ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin plângerea penală din data de 22 august 2007, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, petiționarul P.L. a solicitat cercetarea penală a numiților A.V., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, L.C.L. și D.N., procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, comisar șef C.I., comisar M.M., inspector principal R.C. și agent șef adjunct S.C., din cadrul Inspectoratului de Poliție Transporturi, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 rap.

la art. 248/1, art. 264, art. 265, art. 266, art. 257, art. 267/1, art. 268, art. 189 și art. 291 C. pen., cu ocazia arestării sale preventive, cercetării și trimiterii în judecată în dosarul nr. 229/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, respectiv tergiversării cercetărilor în dosarul disjuns și înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, sub nr. 5760/P/2004. În motivarea plângerii sale, petentul P.L. a arătat că, în data de 14 martie 1999, a fost reținut, iar ulterior arestat preventiv în legătură cu vânzarea unei cantități de circa 300 tone de combustibil de termoficare. Mai arată petentul că, cu toate că a prezentat în timpul cercetărilor documente justificative ale cantității de combustibil, factură fiscală, proces-verbal de custodie, notă de recepție, acestea nu au fost luate în considerare, fiind prezentat de lucrătorii de poliție, după întocmirea unor acte premergătoare false, procurorului A.V.

care i-a emis abuziv mandatul de arestare nr. 25 din 15 martie 1993, fiind ținut pe nedrept în arestul Poliției Transporturi timp de 120 de zile, până la data de 14 iulie 1999. La data de 4 octombrie 2007, petentul a revenit cu un nou memoriu referitor la plângerea penală inițială, reiterând în fapt aspectele din sesizarea penală, indicând de asemenea, infracțiunile pentru care solicita cercetarea procurorilor și a ofițerilor de poliție menționați. Mai mult, petentul și-a manifestat nemulțumirea și a solicitat cercetarea procurorului și a polițiștilor care nu au luat măsuri pentru finalizarea dosarului disjuns din dosarul nr. 229/P/1999, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București sub nr. 5760/P/2004, în care are calitatea de reclamant, fiind prejudiciat cu suma de 7 miliarde lei vechi.

2. Examinând plângerea penală prin prisma prevederilor art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., procurorul a reținut că soluționarea acesteia revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție având în vedere funcția și nivelul parchetului la care își desfășoară în prezent activitatea procurorul L.C.L., respectiv procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. Din actele cauzei a rezultat că, la data de 15 martie 1999, lucrătorii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Transporturi București au întocmit referatul cu propuneri de punere în mișcare a acțiunii penale față de petent, pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals intelectual și uz de fals, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., art. 289 C. pen.

și art. 291 C. pen. Astfel, în referatul semnat de lt. R.C., propunerea a fost motivată prin aceea că petentul, în luna decembrie 1998, uzând de o declarație falsă, a ridicat fără acordul SC I.F. SRL, cantitatea de 298 tone combustibil tip „M" de la Rafinăria Dărmănești, pe care a vândut-o SC C. SRL Liești, județul Galați, creând un prejudiciu în sumă de 612.789.000 lei în dauna SC I.F. SRL. La aceeași dată, procurorul A.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă a petentului, prin ordonanța nr. 229/P/1999, reținând că aceeași situație de fapt.

Măsura prelungirii arestării preventive a fost solicitată prin adresele nr. 229/P/1999 din 07 aprilie 1999, 19 aprilie 1999, 18 mai 1999 și 15 iunie 1999 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, instanța dispunând prelungirea până la data de 14 iulie când, prin decizia nr. 1106 din 14 iulie 1999 pronunțată în dosarul nr. 2613/1999, Curtea de Apel București a admis recursurile declarate, inclusiv al petentului, casând încheierea din 18 iunie 1999 a Tribunalului București prin care măsura arestării preventive fusese prelungită de la 20 iunie 1999 la 19 iulie 1999. De menționat că referatele cu propuneri de prelungire a arestării preventive au fost întocmite de lt. R.C., motivarea referindu-se la necesitatea administrării probelor, în special efectuarea unor expertize grafologice.

