ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 340/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 340/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 27 ianuarie 2010 Curtea de Apel București în baza art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 a dispus arestarea persoanei solicitate B.S.M. (fiul lui G. și I.) cu începere de la 27 ianuarie 2010 până la 31 ianuarie 2010 inclusiv. S-a fixat termen pentru 29 ianuarie 2010 în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare însoțit de traducerea în limba română. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că a fost sesizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu arestarea persoanei solicitate B.S.M. în conformitate cu disp. art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
A motivat că în cuprinsul sesizării este arătat numele persoanei solicitate, că pe numele acesteia s-a emis la 15 octombrie 2009 de către autoritățile judiciare germane mandatul european de arestare care-l privește, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de ființe umane, exploatare, prostituție, viol și falsificare de documente. S-a mai motivat că verificarea identității persoanei solicitate în fața instanței conduce la concluzia potrivit căreia această persoană este cea pe numele căreia s-a emis mandat european de arestare. S-a mai apreciat că există urgență față de natura și gravitatea infracțiunilor pentru realizarea procedurii de executare a mandatului european de arestare și că există temeri justificate că persoana solicitată s-ar putea sustrage solicitării organelor judiciare abilitate.
Împotriva încheierii a declarat recurs persoana solicitată, care a cerut casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Recursul nu este fondat. Măsura arestării persoanei solicitate este în conformitate cu procedura de executare a mandatului european de arestare reglementată la art. 88 3 și urm. din Legea nr. 302/2004. Există urgență în soluționarea cauzei și temerea că persoana solicitată s-ar putea sustrage de la procedura executării mandatului european de arestare. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul persoanei solicitate va fi respins, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată B.S.M. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie pronunțată în Dosarul nr. 721/2/2010. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta persoană solicitată, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.