ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1505/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1505/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursului de față, pe

baza lucrărilor din dosarul cauzei constată următoarele:

1.

Tribunalul Constanța, secția

penală, prin sentința penală nr. 425 din 11 noiembrie 2009

pronunțată în dosar nr. 9279/118/2009 în baza art. 403 alin. (1)

și (3) C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire

pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. [„s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cazului”] formulată de condamnatul

L.V. împotriva sentinței penale nr. 150 din 10 martie 2008 a Tribunalului

Constanța, secția penală, menținută în apel prin

decizia penală nr. 118 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel

Constanța, secția penală, astfel cum au rămas definitive în

recurs prin schimbarea soluției inițiale de achitare în condamnare

conform deciziei penale nr. 1052 din 24 martie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, dosar nr. 632/118/2006.

[Prin decizia penală nr. 1052 din 24

martie 2009 ce s-a solicitat în realitate a fi revizuită, inculpatul L.C.,

achitat în primă instanță în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen., soluție menținută în apel a fost condamnat în recurs de

către instanța supremă prin reaprecierea materialului probator

aflat la dosar la pedeapsa principală de 12 ani închisoare - în a

cărei executare se află deținut în Penitenciarul Poarta

Albă – pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.,

comisă prin aceea că, în calitate de administrator al SC „D.R.” SRL

Constanța cu prilejul încheierii și executării contractului nr. 4016/2001

având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 autobuze „G.71”

în valoare de 355.000 dolari SUA fără TVA a indus în eroare partea

contractantă vânzătoare C.I. G. SA București asupra

potențialului financiar propriu al SC „D.R.” SRL cât și în

legătură cu calitatea acestuia de administrator cu puteri depline al

societății cumpărătoare – în conformitate cu specimenul de

semnătură din 12 iulie 2001 depus la U.T.B. de către DC „D.R.”

SRL prin administratorul unic L.C. operațiunile bancare puteau fi

efectuate numai dacă înscrisurile erau semnate împreună cu numitul F.C.

garant al împrumuturilor acordate de D. SS, sucursala Constanța,

societății „D.R.” SRL pentru derularea contractului 4016/2001 –

astfel că începând cu data de 25 februarie 2002 un număr de 8 bilete

la ordin în valoare de 177.500 dolari SUA emise numai cu semnătura

inculpatului, reprezentând 50% din valoarea contractului, au fost refuzate la

achitare pe motivul „lipsă mandat” conform Instrucțiunilor cuprinse

în formularul 3 C din Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001].

Hotărând respingerea cererii de

revizuire ca inadmisibilă în conformitate cu dispozițiile art. 403 alin.

(1) și (3) C. proc. pen. prima instanță a reținut și

motivat următoarele:

Revizuientul condamnat și-a

întemeiat în drept cererea de revizuire pe cazul prevăzut de art. 394 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. [„s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au

fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei”] invocând în

acest sens ca temeiuri justificative înscrisurile noi de natură

civilă, atestând în mod indubitabil validitatea biletelor la ordin emise

doar sub semnătura lui L.V., în calitate de administrator al SC „D.R.” SRL

- și în lipsa semnăturii lui F.C. – înscrisuri noi reprezentate de hotărâri

judecătorești pronunțate într-o cauză civilă

, având ca obiect „Opoziție la executare”, acțiune

formulată de SC „D.R.”

SRL în contradictoriu cu C.I. G. SA

București, soluționată prin sentința civilă nr. 3370

din 22 mai 2003 pronunțată de Judecătoria sector 1

București, astfel cum a rămas definitivă și decizia

civilă nr. 2426/bis din 05 decembrie 2003 pronunțată de

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin care a fost

respinsă opoziția la executare, și

datorită faptului că emiterea de bilete numai sub

semnătura administratorului SC „

D.R.” SRL, L.V., nu afectează

validitatea acestora din perspectiva lipsei de mandat a semnatarului; s-a

susținut că aceste hotărâri se referă la împrejurări

care constituie chestiuni prealabile cu autoritate de lucru judecat în

fața instanței penale în conformitate cu art. 44 alin. (3) C. proc.

pen., respectiv

încheieri

de

ședință

succesive

în

dosarele

nr. 16117/2002,

nr. 16118/2002, nr. 16119/2002, și nr. 11455/2005 la cererea C.I.G. SA,

prin care Judecătoria sector 1 București s-a pronunțat în sensul

investirii cu formulă executorie a biletelor la ordin emise de către

SC „D.R.” SRL, recunoscând validitatea acestora chiar și numai cu

semnătura lui L.V.; de asemenea s-a învederat și împrejurarea de fapt

cu caracter de noutate constând în aceea că în perioada de

referință - aceea în care contractul se afla în derulare, în numele

și pentru SC „D.R.” SRL - în afară de modalitatea emiterii biletelor

la ordin, L.V. a mai efectuat plăți

prin ordine de plată și anume: O.P. nr.

