ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3887/2009

Asupra recursului de față;

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 370 din 16 noiembrie 2007, Tribunalul Mehedinți, în baza art. 139

6

alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 C. pen., rap. la art. 109 C. pen., art. 74 lit. a) și c( C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., a condamnat inculpatul L.C.A.  la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art. 139

6

alin. (2) și alin. (3) din Legea 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 C. pen., rap. la art. 109 alin. (1) C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art. 33-34 C. pen., prima instanță a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa de o lună închisoare.

În baza art. 81 C. pen., rap. la art. 110 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 7 luni.

De asemenea, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 118 lit. a) și b C. pen., s-a dispus confiscarea suporturilor optice tip CD și DVD, precum și unitatea centrală a sistemului de calcul ridicate de organele de urmărire penală de la inculpat.

Prin aceeași hotărâre, prima instanță, în temeiul art. 998 - 999 C. civ. rap. la art. 139 din Legea nr. 8/1996, a admis acțiunile civile formulate de părțile civile și a obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente L.S. și L.V., la plata către partea civilă E.A.I., reprezentată de N.B., cu sediul în București, sector 5, a sumei de 1.671 lei despăgubiri civile, la plata către partea civilă RO-ACT, cu sediul în sector 2 - București, a sumei de 462 lei despăgubiri civile, la plata către partea civilă M.C., reprezentate de Societatea civilă de Avocați M.G.M.P. cu sediul în București, sector 2, a sumei de 14.644 lei despăgubiri civile, iar către partea civilă A.I., cu același sediu, la 13.324 lei despăgubiri civile și la plata sumei de 1.129,68 lei, despăgubiri civile către partea civilă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, cu sediul în București, sector 1.

Totodată prima instanță a luat act că partea vătămată V.G.B.E. nu s-a constituit parte civilă.

A fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata a 600 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 500 lei reprezenta cheltuielile judiciare efectuate în cursul urmăririi penale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în fapt, la data de 3 decembrie 2005, inculpatul minor L.C.A. a fost depistat de organele de poliție în timp ce comercializa în târgul V. din Drobeta Turnu Severin, un număr de 405 suporturi CD și DVD, conținând 388 de reproduceri de programe pentru calculator tip aplicații (jocuri) și 17 reproduceri de opere audio-vizuale (filme de desene animate).

Potrivit adresei din 7 martie 2006 a O.R.D.A. (fila 18 dosar), a rezultat că cele 405 reproduceri sunt produse pirat, iar activitatea de producere neautorizată a acestora a creat prejudicii societăților E.A.I. (constituită parte civilă cu suma de 1.215 euro), V.U.G.B.E. (constituită parte civilă cu suma de 612,50 euro), ambele cu sediul în București, cât și societății RO - ACT, cu sediul în București (constituită parte civilă cu suma de 266 DOLARI SUA), prejudiciile astfel produse, nefiind încă recuperate.

S-a mai reținut că la percheziția domiciliară efectuată la 17 februarie 2006, la locuința inculpatului s-au identificat un alt număr de 669 produse tip CD și DVD, și acestea piratate, conținând videograme, fonograme și programe pentru calculator, iar din cele stabilite prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 5077 din 24 octombrie 2006, efectuat de O.R.D.A., a rezultat că în memoria calculatorului inculpatului erau stocate două hard-disk-uri, mai multe programe soft, precum și opere audio-vizuale ale căror titluri se regăsesc pe produsele piratate, ridicate de la inculpat.

Pentru reproducerea neautorizată a celor 669 CD-uri și DVD-uri, ridicate în condițiile mai sus arătate, s-au constituit părți civile M.C.A.I. București (cu sumele de 6.023 DOLARI SUA și, respectiv, 4.023 euro), E.A.I. București (cu suma de 496,2 euro), cât și U.P.F. din România (cu suma de 1.129,68 lei) nefiind recuperate nici aceste din urmă prejudicii.

S-a mai relevat că situația de fapt reținută, existența faptelor, cât și vinovăția inculpatului au rezultat din probatoriul administrat, constând în declarațiile de recunoaștere făcute de inculpatul minor, coroborate cu declarațiile martorilor S.V., P.N., cu concluziile stabilite prin raportul de constatare tehnico-științifică, precum și cu celelalte acte și lucrări ale dosarului.

Prima instanță a stabilit, în drept, că activitatea infracțională a inculpatului, consumată în împrejurările mai sus descrise, a întrunit conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 1396 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 8/1996 și prev. de art. 1396 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 8/1996, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și urm. C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor, cât și la stabilirea modalității de executare pentru pedeapsa rezultantă, prima instanță a avut în vedere criteriile înscrise în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care acestea s-au consumat, cât și unele elemente ce privesc pe făptuitor, minor, lipsit de antecedente penale, cu un comportament adecvat anterior săvârșirii celor două infracțiuni, bine caracterizat de referatul de evaluare aflat la dosar, împrejurări cărora le-a fost recunoscut un caracter atenuant, cu efectul prevăzut de art. 76 lit. d) C. pen., în planul stabilirii pedepselor.

