ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4247/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1640

din 20 decembrie 2004, Tribunalul București a condamnat, printre alții, pe

inculpatul D.T. la pedeapsa de 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit.

i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și la 4 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C.

pen.

Conform art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen, s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea,

urmând să execute 9 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

S-a menținut starea de arest

și s-a computat din pedeapsă durata arestului preventiv de la 18 februarie 2002

la zi.

Conform art. 113 alin. (1)

și (3) C. pen., s-a luat față de inculpat, măsura de siguranță a obligării la

tratament medical până la însănătoșire.

În temeiul art. 14 C. proc.

pen., raportat la art. 346 C. proc. pen., instanța l-a obligat pe inculpat la

plata sumei de 100.000.000 lei daune morale către partea civilă D.I. și la

2.273,111 lei către Spitalul clinic de urgență Prof. Dr. Bagdasar Arseni

București.

S-a luat act că partea

vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă.

Inculpații au fost obligați

la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, în noaptea de 10 februarie 2002, inculpatul D.T. a avut

un conflict cu partea vătămată D.I. într-un magazin din București, în care

ambele părți s-au lovit reciproc, conflictul fiind stopat de intervenția unei

persoane.

Partea vătămată D.I. a

plecat acasă, iar inculpatul D.T. i-a contactat pe inculpații I.M. și S.E. și

ei condamnați în cauză, cărora le-a spus că a fost bătut și are nevoie de

ajutor pentru a se răzbuna.

Cei trei s-au întâlnit și au

plecat spre apartamentul părții vătămate, conduși de martorul S.M.F.

Au bătut la ușa

apartamentului care a fost deschisă și au năvălit în interior, fără a avea

acordul proprietarilor.

Unul din inculpați a

acționat comutatorul și a stins lumina. După ce a fost reaprinsă, inculpatul D.T.

s-a îndreptat spre partea vătămată D.I. care era așezat în fotoliu și pe care

l-a lovit în zona toracică cu un cuțit. A intervenit partea vătămată D.I. fratele

lui D.I. care a luat cuțitul din mâna inculpatului D.T. și l-a dat martorului S.M.F.

În continuare, inculpatul D.T.

a continuat să-l lovească pe D.I. cu pumnii, iar coinculpații I.M. și S.E.C. cu

niște bâte cu care veniseră înarmați. A mai fost lovit de aceștia din urmă și D.I.

Urmare agresiunii, partea

vătămată D.I. a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare

25-30 zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice i-au pus viața în

primejdie după cum rezultă din certificatul medico-legal A.2/724 din 25

februarie 2002, întocmit de I.M.L. București.

Pentru a reține această

situație de fapt, instanța a examinat probele administrate în cauză, respectiv

declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor oculari D.G., G.M., R.F.I.

și S.M.F., rapoartele de constatare tehnico-științifice nr. 221132 din 28

februarie 2002 și nr. 147070 din 21 februarie 2002 care relevă orificiile de

tăiere cu cuțitul în zona toracică a tricoului, cămașă și puloverului pe care D.I.

îl purta în momentul agresiunii și petele de sânge de pe pantalonii

inculpatului D.T., sânge cu aceeași grupă A. II pe care o are partea vătămată.

Prin decizia penală nr. 183/

A din 10 martie 2005, Curtea de Apel București a respins apelul inculpatului D.T.,

care a cerut schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la

omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182

C. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul D.T., criticând hotărârile pronunțate pentru greșita

încadrare juridică dată faptei, cerând schimbarea în infracțiunea prevăzută de art.

182 alin. (2) C. pen., iar în subsidiar, pentru individualizarea pedepsei pe

care o consideră prea severă și solicită reducerea ei prin aplicarea

circumstanței judiciare a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Recursul nu este fondat.

Ceea ce deosebește

infracțiunea de tentativă la omor de infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen., este poziția subiectivă a făptuitorului față de rezultatul

acțiunilor sale vătămătoare asupra victimei.

În cazul tentativei la omor,

făptuitorul acționează cu intenția de a suprima viața victimei, prevede și

urmărește sau cel puțin, acceptă posibilitatea rezultatului letal al acțiunii

sale.

În situația prevăzută de art.

182 alin. (2) C. pen., intenția făptuitorului este doar aceea de a vătăma

integritatea corporală sau sănătatea victimei, rezultatul mai grav, punerea în

primejdie a vieții acesteia, fiind praeterintenționat produs din culpă și nu cu

intenție.

Or, în cauză, inculpatul a

lovit în mod repetat partea vătămată cu cuțitul în piept, zonă în care se află

organe vitale care, după simțul comun dacă sunt atinse pot cauza moartea.

Inculpatul a lovit victima cu cuțitul (prin tăiere și înțepare, un astfel de

obiect fiind apt să curme viața victimei).

Toate aceste împrejurări

dovedesc că inculpatul a prevăzut și a urmărit sau cel puțin a acceptat că

acțiunile sunt de natură să suprime viața victimei, moartea acesteia, rezultat

care nu s-a produs doar datorită îngrijirilor medicale acordate.

În cauză nu se poate reține

că inculpatul a comis fapta în condițiile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare

la circumstanța atenuantă a provocării.

Incidentul anterior

pătrunderii inculpatului în apartamentul părții vătămate nu poate primi această

semnificație.

Părțile s-au lovit atunci

reciproc. Nu se poate reține că partea vătămată i-a produs o tulburare sau

emoție inculpatului. Acesta din urmă s-ar fi putut afla într-o stare de

tulburare, dar acest lucru se datorează propriilor lui acțiuni indirecte.

Pe de altă parte, din modul

de acțiune al inculpatului rezultă că el a acționat exclusiv în scop de

răzbunare. A cumpănit rațional lucrurile. A căutat ajutoare pe care le-a

mobilizat, a folosit o călăuză care l-a condus la apartament, ceea ce exclude

starea de profundă dar și de spontană emoție ce caracterizează atitudinea unei

persoane provocate.

Pedeapsa aplicată de

instanțe este situată aproape de limita minimă prevăzută de lege. Nu există nici

o împrejurare de natură a atenua răspunderea penală a inculpatului, astfel că

pedeapsa aplicată este just individualizată în raport de criteriile legale

prevăzute de art. 72 C. pen.

Așa fiind, Curtea, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul și-l va

obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat. Se va computa din

pedeapsă durata arestului preventiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.T. împotriva deciziei penale nr. 183/ A din

10 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 18 februarie 2002 la 8 iulie

2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 120 lei (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, av. V.F., în sumă de 40 lei (400.000 lei) se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 iulie 2005.