ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2610/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 188/F din 18 iunie 2010,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis

pe numele persoanei solicitate G.V., mandat emis de Judecătorul de investigații

de pe lângă Tribunalul Ordinar din Milano, la data de 14 iunie 2010 Franța

privind și predarea acestuia, luând act că persoana solicitată nu a consimțit

la predare.

A mai dispus

arestarea, cu respectarea regulii specialității, a persoanei solicitate, în

vederea predării, pe o perioadă de 29 de zile, cu începere, de la 19 iunie 2010

până la data de 17 iulie 2010, cu îndeplinirea condiției ca în cazul în care se

va pronunța o pedeapsă privativă de libertate a acesteia, să fie transferată în

România pentru executarea pedepsei. A constatat că persoana solicitată G.V. a

fost reținută 24 de ore.

Pentru a hotărî

astfel a reținut că la data de 18 iunie 2010, s-a înregistrat pe rolul Secției

a II-a penale și pentru cauze cu minori și de familie a Curții de Apel București,

solicitarea formulată de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. (1) din Legea

nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, în vederea desfășurări

procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de

autoritățile din Republica Italia, față de numitul G.V.

S-a solicitat să fie

pus în executare mandatul european de arestare emis la data de 14 iunie 2010 de

către autoritățile judiciare din republica italiană, față de numitul G.V.,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de ființe umane, prevăzută de art.

110, 81 cpv C. pen. italian, art. 3 n.8 și 4 n.l și 7 L.75/58, și s-a solicitat

a se dispune cu privire la luarea măsurii arestării persoanei solicitate și

predarea autorității italiene.

La dosarul cauzei

s-au atașat adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, mandatul

european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, în limba italiană

și în traducere oficială în limba română, ordonanța din data de 18 iunie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, extras de pe registrul de

stare civilă cu privire la datele de naștere ale persoanei urmărite.

Persoana solicitată a

fost audiată în fața instanței, la data de 18 iunie 2010, declarând că nu este

vinovat de comiterea faptelor care i se impută și a precizat că în cazul în

care s-ar da curs cererii de executare a mandatului european de arestare, nu

dorește să fie predat autorităților italiene, și este de acord cu regula

specialității, așa cum este prevăzută de dispozițiile art. 100 din Legea nr.

302/2004.

Curtea a reținut că

faptele pentru care este urmărit în Italia, persoana solicitată, care este

cetățean român, sunt pedepsite și de legislația română, respectiv prevederile

art. 323 C. pen. și art. 289 C. pen., iar în cauză nu există nici un motiv care

să determine refuzul executării mandatului european, nefiind incident nici unul

din cazurile prevăzute de art. 88 din legea menționată.

S-a mai reținut că,

împotriva cetățeanului român G.V. s-a emis un mandat european de arestare de

către autoritățile judiciare italiene, acesta fiind urmărit penal pentru

comiterea a două infracțiuni, astfel că sunt întrunite condițiile prevăzute de

art. 89, art. 90 și urm, din Legea nr. 302/2004, iar în baza art. 6 din Legea

nr. 302/2004 s-a dispus, prin admiterea sesizării, arestarea persoanei

solicitate pe timp de 29 de zile, începând cu data de 19 iunie 2010 și până la

data de 17 iulie 2010 inclusiv și predarea către autoritățile italiene, predare

care se va face cu respectarea dispozițiilor art. 1000 din Legea nr. 302/2004.

Împotriva Sentinței

penale nr. 188/ F din 18 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie, a formulat recurs

persoana solicitată G.V. care a solicitat admiterea recursului, casarea

sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, arătând că nu se impunea punerea

în executare a mandatului european de arestare în raport de împrejurarea că are

8 copii din care 6 sunt minori și se află în întreținerea sa, că are o situație

precară financiară și el este singurul care întreține familia sa din punct de

vedere financiar.

