ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 358/2013

Asupra contestației

în anulare de față,

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 1142/Com din 1 iulie 2010

pronunțată de Tribunalul lași s-a respins acțiunea formulată de

reclamanta-pârâtă SC F. SA în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.N.T.F.M.

C.F. M. SA - Sucursala lași; s-a respins cererea reclamantei-pârâte SC F. SA

privind obligarea pârâtei-reclamante S.N.T.F.M. C.F. M. SA - Sucursala lași la

plata sumei de 500 RON; s-a admis cererea reconvențională formulată de

pârâta-reclamantă S.N.T.F.M. C.F. M. SA - Sucursala lași în contradictoriu cu

reclamanta-pârâtă SC F. SA și cu pârâta Camera de Comerț și Industrie a

României; s-a anulat certificatul de atestare a forței majore nr. 394 din 4

august 2008 și avizul pentru existența cazului de forță majoră nr. 10 din 17

octombrie 2008 emis de pârâta Camera de Comerț și Industrie a României în

beneficiul reclamantei-pârâte SC F. SA.

Pentru a dispune

astfel, tribunalul a reținut că acțiunile greviste din perioada 17 - 29 iulie

2008 la CSCT Constanța Fb. reprezintă o împrejurare invincibilă pentru

reclamantă, dar nu și imprevizibilă, în contextul în care greva nu a fost

spontană, iar anterior datei din 17 iulie 2008 a fost intens mediatizată.

Astfel, reclamanta

avea mai multe modalități pentru a evita consecințele negative ale grevei,

respectiv să nu încheie contracte de transport, să descarce transcontainerele

de pe vagoane, pentru a evita imobilizarea lor cu plata TOU sau să opteze

pentru alte terminale de containere concurente ale CSCT Constanța.

În esență, tribunalul

a reținut că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența forței

majore, aprecierea în acest sens a pârâtei C.C.I. prin avizul nr. 10/2008 și

certificatul nr. 394/2008 fiind eronată.

Având în vedere că

urmare a anulării actelor de atestare a forței majore reclamanta nu mai poate

invoca exonerarea sa de răspundere în temeiul forței majore, instanța a

constatat că datorează tariful orar de utilizare perceput de reclamantă în baza

art. 58 alin. (10) din O.G. nr. 7/2005 care prevede că, în afară de cazul în

care operatorul de transport feroviar este vinovat, el poate, în caz de

împiedicare la transport, să perceapă tariful de utilizare a mijlocului de

transport.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel SC F. SA prin reprezentantul său legal criticând atât

soluția de respingere a cererii introductive, cât și soluția de admitere a

cererii reconvenționale pentru netemeinicie și nelegalitate.

Totodată apelanta a

solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 5000 RON pentru exercitarea cu

rea-credință a drepturilor procesuale.

Prin întâmpinare intimata

Camera de Comerț și Industrie a României a invocat excepția necompetenței

materiale a instanței susținând că avizul pentru existența cazului de forță

majoră emis de Camera Națională este un act administrativ.

La rândul său

intimata S.N.T.F.M. C.F. M. SA Sucursala lași a invocat excepția netimbrării

apelului și excepția tardivității declarării apelului iar în subsidiar a

solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

În ședința publică

din 31 ianuarie 2011 instanța a constatat timbrată cererea de apel și a respins

excepția necompetenței materiale invocată de Camera de Comerț și Industrie a

României, reținând că prin Decizia nr. 1518 din 17 martie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că atât certificatul de

atestare a cazului de forță majoră cât și avizul pentru existența cazului de

forță majoră, emise de Camera de Comerț și Industrie a României, nu sunt acte

administrative.

Verificând termenul

de declarare a apelului, instanța a constatat că cererea de apel a fost

formulată tardiv și în consecință prin Decizia nr. 9/2011 din 21 februarie

2011, Curtea de Apel lași secția comercială, a respins ca tardiv apelul

declarat de reclamanta SC F. SA.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC F. SA Tarcău, prin care a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 2762

din 22 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

a respins recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

Înalta Curte a

reținut că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu

subzistă, iar în ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. este nefondat, dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ. fiind corect aplicate.

Prin cererea formulată

la data de 14 martie 2012, SC F. SA Tarcău a formulat contestație în anulare

împotriva Deciziei nr. 2762 din 22 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție prin care în temeiul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ. a solicitat admiterea contestației în anulare, și pe fondul cauzei

rejudecarea cererii de recurs.

Recurenta a susținut

că soluția pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale, în ceea ce

privește aspectele formale ale judecării recursului.

Astfel, sentința

instanței de fond a fost comunicată la data de 8 septembrie 2010, iar

declarația de apel a fost expediată la data de 13 septembrie 2010, prin

compania de curierat R.C.E. SRL, care a predat corespondența către o altă

societate de curierat SC A. SA.

În mod eronat s-a reținut

că data la care a fost declarat apelul este 15 octombrie 2010 și nu 13

septembrie 2010, dată la care SC A. a preluat plicul.

În combaterea cererii

formulată, a formulat întâmpinare intimata S.N.T.M. C.F. M. SA Sucursala

Moldova, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare și

menținerea deciziei atacată.

Analizând contestația

în anulare, în limita dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. și

a motivelor arătate, se constată că aceasta este neîntemeiată pentru

următoarele considerente:

Contestația în

anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate

exercita în cazurile anume prevăzute de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.,

potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Greșelile materiale

în înțelesul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. vizează greșelile săvârșite

în legătură cu dezlegarea dată recursului, ele trebuie să fie evidente și

săvârșite de instanță, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau

date materiale importante din dosarul cauzei, și nu greșeli de judecată,

respectiv de interpretare a unor dispoziții legale, de apreciere a probelor sau

de rezolvare a unui incident procedural.

În susținerea

prezentei căi de atac, contestatoarea a invocat prevederile art. 318 teza l C.

proc. civ., susținând că instanța de recurs a săvârșit o greșeală materială

prin neobservarea înscrisurilor, constând în documentul de expediție număr 000,

din care rezultă că declarația de apel a fost predată către compania de

curierat R.C.E. SRL în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii, în raport

de care instanța nu a făcut o apreciere cu privire la valoarea juridică și

efectele acesteia.

Se constată că

argumentele invocate, în raport de textul de lege evocat, nu pot fi reținute

întrucât nu evidențiază o greșeală materială care să fie în legătură cu

aspectele formale ale judecării recursului, astfel că o pretinsă eroare de

apreciere a probelor, datorită căreia starea de fapt reținută de instanță ar fi

neconformă realității nu poate fi valorificată pe calea contestației în

anulare.

În realitate,

contestatoarea își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția menținută de

instanța de recurs privind constatarea ca tardiv a apelului declarat de

reclamantă, iar faptul că instanța de recurs nu și-a însușit punctul de vedere

al recurentei nu este de natură a conduce la admisibilitatea contestației în

anulare, având în vedere că legea nu a urmărit prin calea contestației în

anulare să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat

de aceiași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat starea de fapt.

Așadar, dezlegarea

dată recursului, prin decizia atacată, nu este rezultatul unei greșeli

materiale, iar prezenta contestație în anulare specială este nefondată din

perspectiva dispozițiilor art. 318 teza 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

contestația în anulare formulată de contestatoarea SC F. SA împotriva Deciziei

nr. 2762 din 22 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2013.

Procesat

de GGC - NN