ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2626/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2626/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând
asupra recursului, se constată:
Prin sentința penală nr. 53/PI din 29
aprilie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a
respins – în baza art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen. – ca
nefondată plângerea petentului M.N.R.
împotriva rezoluțiilor nr. 356/P din 25 noiembrie
2008 și 73/II.2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe care
le-a menținut.
În esență, s-a reținut de către instanța
de fond că organul de urmărire penală a efectuat mai multe acte premergătoare,
nefiind obligatorie audierea părții vătămate, care nici nu există în această
etapă. Din rezoluțiile respective s-a concluzionat că nu este cazul a se începe
urmărirea penală în cauză, pentru a se administra probe conform dispozițiilor
art. 63 C. proc. pen.
În termen legal, petentul a exercitat calea
ordinară de atac a recursului, criticând soluția instanței de fond pentru
nelegalitate și netemeinicie întrucât nu a asigurat un proces echitabil, a
ignorat „în totalitate toate principiile fundamentale ale procesului penal” și
ale CEDO.
Examinând criticile în raport de actele și
lucrările cauzei, hotărârea recurată, cât și din oficiu, sub toate aspectele de
fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc.
pen. Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru cele ce urmează:
Petentul M.N.R. a solicitat efectuarea de
cercetări penale față de cms.șef de poliție T.I.L. și cms. T.C., sub aspectul
infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. coroborat cu art. 248
1
C.
pen. și eventual și a celei prevăzute de art. 249 C. pen.
Acesta susține că la 15 iunie 2008 a fost
sancționat contravențional de către un echipaj al I.P.J. Satu Mare pentru
depășirea vitezei legale în localitate și întrucât a refuzat semnarea
procesului-penal, i-a fost expediat prin poștă la data de 26 iunie 2008.
La data de 6 iulie 2008 petiționarul a
formulat plângere împotriva procesului-verbal la Judecătoria Satu Mare, iar la
11 iulie 2008 a condus autoturismul pe raza localității Nojorid, jud. Bihor,
fiind din nou sancționat contravențional întrucât nu avea aprinse luminile de
întâlnire pe timpul zilei.
Ulterior, acesta a aflat că i s-a
întocmit și dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui
autovehicul cu permisul de conducere suspendat.
Din punctul său de vedere petentul a considerat
că cei doi comisari de poliție ar fi încălcat dispozițiile art. 118 alin. (2)
din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât nu au dat eficiență faptului că atacarea
procesului-verbal de contravenție suspendă măsurile, și sancțiunile
contravenționale complementare până la soluționarea definitivă a plângerii
contravenționale.
Corect s-a dispus de către procuror
neînceperea urmăririi penale față de cei doi comisari sub aspectul
infracțiunilor imputate, întrucât nu au avut cunoștință de împrejurarea că la
data de 9 iulie 2008 (și nu 6 iulie 2008, cum s-a susținut în plângere)
petentul a atacat în instanță procesul-verbal de sancționare contravențională,
citativul fiind întocmit de către Judecătoria Satu Mare ulterior datei de 11
iulie 2008, când s-a constatat a II-a contravenție în sarcina petentului.
Criticile sale referitoare la obligativitatea
audierii sale și administrarea altor probe, corect nu au putut fi avute în
vedere de către organele de urmărire penală și instanța de fond, din moment ce etapa
actelor premergătoare începerii urmăririi penale este caracterizată prin
indicii și verificări a realității celor reclamate, sesizate sau constatate,
dacă este sau nu cazul a se dispune începerea urmăririi penale conform
dispozițiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen.
Pe de altă parte, persoana vizată de actele
premergătoare are calitatea de făptuitor și nu de învinuit sau inculpat pentru
a fi audiat în cauză. Pe cale de consecință și persoana vătămată nefiind parte
în procesul care nici nu s-a declanșat prin începerea urmăririi penale, nu
trebuie obligatoriu audiată.
În raport cu dispozițiile art. 63 C.
proc. pen., probele sunt întâlnite în cadru procesual bine delimitat, care este
procesul penal, nefiind specifice etapei actelor premergătoare.
Soluția instanței de fond fiind legală și
temeinică, ca și rezoluțiile parchetului, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petentului va fi respins ca nefondat.
Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C.
proc. pen.,
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
petiționarul M.N.R. împotriva sentinței penale nr. 53/PI din 29 aprilie 2009 a
Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă
recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9 iulie 2009.