ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2730/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC L.F. SRL

Șimleul de Sus prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași a solicitat

ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei R.N.P. – D.S. Iași

la plata sumei de 578.758.847 lei (ROL) compusă din 418.027.500 lei

reprezentând daună materială efectiv suferită, ca urmare a plății acestei sume

în contul W. SRL Italia cu titlu de penalități de întârziere, conform art. 10

din Contractul nr. 2 din 9 februarie 2001, pentru nelivrarea la termen a

volumului de material lemnos confiscat abuziv de pârâtă, prin procesul verbal

de confiscare nr. 755/2001 și a sumei de 160.731.347 lei reprezentând

beneficiul nerealizat, egal în cuantum cu dobânda legală de la data efectuării

plății, 21 martie 2003 și până la 3 aprilie 2005.

Reclamanta a formulat

ulterior cereri de mărire a câtimii obiectului acțiunii, valoarea acestuia

fiind stabilită la 89.723,158 lei, cu titlu de daună materială efectivă

suferită, și 24.423,233 lei, cu titlu de beneficii nerealizate.

Prin sentința civilă nr. 1244

din 7 februarie 2007, Judecătoria Iași a admis acțiunea reclamantei SC L.F. SRL

și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 89.723,15 lei cu titlu de

daune, suma de 16.073,13 lei cu titlu de dobândă și suma de 6.680 lei cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 539/

E din 24 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 10976/239/2006, Tribunalul Iași a

admis recursul pârâtei R.N.P. – D.S. Iași, a casat integral sentința și a

trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Tribunalului Iași, secția

comercială.

Tribunalului Iași, prin

sentința comercială nr. 63/ COM din 7 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr. 10976./245/2005,

a respins cererea reclamantei SC L.F. SRL, fiind obligată să plătească pârâtei R.N.P.

– D.S. Iași suma de 5278,8 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentința, a reținut în esență că, între SC L.F. SRL și W. SRL din Italia a fost

încheiat contractul nr. 2 din 9 februarie 2001, având ca obiect vânzarea –

cumpărarea de bușteni de cireș în cantitate de 55 mc (furnir și gater) la

prețul de 450 dolari S.U.A./mc, valoarea totală a contractului fiind de 24.750 dolari

S.U.A., termenul de livrare fiind stabilit la data de 28 februarie 2001.

Potrivit art. 10 din

contract, părțile au convenit ca, în caz de neexecutare, executare

necorespunzătoare sau parțială a prevederilor contractuale, partea în culpă să

suporte penalități de 0,5 % pe zi din valoarea totală a contractului.

Materialul lemnos ce făcea

obiectul contractului susmenționat, aparținând SC L.F. SRL a fost confiscat

prin procesul-verbal nr. 755 din 9 martie 2001, întocmit de O.S. Ciurea, ce a

fost anulat prin sentința civilă nr. 22389 din 11 decembrie 2001 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, pentru chestiuni ce privesc forma și nu

vinovăția, D.S. Iași fiind obligată la plata sumei de 171.000.000 lei ROL către

SC L.F. SRL, reprezentând c/val. materialului lemnos confiscat.

În speță, instanța de fond a

reținut că vânzătorul nu este vinovat pentru neexecutarea la termen a

obligației menționată anterior.

Astfel, reținerea și

confiscarea în condiții de nelegalitate a bunurilor certe, ce au făcut obiectul

contractului de vânzare - cumpărare nr. 2 din 9 februarie 2001 de către

organele de control ale statului, după cum s-a apreciat prin sentința civilă nr.

22389/2001 a Judecătoriei Iași și decizia civilă nr. 293/E/2002 a Tribunalului

Iași, reprezintă o împrejurare exterioară și independentă de voința

reclamantului, pe care acesta nu era în măsură să o înlăture și care l-a

împiedicat în executarea la termen a obligației de livrare a materialului

lemnos către partenerul său italian.

