ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1009/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

A. Prin sentința penală nr. 479 din 13 noiembrie 2009,

pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 1382/122/2009 (2797/2009), s-a

dispus condamnarea inculpatului C.F., fiul lui G. și M., la 7 ani închisoare și

2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 175 alin. (1), lit. i) C. pen.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată

durata reținerii și arestării preventive de la 19 iunie 2009, la zi.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a unui cuțit corp delict.

În baza art. 14 rap. la art.

346 C. pen. și art. 998 – art. 999 C. civ. și art. 313 din Legea 95/2006, modificată

prin O.U.G. nr. 72/2006 – a fost admisă acțiunea civilă formulată de Spitalul

Clinic de Urgență Bagdasar Arseni București și a obligat pe inculpat la plata

sumei de 2355,40 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru partea

vătămată, plus dobânda legală până la achitarea integrală a sumei.

S-a luat act că partea

vătămată D.D. nu se constituie parte civilă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța fondului a reținut că, la data de 19 iunie 2009, orele 12

45

,

inculpatul, după ce a luat niște răsad de ardei, a plecat la domiciliul fostei

sale cumnate, C.I.

În dreptul locuinței

acesteia, inculpatul, aflat în stare de ebrietate și văzând-o, i-a adus anumite

injurii determinate de un conflict mai vechi rezultat din modul de împărțire a

bunurilor rămase moștenire în urma decesului numitului C.N. (fratele

inculpatului), cu care aceasta a trăit în concubinaj.

Constantin Ioana împreună cu

cei trei copii ai săi (nepoții inculpatului) și partea vătămată D.D. (actualul

concubin) locuiesc într-un imobil ce a aparținut bunicilor inculpatului și

fratelui acestuia.

Inculpatul, aflat în vădită

stare de ebrietate și văzând partea vătămată în curte, i-a reproșat că n-a mai

făcut reparații la casă, reciproc cei doi și-au adus injurii, inculpatul că

partea vătămată D.D. „este patron pe averea fratelui său”, iar partea vătămată

că este „nebun” și are cuțit asupra sa (fila 44 d.u.p.).

Ulterior, atât inculpatul

cât și partea vătămată, după agresiuni verbale, au trecut la agresiuni

corporale, aruncându-și reciproc cu pietre unul în celălalt, iar când partea

vătămată D.D. s-a împiedicat și a căzut, inculpatul care se afla în apropiere

cu un cuțit în mână, s-a îndreptat către partea vătămată și i-a aplicat mai

multe lovituri, în zona gâtului, după care, în fugă și cu cuțitul în mână, a

părăsit locul faptei.

Partea vătămată a fost

transportată și, ulterior, internată la Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni cu diagnosticul „Agresiune. Plăgi penetrante (două), produse prin înjunghierea

subscapular drept. Hemopneumotorax drept. Insuficiență respiratorie acută.

Plagă înjunghiată superficială latero-cervicală dreaptă. Plagă contuză genunchi

stâng. Contuzie torco-abdominală pentru care s-a intervenit de urgență”.

Concluziile raportului

medico-legal nr. 242/E/II din 30 iunie 2009 (fila 17 d.u.p.) au statuat că

leziunile traumatice provocate de inculpat în data de 19 iunie 2009 părții

vătămate D.D. au necesitat pentru vindecare 15 – 19 zile îngrijiri medicale și

i-au pus în primejdie viața acesteia.

B. Împotriva acestei

soluții, a declarat apel, în termen legal, inculpatul C.F., criticând-o pentru

netemeinicie vizând redozarea cuantumului pedepsei aplicate de 7 ani

închisoare, motivat de faptul că acesta are probleme psihice și că a fost

provocat de partea vătămată.

S-a mai susținut că nu este

cunoscut cu antecedente penale, că nu a mai avut manifestări violente, însă sub

influența băuturilor alcoolice și provocat de partea vătămată a ripostat

violent la acțiunile acesteia.

Prin Decizia penală nr. 269 din 17

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva sentinței penale

atacate, apreciindu-se criticile nefondate.

