ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1518/2010

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta SC F. SA Tarcău a solicitat, în contradictoriu cu S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, obligarea la plata sumei de 155.016,18 lei, reprezentând încasarea cuvenită a tarifului orar de utilizare, realizată în executarea contractelor de transport. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a cazului de forță majoră din 4 august 2008 și a avizului pentru existența cazului de forță majoră din 17 octombrie 2008 emise de C.C.I.R., motivat de faptul că acestea nu corespund adevărului, nu sunt oportune și nu a fost respectată procedura legală de emitere a lor, ceea ce atrage inopozabilitatea lor față de pârâtă, reclamanta având obligația să suporte riscurile consecințelor grevei privind nerespectarea obligațiilor contractuale asumate. Prin încheierea de ședință din 5 noiembrie 2009, Tribunalul Iași a suspendat judecarea cauzei, cu trimiterea dosarului către Curte de Apel Iași, în vederea soluționării excepției de nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, formându-se dosarul nr. 772/45/2009 al Curții de Apel Iași.

Motivele care au stat la baza invocării excepției. S-a motivat în susținerea excepției de nelegalitate că: - Avizul pentru existența cazului de forță majoră a fost eliberat la 17 octombrie 2008, cu mult peste termenul legal de emitere de 10 zile, iar certificatul poartă data de 4 august 2008, fiind anterior emiterii avizului, ceea ce este nelegal, din moment ce avizul trebuia să stea la baza emiterii certificatului; - Actele emise cuprind mențiuni total nelegale și nefondate, ce nu corespund situației reale, întrucât SC F. SA are încheiat contract de prestații transport cu S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, prin care s-a stabilit necesarul de vagoane, modul de programare, comandă și asigurare în vederea preluării în scopul realizării transporturilor, îndeplinindu-și obligațiile asumate în sensul depunerii programărilor, comandării vagoanelor și perfectării contractelor de transport la data de 14 iulie 2009, în perioada dintre greva de avertisment și greva generală, iar imobilizarea vagoanelor cu plata a avut loc începând cu data de 17 iulie 2008, când s-a derulat greva generală; - Părțile nu au convenit prin contractul pentru prestații transport, ca greva să fie asimilată cauzelor de forță majoră prevăzute în art. 14 alin. (1), așa încât, conform reglementărilor de drept comun, trebuia ca evenimentul extern să fie nu numai imprevizibil, dar nici să nu poată fi în mod rezonabil prevenit ori depășit, toate aceste condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ. Or, pentru ca greva să nu fi fost previzibilă la momentul încheierii contractului, ar fi trebuit să fi fost spontană, însă în speță conflictul de muncă s-a declanșat la 28 martie 2009, când au început negocierile, la 07 iulie 2008 avusese loc greva de avertisment, iar la 17 iulie 2008 a început greva generală, îndelung mediatizată. Totodată, reclamanta nu a respectat nici clauza contractuală prevăzută în Cap. XIV „Forța majoră”, art. 14 alin. (2) din Contract, de a-i notifica, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, începutul evenimentului de forță majoră, în termen de 72 ore, și nici sfârșitul grevei. Împrejurarea că sucursala Iași a S.N.T.F.M. C.F.R. M. a emis „avizul de împiedicare la transport”, în temeiul art. 58 pct. 4 și 10 din Regulamentul de transport, are semnificația tocmai a dovedirii culpei reclamantei pentru staționarea vagoanelor pe care aceasta nu le-a încărcat în termen. Nu în ultimul rând, se mai arată, reclamanta nu a probat luarea tuturor precautelor obișnuite oricărui comerciant prudent, de a evita și diminua consecințele grevei, în acest sens existând mai multe posibilități. Prin concluziile formulate, reclamanta a solicitat respingerea excepției formulată ca inadmisibilă, actele emise de C.C.I.R., ca organizație autonomă, neguvernamentală, fără scop patrimonial, neputând fi considerate acte administrative în sensul art. 2 lit. c) și f) din Legea nr. 554/2004, și ca atare nu pot fi atacate în procedura prevăzute de art. 4 din aceeași lege. De asemenea, s-a mai susținut, nu poate fi reținută afirmația cărăușului, potrivit căreia părțile nu ar fi convenit ca greva să fie asimilată cazului de forță majoră, întrucât art. 141 din contract prevede expres că „Forța majoră va include . orice alte circumstanțe pe care C.C.I.R. le atestă ca fiind caz de forță majoră”. În ceea ce privește imprevizibilitatea evenimentului de forță majoră, s-a arătat că deși a existat o grevă de avertisment, operațiunile sale economice nu puteau fi întrerupte pe o perioadă incertă, în vederea așteptării grevei generale, iar acțiunile terțului, C.S.C.T., nu puteau fi prevăzute, în condițiile în care operatorul de transport maritim operează exclusiv prin intermediul C.S.C.T., astfel că nu exista posibilitatea de a găsi o altă alternativă de încărcare-descărcare a mărfurilor, iar dreptul la grevă nu poate fi îngrădit, conform art. 251 C. muncii.

Apărările invocate de pârâta C.C.I.R. Organul emitent al actelor pretins nelegale a depus întâmpinare, susținând, în esență, că evaluarea cazurilor de forță majoră trebuie apreciată in concreto, și că în speță a considerat îndeplinite condițiile de operare a acestei cauze de exonerare de la plata T.O.U. de reclamantă.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 209/ CA din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, constatându-se nelegalitatea certificatului de atestare a cazului de forță majoră din 4 august 2008 și a avizului pentru existența cazului de forță majoră din 17 octombrie 2008, emise de C.C.I.R.

Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond. Instanța a constatat, din analiza probatoriului administrat și a cerințelor existenței unei cauze de forță majoră, ce se constituie ca un eveniment imprevizibil, inevitabil și produs în afara voinței părților, caracteristici ce trebuie să fie îndeplinite cumulativ, că în speță C.C.I. București a procedat la recunoașterea forței majore, deși condițiile de imprevizibilitate și inevitabilitate nu erau demonstrate de petenta-reclamantă. Condiția imprevizibilității producerii grevelor angajaților operatorului de încărcare/ descărcare portuară, în intervalul 17-29 iulie 2008 nu poate fi reținută, atât timp cât mass-media a evocat încă din 28 martie 2008 eșuarea negocierilor cu patronatul la terminalul de containere C.S.A., și posibilitatea declanșării unei greve de avertisment. Știrea a fost reluată la 11 iulie 2008 privind angajații C.S.C.T., precum și în 8 iulie 2008, când s-a evocat declanșarea grevei de avertisment la C.S.C.T., pentru ca începând cu 17 iulie 2008 presa să anunțe declanșarea grevei generale pe timp nelimitat la T.S., cu menționarea faptului că „greva ar putea determina unii clienți să se orienteze, pe mai departe, spre alte terminale de conteinere din Marea Neagră, aflate în competiție cu portul Constanța”. A apreciat prima instanță că reclamanta, direct interesată de activitatea operatorilor de descărcare din portul Constanța, avea obligația să cunoască despre incidentele intervenite în perioada în litigiu între patronat și salariați, și care ar fi fost de natură a-i afecta activitatea de transport a mărfii pentru export, determinând-o să identifice căile de evitare a blocării mărfii sale în mijloacele de transport C.F.R. în stația de expediție. În mod corelativ, a reținut judecătorul fondului, nu a fost demonstrată în cauză nici condiția ca evenimentul extern să nu poată fi, în mod rezonabil prevenit și depășit, din moment ce reclamanta avea la dispoziție mai multe alternative pentru a evita plata taxelor de imobilizare a vagoanelor în stația C.F.R. de la sediul său.

Recursul formulat de reclamanta SC F. SA. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 6.1. Hotărârea atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor art. 4 alin. (1), art. 2 lit. c), m) și f) din Legea nr. 554/2004, precum și a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 335/2007 privind C.C.I.R. C.C.I.R., în virtutea normelor juridice sus menționate, nu este o autoritate publică, actele emise de aceasta nu sunt acte administrative și, prin urmare, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ. 6.2. În ceea ce privește cercetarea fondului excepției de nelegalitate, instanța de fond a reținut greșit că „C.C.I. București a procedat la recunoașterea forței majore, deși condițiile de imprevizibilitate și inevitabilitate nu erau demonstrate de petenta-reclamantă”. Presupunându-se că recurenta trebuia să cunoască din presă evenimentele, deși a existat o grevă de avertisment, societatea nu putea întrerupe operațiunile economice și să suspende activitatea comercială pentru o perioadă de timp incertă, în vederea așteptării unei greve generale. Natura imprevizibilă a evenimentelor este determinată și de faptul că C.S.C.T. reprezintă un terț în relație cu părțile contractante, ale cărui acțiuni nu puteau fi prevăzute de societate.

Întâmpinarea formulată de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași. 7.1. Pe cale de excepție, invocă tardivitatea formulării recursului peste termenul de 5 zile de la comunicarea sentinței prevăzută de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. 7.2. Cu privire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată de recurentă, consideră că instanța de fond, în mod corect a dispus prin încheiere suspendarea soluționării cauzei și sesizarea Curții de Apel Iași în vederea soluționării excepției de nelegalitate, fiind aplicabile prevederile art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004. 7.3. Referitor la criticile recurentei ce vizează fondul excepției de nelegalitate, se arată că în mod corect a statuat Curtea de Apel Iași, prin sentința recurată, că greva nu poate constitui în acest caz forța majoră, că avizul și certificatul de atestare a forței majore sunt nelegale și nu pot exonera de răspundere reclamanta. Greva operatorului de descărcare portuară C.S.C.T. Constanța nu întrunește condițiile de imprevizibilitate și inevitabilitate pentru a se putea reține existența forței majore. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este fondat. 2. Pe calea excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ, pot fi cercetate numai actele administrative. 3. Definiția actului administrativ este dată de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ. Astfel, actul administrativ este actul unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. 4. Autoritatea publică, la rândul său, este definită de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ca fiind „orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public”. Teza a II-a lit. b) asimilează autorităților publice „persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică”. 5. C.C.R., conform art. 1 din Legea nr. 335/2007 sunt create în „scopul de a reprezenta, apăra și susține interesele membrilor și ale comunității de afaceri în raport cu autoritățile publice și cu organismele din țară și din străinătate”. C.C.R. nu sunt autorizate să presteze un serviciu public, actele emise raportându-se la situația membrilor săi, comercianți. C.C.R. nu prestează o activitate organizată de o autoritate publică, în scopul satisfacerii unui interes legitim public, așa cum prevede art. 2 lit. m) din Legea nr. 554/2004, când definește serviciul public. 6. Față de acestea, urmează a se constata întemeiat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la inadmisibilitatea excepției de nelegalitate invocată, actele atacate nefiind acte administrative. 7. Instanța de recurs nu mai consideră necesar a analiza și fondul excepției de nelegalitate, având în vedere constatarea inadmisibilității excepției de nelegalitate.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată și a se respinge excepția de nelegalitate ca inadmisibilă.