ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.04.2009

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
29.04.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra revizuirii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la 4 martie 2009, petenții V.V.,  și G.V.  au solicitat revizuirea încheierii din 4 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 5304/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și a deciziei penale nr. 56 din 26 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul 9 judecători, invocând cazul de revizuire prevăzut de art. 395 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

Conformându-se dispozițiilor art. 399 alin. (5) C. proc. pen., după efectuarea actelor de cercetare necesare, procurorul a înaintat lucrarea și materialul cauzei la instanța competentă, respectiv, Înalta Curte de Casație și Justiție la 18 martie 2009.

Fiind astfel investită, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la judecarea cererii de revizuire formulată de petenți, constatând însă că, aceasta este inadmisibilă pentru motivele ce urmează:

Este de observat că actul împotriva căruia se îndreaptă revizuirea dedusă judecății este încheierea de ședință din 4 noiembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5304/1/2008 și prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de aceiași petenți, cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Recursul declarat de petentul V.V. împotriva acestei soluții a fost soluționat prin decizia penală nr. 56 din 26 ianuarie 2009, pronunțată de Completul de 9 judecători în dosarul nr. 10274/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind respins, ca tardiv.

Examinând cererea de revizuire în raport de natura și conținutul hotărârilor judecătorești atacate, cât și de prevederile imperative cuprinse în art. 393 C. proc. pen. - se poate afirma că aceasta nu privește exclusiv o hotărâre judecătorească la care se referă norma procesual penală sus indicată.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 393 și art. 304 C. proc. pen., pot fi supuse revizuirii numai acele hotărâri judecătorești definitive prin care s-a rezolvat fondul cauzei, printr-o soluție de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal.

Or, în speță, petenții au atacat pe calea extraordinară de atac a revizuirii care se exercită strict în condițiile legii, o încheiere prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 și decizia penală prin care s-a respins, ca tardiv, recursul împotriva acestei ultime soluții.

În aceste condiții, petenții au exercitat o cale de atac extraordinară în alte condiții, decât cele arătate expres, limitativ și imperativ prin norma procesual penală, situație în care demersul procesual astfel exercitat este sancționat cu inadmisibilitatea.

Așa fiind, pentru considerentele expuse cererea de revizuire dedusă judecății de petenți se va respinge, ca inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. revizuienții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienții V.V. și G.V. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 5304/1/2008 și deciziei penale nr. 56 din 26 ianuarie 2009 a Completului de 9 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 10274/1/2008.

Obligă revizuienții la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cererii de revizuire de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1. Prin cererea formulată la data de 2 aprilie 2008 petentul A.I. a solicitat revizuirea deciziei nr. 338 din 18 iuni
ÎCCJ 2009-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală
respins recursul petentului ca nefondat, menționând Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri j
ÎCCJ 2007-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cauzei penale de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 26 ianuarie 2009, petiționarul M.I. a solicitat revizuirea deciziei penale nr.
ÎCCJ 2010-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală
ă soluționare parchetului. Prin sentința penală nr. 1582 din 7 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 6753/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus trimiterea cererii de revizuire a sentinței penale nr. 644 din 27 martie
ÎCCJ 2009-03-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 721/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 92 din 16 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petițion
Sursă