ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10255/2009

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 499 din 3 mai 2006, Judecătoria Roșiorii de Vede a respins acțiunea formulată de reclamantul C.I., în calitate de creditor al numitului C.A., prin care a solicitat, subrogându-se în drepturile acestuia, partajarea apartamentului nr. 5 situat în Roșiorii de Vede. Apelul declarat de reclamant a fost respins de Tribunalul Teleorman, prin decizia civilă nr. 896 din 3 noiembrie 2006, iar recursurile declarate de reclamant și de pârâtă împotriva acestei decizii au fost admise de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia nr. 491 din 13 martie 2007, a trimis cauza Tribunalului Teleorman, spre rejudecarea apelului, față de valoarea obiectului litigiului.

În rejudecare, pârâta C.L. a aderat la apelul reclamantului, iar prin decizia civilă nr. 208 A din 7 noiembrie 2007, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a respins apelurile. Într-un alt litigiu, prin sentința civilă nr. 594 din 3 mai 2007, Judecătoria Roșiorii de Vede a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâții C.A.

și C.L., a constatat nulitatea absolută a tranzacției încheiate de părți la data de 10 octombrie 2006 și consfințită prin sentința civilă nr. 1317 din 10 octombrie 2006 a Judecătoriei Roșiorii de Vede privind partajarea bunurilor comune dobândite de soți în timpul căsătoriei, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea nulității sentinței civile nr. 1317 din 10 octombrie 2006 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, a luat act că prin încheierea din 19 aprilie 2007 s-a dispus disjungerea capătului de cerere privind partajarea bunurilor codevălmașe realizate de pârâți în timpul căsătoriei în cote de ½ și îndestularea reclamantului de 10.000 RON. Prin decizia civilă nr. 184 A din 10 octombrie 2007 Tribunalul Teleorman, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamantul C.I.

și a fost schimbată sentința judecătoriei în sensul că a fost constatată nulitatea sentinței civile nr. 1376/2006 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, respingând apelul declarat de pârâta C.L. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin decizia civilă nr. 768 din 14 mai 2008, a respins recursul declarat de pârâtă. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire C.L., înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, la data de 12 noiembrie 2008. In motivarea cererii, revizuenta a arătat că decizia nr. 768 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, este potrivnică deciziei nr. 208 A din 7 noiembrie 2007 a Tribunalului Teleorman, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Prin decizia nr. 641 din 9 aprilie 2009, față de motivarea în drept a cererii, în raport de dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Înaltei Curți de Casație și justiție. Cererea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 5437/1/2009. Analizând cererea de revizuire dedusă judecății, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceleași calități.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul în respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin această cale extraordinară de atac urmărindu-se anularea ultimei hotărâri pronunțate. Din dispozițiile legale menționate rezultă că posibilitatea de a cere revizuirea unei hotărâri, atunci când există hotărâri potrivnice, este supusă, printre altele, condiției ca aceasta să fie dată în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, acestea fiind elementele caracteristice ale autorității lucrului judecat conform art. 1201 C. civ. In speță, nu sunt întrunite condițiile cerute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Este evident că obiectul celor două acțiuni este diferit, litigiul soluționat prin decizia nr. 184 A din 10 octombrie 2007 de Tribunalul Teleorman având ca obiect acțiunea oblică de partaj formulată de creditor, iar cel decizia nr. 768 din 14 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, constatarea nulității absolute a tranzacției încheiate de părți la data de 10 octombrie 2006 și consfințită prin sentința civilă nr. 1317 din 10 octombrie 2006 a Judecătoriei Roșiorii de Vede.

Fiind vorba de pricini având obiect diferit, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii. Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și pe cale de consecință, va respinge cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată cererea de revizuire a deciziei nr. 768 din 14 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de revizuenta C.L. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 decembrie 2009.