ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2762/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1142/ COM din 1 iulie 2010, Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei-pârâte SC F. SA împotriva pârâtei-reclamante SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iași, prin care prima societate a solicitat obligarea celei din urmă la plata sumei de 155.016,18 lei reprezentând încasarea necuvenită a tarifului orar de utilizare (TOU) în executarea contractului nr. x/2008 și a contractul nr. y/2008; a respins cererea SC F. SA de obligare a SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iași la plata sumei de 5.000 lei pentru exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale; a admis cererea reconvențională formulată de SN T.F.M.C.F.R.M.

SA - Sucursala Iași în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC F. SA și cu pârâta Camera de Comerț și Industrie a României; a anulat certificatul de atestare a forței majore din 4 august 2008 și avizul pentru existența cazului de forță majoră din 17 octombrie 2008 emise de pârâta Camera de Comerț și Industrie a României în beneficiul reclamantei - pârâte SC F. SA. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat probele administrate în dovedirea existenței forței majore, reținând următoarele: În cauză, între reclamantă în calitate de client și pârâta SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iași, în calitate de transportator s-au încheiat contractele pentru prestații transport nr. x/2008 și y/2008.

La data de 16 iulie 2008, pârâta a pus la dispoziție reclamantei, în stația CFR Tarcău, 30 de vagoane cu 30 de transcontainere în vederea încărcării cu marfa de export, conform contractului nr. y/2008 și contractului de plată centralizată. Reclamanta a încărcat marfa și a predat vagoanele personalului stației CFR Tarcău, iar la data de 17 iulie 2008, orele 9, s-au încheiat contractele de transport pentru relația Tarcău - Constanța Ferry-boat. La data de 17 iulie 2008, ora 10, pârâta SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iași a primit restricție de trafic pentru mărfurile destinate stației CFR Marfa Constanța - Ferry-boat, fiind oprite transporturile începând cu data primirii restricției, context în care pârâta a transmis reclamantei avizul de împiedicare la transport din 18 iulie 2008, solicitând instrucțiuni.

Reclamanta a restituit avizul semnat și ștampilat, marcând căsuța care corespunde instrucțiunii „a se îndruma la locul de livrare de îndată ce împiedicarea la transport a încetat ” . Pârâta SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iași a perceput de la reclamantă tarif orar de utilizare, pentru perioada cât vagoanele au fost împiedicate la transport. Din interpretarea clauzelor contractuale a rezultat că forța majoră apără de răspundere partea care o invocă în condițiile legii și include orice alte circumstanțe pe care Camera de Comerț și Industrie a României le atestă ca atare. Prima instanță a reținut că, în speță, forța majoră este prevăzută în scopul evitării obligării injuste a unei părți la plata unei prestații, pentru motive independente de voința sa și neimputabile.

Astfel, pentru a fi exonerată de răspundere, partea care o invocă trebuie să probeze imprevizibilitatea și invincibilitatea împrejurării intervenite. Caracterul imprevizibil al împrejurării se apreciază prin raportare la momentul realizării acordului de voință, deoarece o împrejurare, fie și irezistibilă, dar cunoscută, nu poate înlătura răspunderea contractuală. În atare situație, beneficiul exonerării nu se acordă dacă partea care opune un caz de forță majoră avea cunoștință de declanșarea evenimentelor invocate. Astfel, acțiunile greviste din perioada 17-29 iulie 2008 la C.S.C.T. Constanța - Ferry-boat reprezintă o împrejurare invincibilă pentru reclamantă, dar nu și imprevizibilă, în contextul în care greva nu a fost spontană, iar anterior datei de 17 iulie 2008 a fost intens mediatizată.

După cum reiese din înscrisurile depuse la filele 27-37 Dosar nr. 772/45/2009 al Curții de Apel Iași, în mass media s-a relatat încă din data de 28 martie 2008 despre eșuarea negocierilor cu patronatul la Terminalul de Containere Constanța Sud Agigea și posibilitatea declanșării unei greve de avertisment. În datele de 08 iulie 2008, 09 iulie 2009, 11 iulie 2008, 14 iulie 2008 și 17 iulie 2008 au fost prezentate alte informații privind greva generală de la C.S.C.T. filele (79, 80, 81, 82 dosar). În aceste condiții, reclamanta, având reprezentanți în C.S.C.T. și fiind direct interesată de activitatea de distribuție din portul Constanța, avea posibilitatea să cunoască situația incidentelor intervenite în perioada litigiului dintre patronat și salariați, de natură să-i afecteze activitatea de transport a mărfii și să identifice posibilitățile de evitare a blocării mărfii sale în mijloacele de transport CFR în stația de expediție.

