ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

1.

Prin plângerea penală din data

de 22 august 2007,

înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

petiționarul P.L.

a solicitat cercetarea penală a

numiților A.V.,

procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, L.C.L. și D.N.,

procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, comisar șef C.I.,

comisar M.M., inspector principal R.C. și agent șef adjunct S.C., din cadrul

Inspectoratului de Poliție Transporturi, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prev.

de art. 246 rap. la art. 248/1, art. 264, art. 265, art. 266, art. 257,

art. 267/1, art. 268, art. 189 și art. 291 C. pen., cu ocazia arestării sale

preventive, cercetării și trimiterii în judecată în

dosarul nr. 229/P/1999

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, respectiv tergiversării

cercetărilor în dosarul disjuns și înregistrat la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Sectorului 1 București, sub nr. 5760/P/2004.

În motivarea

plângerii sale, petentul P.L. a arătat că, în data de 14 martie 1999, a fost

reținut, iar ulterior arestat preventiv în legătură cu vânzarea unei cantități

de circa 300 tone de combustibil de termoficare. Mai arată petentul că, cu

toate că a prezentat în timpul cercetărilor documente justificative ale

cantității de combustibil, factură fiscală, proces-verbal de custodie, notă de

recepție, acestea nu au fost luate în considerare, fiind prezentat de

lucrătorii de poliție, după întocmirea unor acte premergătoare false,

procurorului A.V. care i-a emis abuziv mandatul de arestare nr. 25 din 15

martie 1993, fiind ținut pe nedrept în arestul Poliției Transporturi timp de

120 de zile, până la data de 14 iulie 1999.

La data de 4

octombrie 2007, petentul a revenit cu un nou memoriu referitor la plângerea

penală inițială, reiterând în fapt aspectele din sesizarea penală, indicând de

asemenea, infracțiunile pentru care solicita cercetarea procurorilor și a

ofițerilor de poliție menționați.

Mai mult, petentul

și-a manifestat nemulțumirea și a solicitat cercetarea procurorului și a

polițiștilor care nu au luat măsuri pentru finalizarea dosarului disjuns din

dosarul nr. 229/P/1999, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului

1 București sub nr. 5760/P/2004, în care are calitatea de reclamant, fiind

prejudiciat cu suma de 7 miliarde lei vechi.

plângerea penală prin prisma prevederilor art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen.,

procurorul a reținut că soluționarea acesteia revine Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere funcția și nivelul

parchetului la care își desfășoară în prezent activitatea procurorul L.C.L.,

respectiv procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Din actele cauzei a

rezultat că, la data de 15 martie 1999, lucrătorii de poliție din cadrul

Inspectoratului de Poliție Transporturi București au întocmit referatul cu

propuneri de punere în mișcare a acțiunii penale față de petent, pentru

comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, prev.

de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., art. 289 C. pen. și art. 291 C.

pen. Astfel, în referatul semnat de lt. R.C., propunerea a fost motivată prin

aceea că petentul, în luna decembrie 1998, uzând de o declarație falsă, a

ridicat fără acordul SC I.F. SRL, cantitatea de 298 tone combustibil tip

„M" de la Rafinăria Dărmănești, pe care a vândut-o SC C. SRL Liești,

județul Galați, creând un prejudiciu în sumă de 612.789.000 lei în dauna SC

I.F. SRL. La aceeași dată, procurorul A.V. din cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și

arestarea preventivă a petentului, prin ordonanța nr. 229/P/1999, reținând că aceeași

situație de fapt. Măsura prelungirii arestării preventive a fost solicitată

prin

adresele nr. 229/P/1999 din 07 aprilie 1999, 19

aprilie 1999, 18 mai 1999 și

15 iunie

1999 ale Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, instanța dispunând prelungirea până la

data de 14 iulie când, prin decizia nr. 1106 din 14 iulie 1999 pronunțată în dosarul

nr. 2613/1999, Curtea de Apel București a admis recursurile declarate, inclusiv

al petentului, casând încheierea din 18 iunie 1999 a Tribunalului București

prin care măsura arestării preventive fusese prelungită de la 20 iunie 1999 la

19 iulie 1999. De menționat că referatele cu propuneri de prelungire a arestării

preventive au fost întocmite de lt. R.C., motivarea referindu-se la necesitatea

administrării probelor, în special efectuarea unor expertize grafologice.