Totodată, instanța de fond a

mai reținut că reclamantei SC L.F. SRL nu îi revine datoria de plată a

penalităților de întârziere, condiția culpei prevăzută de art. 10 din contract

nefiind îndeplinită în ceea ce îl privește. În această variantă, reclamantul ar

fi efectuat către W. SRL din Italia o plată nedatorată, putându-se îndrepta

doar împotriva celui din urmă pentru restituirea ei. Astfel, că D.S. Iași nu a

putut fi obligată la suportarea c/val. penalităților de întârziere achitate de

reclamant.

De altfel, reclamantul a

procedat la predarea respectivei cantități de material lemnos către W. SRL, în

cursul lunii iunie 2001, după ce, în prealabil, a achiziționat de la D.S. Iași,

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 78 din 11 mai 2001, în urma licitației

publice, masa lemnoasă reținută și confiscată de pârât în cursul lunilor

februarie și martie ale aceluiași an.

Curtea de Apel Iași, prin

decizia nr. 66 din 17 noiembrie 2008, a respins apelul declarat de reclamanta SC

L.F. SRL și a obligat-o să plătească pârâtei D.S. Iași suma de 3000 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată, reținând în esență următoarele:

Vânzătorul (SC L.F. SRL) nu

este vinovat în neexecutarea în termen a obligației, astfel că nu va putea fi

obligat la plata de despăgubiri. Reținerea și confiscarea în condițiile

relevate în cele ce preced a bunurilor (masa lemnoasă menționată) de către

organele de control ale statului (sentința nr. 22389/2001 a Judecătoriei Iași)

reprezintă o împrejurare independentă de voința reclamantului, pe care nu putea

să o evite, dar care l-a împiedicat să o execute în termen. Procesul verbal

întocmit de către organele de drept a fost anulat pentru chestiuni ce privesc forma

și nu vinovăția, așadar nu s-a stabilit prin hotărârea judecătorească amintită

dacă există sau nu culpă.

Totodată, a mai reținut că,

în temeiul art. 10 din contractul nr. 2 din 9 februarie 2001, penalitățile se

datorează pentru persoanele aflate în culpă, iar în speță nu a fost dovedit

acest lucru. În consecință, vânzătorul neavând culpă și achitând contravaloarea

penalităților beneficiarului, aceasta reprezentând o plată nedatorată, nu poate

să pretindă daune autorului ce a încheiat procesul-verbal anulat pentru chestiuni

de formă și nu de culpă. De altfel, nici în cazul în care, nu a executat

obligația datorată culpei sale, nu se poate pune problema răspunderii

intimatei, nefiind date condițiile cerute de art. 10 din contractul menționat. Se

impune precizarea că reclamantul a predat cantitatea de material lemnos către

beneficiar în iunie 2001, achiziționând prin licitație materialul lemnos de la

D.S. I (contract nr. 78 din 11 mai 2001).

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta SC L.F. SRL întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

Prin dezvoltarea motivelor

de recurs, recurenta a circumscris motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., critici privind contradictorialitatea motivării deciziei recurate.

Recurenta a susținut că anularea procesului verbal prin hotărârea

judecătorească, indiferent de motivul anulării (forma sau fondul acestuia),

dovedește fără putință de tăgadă culpa autorului ce a încheiat procesul verbal.

Ori, dacă autorul ce a încheiat procesul verbal se află în culpă, este logic să

i se pretindă daune, nu cum contradictoriu a reținut instanța, să fie exonerat

de plata daunelor. Totodată, consideră că motivarea este străină de pricină,

întrucât temeiul pentru care pretinde daune de la intimată este unul delictual

și nu unul contractual, pentru ca instanța să se poată raporta la art. 10 din

contract.

În argumentarea motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că

eroarea săvârșită de instanța de apel constă în analizarea culpei subscrisei în

plan delictual, unde nu există, iar culpa intimatei raportat la art. 10 din contract,

la care nu este parte, în loc să observe că nu există nici congruență și nici

suprapunere între cele două culpe.

