ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2895/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

acțiunea introductivă înregistrată la data de 28 noiembrie 2007 pe rolul

Tribunalului Dâmbovița, formulată în contradictoriu cu pârâta SC V. SA anularea

hotărârii nr. 515 din 18 octombrie 2007 adoptată de adunarea generală a

acționarilor societății pârâte, hotărâre prin care s-a aprobat vânzarea activului

denumit „cramă” situat în imobilul din Târgoviște, către cumpărătoarea SC C.V. SRL.

Potrivit reclamantei activul cramă face parte din capitalul

său social fiind adus ca aport în natura de către pârâta SC V. SA în calitate

de acționar așa cum se menționează în contractul de societate aut. sub nr. 5092

din 10 decembrie 1997 prin care s-a consimțit constituirea societății SC C.H. Dâmbovița

SA.

Pârâta SC V. SA, prin întâmpinarea depusă în cauză la data

de 27 decembrie 2007 a susținut că acțiunea în anulare astfel cum a fost

motivată este neîntemeiată deoarece scopul constituirii societății reclamante a

fost de a pune în funcțiune și a aduce în stare de întrebuințare comercială

Hotelul D. cu care a participat ca aport în natură la societatea reclamantă,

dar că la data constituirii societății atât crama cât și cofetăria din cadrul

Hotelului D. erau funcționale urmare investițiilor făcute de locatarii acestor active

în baza contractelor de locație de gestiune încheiate, astfel încât nu s-a

realizat predarea efectivă a celor două spații către reclamanta.

Sub un al doilea aspect pârâta a susținut că între ea și

reclamanta s-au purtat litigii cu privire la activele cramă și cofetărie

finalizate prin decizii irevocabile pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție care au adoptat soluții contradictorii în ce privește apartenența

celor două active.

administrativ, prin sentința nr. 109 din data de 5 februarie 2008 a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de reclamanta, cu motivarea că temeiul

invocat de reclamantă pentru constatarea nulității absolute a hotărârii atacate

nu vizează încălcarea dispozițiilor din Legea nr. 31/1990 republicată privind

societățile comerciale, care reglementează convocarea acționarilor sau

exercițiul dreptului de vot, iar obiectul hotărârii adoptate, respectiv

vânzarea activului cramă către terțul cumpărător nu este ilicit sau interzis de

lege, hotărârea astfel adoptată nefiind imorală sau contrară regulilor de

conviețuire sociale pentru a fi sancționată cu nulitatea absolută.

Totodată instanța fondului, reține din examinarea celor

statuate prin deciziile nr. 263/2002 și 393/2007 de Înalta Curte de Casație și

Justiție în litigiile derulate anterior între părți, că cele două active ,

crama și cofetăria din cadrul Hotelului D. SA aparține pârâtei.

și fiscal, prin decizia nr. 167 din 16 septembrie 2008 a admis apelul declarat de societatea reclamantă împotriva sentinței fondului pe care a

schimbat-o în tot în sensul admiterii acțiunii reclamante și anulării hotărârii

nr. 515 adoptate de adunarea generală ordinară a acționarilor SC V. SA la data

de 18 octombrie 2007.

Pentru a se pronunța astfel instanța de control judiciar a

apreciat că prin hotărârea nr. 515 adoptată de adunarea generală a acționarilor

societății pârâte s-a aprobat încheierea unui contract de vânzare cumpărare cu

privire la un bun care nu se mai află în patrimoniul societății, fiind adus ca

aport în natură la constituirea societății reclamante.

Instanța califică totodată această hotărâre de vânzare a

bunului altuia o operațiune ilicită de natură să atragă nulitatea absolută a

hotărârii adoptate.

