ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 351/2012

Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 300 indice 2 C. proc. pen., art. 139 alin. (2) C. proc. pen. s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului S.V. S-a constatat că inculpatul S.V. nu poate fi pus în libertate, întrucât se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 295 din 19 martie 2008 a Judecătoriei Constanța. Pentru a pronunța această încheiere, instanța de apel a constatat că temeiurile avute în vedere cu ocazia arestării preventive a inculpatului S.V.

nu mai subzistă, sens în care se impune aplicarea din oficiu a disp. art. 139 alin. (2) C. proc. pen., in sensul revocării acestei măsuri. Astfel, s-a constatat că inculpatul S.V. a fost arestat preventiv începând cu data de 22 ianuarie 2009, reținându-se ca temei al arestării disp. art. 148 lit. f ) C. proc. pen. și ca scop concret asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale și ulterior a judecății în prima instanță.

La data de 16 iunie 2009 a fost sesizată prima instanță de judecată prin rechizitoriu, iar la data de 11 martie 2011 prin sentința penală nr. 110 pronunțată de Tribunalul Constanța, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, în concurs cu alte infracțiuni ce au făcut obiectul unei judecăți definitive potrivit sentinței penale nr. 295 din 19 martie 2008 a Judecătoriei Constanța, prin această ultimă sentință inculpatul fiind condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare pe care, în prezent inculpat a început să o execute.

Împotriva sentinței penale nr. 110/2011 a Tribunalului Constanța s-a declarat apel atât de către procuror cât și de către inculpați, instanța de apel fiind sesizată la data de 20 aprilie 2011. S-a constatat că măsura arestării preventive a cărei temeinicie este verificată astăzi, nu numai prezintă un scop concret, întrucât nu mai servește la buna desfășurare a apelului câtă vreme, chiar și în situația în care inculpatul S.V. nu ar fi arestat în cauză, el se află la dispoziția nemijlocită a instanței de judecată, fiind încarcerat în executarea unei pedepse definitive de 10 ani închisoare expusă mai sus.

Întârzierea soluționării apelului nu i se datorează apelantului inculpat, iar față de perioada lungă de arestare preventivă se consideră că la acest moment privarea de libertate nu mai prezintă caracterul de rezonabilitate a termenului și nu mai este proporțională cu scopul concret urmărit, respectiv acela de a împiedica buna judecată a cauzei în apel sau de a evita sustragerea inculpatului de la executarea pedepsei. Această considerație se datorează faptului că, inculpatul execută în prezent o altă pedeapsă și nu există nici un fel de indicii ca aceasta ar putea fi întreruptă sau inculpatul ar putea fi eliberat condiționat din executarea ei. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, criticând-o prin aceea că în mod greșit s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului.

La dosar sunt probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost cercetat, fiind incidente prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. atât cu privire la limitele de pedeapsă cât și cu privire la pericolul social concret. S-a solicitat admiterea recursului parchetului, casarea hotărârii atacate și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. Recursul declarat este fondat. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul S.V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (2) 1 lit. a), b) și c) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., reținându-se în sarcina acestuia că la data de 10 noiembrie 2008 în jurul orelor 16,00 împreună cu alți inculpați, în baza unei înțelegeri prealabile și mascați, au pătruns cu forța în locuința părților vătămate C.M.

și S.A. unde au imobilizat, au amenințat cu o sabie și au exercitat violențe asupra părții vătămate S.A., cauzându-i leziuni care iau pus viața în primejdie și au sustras din seiful aflat în imobil suma de 140.000 Euro și 7 miliarde lei. Prin sentința penală nr. 110 din 11 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și b) C. pen., sporită cu 2 ani, în final urmând să execute 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a și b) C. pen. S-a constatat că infracțiunea reținută în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile reținute prin sentința penală nr. 295/2008 a Judecătoriei Constanța prin care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

Inculpatul S.V. a fost arestat preventiv începând cu data de 22 ianuarie 2009, reținându-se ca temei al arestării dispozițiile art. 148 lit. f ) C. proc. pen. și ca scop concret asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale și ulterior a judecății în prima instanță. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f ) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, revocarea măsurii arestării preventive a acestuia, creează un sentiment de temere și insecuritate în rândul societății civile și conduce la înlăturarea conceptului potrivit căruia măsura arestării preventive funcționează ca un mijloc de prevenire sau înlăturare a unor împrejurări sau situații de natură să pună în pericol eficienta desfășurare a procesului penal și constituie realizarea cadrului optim pentru desfășurarea în bune condiții a activității procesuale, potrivit scopurilor procesului penal.

Împrejurarea că inculpatul se află sub puterea unui alt mandat de executare a pedepsei închisorii de 10 ani nu este de natură a conduce la revocarea măsurii arestării preventive în cauza de față, cauzele și faptele fiind diferite, nu există o normă legală care să interzică existența unei astfel de situații, iar pe de altă parte, există posibilitatea ca inculpatul să fie eliberat de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii de 10 ani. De asemenea, în acest stadiu procesual, față de circumstanțele și complexitatea cauzei, durata rezonabilă a arestării preventive nu este depășită, cu atât mai mult cu cât, inculpatul a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa de 18 ani închisoare.

Având în vedere pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite de inculpat și periculozitatea acestuia, impactul asupra opiniei publice a unor astfel de fapte, Înalta Curte constată că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin și impun în continuare măsura arestării preventive a acestuia. Prin urmare, se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva încheierii din 19 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, se va casa în parte încheierea atacată și în rejudecare, în baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen.

se va menține starea de arest a inculpatului S.V. Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva încheierii din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 6047/118/2009. Casează în parte încheierea atacată și în rejudecare: În baza art. 300/2 rap. la art. 160/b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține starea de arest a inculpatului S.V. Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 100 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință, azi 10 februarie 2012.