Totodată, Tribunalul Mehedinți a apreciat că scopurile pedepsei rezultante pot fi atinse și fără executarea efectivă, făcând aplicarea dispozițiilor art. 81 rap. la art. 110 C. pen., dispoziții în sensul cărora s-a dispus suspendarea executării, pe durata unui termen de încercare de 7 luni.

Rezolvând latura civilă a cauzei, cu referire la dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., în considerarea suportului probator administrat în cauză, prima instanță a acordat despăgubiri societăților constituite părți civile, la plata cărora inculpatul a fost obligat, în solidar, cu persoanele responsabile civilmente.

S-a luat act că SC V.G.B.E. București, nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul, invocând nelegalitatea și netemeinicia soluției, apreciind atât în motivele scrise, cât și prin apărător, că faptelor pentru care a fost condamnat, le lipsește pericolul social prevăzut de art. 139

6

alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 8/1996 și art. 139

6

alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 8/1996, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și urm. C. pen., considerente pentru care a solicitat adoptarea unei soluții de achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., cu aplicarea art. 181 C. pen.

Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin Decizia penală nr. 139 din 22 iunie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.C.A., împotriva sentinței penale nr. 370 din 16 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în Dosarul nr. 7424/101/2007, obligându-l totodată, în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de prim control judiciar, la cererea apelantului inculpat și în aplicarea dispozițiilor art. 378 alin. (1) C. proc. pen., a apreciat ca oportună administrarea unei expertize contabile, prin aceasta urmând să se verifice și, în final, să se stabilească întinderea prejudiciilor cauzate părților civile, contestate de apelantul inculpat, în sensul supraevaluării acestora, raportul de expertiză judiciară fiind întocmit și depus la dosar.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate, a materialului de la dosarul cauzei, cât și în considerarea concluziilor expertizei contabile, Curtea de Apel Craiova a constatat că apelul declarat de inculpat, este nefondat, respingându-l ca atare.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din declarațiile inculpatului, coroborate cu declarațiile martorilor, cât și procesul verbal încheiat cu ocazia percheziției efectuate la domiciliul acestuia (identificându-se, la 17 februarie 2006, un număr de 669 produse tip CD și DVD piratate, conținând video-grame, fonograme și programe pentru calculator), s-a confirmat situația de fapt, corect descrisă de către prima instanță, în sensul că în ziua de 3 decembrie 2005, acesta a fost depistat de poliție în timp ce comercializa 405 suporturi tip CD și DVD, conținând 388 de reproduceri de programe pentru calculator și 17 reproduceri de opere audio­vizuale, toate pirat.

Totodată, din același probatoriu instanța de apel a mai reținut că produsele piratate identificate de poliție au fost reproduse, în parte, de inculpat, iar altele au fost achiziționate de la persoane necunoscute, tot în vederea valorificării.

Instanța de prim control judiciar a conchis că prima instanță în mod judicios a stabilit că activitatea infracțională a inculpatului minor întrunește conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 139

6

alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Legea nr. 8/1996 și prev. de art. 139

6

alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 8/1996, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și urm. C. pen., iar pericolul social concret al faptelor săvârșite a decurs din urmările produse în planul vătămării drepturilor nepatrimoniale, aparținând societăților comerciale constituite părți civile, cât și din modul ingenios de operare, adoptat de către inculpat.

De asemenea, în considerente, instanța de apel a mai menționat că atât pedepsele, cât și modalitatea de individualizare a executării, au fost just stabilite, acestea reflectând corespunzător criteriile înscrise în art. 72 C. pen., cât și cerințele prev. de art. 52 C. pen., iar latura civilă a cauzei a fost corect rezolvată de către prima instanță, despăgubirile fiind corespunzător acordate, respectarea dispozițiilor art. 998, art. 999 C. civ., în considerarea unui probatoriu corect apreciat și evaluat.

Împotriva deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, inculpatul L.C.A. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Astfel, în esență, recurentul inculpat a invocat cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 3 și 14 din C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei penale recurate considerând că minuta acesteia nu a fost semnată de către membrii completului de judecată ce au soluționat cauza în apel, impunându-se, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În subsidiar, a solicitat casarea ambelor hotărâri pronunțate și, pe fond, în rejudecare, să se constate că ambele instanțe au procedat la o greșită individualizare a pedepselor aplicate inculpatului pentru faptele reținute în sarcină, întrucât acestea nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, arătând că, în opinia sa, se impune achitarea acestuia în baza art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. cu referire la art. 18

1

C. pen. și aplicarea unei sancțiuni administrative în limitele legale.

Recursul formulat de inculpatul L.C.A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că atât prima instanță cât și instanța de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare, gradul de pericol social al acestora relevându-se din chiar modul ingenios în care a acționat inculpatul, din multitudinea produselor piratate expuse spre comercializare, dar și din consecințele deloc de neglijat ale faptelor sale.

