ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3995/2010

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

6451/99/2007 pe rolul Tribunalului Iași, secția civilă, la data de 15 august 2007,

petenta A.G. a formulat contestație împotriva dispoziției din 14 mai 2007 emisă

de pârâtul Primarul Municipiului Iași, solicitând instanței prin sentința ce o

va pronunța să dispună anularea acesteia și acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent, sub forma despăgubirilor bănești, pentru imobilul situat în Iași.

Prin sentința

civilă nr. 2088 din 12 noiembrie 2007, Tribunalul Iași, secția civilă, a

respins cererea de repunere în termenul de formulare a contestației și, în

consecință, a respins contestația ca tardiv formulată.

Împotriva

acestei sentințe, reclamanta a formulat apel care a fost respins ca nefondat

prin Decizia civilă nr. 49 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Iași, secția

civilă.

Decizia

instanței de apel a fost atacată cu recurs de aceeași reclamantă, judecata căii

de atac fiind suspendată pentru lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 21 noiembrie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietatea intelectuală.

La data de 22

ianuarie 2010 cauza a fost repusă pe rol din oficiu pentru termenul de azi în

vederea discutării perimării, dispunându-se legala citare a părților.

Înalta Curte

constată că de la data dispunerii măsurii suspendării niciuna dintre părți nu a

mai efectuat vreun act de procedură, lăsând pricina în nelucrare, iar în acest

interval niciun act de procedură nu trebuia a fi îndeplinit din oficiu.

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în

judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an".

Perimarea

reprezintă o sancțiune procedurală fundamentată pe prezumția de desistare a

părților, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată (1 an în

cauzele civile).

Reglementată ca

o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind

judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale

este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută,

întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul

părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a

interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a

procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție

simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de

timp reglementat de lege.

În speță, de la

data când a intervenit suspendarea (21 noiembrie 2008) și până la data

repunerii pe rol din oficiu (22 ianuarie 2010), cursul perimării nu a fost

întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.

Față de cele ce

preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei

părții, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sens

în care se va dispune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

perimat recursul declarat de reclamanta A.G., împotriva Deciziei civile nr. 49

din 26 martie 2008 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 25 iunie 2010.