Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.11.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3461/2008

HOTĂRÂRE
19.11.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3461/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului de față, Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 3423/COM/2005 reclamanta SC A.S.A.T. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A. SA să se dispună pe cale judiciară constatarea nulității absolute a procesului - verbal de control întocmit de revizorul contabil S.G. la data de 28 septembrie 2001, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată legate de proces. Reclamanta a arătat în susținerea acțiunii că procesul - verbal amintit are valoarea unui act juridic constatator nul absolut pentru lipsa totală a consimțământului, înțeles drept o condiție de validitate a oricărei operațiuni juridice, impusă de art. 948 pct. 2 C. civ.; s-a subliniat că autorul a decedat la data de 17 august 2001, astfel încât manifestarea de voință cuprinsă în procesul - verbal nu îi aparține; în drept au fost invocate dispozițiile art. 5 și art. 948 C. civ.

La termenul din 21 martie 2006 au fost formulate în contradictoriu cu pârâta SC A. SA cereri de intervenție în interes propriu de către B.G. și P.N., prin care se tinde de asemenea la admiterea cererii principale și la constatarea nulității absolute a procesului - verbal de control din 2001; intervenienții au arătat că sunt direct interesați în lipsirea de efecte a actului, având în vedere că el cuprinde constatări care nu corespund adevărului, de natură a le leza drepturile și interesele, în calitate de foști membri în organele de conducere ale sucursalei SC A.S.P.C. SA. Prin încheierea din 24 mai 2007 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, considerentele acestei dispoziții fiind consemnate în încheierea de ședință.

Prin sentința civilă nr. 5988 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.S.A.T. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, prin administrator judiciar CC I. IPURL, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul - verbal întocmit de revizorul contabil S.G. la data de 28 septembrie 2001 s-au consemnat rezultatele unui control financiar intern asupra modului de gestionare a patrimoniului sucursalei SC A.S.P.C.

SA, precum și asupra dispozițiilor date de conducerea societății; controlul a fost efectuat de persoana menționată în baza Legii nr. 31/1990, a deciziei societății mamă nr. 67/1999 și a delegației din 2001. A mai reținut prima instanță că actul juridic civil este definit ca o manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv de a naște, modifica ori stinge un raport juridic civil concret; printre elementele caracteristice ale actului juridic civil se evidențiază așadar intenția de a naște, modifica ori stinge un raport civil concret, raport înțeles ca o relație socială guvernată de normele de drept civil. Această trăsătură esențială deosebește actul civil – în sensul acestuia de operațiune juridică, iar nu de înscris constatator – de actele juridice din alte ramuri de drept.

În acest sens s-a reținut că operațiunea de control financiar – reglementată de dreptul fiscal – și nu de normele dreptului civil – a fost efectuată de către un salariat însărcinat prin ordin de serviciu cu exercitarea atribuțiilor specifice cenzorilor societăților comerciale, astfel încât ea nu tinde la crearea sau modificarea unor raporturi de drept civil, ci la crearea unor raporturi între cei anchetați de organele interne ale societății și aceasta din urmă, scopul final fiind antrenarea răspunderii disciplinare și materiale (caracteristică dreptului muncii), ori – după caz – a vinovăției în plan penal. Astfel s-a reținut că nu pot fi valorificate critici de nulitate absolută întemeiate pe dispozițiile de drept comun ale art. 948 și urm. C. civ.

pentru lipsirea de efecte juridice a unui act juridic care nu este civil, în sensul că nu este guvernat de normele dreptului civil. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamanta SC A.S.A.T. SRL care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului s-a arătat că prima instanță a reținut în mod greșit că procesul - verbal a cărui nulitate s-a solicitat este un act de control financiar reglementat de dreptul fiscal, astfel că nu pot fi valorificare critici de nulitate absolută întemeiate pe dispozițiile art. 948 și urm. C. civ. Apelanta apreciază că procesul - verbal de control este un act juridic constatator – act juridic civil. Față de faptul că respectivul proces - verbal de control face constatări privind activitatea conducerii executive a sucursalei Constanța a SC A.S.P.C.

