006 emisă de pârâtă.

În motivarea sentinței Tribunalul a

reținut că reclamanta a contestat la 29 ianuarie 2007 dispoziția nr. 3523 din 4

decembrie 2006 prin care Primarul Municipiului Iași a respins notificarea

acesteia de restituire a imobilului situat în Iași.

S-a reținut că în raport de data

comunicării dispoziției către reclamantă, 20 decembrie 2006, depunerea

contestației la instanță la 29 ianuarie 2007 este făcută tardiv, cu depășirea

termenului de 30 de zile prevăzut de art. 23 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Iași prin decizia

civilă nr. 156 din 15 octombrie 2008 a admis apelul reclamantei, a desființat

sentința nr. 1166/2007 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că reclamanta a formulat

în termen contestație, la 26 ianuarie 2007, cum atestă plicul atașat

contestației, în raport de data când dispoziția i-a fost comunicată și anume la

27 decembrie 2006.

S-a constatat că în mod greșit

instanța a calculat termenul de contestație prevăzut de art. 26 pct. 3, în

raport de data când i-a fost expediată reclamantei dispoziția (20 decembrie

2007).

Potrivit art. 102 alin. (2) C. proc.

civ. termenele de procedură încep să curgă de la data comunicării actelor de

procedură iar potrivit art. 104 C. proc. civ. actele de procedură trimise prin

poștă instanțelor de judecată se socotesc îndeplinite dacă au fost predate

recomandat la oficiul poștal înainte de expedierea lor.

Tribunalul Iași prin sentința nr.

347 din 2 martie 2009, rejudecând cauza, a respins contestația ca nefondată.

Instanța a constatat că potrivit

certificatului de căsătorie din 30 octombrie 1910 emis de Oficiul de stare

civilă Iași, M.H.J. s-a căsătorit cu G.S. domiciliată în Iași iar din

certificat de naștere al reclamantei a rezultat că aceasta este fiica lui C.N.

și a lui R.C.

Din actul dotal din 27 octombrie

1910 s-a reținut că L.S. a constituit dotă pentru fiica sa S. și o ipotecă de

prim rang asupra imobilului din Iași, dobândite ca moștenire de la tatăl său I.S.

S-a constatat că imobilul solicitat

de reclamantă a aparținut lui L. și T.S. (zis S.) și a fost lăsat moștenire

fiicelor lor S.S. și M.S. (aceasta din urmă bunica reclamantei).

Instanța a constatat că din toate

actele depuse în soluționarea contestației nu rezultă că reclamanta ar fi

nepoata M.S. și unica sa moștenitoare sau că mai există și alți moștenitori

pentru imobilul pretins, iar certificatul de moștenitor nr. 1105/1978 dovedește

că reclamanta a cules moștenirea rămasă de pe urma lui I.I. (în calitate de

nepoată de fiică predecedată) și anume cota de ½ dintr-un apartament

situat în București (dobândit de soția supraviețuitoare M. în timpul căsătoriei

cu defunctul).

Ca urmare s-a constatat că pentru

imobilul din Iași, cererea reclamantei nu a fost dovedită.

Instanța de apel

Curtea de Apel Iași prin decizia nr.

111 din 5 iunie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

În motivarea acestei decizii Curtea

a reținut că reclamanta a contestat dispoziția nr. 3523 din 4 decembrie 2006

prin care i s-a respins ca tardivă notificarea imobilului din Iași, notificarea

fiind formulată peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

S-a constatat astfel că sentința

tribunalului de respingere a contestației este corectă dar, Curtea a substituit

motivarea Tribunalului cu alte considerente pe care s-a bazat soluția de

respingere a apelului.

S-a observat astfel că tribunalul,

primind cauza spre rejudecare a procedat la analiza fondului litigiului dedus

judecății fără a proceda la verificarea legalității dispoziției în ce privește

respingerea notificării ca tardiv formulată.

S-a reținut sub acest aspect că

potrivit art. 22 termenul de depunere al notificărilor inițial de 6 luni de la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a fost ulterior succesiv

prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și respectiv O.U.G. nr. 145/2001

permițându-se așadar adresarea de notificări până la data de 14 februarie 2002.

Ca urmare, termenul instituit de

art. 22 din Lege, termen de decădere și nu de prescripție a cărui depășire este

sancționată, potrivit art. 33 alin. (5) din aceeași Lege cu pierderea dreptului

de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, a

fost depășit de reclamantă care a înregistrat notificarea la nr. 8887 din 22

noiembrie 2005.

S-a mai reținut că reclamanta nu a

formulat o cerere de repunere în termenul de formulare a notificării, aceasta

susținând, din contră, că dreptul de proprietate este imprescriptibil iar

cererea a adresat-o în temeiul Legii nr. 247/2005, lege care însă modificând

unele articole ale Legii nr. 10/2001 nu a adus schimbări în privința

dispozițiilor art. 22 mai sus evocat.

Nu s-a primit nici apărarea

referitoare la imprescriptibilitatea dreptului de proprietate întrucât

reclamanta nu este titulara unui asemenea drept ci ea urmărește să-l

dobândească prin procedura legii speciale a cărei declanșare nu se poate face

decât în condițiile precise imperative ale Legii nr. 10/2001.