A mai arătat că nu se

face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa prin mandatul european

de arestare și că dorește să fie judecat în România, nefiind de acord cu

predarea de către autoritățile judiciare italiene.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu,

conform prevederilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că

recursul formulat de persoana solicitată este nefondat.

Prin adresa

1814783/RV, emisă de către I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească

Internațională - B.N.I. s-a comunicat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

că B.C.N.I. din Republica Italia a dispus urmărirea internațională a mai multor

persoane care fac parte dintr-o grupare formată din 47 de persoane, din care

face parte și numitul G.V., grupare de crimă organizată acuzată care acționează

pe teritoriul Italiei și sunt urmărite internațional pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de ființe umane.

Din mandatul european

de arestare depus la dosarul cauzei, emis la data de 07 iunie 2010 de către

Judecătorul pentru investigații preliminare de pe lângă Tribunalul Ordinar din

Milano, cu nr. de referință Dosar 273/09 R.G.G.i.p, rezultă că numitul G.V.

este acuzat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 110, 81 alin. CP,

3 n. 8 și 4n. 7 L.75/58, motivându-se că avându-se în vedere existența mai multor

măsuri de executare a aceluiași proiect criminal, în momente diferite, stimula

și exploata prostituția lui D.I. și N.V., cazându-le pe acestea în apartamentul

situat în V.C.B. 89 in sesto G. - folosit de S.M., alocându-le pe acestea pe

tronsonul de drum ce aparținea grupului asociat menționat, controlându-le pe

stradă, retrăgându-le acestora relativele venituri și ocupându-se de plata

chiriei apartamentului unde acestea locuiau (dându-i lui S.M. și lui E.M.M.)

cât și suma pentru ocuparea străzii pe care acestea se prostituau (dând-o lui

S.M.).

Totodată față de o

asemenea situație, Înalta Curte este datoare să constate dacă arestarea

persoanei solicitate este cerută cu încălcarea exigențelor art. 5 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecție

împotriva atingerilor arbitrare aduse libertății, în scopul reducerii riscului

arbitrariului și al preeminenței dreptului, precum și cu privire la existența

și persistența unor indicii serioase cu privire la vinovăția persoanei acuzate,

precum și gravitatea infracțiunii săvârșite și dacă justifică, în sine, o

detenție îndelungată.

Din analiza

dispozițiilor legale enunțate anterior, precum și din economia celorlalte

dispoziții din legea specială care reglementează executarea unui mandat

european de arestare, rezultă că rolul instanței române, în această procedură,

se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului - aspectele legate

de existența faptelor imputate, respectiv dacă temeinicia măsurii deținerii

provizorii exced analizei impuse de dispozițiile Legii nr. 302/2004 - la

soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea ridicate de persoana

solicitată și a motivelor de refuz al predării pe care aceasta le poate invoca.

Rațiunea mandatului

european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se

pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând

instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului

emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

Mandatul european de

arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea

nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în

conformitate cu dispozițiile Decizie-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din

13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L

190/1 din 18 iulie 2002.

Cât privește

respectarea dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține

că, potrivit textului, privarea de libertate a unei persoane este considerată

ca fiind legitimă dacă a fost arestată sau deținută în vederea aducerii sale în

fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de

a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede

în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia.

Prin dispozițiile

anterior invocate, se recunoaște dreptul de a reține o persoană pe baza unei

suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune recunoscută ca atare de legea

internă.

Nu există, însă, o

definiție a noțiunii de motive verosimile sau motive plauzibile, Curtea

Europeană statuând că acestea urmează a fi examinate de statele naționale în

raport cu circumstanțele fiecărui caz în parte.

În atare condiții,

existând un mandat european de arestare, se impunea ca instanța de fond să se

conformeze dispozițiilor art. 89, art. 90 și urm. din Legea nr. 302/ 2004.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de

recurentul persoană solicitată G.V.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană

solicitată la cheltuieli judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul persoană solicitată G.V. împotriva

Sentinței penale nr. 188/ F din 18 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

persoană solicitată la 520 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 RON, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 iunie 2010.