ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3454/2010

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 23 mai 2005, Tribunalul Prahova a dispus disjungerea cererii de intervenție formulată de M.A. prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantul P.A.A., vizând evacuarea pârâtului N.I., iar la data de 24 mai 2005 reclamanta-intervenientă, în nume propriu și ca mandatar al surorilor ei și-a precizat cererea de intervenție formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Ploiești, Prefectura Județului Prahova, SC D. SRL și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând despăgubirea cu suma de 3 miliarde lei vechi, reprezentând contravaloarea parterului imobilului situat în Ploiești, 1 miliard lei vechi pentru apartamentul nr. 3 situat la etajul al treilea al aceluiași imobil, precum și 5000 dolari SUA, contravaloarea ceasului de aur confiscat, cerere motivată în drept în baza art. 7 lit. a) din O.U.G.

nr. 214/1999. Prin sentința civilă nr. 959 din 2 noiembrie 2005 Tribunalul Prahova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, iar această instanță, la rândul ei, prin sentința civilă nr. 2891 din 27 martie 2007 și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Prahova în raport de valoarea și natura obiectului litigiului. Față de conflictul negativ de competență ivit, prin sentința civilă nr. 6 CC din 23 mai 2007, Curtea de Apel Ploiești a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova. Prin sentința civilă nr. 1293 din 12 octombrie 2007, Tribunalul Prahova a respins acțiunea contestatoarelor formulată potrivit Legii nr. 10/2001, instanța reținând că imobilul în litigiu a făcut obiectul Hotărârii nr. 727/1997 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii nr. 112/1995, prin care s-a respins cererea numitelor I.M., T.V.I.

și S.M.E. – moștenitoare ale defunctului G.A., iar după apariția Legii nr. 10/2001 sus numitele au formulat notificare prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului în cauză, însă acestora li s-a restituit numai o parte din imobil, întrucât imobilul a ieșit din patrimoniul statului și a intrat în proprietatea unei persoane juridice în baza actelor de vânzare-cumpărare valabile și neanulate. Împotriva acestei sentințe au declarat apel contestatoarele, iar prin decizia civilă nr. 91 din 18 martie 2008 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefundat apelul acestora, pentru aceleași considerente reținute de prima instanță. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatoarele fără a indica motivele de recurs pe care își fundamentează criticile.

Prin decizia civilă nr. 5000 din 29 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. a respins ca nefundat recursul, reținând că apartamentul nr. 3 de la etajul 3 al imobilului în litigiu a fost restituit în proprietate numitelor I.M., T.V.I. și S.M.E. în procedura Legii nr. 112/1995, în baza sentinței civile nr. 1118/1998 al Judecătoriei Ploiești, astfel că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul nu se mai găsea în patrimoniul statului, neputând opera o indisponibilizare a acestuia, instanța concluzionând că nu se mai putea dispune a doua măsură reparatorie cu privire la același imobil. Împotriva deciziei civile nr. 5000 din 29 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, contestatoarele au formulat contestație în anulare, fără a invoca vreunul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 317 sau art. 318 C. proc.

civ. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu poate primi calea de atac dedusă judecății pentru următoarele considerente: Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. Așa fiind, pentru considerentele arătate, calea de atac declarată de contestatoare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. În baza art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, vor fi obligate contestatoarele către intimata SC D. SRL la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată contestatorii M.A. în nume propriu și în calitate de procurator pentru S.E. și M.N. împotriva deciziei civile nr. 5000 din 29 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Obligă contestatoarele la 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata SC D. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.