ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3254/2010

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 1166 din 11 iunie 2007 a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta C.G.I. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iași pentru anularea dispoziției nr. 3523 din 4 decembrie 2006 emisă de pârâtă. În motivarea sentinței Tribunalul a reținut că reclamanta a contestat la 29 ianuarie 2007 dispoziția nr. 3523 din 4 decembrie 2006 prin care Primarul Municipiului Iași a respins notificarea acesteia de restituire a imobilului situat în Iași. S-a reținut că în raport de data comunicării dispoziției către reclamantă, 20 decembrie 2006, depunerea contestației la instanță la 29 ianuarie 2007 este făcută tardiv, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 23 pct. 3 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 156 din 15 octombrie 2008 a admis apelul reclamantei, a desființat sentința nr. 1166/2007 și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. S-a reținut că reclamanta a formulat în termen contestație, la 26 ianuarie 2007, cum atestă plicul atașat contestației, în raport de data când dispoziția i-a fost comunicată și anume la 27 decembrie 2006. S-a constatat că în mod greșit instanța a calculat termenul de contestație prevăzut de art. 26 pct. 3, în raport de data când i-a fost expediată reclamantei dispoziția (20 decembrie 2007). Potrivit art. 102 alin. (2) C. proc. civ. termenele de procedură încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură iar potrivit art. 104 C. proc.

civ. actele de procedură trimise prin poștă instanțelor de judecată se socotesc îndeplinite dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de expedierea lor. Tribunalul Iași prin sentința nr. 347 din 2 martie 2009, rejudecând cauza, a respins contestația ca nefondată. Instanța a constatat că potrivit certificatului de căsătorie din 30 octombrie 1910 emis de Oficiul de stare civilă Iași, M.H.J. s-a căsătorit cu G.S. domiciliată în Iași iar din certificat de naștere al reclamantei a rezultat că aceasta este fiica lui C.N. și a lui R.C. Din actul dotal din 27 octombrie 1910 s-a reținut că L.S. a constituit dotă pentru fiica sa S. și o ipotecă de prim rang asupra imobilului din Iași, dobândite ca moștenire de la tatăl său I.S.

S-a constatat că imobilul solicitat de reclamantă a aparținut lui L. și T.S. (zis S.) și a fost lăsat moștenire fiicelor lor S.S. și M.S. (aceasta din urmă bunica reclamantei). Instanța a constatat că din toate actele depuse în soluționarea contestației nu rezultă că reclamanta ar fi nepoata M.S. și unica sa moștenitoare sau că mai există și alți moștenitori pentru imobilul pretins, iar certificatul de moștenitor nr. 1105/1978 dovedește că reclamanta a cules moștenirea rămasă de pe urma lui I.I. (în calitate de nepoată de fiică predecedată) și anume cota de ½ dintr-un apartament situat în București (dobândit de soția supraviețuitoare M. în timpul căsătoriei cu defunctul). Ca urmare s-a constatat că pentru imobilul din Iași, cererea reclamantei nu a fost dovedită.

Instanța de apel Curtea de Apel Iași prin decizia nr. 111 din 5 iunie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei. În motivarea acestei decizii Curtea a reținut că reclamanta a contestat dispoziția nr. 3523 din 4 decembrie 2006 prin care i s-a respins ca tardivă notificarea imobilului din Iași, notificarea fiind formulată peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. S-a constatat astfel că sentința tribunalului de respingere a contestației este corectă dar, Curtea a substituit motivarea Tribunalului cu alte considerente pe care s-a bazat soluția de respingere a apelului. S-a observat astfel că tribunalul, primind cauza spre rejudecare a procedat la analiza fondului litigiului dedus judecății fără a proceda la verificarea legalității dispoziției în ce privește respingerea notificării ca tardiv formulată.

S-a reținut sub acest aspect că potrivit art. 22 termenul de depunere al notificărilor inițial de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a fost ulterior succesiv prelungit prin O.U.G. nr. 109/2001 și respectiv O.U.G.

nr. 145/2001 permițându-se așadar adresarea de notificări până la data de 14 februarie 2002. Ca urmare, termenul instituit de art. 22 din Lege, termen de decădere și nu de prescripție a cărui depășire este sancționată, potrivit art. 33 alin. (5) din aceeași Lege cu pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, a fost depășit de reclamantă care a înregistrat notificarea la nr. 8887 din 22 noiembrie 2005. S-a mai reținut că reclamanta nu a formulat o cerere de repunere în termenul de formulare a notificării, aceasta susținând, din contră, că dreptul de proprietate este imprescriptibil iar cererea a adresat-o în temeiul Legii nr. 247/2005, lege care însă modificând unele articole ale Legii nr. 10/2001 nu a adus schimbări în privința dispozițiilor art. 22 mai sus evocat.

