ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2547/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2547/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Contestatorul L.I. prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, în contradictoriu cu A.V.A.S. București, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se admită contestația formulată împotriva procesului-verbal de aplicare a sechestrului nr. 22196/1 din 6 august 2008, să se constate nulitatea acestuia și să se dispună ridicarea sechestrului. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 172 din 24 noiembrie 2008, a respins excepția de prematuritate, ca neîntemeiată, a admis în parte contestația la executare, a dispus anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în cauză, inclusiv a procesului verbal de sechestru nr. 22196 din 6 august 2008, ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului situat în comuna Rașova, jud. Constanța, proprietatea contestatorului L.I.
și a respins capătul de cerere privind constatarea nulității contractelor de ipotecă nr. 2247 și 2248 din 1 iunie 1994. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că L.I., prin contractul de credit nr. 10157 din 2 iunie 1997 încheiat cu B.A. SA, sucursala Constanța, a luat un împrumut din credite B.I.R.D./B.E.R.D. de 160.799 dolari S.U.A. și din sursele Băncii, de 89.008.000 lei, echivalentul a 55.630 dolari S.U.A. la cursul zilei, pentru procurarea de utilaje agricole din țară și import, creditul urmând a fi utilizat până la 31 august 1994 și rambursat în 5 ani, prima rată scadentă fiind la 31 august 1995. Creditul acordat a fost garantat cu bunurile cumpărate din credite și contractele de garanție imobiliară nr. 20955 din 31 mai 1994, nr. 2247 din 1 iunie 1994 și nr. 2249 din 1 iunie 1994, ultimele două fiind autentificate de N.S.
Medgidia. Prin actul adițional încheiat la 17 ianuarie 1997 la contractul de credit nr. 10157 din 2 iunie 1994 s-a procedat la reeșalonarea rambursării creditului potrivit graficului anexă. La data de 29 februarie 2006 a fost încheiat contractul de novație nr. 8118 potrivit căruia toate obligațiile ce decurg din contractul de credite nr. 10157 din 2 iunie 1994 și actul adițional au fost preluate de către A.N.V., care a devenit „noul și unicul debitor”, fostul debitor, L.I., nemaiasumându-și nici o obligație în ceea ce privește restituirea debitului și garantarea restituirii acestuia, urmând ca, pe calea executării silite, creditorul să recupereze sumele datorate doar de la debitorul principal A.N.V.
Astfel fiind, instanța a reținut că prin contractul de novație încheiat la 29 februarie 1996 voința creditoarei B.A. a fost neîndoielnic și limpede exprimată în sensul că a consimțit ca A.N.V. să fie „noul și unicul creditor”, astfel încât s-a putut constata că novațiunea în prezenta cauză nu s-a prezumat, ci a rezultat evident din contractul încheiat, în sensul dispozițiilor art. 1130 C. civ. Totodată, s-a reținut că din clauzele contractului de novație nu rezultă că B.A., în calitate de creditor, a rezervat expres ipotecile creanței celei vechi, în sensul dispozițiilor art. 1134 C. civ., după cum nu și-a rezervat expres nici dreptul de a se regresa împotriva fostului debitor, dacă noul debitor devine insolvabil (art. 1133 C. civ.).
Stabilirea de către R.B. SA, de conivență cu intimata A.V.A.S., la peste 10 ani de la încheierea contractului de novație nr. 8118 din 29 februarie 1996, respectiv la 20 iulie 2006, în cadrul unui alt raport juridic contractual decât raportul juridic de novație, respectiv în cadrul cesiunii de creanță, că se mențin garanțiile imobiliare care garantau debitul inițial, între care și garanția imobiliară încheiată la 1 iunie 1994 asupra unei case de locuit, compusă din 6 camere cu dependințe și teren în suprafață de 1.270 m.p.
situată în comuna Rașova, jud. Constanța, proprietatea petentului L.I., este ilegală, contravenind dispozițiilor legale care reglementează novația, urmărindu-se în mod vădit fraudarea dispozițiilor legale menționate în favoarea cesionarului A.V.A.S., care nu a reușit să își valorifice creanța în procedura falimentului debitoarei SC A.N.V., deschis prin sentința civilă nr. 2635 din 22 ianuarie 2001, și a încercat, după închiderea procedurii, să execute pe fostul debitor L.I., motiv pentru care l-a și notificat pe acesta în calitate de „garant” calitate atribuită ad hoc, abia la data de 31 august 2006, în situația în care, suspendarea acțiunilor individuale împotriva debitorului (art. 35 din Legea nr. 64/1995 rep.) nu avea efecte asupra acțiunilor propriu-zise sau asupra urmăririi silite îndreptate împotriva unui „codebitor” solidar, pentru că o asemenea urmărire nu îi lezează pe ceilalți creditori ai debitorului falit, codebitorul solidar (sau fidejusorul) putându-se înscrie la masa credală pentru suma plătită în locul debitorului, urmând a fi plătit în rând cu ceilalți creditori chirografari.