La data de 12 iunie 2001, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost înregistrat referatul de terminare a urmăririi penale în dosarul Inspectoratului de Poliție Transporturi București nr. 0157/1999, întocmit de plt. maj. S.C. Rechizitoriul a fost emis în dosarul nr. 229/P/1999 la 30 noiembrie 2001, dispunându-se trimiterea în judecată a inculpaților I.G., P.L. (petent) și I.V., pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut că fapta petentului P.L. de a fi ridicat în mod nelegal, prin inducerea în eroare a persoanelor de la serviciul de desfacere al Rafinăriei Dărmănești, cantitatea de 275 tone combustibil tip M din cota pentru SC I.F.

SRL, pe care a valorificat-o ulterior, împreună cu ceilalți inculpați, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor menționate anterior. Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 746/II-6/2002 din 1 martie 2002, în baza art. 229 C. proc. pen., art. 262 pct. 2 lit. a) rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus infirmarea rechizitoriului nr. 229/P/1999, privind atât pe petent cât și pe inculpații I.G. și I.V., precum și scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului P.L. pentru infracțiunile reținute prin rechizitoriu. Prin aceeași ordonanță s-a dispus și disjungerea cauzei privind pe inculpații I.G. și I.V. și restituirea cauzei la Inspectoratul Poliției Transporturi București, pentru continuarea cercetărilor.

Prin ordonanța nr. 5760/P/2004 din 20 ianuarie 2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 552 /P/ 2006, apreciindu-se că sunt indicii sub aspectul infracțiunii prev. de art. 215 alin. (5) C. pen. Ulterior, prin ordonanța nr. 552/P/2006 din 27 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, având în vedere modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 356/2006 - art. 1 pct. 6. În perioada în care cauza a fost în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, la data de 22 august 2006, procurorul L.C.L.

a soluționat o plângere de tergiversare a dosarului în discuție, prin rezoluția nr. 2105/VIII-1/2006, iar în urma constatării faptului că în cauză au fost efectuate acte de cercetare, în cele circa 4 luni cât dosarul a fost în lucru la Direcția Transporturi - Secția Regională de Poliție Transporturi București, aceasta a dispus respingerea plângerii. Referitor la celelalte persoane reclamate în cauză, prin ordonanța nr. 1200/P/2007 din 18 martie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul A.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și declinarea competenței de soluționare a cauzei cu privire la faptele ce ar fi fost comise de alți procurori printre care și L.C.L., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, precum și de unii polițiști, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Ulterior, prin ordonanța nr. 1734/P/2008 cauza a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât s-a constatat că procurorul L.C.L. a fost avansată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. În final, față de intimata L.C.L., în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin ordonanța nr. 1087/P/2008 din 17 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 248 1 C. pen.

și art. 264 alin. (1) C. pen., art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există. Totodată, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în ceea ce privește pe făptuitorii D.N., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, comisar șef C.I., comisar M.M., inspector principal R.C. și agent șef adjunct S.C., din cadrul Inspectoratului de Poliție Transporturi, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 rap. la art. 248/1, art. 264, art. 265, art. 266, art. 257, art. 267/1, art. 268, art. 189 și art. 291 C. pen., în raport de calitatea persoanelor cercetate. S-a reținut de către procurorul care a instrumentat cauza că din actele de la dosar nu rezultă indicii cu privire la comiterea de către procurorul L.C.L.

a infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. rap. la art. 248 1 C. pen. și favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. 3. Plângerea împotriva ordonanței nr. 1087/P/2008 din 17 septembrie 2008 a fost respinsă prin rezoluția nr. 10863/6177/II-2/2008 din 26 noiembrie 2008 dată de procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. 4. În plângerea adresată Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 27 decembrie 2008, petentul a atacat ordonanța menționată, reiterând în esență susținerile din plângerea penală. Prin sentința penală nr. 519 din 11 august 2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București s-a admis excepția necompetenței materiale și, în raport de calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a intimatei L.C.L., având în vedere dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. f) și art. 42 C. proc.

pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la 1 octombrie 2009 sub nr. 116/299/2009.

