ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2529/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul V.F. a chemat în

judecată pe pârâta U.Ț.B. SA solicitând obligarea pârâtei să-i restituie suma

de 24.250 Euro retrasă din contul său de o altă persoană decât titularul de

cont, fără acordul său dar cu autorizarea băncii și la 181,88 euro comision de

retragere; obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro daune morale,

cauzate de pierderea unei oportunități financiare și plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a susținut că până la data de 12 aprilie 2007 împuternicit pentru a

efectua operații de cont era V.C., care după această dată, respectiv la 16 mai

2007, a retras din contul său suma de 24.250 Euro.

Tribunalul București, prin

sentința comercială nr. 2042 din 12 februarie 2008, a admis, în parte acțiunea, a obligat pe pârâtă la 24.250 euro și la 181,88 euro și a respins,

ca neîntemeiat, capătul de cerere privind daunele morale.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că împuternicitei V.C., titularul de cont i-a retras mandatul și a

solicitat ofițerului de cont anularea împuternicirii la data de 12 aprilie

2007, iar la data de 16 mai 2007, ignorând manifestarea expresă de voință a

reclamantului, pârâta a autorizat operațiunea de retragere din cont a sumei de

bani ordonată de persoana a cărei împuternicire încetase.

În privința clauzei de

limitare a răspunderii pentru pagube cauzate cu intenție sau din culpă gravă,

instanța a apreciat că banca a impus clientului ca printr-un contract de

adeziune, o clauză abuzivă sau incorectă care aduce atingere intereselor consumatorului.

Împotriva sentinței astfel

pronunțată pârâta a declarat apel prin care a solicitat și suspendarea

executării titlului executoriu, consemnând cauțiunea de 8809,21 lei prin

recipisa 2096745/1 seria TTA nr. 5808955.

Prin cererea din 26 mai

2009, apelanta a solicitat instanței de apel restituirea cauțiunii întrucât

cererea de suspendare a executării a fost respinsă prin încheierea din 8

septembrie 2008 iar creditorul nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii.

Prin încheierea din 23 iunie

2009, curtea de apel admite cererea precizată formulată de U.Ț.B. SA și dispune

restituirea O.P. 12835 din 8 septembrie 2008 în valoare de 8809,21 lei și

respinge cererea de restituire a recipisei de consemnare nr. 2096745/1 din 8

august 2008.

Instanța de apel a reținut

că potrivit art. 723

1

C. proc. civ., sumele depuse cu titlu de

cauțiune, cum este suma depusă cu O.P. 12835 din 8 septembrie 2008, se

restituie în cazul în care creditorul nu a formulat, în termen de 30 de zile,

cerere de despăgubire.

Însă cu privire la recipisa

de consemnare nr. 2096745/1, a considerat că aceasta nu a fost utilizată cu

titlu de cauțiune în dosarul pendinte.

Împotriva încheierii astfel

pronunțate, apelanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că

instanța de apel a respins cererea de restituire a recipisei de consemnare,

care alături de ordinul de plată a făcut dovada consemnării cauțiunii la

dispoziția instanței.

Admițând cererea de

restituire a cauțiunii instanța nu putea să ignore recipisa de consemnare.

A mai susținut recurenta că

ambele documente (O.P. 12835/2008 și recipisa 2090745/1 seria T.T. nr. 5808955)

fac dovada consemnării cauțiunii.

Recursul este fondat și va

fi admis pentru considerentele ce se vor expune:

Prevederile art. 723

1

alin. (1) C. proc. civ., stabilesc depunerea sumelor datorate cu titlu de

cauțiune fiscală de instanță, la Trezoreria Statului, C.E.C. sau altă instituție bancară pe numele părții, la dispoziția instanței sau a executorului

judecătoresc. Iar alin. (3) al aceluiași articol, prevede eliberarea cauțiunii

dacă cel îndreptățit nu a formulat cerere de plată a despăgubirilor în termen

de 30 de zile de la data la care s-a soluționat fondul.

Astfel, singura condiție

pentru restituirea cauțiunii a fost considerată îndeplinită de către instanța

de apel care, însă, nu a înțeles că O.P. și recipisa de consemnare fac dovada

depunerii cauțiunii stabilite, ordinul de plată dovedind depunerea sumei de

bani în contul C.E.C. iar recipisa de consemnare dovada consemnării aceleiași

sume de bani, la dispoziția instanței.

Față de cele reținute, se

constată că instanța de apel greșit a admis numai în parte cererea precizată,

privind restituirea cauțiunii, prin încheiere care nu-și poate produce efectele

în lipsa precizărilor privind recipisa de consemnare a sumei de bani la

dispoziția instanței.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

admite recursul declarat împotriva încheierii din 23 iunie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București pe care o modifică în parte, în sensul că dispune

restituirea și a recipisei de consemnare 2096745/1 seria TTA nr. 5808955 din 8

august 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC

U.Ț.B. SA București împotriva încheierii din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Modifică în parte încheierea

atacată în sensul că dispune restituirea și a recipisei C.E.C. nr. 2096745/1

seria TTA nr. 5808955 din 8 august 2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 octombrie 2009.