ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 221/2009

Asupra recursului penal de

față;

Din actele dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 177

din 25 martie 2008 a Tribunalului Giurgiu, secția penală, cauze generale a fost

respinsă cererea formulată de inculpat, prin apărător, privind schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracțiunea de

vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art.

174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul

O.I.,L

la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pedeapsă complementară, pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la data de 27

aprilie 2007 la 26 mai 2007.

În baza art. 71 C. pen., pe

durata executării pedepsei principale au fost interzise inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 14 raportat la art.

346 C. proc. pen. și art. 998 – art. 999 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă

formulată de Spitalul de Urgență Bagdasar Arseni București și a fost obligat

inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1584,52 lei, cheltuieli de

spitalizare plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii

până la achitarea debitului.

În baza art. 14 raportat la art.

346 C. proc. pen. și art. 998 – art. 999 C. civ., a fost admisă, în parte,

acțiunea civilă formulată de partea civilă P.D., fiind obligat inculpatul să

plătească părții civile suma de 2.000 lei, despăgubiri civile pentru daune

materiale și 2.000 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON, cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

soluție prima instanță analizând materialul probator administrat atât în cursul

urmăririi penale cât și în etapa cercetării judecătorești a reținut, în esență,

că în seara zilei de 26 aprilie 2007 inculpatul a avut o altercație cu martorul

P.I., aflat împreună cu martorii P.C., R.F. și cu partea vătămată P.D. pe o

uliță din satul Tomulești, ocazie cu care a lovit cu pumnul în ochi pe partea

vătămată, ulterior aceasta apărându-se cu mâna, iar inculpatul scăpând din mână

telefonul mobil. Partea vătămată a fost dusă acasă de P.C., iar inculpatul a

venit la poartă și a aruncat peste gard spre partea vătămată cu o bucată de

beton, lovind-o în cap determinându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare

90 - 100 zile îngrijiri medicale și punându-i viața în primejdie, concluziile

raportului medico-legal nr. 137/E/II fiind aprobate de C.A.C. de pe lângă I.N.M.L.

Mina Minovici.

S-a reținut că inculpatul a

recunoscut că a aruncat cu o piatră în direcția părții vătămate, dar că a

contestat forma și greutatea acesteia, arătând că nu a urmărit să omoare pe

partea vătămată. S-a constatat de asemenea că în cursul cercetării

judecătorești acesta a arătat că partea vătămată i-a adresat injurii, i-a lovit

mâna cu care el ținea telefonul mobil, acesta căzând și atunci când i-a cerut

părții vătămate să i-l repare sau să îl plătească, dându-i o palmă, aceasta l-a

provocat, cerându-i să o lovească, deoarece dorea bani de la el. S-a reținut,

de asemenea, că inculpatul a recunoscut că a aruncat cu o piatră peste gardul

curții părții vătămate în direcția acesteia și apoi a plecat.

S-a reținut, de asemenea, că

din declarația martorului P.C. a rezultat că inculpatul a avut un conflict

verbal cu partea vătămată, adresându-și injurii, inculpatul lovind-o pe partea

vătămată cu pumnul în ochi pentru că i-a spart telefonul mobil, martorul

conducând-o pe partea vătămată acasă, iar inculpatul continuând să profereze

injurii în spatele lor; la domiciliul părții vătămate, aflându-se pe terasă cu

fiica acesteia a constatat că partea vătămată fusese lovită cu o piatră în cap.

Episodul altercației verbale dintre inculpat și partea vătămată nu a fost

susținut de martora P.M., aceasta arătând că inculpatul se certa cu P.I. și nu

a intrat în curtea părții vătămate.

Cu privire la încadrarea

juridică a faptei s-a reținut că fapta inculpatului constituie tentativă la

infracțiunea de omor, acesta aruncând cu un obiect apt să ucidă, cu

intensitate, de la o mică distanță spre capul părții vătămate, prevăzând și

acceptând producerea rezultatului letal ce nu s-a produs din cauze independente

de voința inculpatului, respectiv intervenția medicilor.

La individualizarea pedepsei

au fost avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen., și scopul pedepsei conform art. 52 C. pen., pericolul social concret al

faptei, persoana inculpatului, faptul că este cunoscut cu antecedente penale

dar are o comportare bună la locul de muncă și atitudinea relativ sinceră în

cursul procesului penal.

Cu privire la latura civilă s-a

reținut că cererea de despăgubiri materiale și morale a părții vătămate este în

parte întemeiată, probele administrate (declarațiile martorilor C.N. și B.A.)

dovedind că partea vătămată a fost internată în spital, fratele ei cheltuind

diferite sume de bani datorită afecțiunii acesteia și, de asemenea, că victima are

dreptul la repararea prejudiciului nepatrimonial, constând în suferințele

fizice și psihice suportate în urma agresiunii inculpatului; s-a constatat, de

asemenea, că este dovedită integral cererea părții civile Spitalul de Urgență

Bagdasar Arseni de obligare a inculpatului la repararea prejudiciului creat

furnizorului de servicii medicale.

Împotriva acestei soluții au

declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu și

inculpatul, având în vedere nereținerea stării de recidivă postexecutorie (în

raport de pedeapsa de 8 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin

sentința penală nr. 11 din 29 ianuarie 1996 a Judecătoriei Giurgiu din

executarea căreia inculpatul a fost liberat, la termen, la 13 august 2003) și

respectiv greșita individualizare a pedepsei și respectiv greșita încadrare

juridică a faptei (încadrarea justă fiind cea prevăzută de art. 182 alin. (2)

sau (3) C. pen., inculpatul neacționând cu intenția de a ucide pe partea

vătămată și folosind un obiect ce nu era apt să producă un rezultat letal).

