ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2610/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 188/F din 18 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate G.V., mandat emis de Judecătorul de investigații de pe lângă Tribunalul Ordinar din Milano, la data de 14 iunie 2010 Franța privind și predarea acestuia, luând act că persoana solicitată nu a consimțit la predare. A mai dispus arestarea, cu respectarea regulii specialității, a persoanei solicitate, în vederea predării, pe o perioadă de 29 de zile, cu începere, de la 19 iunie 2010 până la data de 17 iulie 2010, cu îndeplinirea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate a acesteia, să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

A constatat că persoana solicitată G.V. a fost reținută 24 de ore. Pentru a hotărî astfel a reținut că la data de 18 iunie 2010, s-a înregistrat pe rolul Secției a II-a penale și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București, solicitarea formulată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, în vederea desfășurări procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile din Republica Italia, față de numitul G.V. S-a solicitat să fie pus în executare mandatul european de arestare emis la data de 14 iunie 2010 de către autoritățile judiciare din republica italiană, față de numitul G.V., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de ființe umane, prevăzută de art. 110, 81 cpv C. pen.

italian, art. 3 n.8 și 4 n.l și 7 L.75/58, și s-a solicitat a se dispune cu privire la luarea măsurii arestării persoanei solicitate și predarea autorității italiene. La dosarul cauzei s-au atașat adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, în limba italiană și în traducere oficială în limba română, ordonanța din data de 18 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, extras de pe registrul de stare civilă cu privire la datele de naștere ale persoanei urmărite.

Persoana solicitată a fost audiată în fața instanței, la data de 18 iunie 2010, declarând că nu este vinovat de comiterea faptelor care i se impută și a precizat că în cazul în care s-ar da curs cererii de executare a mandatului european de arestare, nu dorește să fie predat autorităților italiene, și este de acord cu regula specialității, așa cum este prevăzută de dispozițiile art. 100 din Legea nr. 302/2004. Curtea a reținut că faptele pentru care este urmărit în Italia, persoana solicitată, care este cetățean român, sunt pedepsite și de legislația română, respectiv prevederile art. 323 C. pen. și art. 289 C. pen., iar în cauză nu există nici un motiv care să determine refuzul executării mandatului european, nefiind incident nici unul din cazurile prevăzute de art. 88 din legea menționată.

S-a mai reținut că, împotriva cetățeanului român G.V. s-a emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare italiene, acesta fiind urmărit penal pentru comiterea a două infracțiuni, astfel că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 89, art. 90 și urm, din Legea nr. 302/2004, iar în baza art. 6 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus, prin admiterea sesizării, arestarea persoanei solicitate pe timp de 29 de zile, începând cu data de 19 iunie 2010 și până la data de 17 iulie 2010 inclusiv și predarea către autoritățile italiene, predare care se va face cu respectarea dispozițiilor art. 1000 din Legea nr. 302/2004. Împotriva Sentinței penale nr. 188/ F din 18 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie, a formulat recurs persoana solicitată G.V.

care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, arătând că nu se impunea punerea în executare a mandatului european de arestare în raport de împrejurarea că are 8 copii din care 6 sunt minori și se află în întreținerea sa, că are o situație precară financiară și el este singurul care întreține familia sa din punct de vedere financiar. A mai arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin mandatul european de arestare și că dorește să fie judecat în România, nefiind de acord cu predarea de către autoritățile judiciare italiene. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursul formulat de persoana solicitată este nefondat. Prin adresa 1814783/RV, emisă de către I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - B.N.I. s-a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București că B.C.N.I. din Republica Italia a dispus urmărirea internațională a mai multor persoane care fac parte dintr-o grupare formată din 47 de persoane, din care face parte și numitul G.V., grupare de crimă organizată acuzată care acționează pe teritoriul Italiei și sunt urmărite internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de ființe umane. Din mandatul european de arestare depus la dosarul cauzei, emis la data de 07 iunie 2010 de către Judecătorul pentru investigații preliminare de pe lângă Tribunalul Ordinar din Milano, cu nr. de referință Dosar 273/09 R.G.G.i.p, rezultă că numitul G.V.

este acuzat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 110, 81 alin. CP, 3 n. 8 și 4n. 7 L.75/58, motivându-se că avându-se în vedere existența mai multor măsuri de executare a aceluiași proiect criminal, în momente diferite, stimula și exploata prostituția lui D.I. și N.V., cazându-le pe acestea în apartamentul situat în V.C.B. 89 in sesto G. - folosit de S.M., alocându-le pe acestea pe tronsonul de drum ce aparținea grupului asociat menționat, controlându-le pe stradă, retrăgându-le acestora relativele venituri și ocupându-se de plata chiriei apartamentului unde acestea locuiau (dându-i lui S.M. și lui E.M.M.) cât și suma pentru ocuparea străzii pe care acestea se prostituau (dând-o lui S.M.).

Totodată față de o asemenea situație, Înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea persoanei solicitate este cerută cu încălcarea exigențelor art. 5 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecție împotriva atingerilor arbitrare aduse libertății, în scopul reducerii riscului arbitrariului și al preeminenței dreptului, precum și cu privire la existența și persistența unor indicii serioase cu privire la vinovăția persoanei acuzate, precum și gravitatea infracțiunii săvârșite și dacă justifică, în sine, o detenție îndelungată.

Din analiza dispozițiilor legale enunțate anterior, precum și din economia celorlalte dispoziții din legea specială care reglementează executarea unui mandat european de arestare, rezultă că rolul instanței române, în această procedură, se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului - aspectele legate de existența faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia măsurii deținerii provizorii exced analizei impuse de dispozițiile Legii nr. 302/2004 - la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea ridicate de persoana solicitată și a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca. Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Decizie-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002. Cât privește respectarea dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

Prin dispozițiile anterior invocate, se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea internă. Nu există, însă, o definiție a noțiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naționale în raport cu circumstanțele fiecărui caz în parte. În atare condiții, existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanța de fond să se conformeze dispozițiilor art. 89, art. 90 și urm. din Legea nr. 302/ 2004. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul persoană solicitată G.V.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată G.V. împotriva Sentinței penale nr. 188/ F din 18 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul persoană solicitată la 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2010.