Recursul

Împotriva deciziei nr. 111/2009 a

declarat recurs reclamanta.

Recursul inițial nu a fost motivat

în drept iar ulterior, la cererea instanței, recurenta prin avocat a precizat

că temeiul de drept al recursului este art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

În fapt în esență s-au formulat

următoarele critici:

Hotărârile ambelor instanțe - de

fond și de apel, sunt nelegale și netemeinice deoarece au încălcat dreptul de

proprietate al reclamantei.

Recurenta a arătat că deși a dovedit

calitatea de nepoată a M.I. care a fost fiica lui L. și a T.S. și care a

moștenit imobilul din Iași de la părinții ei.

Recurenta a criticat respingerea pe

nedrept a cererii de efectuare a unei expertize pentru stabilirea valorii de

circulație a imobilului.

Recurenta a mai criticat ordinul de

moștenire prin care G.H. a lăsat altor persoane imobilul din str. P. nr. 11 pe

care nu îl deținea.

Recurenta a mai arătat că s-au

ignorat actele din care rezultă că singurul deținător legal al imobilului a

fost străbunicul său, L.S., tatăl M. și al S.S.

Recurenta a mai arătat că a formulat

notificare după apariția Legii nr. 247/2005 care a modificat și completat Legea

nr. 10/2001 deoarece a descoperit ulterior actele de proprietate ale bunicilor

ei, iar dreptul ei de proprietate se cere a fi recunoscut în condițiile art. 41

din Constituție, art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Analiza instanței de recurs

Criticile formulate prin cererea de

recurs împotriva deciziei Curții de apel sunt neîntemeiate pentru considerentele

ce succed.

În mod corect Curtea de apel a

analizat cererea cu care a fost investită instanța de fond ca fiind o

contestație împotriva dispoziției Primarului de respingere a notificării nr.

8887 din 22 noiembrie 2005, iar o atare acțiune impunea verificarea modului de

soluționare a notificării de către entitatea investită cu aceasta.

Ca urmare, constatând că motivul

respingerii notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 modificată și

completată de Legea nr. 247/2005 a fost tardivitatea notificării instanța de

fond trebuia să se refere la legalitatea motivului respingerii.

Ca urmare, s-a constatat că soluția

instanței de fond de respingere a contestației a fost corectă în raport de

faptul că o notificare formulată în anul 2005 în temeiul Legii nr. 10/2001

pentru declanșarea procedurii administrative prealabile prevăzută de această

lege nu mai poate fi primită, deoarece temeiul prevăzut de art. 22 și ulterior

prelungit până la 14 august 2002 nu a fost modificat de Titlul I al Legii nr.

247/2005.

În consecință Curtea de apel în mod

corect a substituit motivării instanței de fond propria sa motivare, legată de

aspectele procedurale și nu de fondul ale rezolvării notificării, aspectele de

fond nefiind discutate în procedura prealabilă administrativă și nici în

instanța de control judiciar (potrivit considerentelor Curții de apel care au

substituit motivarea Tribunalului).

Pe cale de consecință criticile

formulate de recurentă referitoare la greșita apreciere a dispozițiilor Legii

nr. 247/2005 și respectiv Legii nr. 10/2001 în raport de soluția respingerii

contestației pentru tardivitatea notificării sunt nefondate.

Respingerea contestației s-a făcut

prin corecta interpretare și aplicare a art. 22 din Legea nr. 10/2001 având în

vedere că acest articol, de la data apariției Legii, nu a suferit decât

modificările aduse prin O.U.G. nr. 109/2001 și, respectiv, O.U.G. nr. 145/2001

care au prelungit termenul de formulare a notificărilor până la 14 februarie

2002.

Titlul I care a modificat Legea nr.

10/2001 nu a adus nici modificări nici completări articolului nr. 8 referitor

la termenul de formulare al notificărilor.

Celelalte critici din recurs

referitoare la fondul cauzei nu se pot analiza câtă vreme instanța de apel a

considerat inadecvată o atare analiză în raport de motivul pentru care a fost

respinsă notificarea.

Comentariile pe care recurenta le

face în recurs în legătură cu depunerea notificării în anul 2005, sunt pe de o

parte , justificări (găsirea actului privind imobilul la o dată ulterioară

apariției Legii nr. 10/2001) care nu pot fi analizate în recurs în lipsa unei

cereri din partea reclamantei de a fi repusă în termenul de notificare (cum în

mod corect a sesizat și Curtea de apel).

Pe de altă parte, nici susținerea legalității

formulării unei notificări în baza Legii nr. 247/2005 care a modificat Legea

nr. 10/2001, nu poate fi primită având în vedere cele mai sus arătate în

legătură cu termenul prevăzut imperativ de Legea nr. 10/2001 în art. 22 și

nemodificat prin Legea nr. 247/2005.

Constatând așadar că în cauză nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a

primi cererea de recurs și a modifica decizia atacată, în temeiul art. 312 C.

proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de reclamanta C.I. împotriva deciziei nr. 111 din 5 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai

2010.