Astfel, s-a apreciat că reclamanta dispunea de mai multe posibilități pentru evitarea consecințelor negative ale grevei, respectiv, fie prin neperfectarea contractelor de transport, fie prin descărcarea transcontainerelor de pe vagoane, pentru a nu le imobiliza cu plata TOU sau să opteze pentru folosirea altor terminale de containere concurente ale C.S.C.T. Constanța. În consecință, Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a apreciat că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența forței majore, constatarea în acest sens reținută de pârâta C.C.I., în avizul nr. x/2008 și în certificatul nr. x/2008, fiind eronată. Pentru motivele expuse, constatând întemeiată cererea reconvențională, instanța de fond a admis-o și a anulat actele sus menționate.

Prima instanță, a reținut că reclamanta, nemaiputând invoca exonerarea de răspundere în temeiul forței majore, ca și consecință a nulității certificatului de atestare a forței majore din 4 august 2008 și avizului pentru existența cazului de forță majoră din 17 octombrie 2008 emise de pârâta Camera de Comerț și Industrie a României, datorează tariful orar de utilizare pe care l-a perceput, având în vedere dispozițiile art. 58 alin. (10) din O.G. nr. 7/2005 care prevede că, operatorul de transport feroviar, în caz de împiedicare la transport, poate percepe tariful de utilizare a mijlocului de transport, cu excepția cazului în care este el însuși vinovat de împiedicare.

Prin urmare, perceperea tarifului a fost apreciată ca rămasă la latitudinea pârâtei, în sarcina căreia, instanța de fond nu a putut reține nici o culpă, ea acționând conform procedurii reglementate de art. 58 alin. (1)-(4) cu referire la art. 51 alin. (1) din Regulamentul de transport și în virtutea dreptului operatorului de transport de a percepe tarife de utilizare pe perioada cât mijloacele de transport stau la dispoziția clientului pentru încărcare, descărcare, etc. În considerarea argumentelor mai sus expuse, Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei, precum și cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri, reținând că, în cauză nu s-a făcut dovada relei - credințe cu care aceasta ar fi acționat, în condițiile art. 723 C. proc.

civ. Împotriva sentinței nr. 1142/ COM din 1 iulie 2010 pronunțate de Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a declarat apel reclamanta SC F. SA criticând atât soluția de respingere a cererii introductive, cât și soluția de admitere a cererii reconvenționale pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând și cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 lei pentru exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale. Intimata-pârâtă Camera de Comerț și Industrie a României, prin întâmpinarea depusă a invocat excepția necompetenței materiale a instanței susținând că avizul pentru existența cazului de forță majoră emis de Camera Națională este un act administrativ.

La rândul său intimata-pârâtă SN T.F.M.C.F.R.M. SA Sucursala Iași a invocat excepțiile netimbrării și tardivității declarării apelului, în subsidiar solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat. Prin Decizia nr. 9 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a respins apelul reclamantei ca tardiv formulat și a menținut hotărârea instanței de fond. Prin încheierea de ședință din 31 ianuarie 2011, instanța de control a constatat legal timbrată cererea de apel și a respins excepția necompetenței materiale invocată de Camera de Comerț și Industrie a României, reținând că prin decizia nr. 1518 din 17 martie 2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că atât certificatul de atestare a cazului de forță majoră cât și avizul pentru existența cazului de forță majoră, emise de Camera de Comerț și Industrie a României, nu sunt acte administrative.

Verificând termenul de declarare a căii ordinare de atac, Curtea a constatat că cererea de apel a fost formulată tardiv, reținând că: Art. 284 alin. (1) C. proc. civ. prevede că termenul în care se poate exercita calea de atac a apelului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, dacă legea nu dispune altfel. În speță, sentința contestată a fost comunicată reclamantei la data de 9 septembrie 2010, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii aflată la fila 198 dosar fond, iar declarația de apel, expediată cu Poșta A. a fost depusă la curier la data de 15 octombrie 2010, astfel cum rezultă din recipisa aflată la fila 4 dosar apel.