La data de 12 iunie 2001,

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost înregistrat referatul

de terminare a urmăririi penale în dosarul Inspectoratului de Poliție

Transporturi București nr. 0157/1999, întocmit de plt. maj. S.C.

Rechizitoriul a fost

emis în dosarul nr. 229/P/1999 la 30 noiembrie 2001, dispunându-se trimiterea

în judecată a inculpaților I.G., P.L. (petent) și I.V., pentru comiterea

infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen. și cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut că fapta

petentului P.L. de a

fi

ridicat în

mod nelegal, prin inducerea în eroare a persoanelor de la serviciul de

desfacere al Rafinăriei Dărmănești, cantitatea de 275 tone combustibil tip M

din cota pentru SC I.F. SRL, pe care a valorificat-o ulterior, împreună cu

ceilalți inculpați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor

menționate anterior.

Prin ordonanța

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 746/II-6/2002 din 1 martie

2002, în baza art. 229 C. proc. pen., art. 262 pct. 2 lit. a) rap. la art. 11

pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus infirmarea

rechizitoriului nr. 229/P/1999, privind atât pe petent cât și pe inculpații I.G.

și I.V., precum și scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului P.L. pentru

infracțiunile reținute prin rechizitoriu. Prin aceeași ordonanță s-a dispus și

disjungerea cauzei privind pe inculpații I.G. și I.V. și restituirea cauzei la Inspectoratul

Poliției Transporturi București, pentru continuarea cercetărilor. Prin

ordonanța nr. 5760/P/2004 din 20 ianuarie 2006 Parchetul de pe lângă

Judecătoria sectorului 1 București a dispus declinarea competenței materiale de

soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București,

unde cauza a fost înregistrată sub nr. 552 /P/ 2006, apreciindu-se că sunt

indicii sub aspectul infracțiunii prev. de art. 215 alin. (5) C. pen.

Ulterior, prin

ordonanța nr. 552/P/2006 din 27 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă

Tribunalul București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei

în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, având

în vedere modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006

- art. 1 pct. 6.

În perioada în care

cauza a fost în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, la

data de 22 august 2006, procurorul L.C.L. a soluționat o plângere de

tergiversare a dosarului în discuție, prin rezoluția nr. 2105/VIII-1/2006, iar

în urma constatării faptului că în cauză au fost efectuate acte de cercetare,

în cele circa 4 luni cât dosarul a fost în lucru la Direcția Transporturi -

Secția Regională de Poliție Transporturi București, aceasta a dispus

respingerea plângerii.

Referitor la

celelalte persoane reclamate în cauză, prin ordonanța nr. 1200/P/2007 din 18

martie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul A.V. din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și declinarea competenței de soluționare

a cauzei cu privire la faptele ce ar fi fost comise de alți procurori printre

care și L.C.L., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, precum

și de unii polițiști, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București. Ulterior, prin ordonanța nr. 1734/P/2008 cauza a fost declinată în

favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât

s-a constatat că procurorul L.C.L. a fost avansată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În final, față de

intimata L.C.L., în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, prin

ordonanța nr. 1087/P/2008

din 17 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

s-a dispus,

în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C.

proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 248

1

C. pen. și art. 264

alin. (1) C. pen., art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există.

Totodată, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în ceea ce privește pe

făptuitorii D.N., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București,

comisar șef C.I., comisar M.M., inspector principal R.C. și agent șef adjunct S.C.,

din cadrul Inspectoratului de Poliție Transporturi, sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev.

de art. 246 rap. la art. 248/1, art. 264, art. 265,

art. 266, art. 257, art. 267/1, art. 268, art. 189 și art. 291 C. pen., în

raport de calitatea persoanelor cercetate.

S-a reținut de către

procurorul care a instrumentat cauza că din actele de la dosar nu rezultă

indicii cu privire la comiterea de către procurorul L.C.L. a infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. rap.

la art. 248

1

C. pen. și favorizarea infractorului prev. de art. 264 C.

pen.

nr.

1087/P/2008

din 17 septembrie 2008 a fost respinsă prin rezoluția nr. 10863/6177/II-2/2008

din 26 noiembrie 2008 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Sectorului 1 București la data de 27 decembrie 2008, petentul a atacat

ordonanța menționată, reiterând în esență susținerile din plângerea penală.