SA, făcând referiri la încălcarea prevederilor Codului Muncii și Legii nr. 31/1990 care reglementează răspunderea administratorilor, cu care sunt asimilați și directorii executivi, eventuala răspundere a acestora fiind o răspundere contractuală civilă, potrivit art. 144 alin. (1) raportat la art. 72art. 73 din Legea nr. 31/1990, toate sunt argumente că actul este civil. Prin urmare, consideră apelanta că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 948 C. civ. privind condițiile de valabilitate ale actului juridic. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 39/COM pronunțată la data de 5 martie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC A.S.A.T.

SRL Constanța cu motivarea în esență că față de conținutul și temeiul juridic în baza căruia a fost întocmit procesul - verbal a cărui nulitate s-a solicitat, acesta nu este un act juridic civil în sensul art. 942 C. civ. Împotriva deciziei, reclamanta SC A.S.A.T. SRL Constanța, în termen legal a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și a sentinței și rejudecând cauza admiterea acțiunii, constatarea nulității absolute a procesului - verbal din 28 septembrie 2001 al revizorului S.G., cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului, reclamanta invocă motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ. întrucât decizia nu este motivată, instanța de apel a apreciat prin considerente că actul juridic a cărui nulitate absolută s-a solicitat nu se încadrează în tipologia actului juridic civil reglementat de titlu III C. civ., ci este un act reglementat de dreptul fiscal, fără a motiva în drept aceasta, față de prevederile O.G. nr. 70/1997 privind controlul fiscal și O.G. nr. 92/2003 – Codul de procedură fiscal. Reclamanta invocă și motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. arătând că instanța nepronunțându-se asupra reglementărilor fiscale în materie aplicabile speței a apreciat greșit că procesul - verbal din 28 septembrie 2001 nu este un act juridic civil.

Recurenta menționează că procesul - verbal este un act juridic civil, fiind o manifestare de voință făcută cu intenția de a produce consecințe juridice iar consimțământul este o condiție esențială a actului juridic și faptul că revizorul care a întocmit procesul - verbal a decedat, conduce la lipsa totală a consimțământului. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Analizând primul motiv de recurs invocat, prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de apel analizând hotărârea apelată în raport de motivele de apel invocate, a reținut că hotărârea primei instanțe este legală întrucât procesul - verbal din 28 septembrie 2001 întocmit de contabilul societății în temeiul Legii nr. 31/1990 și care cuprinde constatările unui control financiar la societatea comercială nu este un act juridic civil, astfel cum este definit de art. 942 C. civ. Nu este incident cauzei nici pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., instanța de apel cât și instanța de fond corect au reținut și interpretat natura procesului - verbal de control financiar, a cărui nulitate absolută a fost solicitată.

În consecință, hotărârea atacată fiind legală, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.S.A.T. SRL Constanța împotriva deciziei civile nr. 39/COM din 5 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83314)
Natura juridică a procesului-verbal de control financiar Procesul-verbal întocmit de contabilul societății în temeiul Legii nr.31/1990 și care cuprinde constatările unui control financiar la societatea comercială nu este un act juridic civi
ÎCCJ 2008-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1828/2008
Constanța prin care s-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 3 din 18 iulie 2005 a intimatei și s-a dispus reintegrarea reclamantului M.V. în funcția avută anterior luării măsurii, excepția lipsei calității procesuale active a acestu
ÎCCJ 2007-10-31
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3406/2007
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 74/ COM din 22 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a respins apelul declarat de reclamanta B.I.L. prin mandatar
ÎCCJ 2008-11-26
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3541/2008
Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 908 din 5 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, s-a constatat nulitatea cererii
ÎCCJ 2008-11-14
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3396/2008
ă deoarece prin procesul verbal existent la dosarul cauzei s-a făcut dovada că acționarii societății au hotărât la data de 31 octombrie 2005 să introducă acțiune judecătorească împotriva pârâtului. Inexistența unei hotărâri A.G.A. prin care
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă