ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1433/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

În cadrul dosarului aflat pe rolul

Tribunalului Iași prin care reclamanta SC R.I.G. SA București a

chemat în judecată pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. SA, sucursala Iași,

pentru a fi obligată la plata sumei de 146.402,51 lei reprezentând

încasarea necuvenită a Tarifului Orar de Utilizare realizată în

executarea contractelor de transport, pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. SA, sucursala

Iași, a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare

a cazului de forță majoră nr. 393 din 4 august 2008 și a

avizului pentru existența cazului de forță majoră nr. 12

din 17 octombrie 2008 emise de Camera de Comerț și Industrie a

României.

Tribunalul Iași, prin încheierea din

5 noiembrie 2009, în baza dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, a

suspendat judecarea cauzei și a sesizat Curtea de Apel Iași pentru

soluționarea excepției de nelegalitate, cauza fiind înregistrată

sub nr. 773/45/2009.

Prin sentința nr. 226/CA din 16

decembrie 2009 a Curții de Apel Iași a fost admisă excepția

de nelegalitate invocată de S.N.T.F.M. C.F.R. SA, sucursala Iași, în

contradictoriu cu SC R.I.G. SA București și Camera de Comerț

și Industrie a României, în sensul că a fost constatată

nelegalitatea certificatului de atestare a cazului de forță

majoră nr. 393 din 4 august 2008 și a avizului pentru existența

cazului de forță majoră nr. 12 din 17 octombrie 2008 emise de

Camera de Comerț și Industrie a României.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de contencios administrativ sesizată cu

soluționarea excepției de nelegalitate, a constatat că

reclamanta, direct interesată de activitatea operatorilor de

descărcare din portul Constanța, avea posibilitatea să

cunoască despre incidentele intervenite în perioada în litigiu între

patronat și salariați și care ar fi fost de natură a-i

afecta activitatea de transport a mărfii pentru export și să

identifice căile de evitare a blocării mărfii sale în mijloacele

de transport CFR în stația de expediție.

De asemenea, Curtea a reținut

că reclamanta avea posibilitatea de a evita consecințele negative ale

grevei prin mai multe posibilități, enumerând pe larg acestea,

respectiv: să nu depună eșalonarea decalată din cadrul

programului de transport lunar aferent lunii iulie 2008 în cadrul contractului

de prestații transport nr. 60011/2008, ceea ce ar fi avut

semnificația, conform art. 63 din contract, a unei „renunțări

tacite” la încărcare în perioada următoare, respectiv a

suspendării transporturilor pe perioada grevei, cu reprogramarea lor,

să nu încheie contracte de transport, să descarce transcontainerele

de pe vagoane, pentru a evita imobilizarea lor cu plata TOU; să opteze

pentru alte terminale de containere concurente ale C.S.C.T. Constanța.

Referitor la excepția inadmisibilității

actelor a căror nelegalitate a fost invocată, instanța de fond a

considerat că, potrivit art. 28 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 335/2007,

Camera de Comerț și Industrie a României are îndatorirea de a aviza,

la cerere, pentru societățile românești, pe bază de

documentație, existența cazurilor de forță majoră

și efectele acestora asupra executării obligațiilor comerciale

internaționale și că această activitate a fost

autorizată de lege în vederea satisfacerii interesului legitim public

constând atestarea evenimentelor de forță majoră și

determinarea efectelor lor asupra obligațiilor contractuale și, de

aceea, actele emise de Camera de Comerț și Industrie a României în

exercitarea acestei atribuții sunt supuse cenzurii instanței de

contencios administrativ pe calea excepției de nelegalitate.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs SC R.I.G. SA solicitând admiterea recursului, modificarea

sentinței atacate în sensul respingerii excepției de nelegalitate ca

inadmisibilă.

În motivele de recurs se arată

că hotărârea atacată este dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Plecând de la prevederile art. 4 din

Legea nr. 554/2004, recurenta consideră că, pentru a fi

admisibilă excepția de nelegalitate, trebuie îndeplinite

următoarele condiții:

- excepția să se refere la

legalitatea unui act administrativ;

- excepția să aibă în

vedere un act administrativ unilateral, individual sau normativ, cu

excepția celor prevăzute de art.5 din lege;

- trebuie să existe un proces pe

rolul instanțelor de judecată;

- de actul administrativ care face

obiectul excepției de nelegalitate să depindă soluționarea

litigiului pe fond.

Deși instanța de fond a

reținut că actele emise de Camera de Comerț și Industrie a

României pot fi cenzurate de instanța de contencios administrativ,

recurenta apreciază că aceste susțineri sunt greșite având

în vedere art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv definiția

actului administrativ, dar și art. 2 lit. f) din aceeași lege care

definește contenciosul administrativ.

Pornind și de la prevederile art. 1

din Legea nr. 335/2007, recurenta consideră că, în raport de scopul

său, Camera de Comerț și Industrie nu este o autoritate

publică iar actele emise de această instituție nu sunt acte

administrative și nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Au fost criticate și referirile la

„satisfacerea interesului legitim public, constând în atestarea evenimentelor

de forță majoră și determinarea efectelor lor” prin prisma

prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 care definește

interesul legitim public.

