ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3454/2010

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin încheierea de ședință din data

de 23 mai 2005, Tribunalul Prahova a dispus disjungerea cererii de intervenție

formulată de M.A. prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de

reclamantul P.A.A., vizând evacuarea pârâtului N.I., iar la data de 24 mai 2005

reclamanta-intervenientă, în nume propriu și ca mandatar al surorilor ei și-a

precizat cererea de intervenție formulată în contradictoriu cu Primăria

Municipiului Ploiești, Prefectura Județului Prahova, SC D. SRL și Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând despăgubirea cu suma de 3 miliarde lei vechi,

reprezentând contravaloarea parterului imobilului situat în Ploiești, 1 miliard

lei vechi pentru apartamentul nr. 3 situat la etajul al treilea al aceluiași

imobil, precum și 5000 dolari SUA, contravaloarea ceasului de aur confiscat,

cerere motivată în drept în baza art. 7 lit. a) din O.U.G. nr. 214/1999.

Prin sentința civilă nr. 959 din 2

noiembrie 2005 Tribunalul Prahova a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Ploiești, iar această instanță, la rândul ei, prin

sentința civilă nr. 2891 din 27 martie 2007 și-a declinat competența de

soluționare în favoarea Tribunalului Prahova în raport de valoarea și natura

obiectului litigiului.

Față de conflictul negativ de

competență ivit, prin sentința civilă nr. 6 CC din 23 mai 2007, Curtea de Apel

Ploiești a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Prahova.

Prin sentința civilă nr. 1293 din 12

octombrie 2007, Tribunalul Prahova a respins acțiunea contestatoarelor formulată

potrivit Legii nr. 10/2001, instanța reținând că imobilul în litigiu a făcut

obiectul Hotărârii nr. 727/1997 a Comisiei Județene Prahova de aplicare a Legii

nr. 112/1995, prin care s-a respins cererea numitelor I.M., T.V.I. și S.M.E. –

moștenitoare ale defunctului G.A., iar după apariția Legii nr. 10/2001 sus

numitele au formulat notificare prin care au solicitat restituirea în natură a

imobilului în cauză, însă acestora li s-a restituit numai o parte din imobil,

întrucât imobilul a ieșit din patrimoniul statului și a intrat în proprietatea

unei persoane juridice în baza actelor de vânzare-cumpărare valabile și

neanulate.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel contestatoarele, iar prin decizia civilă nr. 91 din 18 martie

2008 Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefundat apelul acestora, pentru

aceleași considerente reținute de prima instanță.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs contestatoarele fără a indica motivele de recurs pe care își

fundamentează criticile.

Prin decizia civilă nr. 5000 din 29

aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală. a respins ca nefundat recursul, reținând că apartamentul nr. 3 de

la etajul 3 al imobilului în litigiu a fost restituit în proprietate numitelor I.M.,

T.V.I. și S.M.E. în procedura Legii nr. 112/1995, în baza sentinței civile nr. 1118/1998

al Judecătoriei Ploiești, astfel că la momentul intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001 imobilul nu se mai găsea în patrimoniul statului, neputând opera o

indisponibilizare a acestuia, instanța concluzionând că nu se mai putea dispune

a doua măsură reparatorie cu privire la același imobil.

Împotriva deciziei civile nr. 5000

din 29 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, contestatoarele au formulat contestație în anulare,

fără a invoca vreunul din motivele prevăzute de dispozițiile art. 317 sau art. 318

C. proc. civ.

Analizând lucrările dosarului,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu poate primi calea de atac

dedusă judecății pentru următoarele considerente:

Căile de atac, respectiv condițiile în care

acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică deoarece se întemeiază pe

interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod

nedefinit, judecata unui proces.

Cazurile în care poate fi promovată

contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții

pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de

ordine publică privitoare la competență.

Contestația în anulare specială, la

rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului

este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul

ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de casare.

Prin urmare, pe calea contestației

în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative

la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Așa fiind, pentru considerentele

arătate, calea de atac declarată de contestatoare urmează a fi respinsă ca

inadmisibilă.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

fiind în culpă procesuală, vor fi obligate contestatoarele către intimata SC D.

SRL la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată contestatorii M.A. în nume propriu și în

calitate de procurator pentru S.E. și M.N. împotriva deciziei civile nr. 5000

din 29 aprilie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Obligă contestatoarele la 500 lei

reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata SC D. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.