Cât privește contractul de credit nr. 10157/1994 și actul adițional încheiat la 17 ianuarie 1997, s-a reținut că petentul nu a justificat vreun interes în susținerea cererii privind nulitatea acestora, față de faptul că nu a figurat ca parte în respectivul contract, urmare a novației intervenită la 29 februarie 1996, după cum nici principiul executării silite nu a fost relevant față de faptul că acesta nu a rămas în continuare obligat față de creditor în ceea ce privește restituirea împrumutului, iar garanțiile care au fost înființate pentru debitorul inițial nu au mai fost menținute, de asemenea, prin contractul de novație intervenit, motiv pentru care contestatorul nu mai poate constitui obiect al executării silite pornite de către cesionara intimată A.V.A.S., faptul plății a 0,02 dolari S.U.A.
fiind lipsit de relevanță în acest context. Referitor la excepția de prematuritate invocată de către intimata A.V.A.S., în baza prevederilor art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, instanța a respins-o, ca neîntemeiată, având în vedere dovada comunicării acțiunii și actelor doveditoare de către contestator anterior introducerii acțiunii de față pe rolul instanței. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorul L.I. și intimata A.V.A.S. București. În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorul L.I.
a susținut că instanța de apel a considerat greșit că el nu are interes în constatarea nulității contractelor de ipotecă întrucât dacă nu se constata nulitatea contractelor de ipotecă acestea rămân valide și vor greva imobilele ipotecate astfel susține recurentul ar fi lipsit de dreptul de a le înstrăina, solicitând în esență admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii capătului de cerere privind nulitatea contractelor de ipotecă. A.V.A.S. București în recursul său întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ., a susținut că instanța de fond în mod eronat a reținut că la data încheierii contractului de novație nr. 8118 din 29 februarie 1996 petentul L.I.
nu mai avea calitatea de debitor față de creditoarea cedentă B.A. SA, prin contractul de novație operând schimbarea debitorului întrucât debitorul L.I. prin plata efectuată la data de 10 ianuarie 2000 cu OP nr. 6 a recunoscut debitul și calitatea de codebitor. De asemenea, susține recurenta, instanța de fond nu a analizat contractul de novație și din perspectiva prevederilor art. 1134 C. civ., întrucât la Cap. 2 – Garanții Asiguratorii, din contractul de novație se stipulează că „Fostul debitor se angajează să garanteze noul debitor A.N.V. pentru creditele neachitate”, astfel că precizează recurenta, în lipsa unui act juridic prin care ex B.A. SA ar fi descărcat expres de obligație pe debitorul novat L.I.
acesta rămâne obligat valabil și solicită, în esență, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate cu consecința respingerii contestației la executare. Recursurile sunt nefondate. Recursul contestatorului L.I. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., are în vedere, controlul de nelegalitate în ceea ce privește lipsa de temei legal a hotărârii recurate ori încălcarea sau aplicarea greșită a legii de către instanță. Prin prisma motivului invocat critica formulată de recurentul contestator privind nulitatea contractelor de ipotecă este nefondată. Astfel, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale reținând că nulitatea contractelor de ipotecă nr. 2247 din 1 iunie 1994 și nr. 2248 din 1 iunie 1994 ca fiind determinate sub aspectul bunului afectat garanției și al valorii creanței garantate.
Nici critica referitoare la reținerea instanței de fond privind lipsa de interes a recurentului nu este fondată întrucât așa cum s-a susținut petentul nu figurează ca parte în contractul de credit nr. 10157/1994 și actul adițional încheiat la 17 ianuarie 1997, ca urmare a novației intervenite la 29 februarie 1996. Recursul intimatei A.V.A.S. București. Recursul, astfel cum rezultă din prevederile art. 299 – art. 316 C. proc. civ., este definit drept o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă care se află la dispoziția părților în proces în ce privește promovarea sa în instanță. Regulile procedurale stabilesc expres cerințele pe care trebuie să le îndeplinească o astfel de cerere și în acest sens sunt de observat dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc.
civ., care impun indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. După cum rezultă din sinteza susținerilor din recurs, așa cum a fost redată mai sus, recurenta a indicat motivele prevăzute de art. 304 alin. (7), (8) și (9) pe care nu le-a dezvoltat și argumentat distinct, cerință care este impusă de faptul că fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate. Astfel, motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ce se poate invoca atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, nu poate fi analizat atâta timp cât recurenta nu a prezentat critici ce pot fi încadrate în acest motiv.
Potrivit pct. 8, decizia este nelegală când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Din analiza deciziei recurate s-a constatat că instanța de fond a analizat corect contractul de novație nr. 8118 din 29 februarie 1996 reținând că în calitate de „nou și unic debitor” SC A.N.V. preia obligațiile ce decurg din contractul de credit nr. 10157 din 2 iulie 1994 și actul adițional din 16 decembrie 1999. Cât privește critica privind interpretarea prevederilor art. 1134 C. civ., este nefondată, întrucât instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale reținând în mod corect că odată cu vechea obligație se sting și toate accesoriile și garanțiile care o însoțeau, afară de cazul când părțile, prin acordul lor, prevăd expres că noua obligație să fie garantată prin garanțiile care însoțeau vechea obligație.
Nici critica privind faptul că instanța de fond nu a examinat, din perspectiva art. 1134 C. civ., capitolul „Garanții asiguratorii” din contractul de novație nu poate fi reținută atâta timp cât rubrica cu „fostul debitor” nu este completată, dosar fond. Față de cele ce preced se va reține că motivele invocate nu demonstrează încălcarea unor dispoziții imperative ale legii, astfel fiind, recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursurile declarate de contestatorul L.I. și intimata A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 172 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.