ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2456/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Pe data de 9 aprilie 2008, petiționarii M.I., R. și A.P., N.V. și E.C.V., în calitate de persoane vătămate au adresat o plângere organelor de urmărire penală, solicitând efectuarea de cercetări față de numitele V.M. –notar public, T.N. și M.R., precum și față de un funcționar necunoscut din cadrul Camerei Notarilor București sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 246, art. 215 și art. 289 C. pen. În susținerea plângerii, petiționarii au învederat faptul că persoanele reclamate au prejudiciat patrimoniul statului român cu suma de peste 4 milioane Euro prin obținerea retrocedării imobilului situat în București.

Prin rezoluția nr. 271/P/2008, din 10 decembrie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial București a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitori pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 289, art. 292 și art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., constatându-se că faptele reclamate nu există. Conducerea D.N.A. - Serviciul Teritorial București, prin rezoluția nr. 1242/II/2/2008 din 12 ianuarie 2009 a respins, ca neîntemeiate, plângerile formulate de petiționari împotriva soluției procurorului, constatând că nu se impune infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., petiționarii au formulat plângeri la Curtea de Apel București, solicitând desființarea rezoluției procurorului și tragerea la răspundere penală a făptuitorilor pentru faptele reclamate. Prin sentința penală nr. 72 din 20 martie 2009, pronunțată în dosarul nr. 555/2/2009 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, plângerile petiționarilor, menținând rezoluția atacată. Împotriva sentinței penale sus-arătate au declarat recurs petiționarii solicitând casarea acesteia, desființarea rezoluției atacate și trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitoare.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs precum și întreaga cauză potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiții: Prima condiție constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de-a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc.

pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). Intervenția unui astfel de caz, rezultând, fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să se impună soluția neînceperii urmăririi penale. Potrivit art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea urmăririi penale, ele putând realiza următoarele obiective : - completează informațiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale; - verifică informațiile deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice ale cauzei; - fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc.

pen. În cauză, se constată că ne aflăm în această ultimă variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat soluția neînceperii urmăririi penale. Actele premergătoare fiind facultative, ele pot fi și limitate de organul de urmărire penală, la îndeplinirea activităților necesare atingerii scopului lor legal. Întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat existența acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că, în mod corect, parchetul a dispus soluția de neurmărire penală, menținută de prima instanță. În consecință, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de petiționari.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții petiționari vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii P.A., M.I. și V.C.E. împotriva sentinței penale nr. 72 din 20 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2009.