ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2762/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2762/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de
față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1142/ COM din 1
iulie 2010, Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a
respins acțiunea reclamantei-pârâte SC F. SA împotriva pârâtei-reclamante SN T.F.M.C.F.R.M.
SA - Sucursala Iași, prin care prima societate a solicitat obligarea celei din
urmă la plata sumei de 155.016,18 lei reprezentând încasarea necuvenită a
tarifului orar de utilizare (TOU) în executarea contractului nr. x/2008 și a
contractul nr. y/2008; a respins cererea SC F. SA de obligare a SN T.F.M.C.F.R.M.
SA - Sucursala Iași la plata sumei de 5.000 lei pentru exercitarea cu
rea-credință a drepturilor procesuale; a admis cererea reconvențională
formulată de SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iași în contradictoriu cu
reclamanta-pârâtă SC F. SA și cu pârâta Camera de Comerț și Industrie a României;
a anulat certificatul de atestare a forței majore din 4 august 2008 și avizul
pentru existența cazului de forță majoră din 17 octombrie 2008 emise de pârâta Camera
de Comerț și
Industrie a României în beneficiul
reclamantei - pârâte SC F. SA.
Pentru a
pronunța această soluție, instanța de fond a analizat probele administrate în
dovedirea existenței forței majore, reținând următoarele:
În cauză,
între reclamantă în calitate de client și pârâta SN T.F.M.C.F.R.M. SA -
Sucursala Iași, în calitate de transportator s-au încheiat contractele pentru
prestații transport nr. x/2008 și y/2008.
La data de 16
iulie 2008, pârâta a pus la dispoziție reclamantei, în stația CFR Tarcău, 30 de
vagoane cu 30 de transcontainere în vederea încărcării cu marfa de export,
conform contractului nr. y/2008 și contractului de plată centralizată.
Reclamanta a
încărcat marfa și a predat vagoanele personalului stației CFR Tarcău, iar la
data de 17 iulie 2008, orele 9, s-au încheiat contractele de transport pentru
relația Tarcău - Constanța Ferry-boat.
La data de 17 iulie 2008, ora 10,
pârâta SN T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iași a primit restricție de trafic
pentru mărfurile destinate stației CFR Marfa Constanța - Ferry-boat, fiind
oprite transporturile începând cu data primirii restricției, context în care
pârâta a transmis reclamantei avizul de împiedicare la transport din 18 iulie 2008,
solicitând instrucțiuni.
Reclamanta a
restituit avizul semnat și ștampilat, marcând căsuța care corespunde
instrucțiunii „a se îndruma la locul de livrare de îndată ce împiedicarea la
transport a încetat
”
.
Pârâta SN
T.F.M.C.F.R.M. SA - Sucursala Iași a perceput de la reclamantă tarif orar de
utilizare, pentru perioada cât vagoanele au fost împiedicate la transport.
Din
interpretarea clauzelor contractuale a rezultat că forța majoră apără de
răspundere partea care o invocă în condițiile legii și include orice alte
circumstanțe pe care Camera de Comerț și Industrie a României le atestă ca
atare.
Prima
instanță a reținut că, în speță, forța majoră este prevăzută în scopul evitării
obligării injuste a unei părți la plata unei prestații, pentru motive
independente de voința sa și neimputabile.
Astfel, pentru
a fi exonerată de răspundere, partea care o invocă trebuie să probeze
imprevizibilitatea și invincibilitatea împrejurării intervenite.
Caracterul
imprevizibil al împrejurării se apreciază prin raportare la momentul realizării
acordului de voință, deoarece o împrejurare, fie și irezistibilă, dar
cunoscută, nu poate înlătura răspunderea contractuală.
În atare
situație, beneficiul exonerării nu se acordă dacă partea care opune un caz de
forță majoră avea cunoștință de declanșarea evenimentelor invocate.
Astfel,
acțiunile greviste din perioada 17-29 iulie 2008 la C.S.C.T. Constanța -
Ferry-boat reprezintă o împrejurare invincibilă pentru reclamantă, dar nu și
imprevizibilă, în contextul în care greva nu a fost spontană, iar anterior
datei de 17 iulie 2008 a fost intens mediatizată.
După cum
reiese din înscrisurile depuse la filele 27-37 Dosar nr. 772/45/2009 al Curții
de Apel Iași, în mass media s-a relatat încă din data de 28 martie 2008 despre
eșuarea negocierilor cu patronatul la Terminalul de Containere Constanța Sud
Agigea și posibilitatea declanșării unei greve de avertisment.
În datele de
08 iulie 2008, 09 iulie 2009, 11 iulie 2008, 14 iulie 2008 și 17 iulie 2008 au
fost prezentate alte informații privind greva generală de la C.S.C.T. filele
(79, 80, 81, 82 dosar).
