ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2547/2009

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Contestatorul L.I. prin

contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, în contradictoriu

cu A.V.A.S. București, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

admită contestația formulată împotriva procesului-verbal de aplicare a

sechestrului nr. 22196/1 din 6 august 2008, să se constate nulitatea acestuia

și să se dispună ridicarea sechestrului.

Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 172 din 24 noiembrie 2008,

a respins excepția de prematuritate, ca neîntemeiată, a admis în parte

contestația la executare, a dispus anularea tuturor formelor de executare

silită efectuate în cauză, inclusiv a procesului verbal de sechestru nr. 22196

din 6 august 2008, ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului situat în

comuna Rașova, jud. Constanța, proprietatea contestatorului L.I. și a respins

capătul de cerere privind constatarea nulității contractelor de ipotecă nr. 2247

și 2248 din 1 iunie 1994.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că L.I., prin contractul de credit nr. 10157 din 2

iunie 1997 încheiat cu B.A. SA, sucursala Constanța, a luat un împrumut din

credite B.I.R.D./B.E.R.D. de 160.799 dolari S.U.A. și din sursele Băncii, de

89.008.000 lei, echivalentul a 55.630 dolari S.U.A. la cursul zilei, pentru

procurarea de utilaje agricole din țară și import, creditul urmând a fi

utilizat până la 31 august 1994 și rambursat în 5 ani, prima rată scadentă

fiind la 31 august 1995.

Creditul acordat a fost

garantat cu bunurile cumpărate din credite și contractele de garanție

imobiliară nr. 20955 din 31 mai 1994, nr. 2247 din 1 iunie 1994 și nr. 2249 din

1 iunie 1994, ultimele două fiind autentificate de N.S. Medgidia.

Prin actul adițional

încheiat la 17 ianuarie 1997 la contractul de credit nr. 10157 din 2 iunie 1994

s-a procedat la reeșalonarea rambursării creditului potrivit graficului anexă.

La data de 29 februarie 2006

a fost încheiat contractul de novație nr. 8118 potrivit căruia toate

obligațiile ce decurg din contractul de credite nr. 10157 din 2 iunie 1994 și

actul adițional au fost preluate de către A.N.V., care a devenit „noul și

unicul debitor”, fostul debitor, L.I., nemaiasumându-și nici o obligație în

ceea ce privește restituirea debitului și garantarea restituirii acestuia,

urmând ca, pe calea executării silite, creditorul să recupereze sumele datorate

doar de la debitorul principal A.N.V.

Astfel fiind, instanța a

reținut că prin contractul de novație încheiat la 29 februarie 1996 voința

creditoarei B.A. a fost neîndoielnic și limpede exprimată în sensul că a

consimțit ca A.N.V. să fie „noul și unicul creditor”, astfel încât s-a putut

constata că novațiunea în prezenta cauză nu s-a prezumat, ci a rezultat evident

din contractul încheiat, în sensul dispozițiilor art. 1130 C. civ.

Totodată, s-a reținut că din

clauzele contractului de novație nu rezultă că B.A., în calitate de creditor, a

rezervat expres ipotecile creanței celei vechi, în sensul dispozițiilor art. 1134

C. civ., după cum nu și-a rezervat expres nici dreptul de a se regresa împotriva

fostului debitor, dacă noul debitor devine insolvabil (art. 1133 C. civ.).

Stabilirea de către R.B. SA,

de conivență cu intimata A.V.A.S., la peste 10 ani de la încheierea

contractului de novație nr. 8118 din 29 februarie 1996, respectiv la 20 iulie 2006,

în cadrul unui alt raport juridic contractual decât raportul juridic de

novație, respectiv în cadrul cesiunii de creanță, că se mențin garanțiile

imobiliare care garantau debitul inițial, între care și garanția imobiliară

încheiată la 1 iunie 1994 asupra unei case de locuit, compusă din 6 camere cu

dependințe și teren în suprafață de 1.270 m.p. situată în comuna Rașova, jud.

Constanța, proprietatea petentului L.I., este ilegală, contravenind

dispozițiilor legale care reglementează novația, urmărindu-se în mod vădit

fraudarea dispozițiilor legale menționate în favoarea cesionarului A.V.A.S.,

care nu a reușit să își valorifice creanța în procedura falimentului debitoarei

SC A.N.V., deschis prin sentința civilă nr. 2635 din 22 ianuarie 2001, și a

încercat, după închiderea procedurii, să execute pe fostul debitor L.I., motiv

pentru care l-a și notificat pe acesta în calitate de „garant” calitate

atribuită ad hoc, abia la data de 31 august 2006, în situația în care,

suspendarea acțiunilor individuale împotriva debitorului (art. 35 din Legea nr.

64/1995 rep.) nu avea efecte asupra acțiunilor propriu-zise sau asupra

urmăririi silite îndreptate împotriva unui „codebitor” solidar, pentru că o

asemenea urmărire nu îi lezează pe ceilalți creditori ai debitorului falit,

codebitorul solidar (sau fidejusorul) putându-se înscrie la masa credală pentru

suma plătită în locul debitorului, urmând a fi plătit în rând cu ceilalți

creditori chirografari.

Cât privește contractul de

credit nr. 10157/1994 și actul adițional încheiat la 17 ianuarie 1997, s-a

reținut că petentul nu a justificat vreun interes în susținerea cererii privind

nulitatea acestora, față de faptul că nu a figurat ca parte în respectivul

contract, urmare a novației intervenită la 29 februarie 1996, după cum nici principiul

executării silite nu a fost relevant față de faptul că acesta nu a rămas în

continuare obligat față de creditor în ceea ce privește restituirea

împrumutului, iar garanțiile care au fost înființate pentru debitorul inițial

nu au mai fost menținute, de asemenea, prin contractul de novație intervenit,

motiv pentru care contestatorul nu mai poate constitui obiect al executării

silite pornite de către cesionara intimată A.V.A.S., faptul plății a 0,02 dolari

S.U.A. fiind lipsit de relevanță în acest context.