Prin sentința penală nr. 519 din 11

august 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-a admis excepția

necompetenței materiale și, în raport de calitatea de

procuror

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a intimatei L.C.L., având în

vedere dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. f) și art. 42 C. proc. pen., s-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la 1 octombrie 2009 sub nr.

116/299/2009.

Examinând actele premergătoare

efectuate în dosarul nr. 1087/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, Curtea

constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente:

Referitor la ordonanța nr. 1087/P/2008

din 17 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, ce face obiectul

plângerii în prezenta cauză, Înalta Curte constată că procurorul a apreciat în

mod corect că, prin adoptarea rezoluției

nr. 2105/VIII-1/2006, prin

care a respins plângerea referitoare la tergiversarea dosarului penal nr.

552/P/2006, ca urmare a constatării că în cauză au fost efectuate acte de

cercetare în cele circa 4 luni cât dosarul a fost în lucru la Direcția

Transporturi - Secția Regională de Poliție Transporturi București,

intimata

– procuror

nu se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiunii în legătură cu

exercitarea atribuțiilor de serviciu, deoarece ar fi fost fiind necesar ca aceasta

să acționeze, cu știință, în scopul prejudicierii interesului petiționarului

și, respectiv, a favorizării vreunei părți din cauză, ceea ce nu s-a dovedit în

speță.

Aprecierea că

intimata

- magistrat nu se face vinovată de săvârșirea vreunei fapte penale, respectiv a

infracțiunilor prev. de

art. 246 rap. la art. 248/1 și art.

264 C. pen.,

după cum apreciază petiționarul, este corectă, întrucât activitatea desfășurată

de magistrat se înscrie printre atribuțiile de serviciu prevăzute de legea de

organizare judecătorească și regulamentul de ordine interioară al parchetelor,

iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu

exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimată în scopul

prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, simplul fapt că

activitățile desfășurate de magistrat au condus la un rezultat care nu a

convenit intereselor acesteia nu poate constitui temei pentru tragerea la

răspundere penală.

Referitor

la condițiile angajării răspunderii penale a magistraților, trebuie menționat

că potrivit dispozițiilor art. 278-278

1

C. proc. pen., orice

persoană care se consideră vătămată în interesele sale printr-un act al

procurorului, poate contesta legalitatea acestuia pe cale ierarhică, pentru

soluțiile de netrimitere în judecată, existând totodată și posibilitatea declanșării

controlului judecătoresc, prin sesizarea instanței competente să judece în fond

și, ulterior, prin utilizarea căii de atac a recursului. Așadar, legiuitorul a

înțeles să stabilească strict cadrul și condițiile în care se poate interveni

în modul de soluționare a unei cauze penale, nefiind permisă imixtiunea în

actul de justiție la intervenția subiectivă a uneia din părțile pretins

defavorizate, cenzura unei rezoluții/ordonanțe a procurorului realizându-se

numai de instanțele de judecată sau procurorul ierarhic, iar nu în cadrul unei

anchete penale. Totodată, în cauzele încredințate spre soluționare,

magistrații-procurori se supun numai legii, dispunând soluții în funcție de

probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și nici un magistrat

nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe

care s-a bazat în adoptarea unei soluții.

Practic,

nemulțumirea uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția

adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susțină indicii

privind existența unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un

temei pentru angajarea răspunderii penale.

Ca

atare, cum din examinarea rezoluției emise de intimată reiese că aceasta

întrunește cerințele de legalitate, nu poate fi reținută în sarcina magistratului

reclamat săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea

infractorului sesizate, neexistând nici un element din care să rezulte că acesta

a instrumentat tendențios și abuziv plângerea cu a cărei soluționare a fost

investit.

Ca atare, pentru toate

aceste considerente, constatând că ordonanța procurorului este legală și

temeinică,

văzând și prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționar și, pe cale de

consecință, va menține

ordonanța

atacată, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petentul să fie obligat la cheltuieli judiciare

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul P.L. împotriva ordonanței nr. 1087/P/2008 din 17

septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de urmărire penală și criminalistică.

Menține ordonanța atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei

de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 04 noiembrie 2009.