ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10255/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10255/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra
cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 499 din 3 mai 2006,
Judecătoria Roșiorii de Vede a respins acțiunea formulată de reclamantul C.I.,
în calitate de creditor al numitului C.A., prin care a solicitat, subrogându-se
în drepturile acestuia, partajarea apartamentului nr. 5 situat în Roșiorii de
Vede.
Apelul declarat de reclamant a fost respins de
Tribunalul Teleorman, prin decizia civilă nr. 896 din 3 noiembrie 2006, iar
recursurile declarate de reclamant și de pârâtă împotriva acestei decizii au
fost admise de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 491 din 13 martie 2007, a
trimis cauza Tribunalului Teleorman, spre rejudecarea apelului, față de
valoarea obiectului litigiului.
În rejudecare, pârâta C.L. a aderat la apelul reclamantului,
iar prin decizia civilă nr. 208 A din 7 noiembrie 2007, Tribunalul Teleorman, secția
civilă, a respins apelurile.
Într-un alt litigiu, prin sentința civilă nr. 594 din
3 mai 2007, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis în parte acțiunea formulată de
reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâții C.A. și C.L., a constatat
nulitatea absolută a tranzacției încheiate de părți la data de 10 octombrie
2006 și consfințită prin sentința civilă nr. 1317 din 10 octombrie 2006 a
Judecătoriei Roșiorii de Vede privind partajarea bunurilor comune dobândite de
soți în timpul căsătoriei, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind
constatarea nulității sentinței civile nr. 1317 din 10 octombrie 2006 a
Judecătoriei Roșiorii de Vede, a luat act că prin încheierea din 19 aprilie
2007 s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind partajarea bunurilor
codevălmașe realizate de pârâți în timpul căsătoriei în cote de ½ și
îndestularea reclamantului de 10.000 RON.
Prin decizia civilă nr. 184 A din 10 octombrie 2007
Tribunalul Teleorman, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantul C.I.
și a fost schimbată sentința judecătoriei în sensul că a fost constatată
nulitatea sentinței civile nr. 1376/2006 a Judecătoriei Roșiorii de Vede,
respingând apelul declarat de pârâta C.L.
Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția
a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia
civilă nr. 768 din 14 mai 2008, a respins recursul declarat de pârâtă.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de
revizuire C.L., înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 12 noiembrie 2008.
In motivarea cererii, revizuenta a arătat că decizia
nr. 768 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie, este potrivnică deciziei nr. 208 A din 7
noiembrie 2007 a Tribunalului Teleorman, invocând ca temei de drept
dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 641 din 9 aprilie 2009, față de
motivarea în drept a cererii, în raport de dispozițiile art. 323 alin. (2) C.
proc. civ., curtea de apel a declinat competența de soluționare a cererii în
favoarea Înaltei Curți de Casație și justiție.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de
Casație și Justiție sub nr. 5437/1/2009.
Analizând cererea de revizuire dedusă judecății, Înalta
Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru
următoarele considerente:
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se
poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de
același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași
persoane, având aceleași calități.
Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are
suportul în respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin această
cale extraordinară de atac urmărindu-se anularea ultimei hotărâri pronunțate.
Din dispozițiile legale menționate rezultă că
posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri, atunci când există hotărâri
potrivnice, este supusă, printre altele, condiției ca aceasta să fie dată în
aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, acestea fiind
elementele caracteristice ale autorității lucrului judecat conform art. 1201 C.
civ.
In speță, nu sunt întrunite condițiile cerute de
dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Este evident că obiectul celor două acțiuni este
diferit, litigiul soluționat prin decizia nr. 184 A din 10 octombrie 2007 de
Tribunalul Teleorman având ca obiect acțiunea oblică de partaj formulată de
creditor, iar cel decizia nr. 768 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția
a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, constatarea nulității
absolute a tranzacției încheiate de părți la data de 10 octombrie 2006 și
consfințită prin sentința civilă nr. 1317 din 10 octombrie 2006 a Judecătoriei
Roșiorii de Vede.
Fiind vorba de pricini având obiect diferit, aspectele
invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor
critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri
judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost
pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă,
prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost
greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.
Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte
urmează a constata că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct.
7 C. proc. civ. și pe cale de consecință, va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată cererea de revizuire a deciziei
nr. 768 din 14 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a
civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de revizuenta C.L.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 decembrie
2009.