Curtea de Apel București, secția

I penală, prin decizia penală nr. 283/ A din 24 noiembrie 2008, a admis apelul

Parchetului Tribunalului Giurgiu, a desființat în parte sentința penală atacată

și în temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea

juridică a faptei inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat

la art. 174 alin. (1) C. pen., în art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În temeiul art. 20 raportat

la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a

condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței penale apelate.

A fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor

judiciare.

S-a reținut, în esență, că

starea de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei comise

au fost corect reținute de către prima instanță, inculpatul recunoscând

inclusiv în fața instanței de apel că a aruncat cu o piatră către partea

vătămată, apărările sale în sensul că a folosit alt obiect și nu o bucată de

beton și că nu a intenționat să ucidă pe partea vătămată fiind contrazise de

probele administrate.

Cu privire la apelul

parchetului s-a constatat că acesta este fondat, prin sentința penală nr. 290

din 7 iunie 1999 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatului

fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, executată integral

până la 13 august 2003, astfel încât fapta din 26 aprilie 2007 a fost comisă în

stare de recidivă postexecutorie, nefiind împlinit termenul de reabilitare de 9

ani, conform art. 135 alin. (1) lit. b) C. pen.

Cu privire la cuantumul

pedepsei s-a apreciat ca necesar să se dea eficiență stării de recidivă

postexecutorie în care a fost comisă infracțiunea ce demonstrează perseverența

infracțională și natura faptelor anterior comise.

Cu privire la pedeapsa

accesorie aplicată s-a apreciat că nu a fost motivată interzicerea tuturor drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (inclusiv dreptul de a alege), dar

pedeapsa este corectă și se impune față de natura și gravitatea faptei și

predispoziția inculpatului în comiterea de fapte violente, fiind justificată de

necesitatea împiedicării inculpatului să decidă în legătură cu treburile

societății.

Împotriva acestei soluții a

declarat recurs în termen legal inculpatul, invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., greșita încadrare a

faptei, cea corectă fiind cea prevăzută de art. 182 alin. (2) sau (3) C. pen.,

menționându-se că nu a existat intenția de a ucide pe partea vătămată și nici

de a o lovi în cap, lansarea pietrei fiind întâmplătoare, de la o distanță

mare, aceasta fiind o alta decât cea avută în vedere de organele de urmărire și

instanțe, aspect ce ar fi rezultat cu evidență dacă s-ar fi admis proba cu

declarația martorului P.I., și art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

greșita individualizare a pedepsei, cuantumul pedepsei fiind excesiv în

condițiile în care inculpatul în ultimii 10 ani nu a mai săvârșit fapte penale,

iar această infracțiune s-a comis pe fondul comportamentului necorespunzător al

părții vătămate cu care inculpatul avusese relații bune, inculpatul fiind în

prezent încadrat în muncă.

Analizând actele dosarului

prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi

respins, pentru motive ce urmează:

Astfel, după cum rezultă din

verificarea hotărârilor anterior pronunțate în cauză, instanțele și-au format

convingerea pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale cât și a

celor administrate în condiții de oralitate, nemijlocire și

contradictorialitate cu ocazia cercetării judecătorești. Se va reține sub acest

aspect că prima instanță a administrat un amplu material probator inclusiv în

favoarea inculpatului, a stabilit starea de fapt și s-a pronunțat cu privire la

încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului în baza probelor ce s-au

coroborat, cu respectarea dispozițiilor art. 4, 62, 63 și 356 C. proc. pen. Se

va constata, totodată, că și instanța de apel a procedat la reaudierea

inculpatului în mod nemijlocit, respingând motivat, cu respectarea

dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., cererea de audiere a martorului P.I.,

ca nefiind utilă soluționării cauzei, probele anterior administrate impunând

această soluție.

Cu privire la critica vizând

greșita încadrare juridică a faptei se constată că aceasta este neîntemeiată,

cererea de schimbare a încadrării juridice fiind formulată atât în fața primei

instanțe, cât și în fața instanței de apel care s-au pronunțat motivat în

sensul respingerii cererii. Probele legal administrate demonstrează fără

putință de tăgadă că inculpatul a aruncat cu o piatră spre partea vătămată

lovind-o în cap, prevăzând rezultatul faptei sale, chiar dacă nu l-a urmărit și

acceptând producerea acestuia, infracțiunea comisă fiind just încadrată în

dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 C. pen., față de obiectul folosit,

intensitatea loviturii și zona anatomică vizată, inculpatul agresând și

anterior pe partea vătămată și manifestând dezinteres în legătură cu situația

acesteia ulterior lovirii cu piatra, părăsind-o fără a-i acorda ajutor, astfel

încât susținerile indicate de inculpat în apărarea sa, nu se coroborează cu

ansamblul probelor administrate.

Cu privire la critica vizând

greșita individualizare a pedepsei, aceasta apare, ca nefondată, față de

corecta și motivata reținere a dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., de către

instanța de apel, care în mod just a majorat cuantumul pedepsei aplicate

inițial inculpatului, pedeapsa în cuantumul astfel stabilit respectând

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și scopurilor pedepselor astfel după

cum ele sunt prevăzute de art. 52 C. pen., sancțiunea corespunzând din punct de

vedere al cuantumului și modalității de executare, persoanei și personalității

inculpatului, modului anterior de comportare a acestuia și perspectivei pe care

inculpatul o are asupra ordinii de drept și regulilor minimale de conviețuire

socială.

Față de cele ce preced,

constatând că în speță nu există alte cazuri de recurs ce pot fi avute în

vedere din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va fi respins, ca nefondat, recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul O.I. împotriva deciziei penale nr. 283/ A din

24 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 ianuarie 2009.