90 din 04 aprilie 2002;

O.P. nr. 103 din 17 aprilie 2002; O.P. nr. 202 din 23 iulie 2002; O.P. nr. 204

din 26 iulie 2002;O.P.nr. 133 din 17 mai 2002; O.P. nr. 207 din 29 iulie 2002; O.P.

nr. 148 din 28 mai 2002,

acest fapt nou, fiind

de natură să demonstreze că niciodată cu prilejul

negocierii, încheierii sau pe parcursul derulării contractului, L.V. nu a

dorit,

nu a urmărit să inducă în eroare partea civilă sub aspectul

efectuării de plăți sau în legătură cu respectarea

oricărei alte clauze contractuale.

Instanța contrar susținerilor

amintite a reținut că motivele invocate în cerere de către

condamnatul-revizuent L.V. - privind lipsa vinovăției sale sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în

convenții în sensul că nu a indus în eroare partea vătămată

iar respectivele bilete la ordin emise pentru efectuarea plății erau

valide și puteau produce efecte juridice numai cu semnătura sa în

calitate de administrator al SC „D.R.” SRL - nu constituie fapte sau

împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei, de natură să justifice revizuirea

hotărârii de condamnare, potrivit cazului

prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen.

Aceste apărări au

fost invocate și examinate de către instanța de recurs care a

apreciat materialul probator existent la dosar sub aspectul comiterii

infracțiunii de înșelăciune în convenții inclusiv prin

prisma acestor apărări, pe care le-a înlăturat ca neîntemeiate;

ca atare

cererea de revizuire

formulată de condamnat

în

considerarea unei împrejurări de fapt apărări verificată de

instanța de fond cu ocazia soluționării cauzei a fost

respinsă

ca inadmisibilă întrucât nu se întemeiază pe nici unul din cazurile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

revizuientul L.V. cu solicitarea de a se constata că faptele probatorii invocate

în cerere prezintă caracter de noutate și justifică admiterea în

principiu a revizuirii pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen. cu consecința suspendării executării hotărârii

definitive de condamnare - în conformitate cu dispozițiile art. 403 alin.

(3) teza I și art. 404 alin. (1) C. proc. pen. – a fost respins ca nefondat

în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. prin decizia penală nr. 117

din 10 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, fiind

menținută sentința atacată.

amintite s-a declarat în termen recurs de către condamnatul-revizuient reiterându-se

solicitarea adresată instanței de apel privind admiterea în principiu

a cererii de revizuire cu consecința suspendării hotărârii

definitive de condamnare prin aplicarea în cauză a dispozițiilor art.

403 alin. (3) teza I și art. 404 alin. (1) C. proc. pen. –

corespunzător cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10 și 18 C. proc. pen.

Recursul amintit este nefondat urmând a

fi respins ca atare în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

pentru considerentele arătate în continuare:

Condamnatul L.C. solicită revizuirea

pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. [„s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei” pe baza cărora, astfel cum

impune în completare dispozițiile alin. (2) al textului de lege amintit „se

poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare”] a deciziei penale nr. 1052

din 24 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, prin care a fost condamnat definitiv în recurs - prin

reaprecierea materialului probator aflat la dosar - la pedeapsa de 12 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.,

comisă prin aceea că, în calitate de administrator al SC „D.R.” SRL

Constanța cu prilejul încheierii și executării contractului nr. 4016/2001

având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui număr de 10 autobuze „G. 71” în valoare de 355.000 dolari SUA fără TVA a indus în eroare partea contractantă

vânzătoare C.I. G. SA București asupra potențialului financiar

propriu al SC „D.R.” SRL precum și a calității sale de

administrator cu puteri depline al societății cumpărătoare

– în conformitate cu specimenul de semnătură din 12 iulie 2001 depus

la U.T.B. de către DC „D.R.” SRL prin administratorul unic L.C. operațiunile

bancare puteau fi efectuate numai dacă înscrisurile erau semnate

împreună cu numitul F.C. garant al împrumuturilor acordate de D. SS, sucursala

Constanța, societății „D.R.C.I.” SRL pentru derularea

contractului 4016/2001 – astfel că începând cu data de 25 februarie 2002

un număr de 8 bilete la ordin în valoare de 177.500 dolari SUA emise numai

cu semnătura inculpatului, reprezentând 50% din valoarea contractului, au

fost refuzate la achitare pe motivul „lipsă mandat” conform

Instrucțiunilor cuprinse în formularul 3 C din Regulamentul BNR nr. 1/2001].