În ceea ce privește primul motiv de casare invocat de apărătorul ales al recurentului inculpat, circumscris dispozițiilor art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen., se constată, contrar susținerilor acestuia că, la filele 128-130 dosar apel există o adresă de comunicare, prin fax, către Tribunalul Mehedinți - Biroul de Executări Penale, a copiei minutei deciziei pronunțată în apel, adresă la care a fost atașată copia minutei, care însă nu trebuie să poarte semnăturile membrilor completului de judecată, fiind suficientă mențiunea grefierului de ședință „pentru conformitate”, astfel că, în mod evident, acest motiv de critică este neîntemeiat și nu poate fi primit.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs, invocat de recurentul inculpat, prin apărător ales, vizând dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat, pentru cele ce se vor arăta în cele ce urmează.

Astfel, se constată că potrivit dispozițiilor art. 139

6

alin. (1) lit. a)

din Legea drepturilor de autor nr. 8/1996 constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 2 al 5 ani sau cu amenda următoarele fapte: a) realizarea, în scopul distribuirii, fără a se urmări direct sau indirect un avantaj material, cu orice mijloace și în orice mod, de mărfuri-pirat; iar alin. (2) al aceluiași articol mai stabilește că, de asemenea, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amenda oferirea, distribuirea, deținerea ori depozitarea sau transportul, în scopul distribuirii de mărfuri-pirat, precum și deținerea acestora in scopul utilizării prin comunicare publică la punctele de lucru ale persoanelor juridice. Totodată, dispozițiile alin. 3 al aceluiași articol stipulează aplicarea unei pedepse mai aspră persoanei care săvârșește faptele prevăzute la alin. (1) și (2) în scop comercial, stabilind că acestea se sancționează cu închisoare de la 3 ani la 12 ani.

În speța supusă analizei se constată că, din probatoriul administrat (declarațiile de recunoaștere ale inculpatului coroborate cu declarațiile martorilor dar și cu celelalte probe din dosar) a rezultat că inculpatul L.C.A. a fost depistat de organele de poliție la data de 3 decembrie 2005, în timp ce comercializa, în târgul V. din orașul Drobeta Turnu Severin, 405 suporturi tip CD și DVD, conținând 388 de reproduceri de programe pentru calculator și 17 reproduceri de opere audio­vizuale, toate pirat. Pe de altă parte, din procesul verbal încheiat cu ocazia efectuării percheziției domiciliare la locuința inculpatului din 17 februarie 2006, a mai rezultat și faptul că s-au identificat un număr de 669 produse tip CD și DVD piratate, conținând video-grame, fonograme și programe pentru calculator, toate produse și deținute în scopul evident al comercializării, iar părțile vătămate în cauză s-au constituit părți civile cu sumele astfel cum au fost precizate, dovedite și, ulterior, acordate de către prima instanță atunci când, corect, a soluționat latura civilă a cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu poate fi primită solicitarea de achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat l art. 10 lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 181 C. pen., formulată de recurentul inculpat, prin apărător, pentru lipsa de pericol social al faptelor prevăzute de dispozițiile art. 1396 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 8/1996 comise de inculpat, întrucât din probele administrate, ce se coroborează între ele, a rezultat fără echivoc vinovăția inculpatului L.C.A. în săvâr

ș

irea activităților de piratare și comercializare a produselor tip CD și DVD mai sus menționate.

În ceea ce privește motivul de recurs formulat de acela

ș

i inculpat, în subsidiar, vizând dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată, că acesta nu poate fi primit, fiind de asemenea, nefondat.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În speță, la individualizarea pedepselor, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv, lipsa antecedentelor penale pentru inculpat, conduita ireproșabilă a acestuia anterior săvârșirii infracțiunilor, constând în respectarea valorilor sociale apărate de legea penală, starea de minorat a acestuia la momentul comiterii faptelor, acordându-se, corect, eficiență circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și coborându-se pedepsele sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul.

Totodată, în mod justificat, s-a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, caracterul continuat al acestora, pagubele produse, numărul de părți vătămate și starea de pericol creată prin vătămarea drepturilor nepatrimoniale (drepturilor de autor) aparținând societăților comerciale, părți vătămate, constituite părți civile în prezenta cauză.

Înalta Curte mai constată, referitor la individualizarea judiciară a executării pedepsei rezultante de o lună închisoare, în urma contopirii celor două pedepse de câte o lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, că, în mod corect, instanțele anterioare au apreciat că scopul preventiv și de reeducare al sancțiunii penale aplicată, consfințit de dispozițiile art. 52 C. pen., poate fi atins și fără privare de libertate, dispunând aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., dispoziție menținută și de instanța de prim control judiciar.

În consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii .

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C.A. împotriva deciziei penale nr. 139 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 192 alin. 92) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului parțial al apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C.A. împotriva Deciziei penale nr. 139 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2009.