Instanța de control judiciar își fundamentează concluzia pe

dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. a) din contractul de societate prin care s-a

decis constituirea SC C.H. Dâmbovița SA, potrivit cărora pârâta SC V. SA, în

calitate de acționar s-a obligat să verse integral la momentul constituirii

societății aportul în natură adus la capitalul social respectiv imobilul situat

în Municipiul Târgoviște, identificat și evaluat conform raportului de

expertiză nr. 7475/1997, aport care a fost predat reclamantei prin procesul verbal

din 15 ianuarie 1998, respectiv C.H. Dâmbovița, din care face parte și activul

„cramă cu 50 de locuri, bunul aportat fiind menționat și în extrasul de Carte

funciară depus în această fază procesuală.

recurs la data de 5 noiembrie 2008, solicitând modificarea hotărârii în sensul

respingerii ca nefondat a apelului promovat de reclamantă și pe cale de

consecință menținerea sentinței adoptate de instanța fondului.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora

a susținut, în sinteză, următoarele :

Prin hotărârea pronunțată instanța de apel a reținut

o situație de fapt neconformă cu realitatea în condițiile în care, potrivit

actelor dosarului pentru spațiul denumit cramă există un contract de locație de

gestionare încheiat cu SC C.V.SRL ce a fost novat în contractul de leasing ,

contract care se derulează în prezent, utilizatorul plătind ratele la termenele

scadente.

Susține recurenta că în acest context, prin hotărârea

nr. 515 din 18 octombrie 2007 s-a aprobat încheierea contractului de

vânzare-cumpărare a spațiului cu utilizatorul.

Potrivit recurentei, reclamanta nu a dovedit că este

titulara dreptului de proprietate asupra bunului, iar pretențiile sale puteau

fi valorificate numai pe calea unei acțiuni în revendicare.

Sub un alt aspect, recurenta arată că în legătură cu

aportul său la capitalul social al societății reclamante, respectiv spațiile

denumite cramă și cofetărie, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin

două decizii irevocabile aflate în evidență contrarietate ce fac obiectul unei

căi extraordinare de atac.

Totodată recurenta arată că a fost ignorată decizia irevocabilă

nr. 263/2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești prin care reclamanta a fost

obligată să emită 47.000 acțiuni pentru aportul în natură adus de societate

respectiv Hotelul D., spațiile C. și C.F. nefiind avute în vedere, așa cum

atestă documentația cadastrală depusă de reclamanta în care se menționează

numai spațiul denumit „intrare cramă” fără nicio altă referire la activul

comercial cramă.

Recurenta a depus în susținerea recursului

înscrisuri, respectiv hotărâri judecătorești pronunțate în litigiile purtate de

părți în ordine cronologică, contractul de societate al SC V. SA actul

constitutiv al societății pârâte procesul verbal din 15 ianuarie 1998, o parte

din aceste înscrisuri fiind administrate și în fazele procesuale anterioare respectiv

în fața instanței de fond și apel.

intervenție accesorie în favoarea recurentei de către SC C.V.SRL a cărei

admisibilitate în principiu a fost prorogată pentru termenul din 13 noiembrie

2009 până la care intervenienta avea obligația să achite integral suma datorată

cu titlu de taxă judiciară de timbru.

Cum intervenienta nu a făcut dovada îndeplinirii obligației

de plată a taxei judiciare de timbru datorată, până la termenul acordat în

acest sens, astfel cum i-a fost pus în vedere reprezentantului legal al

acesteia prezent la dezbaterile din data de 2 octombrie 2009, urmează ca

cererea să fie anulată în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind

taxele judiciare de timbru.

6.Asupra recursului.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia

atacată în raport de motivele de nelegalitate invocate constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce urmează:

6.1. Susținerea recurentei potrivit căreia prin hotărârea

nr. 515 adoptată de adunarea generală Ordinară a acționarilor la 18 octombrie

2007 s-a decis vânzarea unui bun propriu al societății V. bun care a făcut

obiectul unui contract de leasing imobiliar încheiat cu utilizatorul SC C.V. SRL,

contract care se derulează și în prezent este infirmată de decizia nr. 1283 din

21 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de leasing imobiliar cu clauză

irevocabilă de vânzare și novație obiectivă încheiat între recurenta SC V. SA

și SC C.V. SRL în calitate de utilizator cu privire la activul cramă din cadrul

C.H. Dâmbovița, cu motivarea că acest activ adus ca aport în natură de

Societatea V. SA la constituirea SC C.H. Dâmbovița SA, a devenit proprietatea

noii societăți din momentul înmatriculării ei în Registrul Comerțului.