Calculând termenul de apel conform dispozițiilor legale mai sus menționate s-a observat că acesta a expirat la data de 25 septembrie 2010. Instanța de control a înlăturat susținerea apelantei potrivit căreia plicul ar fi fost predat societății de curierat la data de 13 septembrie 2010, având în vedere codul numeric înscris pe plicul depus la curier, aflat la fila 7, cod ce se regăsește pe documentul eliberat la momentul preluării plicului de către curier și care atestă data preluării ca fiind cea de 15 octombrie 2010. Înscrisurile invocate în susținerea acestei apărări, aflate la filele 6, 7 dosar, au fost apreciate ca neconcludente, reținându-se că nu atestă expedierea plicului cu codul numeric arătat anterior, prin Poșta A. care a asigurat expediția, ci expedierea unui plic tară date de identificare, prin intermediul altui curier și anume R.C.E., fapt pentru care s-a apreciat că aceste două înscrisuri nu privesc plicul atașat cererii de apel, expediat cu Poșta A. Împotriva Deciziei nr. 9 din 21 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția comercială, în termen, legal a declarat recurs reclamanta SC F. SA Tarcău, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. și solicitând în principal, admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe și în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului cu consecința schimbării sentinței primei instanțe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată. 1. Prima dintre criticile dezvoltate de reclamantă a fost circumscrisă dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora recursul este admisibil atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. In speță SC F. SA a susținut că instanța de apel nu a argumentat înlăturarea apărărilor pe care le-a formulat referitor la expedierea declarației de apel în data de 13 septembrie 2010 prin compania de curierat SC R.C.E.

SRL, în condițiile în care a făcut dovada celor susținute prin documentul de expediție (AWB). Critica este nefondată și va fi respinsă de Înalta Curte, motivat de următoarele argumente: Curtea de Apel Iași, secția comercială, a reținut și a dezvoltat în considerentele hotărârii prin care a soluționat calea ordinară de atac toate argumentele care i-au format convingerea că apelul a fost tardiv declarat.

Astfel a consemnat că, înscrisul aflat la fila 6 (dosar apel) - documentul de expediție (AWB) nu atestă expedierea plicului atașat cererii de apel întrucât codul numeric înscris pe plicul predat curierului, aflat la fila 7 (dosar apel), se regăsește și pe documentul eliberat la momentul preluării plicului de Poșta A., în care se atestă data preluării ca fiind 15 octombrie 2010, în timp ce înscrisul aflat la fila 6 (dosar apel) nepurtând același cod, a fost apreciat ca neconcludent, instanța de apel reținând că nu atestă expedierea plicului cu codul numeric arătat anterior, prin Poșta A. care a asigurat expediția, ci expedierea unui plic fără date de identificare, prin intermediul altui curier și anume R.C.E.

În considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte reține că în cauză nu se regăsește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 2. SC F. SA Tarcău a încadrat a doua critică îndreptată împotriva hotărârii instanței de apel, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, reclamanta a susținut că instanța de control a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc.

civ., care prevede că „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ” , astfel încât a respins calea de atac ca tardiv formulată, deși sentința nr. 1142/ COM din 1 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, i-a fost comunicată la data de 8 septembrie 2010, iar declarația de apel împotriva acesteia a expediat-o la data de 13 septembrie 2010, situație în care, a apreciat că în mod eronat a fost sancționată cu decăderea. Critica este nefondată. Înalta Curte reține că, în raport actele și lucrările dosarului, respectiv de dovada îndeplinire a comunicării hotărârii instanței de fond către reclamantă, aflată la fila 198 dosar fond și plicul și dovada primirii acestuia de către societatea de curierat aflate la filele 4,5 și 7 dosar apel, instanța de apel a făcut o corectă și judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc.

civ. În ceea ce privește criticile dezvoltate asupra fondului cauzei, urmează a fi înlăturate în considerarea faptului că instanța de apel s-a pronunțat și a soluționat cauza pe excepția tardivității, situație în care analiza acestora ar avea semnificația încălcării unui grad de jurisdicție. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F. SA Tarcău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC F. SA Tarcău împotriva Deciziei nr. 9 din 21 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2011.