Pentru argumentarea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care au fost invocate

ambele teze, recurenta a susținut că au fost încălcate dispozițiile legale în

materia competenței materiale a instanței raportat la valoarea obiectului

cererii și că instanța de apel în mod greșit a pretins că art. 24 C. proc. civ.,

nu se aplică în sensul relevat, întrucât în recurs nu s-a soluționat fondul

pricinii ci s-a casat cu trimitere.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intimata-pârâtă D.S. Iași a solicitat respingerea recursului nefondat și

menținerea ca legală a deciziei recurate.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte, analizând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate întemeiate pe dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în raport de actele și lucrările dosarului și

de dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să

conducă la casarea sau modificarea deciziei instanței de apel.

Motivul prevăzut de art. 304

alin. (7) C. proc. civ., poate fi invocat atunci „când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau

străine de natura pricinii”.

Argumentele aduse în

sprijinul acestei critici demonstrează nu numai faptul că nu sunt în

concordanță cu cerințele motivului de nelegalitate invocat, ci evidențiază

exprimarea unei opinii în legătură cu culpa autorului ce a încheiat procesul

verbal, care în opinia recurentei este logic să i se pretindă daune, nu cum

greșit a reținut instanța de apel, să fie exonerat de plata daunelor.

Criticile nu pot fi

încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât, în

considerentele deciziei pronunțate, instanța de apel a făcut o coerentă și

corectă motivare a soluției pronunțate, neexistând contradicții în argumentarea

acesteia sau motive străine de natura pricinii.

Astfel, în mod corect a

reținut instanța de control judiciar că în temeiul art. 10 din contractul nr. 2/2001

penalitățile se datorează persoanelor aflate în culpă, iar în speță nu a fost

dovedit acest lucru, încât dacă vânzătorul reclamant nu are culpă, nu poate să

pretindă daune autorului ce a încheiat procesul verbal anulat pentru chestiuni

de fond și nu de culpă. În consecință, vânzătorul reclamant neavând culpă și

achitând contravaloarea penalităților beneficiarului, aceasta reprezintă o

plată nedatorată.

Motivul prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ., vizează situația schimbării înțelesului și naturii

actului dedus judecății care s-a argumentat pe faptul că instanța a fost în

eroare când a analizat culpa reclamantei în plan delictual, iar culpa intimatei

raportat la art. 10 din contract. Critica va fi înlăturată întrucât instanța în

mod corect s-a pronunțat asupra raporturilor juridice dintre părți și

concluzionează raportându-se întocmai la acest cadru legal.

În fine, motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează aplicarea greșită a legii sau lipsa

temeiului legal al acțiunii care s-a argumentat pe încălcarea dispozițiilor

legale în materia competenței materiale a instanței raportat la valoarea

obiectului cererii.

Critica este nefondată,

întrucât în mod corect a reținut instanța de apel că în raport de valoarea

pretențiilor formulate de recurenta reclamantă, litigiul a fost soluționat

corect de tribunal, fiind competent a judeca cauza în fond.

Potrivit art. 2 pct. 1 lit.

a) C. proc. civ., statuează că tribunalul judecă în primă instanță, procesele

și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000

lei (RON), precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect

este neevaluabil în bani.

Mai mult decât atât, asupra

competenței materiale de judecată a prezentului litigiu s-a pronunțat

Tribunalul Iași, prin decizia nr. 539/E/2007 în care a constatat că instanța

competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Iași, secția comercială, având

în vedere valoarea pretențiilor.

În ce privește critica

recurentei sub aspectul încălcării dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., aceasta

va fi înlăturată, întrucât instanța de apel în mod corect a reținut că

dispozițiile art. 24 C. proc. civ., nu se aplică în sensul relevat de către

reclamantă deoarece judecătorul care a pronunțat decizia civilă nr. 539/E/2007

nu a soluționat fondul pricinii, ci a casat pricina, trimițând-o spre

rejudecare Tribunalului Iași, secția comercială, ca instanță de fond.

Față de cele ce preced,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

prezentul recurs ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 274

C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC L. SRL ȘIMLEUL SILVANIEI împotriva deciziei nr. 66 din 17

noiembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta reclamantă

la suma de 2866 lei cheltuieli de judecată către R.N.P. – D.S. IAȘI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 4 noiembrie 2009.