Pentru că nu sunt îndeplinite

condițiile obligatorii de admisibilitate s-a solicitat respingerea

excepției de nelegalitate invocată.

În ceea ce privește fondul

excepției de nelegalitate este criticată soluția instanței

de fond cu privire la condiția imprevizibilității producerii

grevelor și a arătat că societatea recurentă nu putea

întrerupe operațiunile economice și să suspende activitatea

comercială pentru o perioadă de timp incertă, în vederea

așteptării unei greve generale.

S-a solicitat admiterea recursului,

modificarea sentinței recurate în sensul respingerii excepției de

nelegalitate invocată ca inadmisibilă.

Intimata S.N.T.F.M. C.F.R. SA, sucursala

Iași, a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

După examinarea motivelor de recurs,

a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite

recursul declarat pentru următoarele considerente:

În prezenta cauză a fost

invocată excepția de nelegalitate a Certificatului de atestare a

cazului de forță majoră nr. 393 din 4 august 2008 și a

Avizului pentru existența cazului de forță majoră nr. 12

din 17 octombrie 2008, ambele emise de Camera de Comerț și Industrie

a României.

Atât în fața instanței de fond,

cât și a celei de recurs a fost invocată inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate considerându-se că actele a căror

nelegalitate este invocată nu sunt acte administrative, in sensul art. 2

lit. c) din Legea nr. 554/2004 pentru că nu sunt emise de o autoritate

publică.

Instanța de fond a considerat

că actele emise de Camera de Comerț și Industrie a României sunt

acte supuse cenzurii instanței de contencios administrativ pe calea

excepției de nelegalitate.

În rezolvarea excepției inadmisibilității

trebuie pornit de la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text, excepția de

nelegalitate poate fi invocată numai în legătură cu un act

administrativ.

Pentru a stabili dacă actele a

căror nelegalitate se invocă, pe calea excepției, sunt sau nu

acte administrative, vom analiza prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004.

Conform acestui text de lege, actul

administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de

o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Deci, prima condiție ca un act

să fie considerat administrativ este aceea ca actul să fie emis de o

autoritate publică.

Legea contenciosului administrativ, în

art. 2 alin. (1) lit. b), definește autoritatea publică – orice organ

de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care

acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui

interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în

sensul legii, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de autoritate publică sau sunt autorizate să

presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Este important de stabilit dacă,

potrivit legii, Camera de Comerț și Industrie a României este sau nu

o autoritate publică pentru că numai actele emise de o autoritate

publică pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ,

pe calea acțiunii directe sau pe cea a excepției de nelegalitate.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 335/2007

privind camerele de comerț din România, „Camerele de comerț sunt

organizații, autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop

patrimonial, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta,

apăra și susține interesele membrilor lor și ale

comunității de afaceri în raport cu autoritățile publice

și cu organismele din țară și din străinătate”.

Legea nr. 554/2004, așa cum am

arătat, prin asimilare, sunt autorități publice și persoane

juridice de drept privat, dar cu condiția ca, prin lege sau prin

hotărâre de guvern, să fi dobândit statut de „utilitate

publică”, fiind astfel atrase în puterea serviciilor publice, în regim de

putere publică, deși sunt persoane juridice de drept privat.

Cum, în speță, conform

art. 1 din Legea nr. 554/2004, camerele de comerț sunt organizații

autonome, neguvernamentale și nu au dobândit statutul de „utilitate

publică”, rezultă că nici actele emise de o asemenea autoritate

nu sunt acte administrative.

Instanța de fond a făcut

referire la faptul că, la cererea societăților comerciale,

Camera de Comerț și Industrie a României avizează existența

cazurilor de forță majoră și efectele acestora asupra

executării obligațiilor comerciale internaționale și

că această activitate a fost autorizată de lege în vederea

satisfacerii interesului legitim public, dar noțiunea de interes public

legitim este legată direct de noțiunea de autoritate publică

pentru că autoritatea publică, inclusiv persoanele juridice de drept

privat asimilate, acționează pentru satisfacerea unui interes public

legitim.

Apreciind că soluția

instanței de fond a fost dată cu încălcarea legii, este incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De aceea, în baza art. 312 C. proc.

civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/204, va fi admis recursul, va fi

modificată sentința atacată și va fi respinsă

excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a cazului de

forță majoră nr. 393 din 4 august 2008 și a avizului nr. 12

din 17 octombrie 2008 emise de Camera de Comerț și Industrie a

României, ca inadmisibilă.

Pentru că excepția de

nelegalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, nu se mai impune

analizarea motivelor ce vizează fondul acestei excepții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC R.I.G. SA

București împotriva sentinței nr. 226/CA din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge excepția de nelegalitate a certificatului de

atestare a cazului de forță majoră nr.393 din 4 august 2008

și a avizului nr. 12 din 17 octombrie 2008 emise de Camera de Comerț

și Industrie a României, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 martie 2010.