Examinând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 1087/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, Curtea constată că plângerea este nefondată pentru următoarele considerente: Referitor la ordonanța nr. 1087/P/2008 din 17 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, ce face obiectul plângerii în prezenta cauză, Înalta Curte constată că procurorul a apreciat în mod corect că, prin adoptarea rezoluției nr. 2105/VIII-1/2006, prin care a respins plângerea referitoare la tergiversarea dosarului penal nr. 552/P/2006, ca urmare a constatării că în cauză au fost efectuate acte de cercetare în cele circa 4 luni cât dosarul a fost în lucru la Direcția Transporturi - Secția Regională de Poliție Transporturi București, intimata – procuror nu se face vinovată de săvârșirea vreunei infracțiunii în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, deoarece ar fi fost fiind necesar ca aceasta să acționeze, cu știință, în scopul prejudicierii interesului petiționarului și, respectiv, a favorizării vreunei părți din cauză, ceea ce nu s-a dovedit în speță.

Aprecierea că intimata - magistrat nu se face vinovată de săvârșirea vreunei fapte penale, respectiv a infracțiunilor prev. de art. 246 rap. la art. 248/1 și art. 264 C. pen., după cum apreciază petiționarul, este corectă, întrucât activitatea desfășurată de magistrat se înscrie printre atribuțiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească și regulamentul de ordine interioară al parchetelor, iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu de către intimată în scopul prejudicierii intereselor procesuale ale persoanei vătămate, simplul fapt că activitățile desfășurate de magistrat au condus la un rezultat care nu a convenit intereselor acesteia nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală.

Referitor la condițiile angajării răspunderii penale a magistraților, trebuie menționat că potrivit dispozițiilor art. 278-278 1 C. proc. pen., orice persoană care se consideră vătămată în interesele sale printr-un act al procurorului, poate contesta legalitatea acestuia pe cale ierarhică, pentru soluțiile de netrimitere în judecată, existând totodată și posibilitatea declanșării controlului judecătoresc, prin sesizarea instanței competente să judece în fond și, ulterior, prin utilizarea căii de atac a recursului. Așadar, legiuitorul a înțeles să stabilească strict cadrul și condițiile în care se poate interveni în modul de soluționare a unei cauze penale, nefiind permisă imixtiunea în actul de justiție la intervenția subiectivă a uneia din părțile pretins defavorizate, cenzura unei rezoluții/ordonanțe a procurorului realizându-se numai de instanțele de judecată sau procurorul ierarhic, iar nu în cadrul unei anchete penale.

Totodată, în cauzele încredințate spre soluționare, magistrații-procurori se supun numai legii, dispunând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri și nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raționamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluții. Practic, nemulțumirea uneia dintre părțile implicate în litigiu față de soluția adoptată, fără prezentarea nici unui element de natură să susțină indicii privind existența unui raport juridic de drept penal, nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale.

Ca atare, cum din examinarea rezoluției emise de intimată reiese că aceasta întrunește cerințele de legalitate, nu poate fi reținută în sarcina magistratului reclamat săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și favorizarea infractorului sesizate, neexistând nici un element din care să rezulte că acesta a instrumentat tendențios și abuziv plângerea cu a cărei soluționare a fost investit. Ca atare, pentru toate aceste considerente, constatând că ordonanța procurorului este legală și temeinică, văzând și prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționar și, pe cale de consecință, va menține ordonanța atacată, urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petentul să fie obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E: Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.L. împotriva ordonanței nr. 1087/P/2008 din 17 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Menține ordonanța atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi 04 noiembrie 2009.