În aceste
condiții, reclamanta, având reprezentanți în C.S.C.T. și fiind direct
interesată de activitatea de distribuție din portul Constanța, avea
posibilitatea să cunoască situația incidentelor intervenite în perioada
litigiului dintre patronat și salariați, de natură să-i afecteze activitatea de
transport a mărfii și să identifice posibilitățile de evitare a blocării mărfii
sale în mijloacele de transport CFR în stația de expediție.
Astfel, s-a
apreciat că reclamanta dispunea de mai multe posibilități pentru evitarea
consecințelor negative ale grevei, respectiv, fie prin neperfectarea
contractelor de transport, fie prin descărcarea transcontainerelor de pe
vagoane, pentru a nu le imobiliza cu plata TOU sau să opteze pentru folosirea
altor terminale de containere concurente ale C.S.C.T. Constanța.
În consecință,
Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a apreciat
că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența forței majore,
constatarea în acest sens
reținută de pârâta
C.C.I., în avizul nr. x/2008 și în certificatul nr. x/2008, fiind eronată.
Pentru
motivele expuse, constatând întemeiată cererea reconvențională, instanța de
fond a admis-o și a anulat actele sus menționate.
Prima
instanță, a reținut că reclamanta, nemaiputând invoca exonerarea de răspundere
în temeiul forței majore, ca și consecință a nulității certificatului de
atestare a forței majore din 4 august 2008 și avizului pentru existența cazului
de forță majoră din 17 octombrie 2008 emise de pârâta Camera de Comerț și Industrie
a României, datorează tariful orar de utilizare pe care l-a perceput, având în
vedere dispozițiile art. 58 alin. (10) din O.G. nr. 7/2005 care prevede că,
operatorul de transport feroviar, în caz de împiedicare la transport, poate
percepe tariful de utilizare a mijlocului de transport, cu excepția cazului în
care este el însuși vinovat de împiedicare.
Prin urmare,
perceperea tarifului a fost apreciată ca rămasă la latitudinea pârâtei, în
sarcina căreia, instanța de fond nu a putut reține nici o culpă, ea acționând
conform procedurii reglementate de art. 58 alin. (1)-(4) cu referire la art. 51
alin. (1) din Regulamentul de transport și în virtutea dreptului operatorului
de transport de a percepe tarife de utilizare pe perioada cât mijloacele de
transport stau la dispoziția clientului pentru încărcare, descărcare, etc.
În
considerarea argumentelor mai sus expuse, Tribunalul Iași, secția comercială și
de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei, precum și cererea
acesteia de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de
despăgubiri, reținând că, în cauză nu s-a făcut dovada relei - credințe cu care
aceasta ar fi acționat, în condițiile art. 723 C. proc. civ.
Împotriva sentinței
nr. 1142/ COM din 1 iulie 2010 pronunțate de Tribunalul Iași, secția comercială
și de contencios administrativ, a declarat apel reclamanta SC F. SA criticând
atât soluția de respingere a cererii introductive, cât și soluția de admitere a
cererii reconvenționale pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând și
cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 5.000 lei pentru exercitarea cu
rea-credință a drepturilor procesuale.
Intimata-pârâtă
Camera de Comerț și Industrie a României, prin întâmpinarea depusă a invocat
excepția necompetenței materiale a
instanței susținând că
avizul pentru existența cazului de forță majoră emis de Camera Națională este
un act administrativ.
La rândul său
intimata-pârâtă SN T.F.M.C.F.R.M. SA Sucursala Iași a invocat excepțiile
netimbrării și tardivității declarării apelului, în subsidiar solicitând
respingerea apelului ca neîntemeiat.
Prin Decizia nr.
9 din 21 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a respins
apelul reclamantei ca tardiv formulat și a menținut hotărârea instanței de
fond.
Prin
încheierea de ședință din 31 ianuarie 2011, instanța de control a constatat
legal timbrată cererea de apel și a respins excepția necompetenței materiale
invocată de Camera de Comerț și Industrie a României, reținând că prin decizia nr.
1518 din 17 martie 2010 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție s-a
stabilit că atât certificatul de atestare a cazului de forță majoră cât și
avizul pentru existența cazului de forță majoră, emise de Camera de Comerț și
Industrie a României, nu sunt acte administrative.
Verificând
termenul de declarare a căii ordinare de atac, Curtea a constatat că cererea de
apel a fost formulată tardiv, reținând că:
Art. 284
alin. (1) C. proc. civ. prevede că termenul în care se poate exercita calea de
atac a apelului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii ce se atacă, dacă
legea nu dispune altfel.
În
speță, sentința contestată a fost comunicată reclamantei la data de 9
septembrie 2010, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii aflată la
fila 198 dosar fond, iar declarația de apel, expediată cu Poșta A. a fost
depusă la curier la data de 15 octombrie 2010, astfel cum rezultă din recipisa
aflată la fila 4 dosar apel.