Ca atare faptul principal de natură

a realiza inducerea în eroare – elementul material al infracțiunii de

înșelăciune sus-menționate în raport cu care a fost

adoptată în recurs hotărârea de condamnare ce se solicită a fi

revizuientă – l-a constituit ascunderea față de partea

contractantă a unor împrejurări esențiale în încheierea și

executarea contractului cu privire la potențialul financiar propriu al SC

“D.R.” SRL Constanța și condițiile suplimentare de legalitate

instituite pentru efectuarea operațiunilor financiare necesare în

derularea contractului încheiat între părți [în realitate

lipsită de resurse financiare proprii societatea cumpărătoare

administrată de inculpat a fost nevoită să asigure garantarea

împrumuturilor financiare făcute la D., sucursala Constanța, de către

numitul F.C., deținător al unei companii locale de transport care și-a

adjudecat ulterior pe acest temei autobuzele achiziționate de inculpat]

efectuarea plăților din împrumuturile amintite necesitând sub

condiția validității acestora semnătura alăturată

a garantului F.C. potrivit specimenului de semnătură din 12 iulie 2001,

în conformitate cu Instrucțiunile cuprinse în formularul 3 C din Regulamentul B.N.R. nr. 1/2001.

Admisibilitatea cazului de revizuire

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este funcție de

constatările cumulative că „s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei” iar pe baza acestora „se poate dovedi netemeinicia

hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori condamnare”; în

acest caz, revizuirea este totală în sensul că trebuie schimbată

și nu modificată soluția atacată [în caz de condamnare –

cum este situația în speță – trebuie să se ajungă la

achitare sau încetarea procesului penal ceea ce implică constări în

sens contrar cu privire la faptele ce formează obiectul cauzei penale –

infracțiunea și autorul ei]; faptele și împrejurările cu

caracter de noutate expuse în cererea de revizuire de către condamnat sub

aspectul învinuirii reținute cu autoritate de lucru judecat în sarcina

inculpatului - sunt lipsite de concludență, nu modifică și

cu atât mai mult schimbă elementele constitutive ale infracțiunii de

înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și

(5) C. pen. pentru a cărei săvârșire a fost decisă

condamnarea definitivă la pedeapsa principală de 12 ani închisoare, întrucât

se referă la efectele ulterioare ale conduitei culpabile sus-menționate

și nu la faptul principal anterior prezentat ce constituie obiectul cauzei

penale în speță; ca atare pretinsele înscrisuri noi reprezentând

hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză

civilă

, având ca obiect „Opoziție

la executare”, acțiune formulată de SC „D.R.”

SRL

în contradictoriu cu C.I. G. SA

București

- sentința civilă nr. 3370 din 22 mai 2003 pronunțată de

Judecătoria sector 1

București și decizia civilă nr.

2426/bis din 05 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă) prin

care a fost respinsă opoziția la executare

în legătură cu validitatea biletelor la

ordin emise doar sub semnătura lui

L.V. administrator al SC „D.R.”

SRL și în lipsa semnăturii lui F.C. - nu afectează validitatea constatărilor

în fapt făcute de instanța de recurs sub aspectul elementului

material constitutiv al infracțiunii de înșelăciune în

convenții; de altfel potrivit întâmpinării depuse de partea

civilă C.I. G. SA București, aceasta a recunoscut și chiar a

invocat și în fața instanței civile împrejurarea că

biletele la ordin sunt

valide numai cu

semnătura administratorului L.V.

În

consecință examinarea în principiu fiind o procedură

premergătoare și eliminatorie având ca finalitate înlăturarea de

la rejudecarea în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive

și neîntemeiate – pentru cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a)

se verifică dacă noile fapte și împrejurări sunt de

natură să ducă la schimbarea soluției din condamnare cu

achitare și invers, căci dacă ar atrage menținerea soluției

ori doar modificarea ei cazul de revizuient nu este întemeiat – soluția

adoptată de prima instanță de respingere ca inadmisibilă a

cereri de revizuire, pendinte/menținută în apel este în deplină

concordanță cu prevederile art. 403 alin. (3) teza a II-a raportat la

art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen., iar reformarea sa

nu se justifică.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. obligă recurentul condamnat revizuient la plata sumei de 400 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de condamnatul-revizuient L.V. împotriva deciziei penale nr. 117/P din 10

decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul condamnat

revizuient la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 20 aprilie 2010.