Nu s-a primit nici apărarea referitoare la imprescriptibilitatea dreptului de proprietate întrucât reclamanta nu este titulara unui asemenea drept ci ea urmărește să-l dobândească prin procedura legii speciale a cărei declanșare nu se poate face decât în condițiile precise imperative ale Legii nr. 10/2001. Recursul Împotriva deciziei nr. 111/2009 a declarat recurs reclamanta. Recursul inițial nu a fost motivat în drept iar ulterior, la cererea instanței, recurenta prin avocat a precizat că temeiul de drept al recursului este art. 304 pct. 4 C. proc. civ. În fapt în esență s-au formulat următoarele critici: Hotărârile ambelor instanțe - de fond și de apel, sunt nelegale și netemeinice deoarece au încălcat dreptul de proprietate al reclamantei.

Recurenta a arătat că deși a dovedit calitatea de nepoată a M.I. care a fost fiica lui L. și a T.S. și care a moștenit imobilul din Iași de la părinții ei. Recurenta a criticat respingerea pe nedrept a cererii de efectuare a unei expertize pentru stabilirea valorii de circulație a imobilului. Recurenta a mai criticat ordinul de moștenire prin care G.H. a lăsat altor persoane imobilul din str. P. nr. 11 pe care nu îl deținea. Recurenta a mai arătat că s-au ignorat actele din care rezultă că singurul deținător legal al imobilului a fost străbunicul său, L.S., tatăl M. și al S.S.

Recurenta a mai arătat că a formulat notificare după apariția Legii nr. 247/2005 care a modificat și completat Legea nr. 10/2001 deoarece a descoperit ulterior actele de proprietate ale bunicilor ei, iar dreptul ei de proprietate se cere a fi recunoscut în condițiile art. 41 din Constituție, art. 1 din Primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Analiza instanței de recurs Criticile formulate prin cererea de recurs împotriva deciziei Curții de apel sunt neîntemeiate pentru considerentele ce succed. În mod corect Curtea de apel a analizat cererea cu care a fost investită instanța de fond ca fiind o contestație împotriva dispoziției Primarului de respingere a notificării nr. 8887 din 22 noiembrie 2005, iar o atare acțiune impunea verificarea modului de soluționare a notificării de către entitatea investită cu aceasta.

Ca urmare, constatând că motivul respingerii notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 modificată și completată de Legea nr. 247/2005 a fost tardivitatea notificării instanța de fond trebuia să se refere la legalitatea motivului respingerii. Ca urmare, s-a constatat că soluția instanței de fond de respingere a contestației a fost corectă în raport de faptul că o notificare formulată în anul 2005 în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru declanșarea procedurii administrative prealabile prevăzută de această lege nu mai poate fi primită, deoarece temeiul prevăzut de art. 22 și ulterior prelungit până la 14 august 2002 nu a fost modificat de Titlul I al Legii nr. 247/2005.

În consecință Curtea de apel în mod corect a substituit motivării instanței de fond propria sa motivare, legată de aspectele procedurale și nu de fondul ale rezolvării notificării, aspectele de fond nefiind discutate în procedura prealabilă administrativă și nici în instanța de control judiciar (potrivit considerentelor Curții de apel care au substituit motivarea Tribunalului). Pe cale de consecință criticile formulate de recurentă referitoare la greșita apreciere a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și respectiv Legii nr. 10/2001 în raport de soluția respingerii contestației pentru tardivitatea notificării sunt nefondate. Respingerea contestației s-a făcut prin corecta interpretare și aplicare a art. 22 din Legea nr. 10/2001 având în vedere că acest articol, de la data apariției Legii, nu a suferit decât modificările aduse prin O.U.G.

nr. 109/2001 și, respectiv, O.U.G. nr. 145/2001 care au prelungit termenul de formulare a notificărilor până la 14 februarie 2002. Titlul I care a modificat Legea nr. 10/2001 nu a adus nici modificări nici completări articolului nr. 8 referitor la termenul de formulare al notificărilor. Celelalte critici din recurs referitoare la fondul cauzei nu se pot analiza câtă vreme instanța de apel a considerat inadecvată o atare analiză în raport de motivul pentru care a fost respinsă notificarea. Comentariile pe care recurenta le face în recurs în legătură cu depunerea notificării în anul 2005, sunt pe de o parte , justificări (găsirea actului privind imobilul la o dată ulterioară apariției Legii nr. 10/2001) care nu pot fi analizate în recurs în lipsa unei cereri din partea reclamantei de a fi repusă în termenul de notificare (cum în mod corect a sesizat și Curtea de apel).

Pe de altă parte, nici susținerea legalității formulării unei notificări în baza Legii nr. 247/2005 care a modificat Legea nr. 10/2001, nu poate fi primită având în vedere cele mai sus arătate în legătură cu termenul prevăzut imperativ de Legea nr. 10/2001 în art. 22 și nemodificat prin Legea nr. 247/2005. Constatând așadar că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a primi cererea de recurs și a modifica decizia atacată, în temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.I. împotriva deciziei nr. 111 din 5 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2010.