ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2706/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința comercială nr. 178 din 2 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1755/2/2009, judecătorul fondului din cadrul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC S.F.P. SRL în contradictoriu cu intimata A.D.S. și a anulat formele de executare prin poprire. În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că s-au invocat de către contestatoare următoarele motive pentru anulara executării silite declanșată de intimată: lipsa titlului executoriu; necomunicarea titlului executoriu; inexistența unei creanțe față de intimată, suma solicitată de intimată în cadrul executării silite fiind contestată în justiție, pe rolul instanțelor fiind înregistrat dosarul nr. 8511/4/2007 – Judecătoria sectorului 4 și dosarul nr. 36934/3/2002 – Tribunalul București.

Judecătorul nu a reținut apărarea contestatoarei vizând lipsa titlului executoriu, raportat la prevederile art. 3 din Legea nr. 190/2004, modificată prin O.G. nr. 94/2004 care atribuie calitatea de titlu executoriu contractelor de concesiune, pentru plata redevenței, textul legal nefăcând nicio distincție cu privire la momentul încheierii contractului de concesiune. În consecință, în lipsa unei prevederi legale exprese, s-a apreciat că prevederea legală ce conferă executorialitatea contractelor de concesiune este aplicabilă, indiferent de momentul încheierii contractului – anterior ori ulterior adoptării legii. A fost reținută critica contestatoarei referitoare la necomunicarea titlului executoriu; s-a reținut că potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 51/1998, titlurile executorii se comunică debitorului, și că potrivit art. 42 alin. (1) din același act normativ, după comunicarea titlului executoriu se poate dispune prin ordin blocarea prin poprire a conturilor bancare. Or, intimata nu a făcut dovada comunicării titlului executoriu către contestatoare. Judecătorul a mai reținut că ordinul de poprire a fost emis și pentru sume constituind penalitățile pentru investițiile aferente anilor 2005, 2006, 2007, iar potrivit Legii nr. 190/2004, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 94/2004, contractul de concesiune constituie titlu executoriu doar pentru sumele reprezentând redevențe. În consecință, s-a apreciat că intimata nu deține un titlu executoriu pentru toate sumele pentru care a solicitat înființarea popririi.

Totodată, s-a reținut că sumele reprezentând redevențe și penalități fac obiectul dosarului nr. 36934/3/2008 aflat pe rolul Curți de Apel București, precum și obiectul dosarului nr. 8511/4/2007 aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București, astfel încât nu se poate reține existențe unei creanțe certe. La termenul de judecată din data de 2 decembrie 2009, judecătorul a respins excepția de prematuritate, invocată de intimată, apreciind că necomunicarea actelor anterior depunerii cererii de chemare în judecată la grefa instanței nu atrage nulitatea decât dacă partea dovedește că a fost prejudiciată, prejudiciul neputând fi înlăturat decât prin aplicarea sancțiunii. Or, intimata nu a dovedit că ar fi fost prejudiciată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs A.D.S., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței de fond în sensul respingerii contestației la executare. Recurenta a criticat greșita soluționare a excepției de prematuritate, arătând că judecătorul fondului nu a luat în considerare faptul că contestatoarea nu a respectat obligații imperative stabilite prin art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998. A apreciat recurenta că procedura de executare respectă prevederile legale în materie, judecătorul reținând că posedă un titlu executoriu cu privire la sumele executate silit. Recurenta a criticat și aspectul legat de necomunicarea titlului executoriu, arătând că prin adresa din 21 iulie 2008 a notificat debitoarea – intimată în prezenta cauză despre obligația de achitare a debitului, ulterior fiind luată măsura de poprire a conturilor intimatei.

De asemenea, a învederat că a comunicat intimatei, prin adresa din 2 ianuarie 2008, măsura de reziliere a contractului de concesiune pentru neachitarea redevenței datorate. Prin notele scrise depuse la dosar, intimata SC S.F.P. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu următoarele apărări: corecta soluționare a excepției de prematuritate motivat de lipsa dovedirii prejudiciului pe care l-ar fi suferit recurenta prin necomunicarea actelor anterior depunerii cererii de chemare în judecată la grefa instanței; recunoașterea recurentei că nu a comunicat titlul executoriu, motivat de faptul că avea cunoștință despre existența datoriei; lipsa caracterului cert al creanței, cuantumul acesteia făcând obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată.

S-a dispus în cauză, în conformitate cu Legea nr. 317/2009, introducerea în cauză în calitate de recurentă a A.N.P.A., reprezentată prin mandatar A.D.S. Intimata a administrat proba cu înscrisuri. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat. Se reține legala soluționare a excepției de prematuritate de către judecătorul fondului, prin raportare la faptul că recurenta nu a dovedit producerea unui prejudiciu prin necomunicarea actelor anterior depunerii cererii de chemare în justiție la grefa instanței. Or, sancțiunea care ar putea fi aplicată în această situație ar fi cea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., respectiv anularea actelor în măsura dovedirii unui prejudiciu. Or, așa cum a reținut și judecătorul fondului, recurenta nu a arătat prejudiciul care l-ar fi suferit prin necomunicarea actelor care au stat la baza formulării contestației la executare. Se reține, de asemenea, că în mod corect a stabilit judecătorul fondului încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) și art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, prin aceea că nu a comunicat intimatei titlul executoriu anterior emiterii ordinului de poprire. Nu poate fi apreciată ca fiind efectuată această comunicare, adresa din 21 iulie 2008 neavând atașate dovezile de comunicare. Cele susținute de recurentă în sensul comunicării ulterioare a titlului executoriu, o dată cu comunicarea rezilierii contractului de concesiune nu au relevanță în cauză, textele legale menționate precizând expres că titlul executoriu se comunică anterior luării oricărei măsuri de executare silită.

Se mai reține că în mod legal a statuat judecătorul fondului asupra caracterului necert al creanței recurentei, în raport de litigiile existente pe rolul diferitelor instanțe, al căror obiect îl formează tocmai greșeala de calcul a redevenței și a penalităților. Totodată, în mod legal s-a considerat că pot fi executate direct, în baza contractului de concesiune – titlu executoriu, doar sumele constând în redevență și penalități, doar pentru acestea legea prevăzând executorialitatea contractului. Or, recurenta a emis ordinul de poprire și pentru sume reprezentând penalități pentru investițiile asumate, pentru acest tip de sume nefiind prevăzut caracterul de titlu executoriu al contractului de concesiune.

Pentru toate considerentele reținute, și constatându-se că sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A.N.P.A. București, prin mandatar A.D.S. București, împotriva sentinței nr. 178 din 2 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2010.