ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 351/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 351/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin
încheierea din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția
penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 300 indice
2 C. proc. pen., art. 139 alin. (2) C. proc. pen. s-a revocat măsura arestării
preventive a inculpatului S.V.
S-a
constatat că inculpatul S.V. nu poate fi pus în libertate, întrucât se află în
executarea unei pedepse privative de libertate de 10 ani închisoare aplicată
prin sentința penală nr. 295 din 19 martie 2008 a Judecătoriei Constanța.
Pentru
a pronunța această încheiere, instanța de apel a constatat că temeiurile avute
în vedere cu ocazia arestării preventive a inculpatului S.V. nu mai subzistă,
sens în care se impune aplicarea din oficiu a
disp. art. 139
alin. (2) C. proc. pen., in sensul
revocării acestei măsuri.
Astfel,
s-a constatat că inculpatul S.V. a fost arestat preventiv începând cu data de
22 ianuarie 2009, reținându-se ca temei al arestării
disp. art. 148
lit. f ) C. proc. pen. și ca scop
concret asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale și ulterior a judecății
în prima instanță.
La
data de 16 iunie 2009 a fost sesizată prima instanță de judecată prin
rechizitoriu, iar la data de 11 martie 2011 prin sentința penală nr. 110
pronunțată de Tribunalul Constanța, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă
de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în concurs cu
alte infracțiuni ce au făcut obiectul unei judecăți definitive potrivit
sentinței penale nr. 295 din 19 martie 2008 a Judecătoriei Constanța, prin
această ultimă sentință inculpatul fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 10
ani închisoare pe care, în prezent inculpat a început să o execute.
Împotriva
sentinței penale nr. 110/2011 a Tribunalului Constanța s-a declarat apel atât
de către procuror cât și de către inculpați, instanța de apel fiind sesizată la
data de 20 aprilie 2011.
S-a
constatat că măsura arestării preventive a cărei temeinicie este verificată
astăzi, nu numai prezintă un scop concret, întrucât nu mai servește la buna
desfășurare a apelului câtă vreme, chiar și în situația în care inculpatul S.V.
nu ar fi arestat în cauză, el se află la dispoziția nemijlocită a instanței de
judecată, fiind încarcerat în executarea unei pedepse definitive de 10 ani
închisoare expusă mai sus.
Întârzierea
soluționării apelului nu i se datorează apelantului inculpat, iar față de
perioada lungă de arestare preventivă se consideră că la acest moment privarea
de libertate nu mai prezintă caracterul de rezonabilitate a termenului și nu
mai este proporțională cu scopul concret urmărit, respectiv acela de a
împiedica buna judecată a cauzei în apel sau de a evita sustragerea
inculpatului de la executarea pedepsei.
Această
considerație se datorează faptului că, inculpatul execută în prezent o altă
pedeapsă și nu există nici un fel de indicii ca aceasta ar putea fi întreruptă
sau inculpatul ar putea fi eliberat condiționat din executarea ei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de
pe lângă Curtea de
Apel Constanța,
criticând-o prin aceea că în mod greșit s-a revocat
măsura arestării
preventive
a inculpatului. La dosar sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că
inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost cercetat, fiind incidente
prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. atât cu privire la
limitele de pedeapsă cât și cu privire la pericolul social concret.
S-a
solicitat admiterea recursului parchetului, casarea hotărârii atacate și
menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Recursul
declarat este fondat.
Din
actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul S.V. a fost trimis în
judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.
(1), alin. (2) lit. a), alin. (2)
1
lit. a), b) și c) și alin. (3) C.
pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că
la data de 10 noiembrie 2008 în jurul orelor 16,00 împreună cu alți inculpați,
în baza unei înțelegeri prealabile și mascați, au pătruns cu forța în locuința
părților vătămate C.M. și S.A. unde au imobilizat, au amenințat cu o sabie și
au exercitat violențe asupra părții vătămate S.A., cauzându-i leziuni care iau
pus viața în primejdie și au sustras din seiful aflat în imobil suma de 140.000
Euro și 7 miliarde lei.
Prin
sentința penală nr. 110 din 11 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța,
inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare și 5 ani
interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a
II
a și b) C. pen., sporită cu 2 ani, în
final urmând să execute 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor
prev. de art. 64 lit. a) teza a
II
a
și b) C. pen.
S-a
constatat că infracțiunea reținută în prezenta cauză este concurentă cu
infracțiunile reținute prin sentința penală nr. 295/2008 a Judecătoriei
Constanța prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani
închisoare.
Inculpatul
S.V. a fost arestat preventiv începând cu data de
22 ianuarie 2009, reținându-se ca temei al arestării dispozițiile art.
148
lit. f
) C. proc. pen.
și
ca scop concret asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale și ulterior a
judecății în prima instanță.
Din
examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că în cauză
sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f ) C. proc. pen., respectiv
pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani și există probe certe că
lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea
publică.
Având
în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat
inculpatul, revocarea măsurii arestării preventive a acestuia, creează un
sentiment de temere și insecuritate în rândul societății civile și conduce la
înlăturarea conceptului potrivit căruia măsura arestării preventive
funcționează ca un mijloc de prevenire sau înlăturare a unor împrejurări sau
situații de natură să pună în pericol eficienta desfășurare a procesului penal
și constituie realizarea cadrului optim pentru desfășurarea în bune condiții a
activității procesuale, potrivit scopurilor procesului penal.
Împrejurarea
că inculpatul se află sub puterea unui alt mandat de executare a pedepsei
închisorii de 10 ani nu este de natură a conduce la revocarea măsurii arestării
preventive în cauza de față, cauzele și faptele fiind diferite, nu există o
normă legală care să interzică existența unei astfel de situații, iar pe de
altă parte, există posibilitatea ca inculpatul să fie eliberat de sub puterea
mandatului de executare a pedepsei închisorii de 10 ani.
De
asemenea, în acest stadiu procesual, față de circumstanțele și complexitatea
cauzei, durata rezonabilă a arestării preventive nu este depășită, cu atât mai
mult cu cât, inculpatul a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de 18
ani închisoare.
Având
în vedere pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite de inculpat și
periculozitatea acestuia, impactul asupra opiniei publice a unor astfel de
fapte, Înalta Curte constată că temeiurile care au dus la luarea măsurii
arestării preventive a inculpatului se mențin și impun în continuare măsura
arestării preventive a acestuia.
Prin
urmare, se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Constanța împotriva încheierii din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de
Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,
se va casa în parte încheierea atacată și în rejudecare, în baza art. 300/2
rap. la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen. se va menține starea de arest
a inculpatului S.V.
Se vor
menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va suporta din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite
recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva
încheierii din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și
pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 6047/118/2009.
Casează
în parte încheierea atacată și în rejudecare:
În
baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține
starea de arest a inculpatului S.V.
Menține
celelalte dispoziții ale încheierii atacate.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se suportă din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință, azi 10 februarie 2012.