ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2706/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 178 din 2 decembrie 2009,

pronunțată în dosarul nr. 1755/2/2009, judecătorul fondului din cadrul Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis contestația la executare

formulată de contestatoarea SC S.F.P. SRL în contradictoriu cu intimata A.D.S.

și a anulat formele de executare prin poprire.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că s-au invocat de către contestatoare

următoarele motive pentru anulara executării silite declanșată de intimată:

lipsa titlului executoriu; necomunicarea titlului executoriu; inexistența unei

creanțe față de intimată, suma solicitată de intimată în cadrul executării

silite fiind contestată în justiție, pe rolul instanțelor fiind înregistrat

dosarul nr. 8511/4/2007 – Judecătoria sectorului 4 și dosarul nr. 36934/3/2002

– Tribunalul București.

Judecătorul nu a reținut apărarea

contestatoarei vizând lipsa titlului executoriu, raportat la prevederile art. 3

din Legea nr. 190/2004, modificată prin O.G. nr. 94/2004 care atribuie

calitatea de titlu executoriu contractelor de concesiune, pentru plata

redevenței, textul legal nefăcând nicio distincție cu privire la momentul

încheierii contractului de concesiune. În consecință, în lipsa unei prevederi

legale exprese, s-a apreciat că prevederea legală ce conferă executorialitatea

contractelor de concesiune este aplicabilă, indiferent de momentul încheierii

contractului – anterior ori ulterior adoptării legii.

A fost reținută critica

contestatoarei referitoare la necomunicarea titlului executoriu; s-a reținut că

potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, titlurile executorii se

comunică debitorului, și că potrivit art. 42 alin. (1) din același act

normativ, după comunicarea titlului executoriu se poate dispune prin ordin

blocarea prin poprire a conturilor bancare. Or, intimata nu a făcut dovada

comunicării titlului executoriu către contestatoare.

Judecătorul a mai reținut că ordinul

de poprire a fost emis și pentru sume constituind penalitățile pentru

investițiile aferente anilor 2005, 2006, 2007, iar potrivit Legii nr. 190/2004,

astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 94/2004, contractul de concesiune

constituie titlu executoriu doar pentru sumele reprezentând redevențe. În

consecință, s-a apreciat că intimata nu deține un titlu executoriu pentru toate

sumele pentru care a solicitat înființarea popririi.

Totodată, s-a reținut că sumele

reprezentând redevențe și penalități fac obiectul dosarului nr. 36934/3/2008

aflat pe rolul Curți de Apel București, precum și obiectul dosarului nr. 8511/4/2007

aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București, astfel încât nu se poate

reține existențe unei creanțe certe.

La termenul de judecată din data de

2 decembrie 2009, judecătorul a respins excepția de prematuritate, invocată de

intimată, apreciind că necomunicarea actelor anterior depunerii cererii de

chemare în judecată la grefa instanței nu atrage nulitatea decât dacă partea

dovedește că a fost prejudiciată, prejudiciul neputând fi înlăturat decât prin

aplicarea sancțiunii. Or, intimata nu a dovedit că ar fi fost prejudiciată.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs A.D.S., solicitând admiterea recursului și modificarea

sentinței de fond în sensul respingerii contestației la executare.

Recurenta a criticat greșita

soluționare a excepției de prematuritate, arătând că judecătorul fondului nu a

luat în considerare faptul că contestatoarea nu a respectat obligații

imperative stabilite prin art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998. A apreciat recurenta

că procedura de executare respectă prevederile legale în materie, judecătorul

reținând că posedă un titlu executoriu cu privire la sumele executate silit.

Recurenta a criticat și aspectul

legat de necomunicarea titlului executoriu, arătând că prin adresa din 21 iulie

2008 a notificat debitoarea – intimată în prezenta cauză despre obligația de

achitare a debitului, ulterior fiind luată măsura de poprire a conturilor

intimatei. De asemenea, a învederat că a comunicat intimatei, prin adresa din 2

ianuarie 2008, măsura de reziliere a contractului de concesiune pentru

neachitarea redevenței datorate.

Prin notele scrise depuse la dosar,

intimata SC S.F.P. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu

următoarele apărări: corecta soluționare a excepției de prematuritate motivat

de lipsa dovedirii prejudiciului pe care l-ar fi suferit recurenta prin

necomunicarea actelor anterior depunerii cererii de chemare în judecată la

grefa instanței; recunoașterea recurentei că nu a comunicat titlul executoriu,

motivat de faptul că avea cunoștință despre existența datoriei; lipsa

caracterului cert al creanței, cuantumul acesteia făcând obiectul unui litigiu

aflat pe rolul instanțelor de judecată.

S-a dispus în cauză, în conformitate

cu Legea nr. 317/2009, introducerea în cauză în calitate de recurentă a A.N.P.A.,

reprezentată prin mandatar A.D.S.

Intimata a administrat proba cu

înscrisuri.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se

apreciază că recursul nu este fondat.

Se reține legala soluționare a

excepției de prematuritate de către judecătorul fondului, prin raportare la

faptul că recurenta nu a dovedit producerea unui prejudiciu prin necomunicarea

actelor anterior depunerii cererii de chemare în justiție la grefa instanței.

Or, sancțiunea care ar putea fi aplicată în această situație ar fi cea

prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea actelor în

măsura dovedirii unui prejudiciu. Or, așa cum a reținut și judecătorul

fondului, recurenta nu a arătat prejudiciul care l-ar fi suferit prin

necomunicarea actelor care au stat la baza formulării contestației la

executare.

Se reține, de asemenea, că în mod

corect a stabilit judecătorul fondului încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1)

și art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, prin aceea că nu a comunicat

intimatei titlul executoriu anterior emiterii ordinului de poprire. Nu poate fi

apreciată ca fiind efectuată această comunicare, adresa din 21 iulie 2008

neavând atașate dovezile de comunicare. Cele susținute de recurentă în sensul

comunicării ulterioare a titlului executoriu, o dată cu comunicarea rezilierii

contractului de concesiune nu au relevanță în cauză, textele legale menționate

precizând expres că titlul executoriu se comunică anterior luării oricărei

măsuri de executare silită.

Se mai reține că în mod legal a

statuat judecătorul fondului asupra caracterului necert al creanței recurentei,

în raport de litigiile existente pe rolul diferitelor instanțe, al căror obiect

îl formează tocmai greșeala de calcul a redevenței și a penalităților.

Totodată, în mod legal s-a

considerat că pot fi executate direct, în baza contractului de concesiune –

titlu executoriu, doar sumele constând în redevență și penalități, doar pentru

acestea legea prevăzând executorialitatea contractului. Or, recurenta a emis

ordinul de poprire și pentru sume reprezentând penalități pentru investițiile

asumate, pentru acest tip de sume nefiind prevăzut caracterul de titlu

executoriu al contractului de concesiune.

Pentru toate considerentele

reținute, și constatându-se că sentința pronunțată de judecătorul fondului este

legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de recurenta A.N.P.A. București, prin mandatar A.D.S. București, împotriva

sentinței nr. 178 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 septembrie 2010.