Referitor la excepția de

prematuritate invocată de către intimata A.V.A.S., în baza prevederilor art. 46

din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, instanța a respins-o, ca neîntemeiată,

având în vedere dovada comunicării acțiunii și actelor doveditoare de către

contestator anterior introducerii acțiunii de față pe rolul instanței.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs contestatorul L.I. și intimata A.V.A.S. București.

În recursul său, întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorul L.I. a susținut că

instanța de apel a considerat greșit că el nu are interes în constatarea

nulității contractelor de ipotecă întrucât dacă nu se constata nulitatea

contractelor de ipotecă acestea rămân valide și vor greva imobilele ipotecate

astfel susține recurentul ar fi lipsit de dreptul de a le înstrăina, solicitând

în esență admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul

admiterii capătului de cerere privind nulitatea contractelor de ipotecă.

A.V.A.S. București în

recursul său întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 C. proc. civ., a

susținut că instanța de fond în mod eronat a reținut că la data încheierii

contractului de novație nr. 8118 din 29 februarie 1996 petentul L.I. nu mai

avea calitatea de debitor față de creditoarea cedentă B.A. SA, prin contractul

de novație operând schimbarea debitorului întrucât debitorul L.I. prin plata

efectuată la data de 10 ianuarie 2000 cu OP nr. 6 a recunoscut debitul și

calitatea de codebitor.

De asemenea, susține

recurenta, instanța de fond nu a analizat contractul de novație și din

perspectiva prevederilor art. 1134 C. civ., întrucât la Cap. 2 – Garanții

Asiguratorii, din contractul de novație se stipulează că „Fostul debitor se

angajează să garanteze noul debitor A.N.V. pentru creditele neachitate”, astfel

că precizează recurenta, în lipsa unui act juridic prin care ex B.A. SA ar fi

descărcat expres de obligație pe debitorul novat L.I. acesta rămâne obligat

valabil și solicită, în esență, admiterea recursului, modificarea hotărârii

recurate cu consecința respingerii contestației la executare.

Recursurile sunt nefondate.

Recursul contestatorului L.I.

Motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., are în vedere, controlul de nelegalitate în ceea ce

privește lipsa de temei legal a hotărârii recurate ori încălcarea sau aplicarea

greșită a legii de către instanță.

Prin prisma motivului

invocat critica formulată de recurentul contestator privind nulitatea

contractelor de ipotecă este nefondată.

Astfel, instanța de fond a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale reținând că nulitatea

contractelor de ipotecă nr. 2247 din 1 iunie 1994 și nr. 2248 din 1 iunie 1994

ca fiind determinate sub aspectul bunului afectat garanției și al valorii

creanței garantate.

Nici critica referitoare la

reținerea instanței de fond privind lipsa de interes a recurentului nu este

fondată întrucât așa cum s-a susținut petentul nu figurează ca parte în

contractul de credit nr. 10157/1994 și actul adițional încheiat la 17 ianuarie

1997, ca urmare a novației intervenite la 29 februarie 1996.

Recursul intimatei A.V.A.S.

București.

Recursul, astfel cum rezultă

din prevederile art. 299 – art. 316 C. proc. civ., este definit drept o cale

extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă care se află la dispoziția

părților în proces în ce privește promovarea sa în instanță.

Regulile procedurale

stabilesc expres cerințele pe care trebuie să le îndeplinească o astfel de

cerere și în acest sens sunt de observat dispozițiile art. 302

1

lit.

c) C. proc. civ., care impun indicarea motivelor de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor. După cum rezultă din sinteza

susținerilor din recurs, așa cum a fost redată mai sus, recurenta a indicat

motivele prevăzute de art. 304 alin. (7), (8) și (9) pe care nu le-a dezvoltat

și argumentat distinct, cerință care este impusă de faptul că fiecare motiv

vizează o anumită nelegalitate.

Astfel, motivul prevăzut de art.

304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ce se poate invoca atunci când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

sau străine de natura pricinii, nu poate fi analizat atâta timp cât recurenta

nu a prezentat critici ce pot fi încadrate în acest motiv.

Potrivit pct. 8, decizia

este nelegală când instanța interpretând greșit actul dedus judecății, a

schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Din analiza deciziei

recurate s-a constatat că instanța de fond a analizat corect contractul de

novație nr. 8118 din 29 februarie 1996 reținând că în calitate de „nou și unic

debitor” SC A.N.V. preia obligațiile ce decurg din contractul de credit nr. 10157

din 2 iulie 1994 și actul adițional din 16 decembrie 1999.

Cât privește critica privind

interpretarea prevederilor art. 1134 C. civ., este nefondată, întrucât instanța

de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale reținând în mod

corect că odată cu vechea obligație se sting și toate accesoriile și garanțiile

care o însoțeau, afară de cazul când părțile, prin acordul lor, prevăd expres

că noua obligație să fie garantată prin garanțiile care însoțeau vechea

obligație.

Nici critica privind faptul

că instanța de fond nu a examinat, din perspectiva art. 1134 C. civ., capitolul

„Garanții asiguratorii” din contractul de novație nu poate fi reținută atâta

timp cât rubrica cu „fostul debitor” nu este completată, dosar fond.

Față de cele ce preced se va

reține că motivele invocate nu demonstrează încălcarea unor dispoziții

imperative ale legii, astfel fiind, recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ.,

se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de contestatorul L.I. și intimata A.V.A.S. București împotriva

sentinței comerciale nr. 172 din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel București,

secția a V-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2009.