Calculând
termenul de apel conform dispozițiilor legale mai sus menționate s-a observat
că acesta a expirat la data de 25 septembrie 2010.
Instanța
de control a înlăturat susținerea apelantei potrivit căreia plicul ar fi fost
predat societății de curierat la data de 13 septembrie 2010, având în vedere
codul numeric înscris pe plicul depus la curier, aflat la fila 7, cod ce se
regăsește pe documentul eliberat la momentul preluării plicului de către curier
și care atestă data preluării ca fiind cea de 15 octombrie 2010.
Înscrisurile
invocate în susținerea acestei apărări, aflate la filele 6, 7 dosar, au fost
apreciate ca neconcludente, reținându-se că nu atestă expedierea plicului cu
codul numeric arătat anterior, prin Poșta A. care a asigurat expediția, ci
expedierea unui plic tară date de
identificare, prin
intermediul altui curier și anume R.C.E., fapt pentru care s-a apreciat că
aceste două înscrisuri nu privesc plicul atașat cererii de apel, expediat cu
Poșta A.
Împotriva
Deciziei nr. 9 din 21 februarie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția
comercială, în termen, legal a declarat recurs reclamanta SC F. SA Tarcău,
criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.
7 și 9 C. proc. civ. și solicitând în principal, admiterea căii extraordinare
de atac, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare aceleiași
instanțe și în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea
apelului cu consecința schimbării sentinței primei instanțe, în sensul
admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
Prima
dintre criticile dezvoltate de reclamantă a fost circumscrisă dispozițiilor art.
304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora recursul este admisibil atunci când
hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive
contradictorii ori străine de natura pricinii. In speță SC F. SA a susținut că
instanța de apel nu a argumentat înlăturarea apărărilor pe care le-a formulat
referitor la expedierea declarației de apel în data de 13 septembrie 2010 prin
compania de curierat SC R.C.E. SRL, în condițiile în care a făcut dovada celor
susținute prin documentul de expediție (AWB).
Critica este
nefondată și va fi respinsă de Înalta Curte, motivat de următoarele argumente:
Curtea
de Apel Iași, secția comercială, a reținut și a dezvoltat în considerentele
hotărârii prin care a soluționat calea ordinară de atac toate argumentele care
i-au format convingerea că apelul a fost tardiv declarat.
Astfel a
consemnat că, înscrisul aflat la fila 6 (dosar apel) - documentul de expediție
(AWB) nu atestă expedierea plicului atașat cererii de apel întrucât codul
numeric înscris pe plicul predat curierului, aflat la fila 7 (dosar apel), se
regăsește și pe documentul eliberat la momentul preluării plicului de Poșta A.,
în care se atestă data preluării ca fiind 15 octombrie 2010, în timp ce înscrisul
aflat la fila 6 (dosar apel) nepurtând același cod, a fost apreciat ca
neconcludent, instanța de apel reținând că nu atestă expedierea plicului cu
codul numeric arătat
anterior, prin Poșta A. care a
asigurat expediția, ci expedierea unui plic fără date de identificare, prin
intermediul altui curier și anume R.C.E.
În
considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte reține că în cauză nu se
regăsește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C.
proc. civ.
2. SC F. SA
Tarcău a încadrat a doua critică îndreptată împotriva hotărârii instanței de
apel, în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea
atacată a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel,
reclamanta a susținut că instanța de control a aplicat în mod greșit
dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că „termenul de
apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel
”
, astfel încât a respins calea de atac
ca tardiv formulată, deși sentința nr. 1142/ COM din 1 iulie 2010 pronunțată de
Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, i-a fost
comunicată la data de 8 septembrie 2010, iar declarația de apel împotriva
acesteia a expediat-o la data de 13 septembrie 2010, situație în care, a
apreciat că în mod eronat a fost sancționată cu decăderea.
Critica este nefondată. Înalta Curte
reține că, în raport actele și lucrările dosarului, respectiv de dovada
îndeplinire a comunicării hotărârii instanței de fond către reclamantă, aflată
la fila 198 dosar fond și plicul și dovada primirii acestuia de către
societatea de curierat aflate la filele 4,5 și 7 dosar apel, instanța de apel a
făcut o corectă și judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 284 alin. (1) C.
proc. civ.
În ceea ce
privește criticile dezvoltate asupra fondului cauzei, urmează a fi înlăturate
în considerarea faptului că instanța de apel s-a pronunțat și a soluționat
cauza pe excepția tardivității, situație în care analiza acestora ar avea
semnificația încălcării unui grad de jurisdicție.
Față de
considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F. SA Tarcău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamanta SC F. SA Tarcău
împotriva Deciziei nr. 9 din 21 februarie 2011 pronunțate
de Curtea de Apel Iași, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2011.