C. Împotriva acestei decizii a

declarat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru netemeinicie, susținând

că acționat în stare de provocare, răspunzând provocării părții vătămate care a

ieșit din curte înarmată de un ciomag. A solicitat aplicarea dispozițiilor art.

73 lit. b) C. pen. și reducerea corespunzătoare a pedepsei, arătând totodată că

este pensionat medical urmare unei intervenții chirurgicale la cap.

Examinând recursul declarat de inculpatul

prin prisma cazului de casare invocat, prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Apărarea inculpatului în

sensul că ar fi săvârșit fapta în stare de provocare, ca reacție la atitudinea

agresivă a părții vătămate care a ieșit din curte înarmată de un ciomag, nu

poate fi primită, probele administrate în cauză neconducând la stabilirea unei

situații de fapt care să justifice reținerea acestei circumstanțe atenuante legale.

Așa cum în mod corect a

reținut și instanța de fond, din probele dosarului rezultă că nu sunt incidente

dispozițiile art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., nefiind îndeplinite cumulativ cele

trei condiții prevăzute de lege și anume: infracțiunea să fi fost comisă sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, această stare sufletească să fi

fost determinată de o provocare din partea victimei și provocarea să se fi

produs printr-o violență ori printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau

printr-o altă acțiune ilicită gravă. Or, așa cum s-a arătat, inculpatul, aflat

în vădită stare de ebrietate și văzând partea vătămată în curte, i-a reproșat

că n-a mai făcut reparații la casă, reciproc cei doi și-au adus injurii iar

ulterior, atât inculpatul cât și partea vătămată, după agresiuni verbale, au

trecut la agresiuni corporale, aruncându-și reciproc cu pietre unul în

celălalt, iar când partea vătămată D.D. s-a împiedicat și a căzut, inculpatul,

care se afla în apropiere cu un cuțit în mână, s-a îndreptat către partea

vătămată și i-a aplicat mai multe lovituri, în zona gâtului, după care, în fugă

și cu cuțitul în mână, a părăsit locul faptei.

În aceste condiții, nu poate vorbi nici un moment de o

provocare printr-o acțiune agresivă a părții vătămate, îndreptată împotriva

inculpatului, dimpotrivă, acesta din urmă a aplicat lovituri cu cuțitul când

partea vătămată era căzută la pământ.

Curtea apreciază că nu este întemeiată nici susținerea reprezentantului

parchetului, în sensul că instanța de apel a omis să se pronunțe pe motivul de

apel vizând starea de provocare în care a acționat inculpatul, întrucât critica

principală a vizat individualizarea pedepsei, iar cu ocazia judecării apelului

instanța de control a examinat cauza sub toate aspectele de drept și de fapt,

conform prevederilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen.,

constatând că situația de fapt a

fost corect reținută, că i s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare și că

nu sunt aspecte care să reclame reținerea în favoarea inculpatului de

circumstanțe atenuante.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei, Curtea constată că

circumstanțele personale invocate de inculpat - constând în atitudinea sa pe

parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale și împrejurarea că

suferă de boli psihice, urmare unei intervenții chirurgicale la cap -, au fost

deja avute în vedere de instanța de fond care a stabilit pedeapsa chiar într-un

cuantum nelegal (7 ani), orientat sub minimul special prevăzut de lege (7 ani

și 6 luni) – deși nu s-au reținut circumstanțe atenuante -, o reducere a

acestei pedepse nefiind justificată în lipsa circumstanțelor atenuante, în raport

de

gravitatea

faptei comise, ce rezultă din consecințele

agresiunii asupra stării de sănătate a părții

vătămate, precum și de pericolul social concret al

activității infracționale.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive

de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca

nefondat, constatând că pedeapsa aplicată este bine dozată și nu se justifică

reducerea acesteia, întrucât, prin cuantumul și modalitatea de executare, este

aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Conform dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în

baza art. 192 alin. (2) din același cod recurentul – inculpat va fi obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.F. împotriva Deciziei penale nr. 269 din 17 decembrie

2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din cuantumul pedepsei

aplicate inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 19 iunie

2009 la 17 martie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 17 martie 2010.