Prin urmare, la data de 18 octombrie 2007 adunarea generală

a acționarilor societății recurente a hotărât vânzarea unui bun care nu mai

făcea obiectul dreptului său de proprietate ci devenise proprietatea societății

reclamantă de la data constituirii ei reprezentând aport în natură la capitalul

său social.

6.2. Decizia nr. 1283 din 21 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat în contradictoriu cu părțile din această

cauză, iar potrivit principiului relativității efectele ei sunt obligatorii

între părți. Distinct de considerentele acestei decizii, ceea ce este esențial

în prezenta cauză, ca lucru judecat, o constituie dispozitivul deciziei conform

căruia s-a constatat nulitatea absolută a contractului de leasing imobiliar nr.

203 din 15 iunie 2000 încheiat pentru activul C. din cadrul C.H. Dâmbovița.

În alte cuvinte, în acest context legal, recurenta nu poate

susține cu temei că hotărârea adoptată de adunarea generală a acționarilor la

data de 18 octombrie 2007, după pronunțarea deciziei nr. 1283 din 21 martie

2007, este legală, în condițiile în care s-a hotărât vânzarea activului Cramă

ce aparține altei persoane juridice, iar contractul de leasing imobiliar a fost

constatat nul absolut.

Așa fiind, interesul reclamantei intimate în desființarea

acestei hotărâri este pe deplin legitim dat fiind încălcarea dreptului său de proprietate

asupra acestui bun.

6.3. Se cuvine a sublinia totodată că potrivit actelor

constitutive ale SC C.H. Dâmbovița, contractul și statutul autentificate sub

nr. 5092 și respectiv 5091 din 10 decembrie 1997 recurenta SC V. SA în calitate

de acționar aduce ca aport în natură la capitalul social imobilul situat în

Municipiul Târgoviște, denumit C.H. Dâmbovița, evaluat conform raportului de

expertiză nr. 7475 din 24 iunie 1997 întocmit de S.G.E.T. SA la cererea acționarului

SC V. SA, iar conform capitolului II din acest raport, crama de 50 de locuri,

situată la subsolul clădirii intra în suprafața construită a hotelului și a

fost avută în vedere la evaluarea aportului în natură în întregul său, hotelul fiind

predat noii societăți astfel construită la data de 15 ianuarie 1998 în baza

procesului verbal întocmit la acea dată.

6.3. Decizia nr. 263 din 10 februarie 2003 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești invocată de recurentă în sprijinul apărărilor sale, nu

este relevantă pentru chestiunea analizată, deoarece potrivit dispozitivului

acestei hotărâri, reclamanta intimată a fost obligată să ia măsuri în vederea

actualizării valorii aportului în natură adus de recurentă în funcție de cursul

dolari SUA la data înmatriculării societății față de cursul avut în vedere prin

raportul de evaluare inițial, obiectul litigiului vizând anularea unei hotărâri

adoptate de SC C.H. Dâmbovița în legătură cu raportul de expertiză întocmit de

experți independenți, însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea

societății și să predea acest raport cenzorilor societății.

În alte cuvinte prin această hotărâre nu se consfințesc

modificări în ce privește aportul în natură la capitalul social ci se dispune

numai reevaluarea sa.

6.4. În ce privește contrarietatea între decizia nr. 1283

din 21 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și decizia nr. 393

din 25 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de

recurenta, acest aspect a făcut obiectul unei cereri de revizuire formulate de

recurenta și soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia

nr. 1835 pronunțată la 10 iunie 2009 în sensul respingerii ca inadmisibilă a

cererii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. cu motivarea

că obiectul și părțile între care s-au purtat cele două litigii au fost

diferite.

6.5. Deși recurenta a invocat în preambulul cererii sale de

recurs și motivul prevăzut de art. 304 pct.7 C. proc. civ. privind nemotivarea

deciziei atacate, în dezvoltarea recursului nu explicitează rațiunile pe care

își întemeiază această critică, pentru a fi examinate, ceea ce conferă acestui

motiv de recurs un caracter vădit formal.

Pentru considerentele mai sus înfățișate, Înalta Curte în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de intervenție accesorie formulată

de SC C.V. SRL, ca netimbrată.

Respinge recursul declarat de pârâta SC V. SA

TÂRGOVIȘTE împotriva deciziei nr. 167 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009.