ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2302/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 115 din 20

septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

contestația la executare formulată de contestatoarea SC R.B.D. SRL în

contradictor cu intimata A.D.S. și, în consecință, a dispus anularea actelor de

executare emise de intimata A.D.S. în temeiul contractului de concesiune nr. 47/2004,

subsecvent respingerii excepției prematurității invocată de intimată.

În motivarea sentinței, judecătorul fondului a reținut că la

data de 9 iunie 2008, contractul de concesiune cu numărul nr. 47 pe care

părțile l-au încheiat în anul 2006, a fost reziliat urmare a notificării

concesionarului transmisă de concedent conform contractului, aspect necontestat

de părți, terenul fiind deținut de concesionar până la data rezilierii.

A mai reținut că potrivit clauzelor

contractuale: art. 5.4, plata redevenței se făcea în rate trimestriale: la 15

ianuarie – redevența aferentă primului trimestru (10 % din redevența anuală),

la 15 aprilie – redevența aferentă trimestrului al doilea (10 % din redevența

anuală), la 15 iulie – redevența aferentă trimestrului al treilea (40 % din

redevența anuală) iar la 15.10 – redevența aferentă trimestrului al patrulea

(40 % din redevența anuală), așa încât hotărârea consiliului de administrație

al A.D.S. BUCUREȘTI nr. 22/2005 în baza căreia s-a calculat cuantumul

redevenței aferente perioadei ulterioare datei scadente a ultimei tranșe de

redevență și până la data efectivă a rezilierii în procent de 100 % pe zi

pentru perioada respectivă, reprezintă un act unilateral al intimatei iar nu un

titlu executoriu.

S-a constatat, de asemenea, că

potrivit art. 3 din Legea nr. 190/2004 în forma în vigoare la momentul

rezilierii contractului: 9 iunie 2008, contractul, de concesiune a terenurilor

cu destinație agricolă încheiate cu A.D.S. constituie titlu executoriu numai

pentru plata redevenței, la termenele și în modalitățile stabilite în contract,

nu și pentru penalitățile aferente.

Cum sumele care se regăsesc în

somația de plată reprezintă redevența aferentă perioadei ulterioare datei

scadenței ultimei tranșe de redevență, fără suport contractual (18.096,44 RON),

și penalități (11.079,55), pentru care contractul de concesiune nu constituie

titlu executoriu, contestația la executare a fost admisă conform art. 399 și

urm. C. proc. civ., actele de executare astfel emise fiind anulate.

În contra acestei sentințe a

declarat recurs intimata A.D.S. în temeiul art. 299 și 312 C. proc. civ.,

solicitând în principal, modificarea acesteia, în sensul respingerii

contestației în tot, și, în subsidiar, modificarea în parte, în sensul

respingerii contestației la executare în ceea ce privește penalitățile de

întârziere, ca neîntemeiată.

Recurenta solicită modificarea în

tot a sentinței întrucât instanța de fond nu a avut în vedere completările aduse

Legii nr. 190/2004 prin aprobarea Legii nr. 94/2010 în vigoare la data

pronunțării care extinde sfera înscrisurilor calificate ca fiind titluri

executorii la toate contractele încheiate de A.D.S., nu doar la cele de

concesiune. Chiar numai în baza Legii nr. 190/2004, contractul de concesiune

reprezintă titlu executoriu și pentru penalități în temeiul accesorialității

acestui drept de creanță.

Recurenta arată că deși nu a

considerat Hotărârea Consiliului de Administrație drept titlu executoriu, modul

în care a procedat este corect întrucât redevența era datorată pentru anul 2008

în funcție de numărul de zile în care terenul a fost exploatat de către

concesionară .

Intimata SC R.B.D. SRL a depus

întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Arată intimata că potrivit

înscrisurilor de la dosar, contractul de concesiune a fost reziliat cu data de

9 iunie 2008, dată de la care nu a mai avut nicio obligație de plată derivată

din contract.

Prin Hotărârea nr. 22 din 15

noiembrie 2005 recurenta a stabilit o altă modalitate de calcul a redevenței

decât cea convenită prin art. 5.4. din contract, printr-o raportare la un procent

de 100 % din redevența anuală, care nu-i este opozabilă, apreciind și că

instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 3 din Legea nr.

190/2004.

Recursul nu este fondat.

Cu privire la critica aplicării

Legii nr. 190/2004 se constată că, prima instanță a făcut o corectă aplicare a

prevederilor art. 3 din aceeași lege, în forma în vigoare la data intervenirii

rezilierii contractului de concesiune: 9 iunie 2008.

Astfel, potrivit textului de lege

invocat „contractele de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă,

încheiate de A.D.S., constituie titlu executoriu pentru plata redevenței, la

termenele și modalitățile stabilite în contracte”.

Textul de lege fiind neechivoc sub

aspectul limitelor sub care contractul de concesiune constituie titlu

executoriu, și anume, cu privire la redevență în modalitățile stabilite în

contracte, aprecierea judecătorului fondului în sensul că acesta nu se extinde

și la penalitățile de întârziere este legală, interpretarea contrară, în sensul

că ar constitui titlu executoriu și pentru penalități reprezentând o adăugare

la lege.

Accesorialitatea invocată de

recurentă ar fi fost operantă pentru situația în care legiuitorul s-ar fi

limitat în a reglementa cu titlu general caracterul executoriu al contractelor

de concesiune, fără a-l circumstanția, ca în cazul de față, la redevență.

Respectiva circumstanțiere privind

și „modalitățile stabilite în contracte”, și cum suma înscrisă în somație este

fără suport contractual sub acest aspect, soluția primei instanțe de anulare a

formelor de executare este corectă.

Cât privește Legea nr. 94/2010 în

vigoare cu data de 30 mai 2010, privind modificarea O.U.G. nr. 64/2005, pentru

accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de

către partenerii contractuali se constată că, pe de o parte, acest act

normativ, nu era în vigoare la data emiterii somației de plată, iar, pe de altă

parte, nu aduce nicio modificare Legii nr. 190/2004 privind stimularea

privatizării și dezvoltării societăților comerciale din domeniul agriculturii,

respectiv art. 3 astfel cum a fost modificat prin art. XXX/pct. 3 din O.G. nr. 94/2004,

cum greșit susține recurenta, ci prin art. 2 dispune doar că: „toate

contractele încheiate de A.D.S. constituie titluri executorii”.

Așa fiind, în raport de dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.D.S. împotriva sentinței comerciale nr. 115 din 20 septembrie 2010 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 iunie 2011.