ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2302/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 115 din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC R.B.D. SRL în contradictor cu intimata A.D.S. și, în consecință, a dispus anularea actelor de executare emise de intimata A.D.S. în temeiul contractului de concesiune nr. 47/2004, subsecvent respingerii excepției prematurității invocată de intimată. În motivarea sentinței, judecătorul fondului a reținut că la data de 9 iunie 2008, contractul de concesiune cu numărul nr. 47 pe care părțile l-au încheiat în anul 2006, a fost reziliat urmare a notificării concesionarului transmisă de concedent conform contractului, aspect necontestat de părți, terenul fiind deținut de concesionar până la data rezilierii.

A mai reținut că potrivit clauzelor contractuale: art. 5.4, plata redevenței se făcea în rate trimestriale: la 15 ianuarie – redevența aferentă primului trimestru (10 % din redevența anuală), la 15 aprilie – redevența aferentă trimestrului al doilea (10 % din redevența anuală), la 15 iulie – redevența aferentă trimestrului al treilea (40 % din redevența anuală) iar la 15.10 – redevența aferentă trimestrului al patrulea (40 % din redevența anuală), așa încât hotărârea consiliului de administrație al A.D.S. BUCUREȘTI nr. 22/2005 în baza căreia s-a calculat cuantumul redevenței aferente perioadei ulterioare datei scadente a ultimei tranșe de redevență și până la data efectivă a rezilierii în procent de 100 % pe zi pentru perioada respectivă, reprezintă un act unilateral al intimatei iar nu un titlu executoriu.

S-a constatat, de asemenea, că potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004 în forma în vigoare la momentul rezilierii contractului: 9 iunie 2008, contractul, de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă încheiate cu A.D.S. constituie titlu executoriu numai pentru plata redevenței, la termenele și în modalitățile stabilite în contract, nu și pentru penalitățile aferente. Cum sumele care se regăsesc în somația de plată reprezintă redevența aferentă perioadei ulterioare datei scadenței ultimei tranșe de redevență, fără suport contractual (18.096,44 RON), și penalități (11.079,55), pentru care contractul de concesiune nu constituie titlu executoriu, contestația la executare a fost admisă conform art. 399 și urm. C. proc.

civ., actele de executare astfel emise fiind anulate. În contra acestei sentințe a declarat recurs intimata A.D.S. în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ., solicitând în principal, modificarea acesteia, în sensul respingerii contestației în tot, și, în subsidiar, modificarea în parte, în sensul respingerii contestației la executare în ceea ce privește penalitățile de întârziere, ca neîntemeiată. Recurenta solicită modificarea în tot a sentinței întrucât instanța de fond nu a avut în vedere completările aduse Legii nr. 190/2004 prin aprobarea Legii nr. 94/2010 în vigoare la data pronunțării care extinde sfera înscrisurilor calificate ca fiind titluri executorii la toate contractele încheiate de A.D.S., nu doar la cele de concesiune.

Chiar numai în baza Legii nr. 190/2004, contractul de concesiune reprezintă titlu executoriu și pentru penalități în temeiul accesorialității acestui drept de creanță. Recurenta arată că deși nu a considerat Hotărârea Consiliului de Administrație drept titlu executoriu, modul în care a procedat este corect întrucât redevența era datorată pentru anul 2008 în funcție de numărul de zile în care terenul a fost exploatat de către concesionară . Intimata SC R.B.D. SRL a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Arată intimata că potrivit înscrisurilor de la dosar, contractul de concesiune a fost reziliat cu data de 9 iunie 2008, dată de la care nu a mai avut nicio obligație de plată derivată din contract.

Prin Hotărârea nr. 22 din 15 noiembrie 2005 recurenta a stabilit o altă modalitate de calcul a redevenței decât cea convenită prin art. 5.4. din contract, printr-o raportare la un procent de 100 % din redevența anuală, care nu-i este opozabilă, apreciind și că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3 din Legea nr. 190/2004. Recursul nu este fondat. Cu privire la critica aplicării Legii nr. 190/2004 se constată că, prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3 din aceeași lege, în forma în vigoare la data intervenirii rezilierii contractului de concesiune: 9 iunie 2008. Astfel, potrivit textului de lege invocat „contractele de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de A.D.S., constituie titlu executoriu pentru plata redevenței, la termenele și modalitățile stabilite în contracte”.

Textul de lege fiind neechivoc sub aspectul limitelor sub care contractul de concesiune constituie titlu executoriu, și anume, cu privire la redevență în modalitățile stabilite în contracte, aprecierea judecătorului fondului în sensul că acesta nu se extinde și la penalitățile de întârziere este legală, interpretarea contrară, în sensul că ar constitui titlu executoriu și pentru penalități reprezentând o adăugare la lege. Accesorialitatea invocată de recurentă ar fi fost operantă pentru situația în care legiuitorul s-ar fi limitat în a reglementa cu titlu general caracterul executoriu al contractelor de concesiune, fără a-l circumstanția, ca în cazul de față, la redevență. Respectiva circumstanțiere privind și „modalitățile stabilite în contracte”, și cum suma înscrisă în somație este fără suport contractual sub acest aspect, soluția primei instanțe de anulare a formelor de executare este corectă.

Cât privește Legea nr. 94/2010 în vigoare cu data de 30 mai 2010, privind modificarea O.U.G. nr. 64/2005, pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de către partenerii contractuali se constată că, pe de o parte, acest act normativ, nu era în vigoare la data emiterii somației de plată, iar, pe de altă parte, nu aduce nicio modificare Legii nr. 190/2004 privind stimularea privatizării și dezvoltării societăților comerciale din domeniul agriculturii, respectiv art. 3 astfel cum a fost modificat prin art. XXX/pct. 3 din O.G. nr. 94/2004, cum greșit susține recurenta, ci prin art. 2 dispune doar că: „toate contractele încheiate de A.D.S. constituie titluri executorii”.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. împotriva sentinței comerciale nr. 115 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.