ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de

revizuire de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.

Prin plângerea formulată împotriva

Serviciului de Telecomunicații Speciale și înregistrată sub nr. 19/P/2000, la 4

august 1999, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

parchetelor militare, numitul D.P. a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 din C.

pen., susținând că în mod abuziv reprezentanții Serviciului de Telecomunicații

Speciale i-au ocupat terenul în suprafață de 589,85 m.p., situat în Splaiul

Independenței nr. 329, sector 6, București.

Parchetul de pe lângă

înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, prin

rezoluția nr. 19/P/2000, din 10 aprilie 2000, a dispus, în baza dispozițiilor

art. 228 alin. (4) și art.10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de general de brigadă S.I., directorul Serviciului de

Telecomunicații Speciale pentru infracțiunea prevăzută de art. 220 din C. pen.,

constatând că fapta acestuia de a fi preluat în administrare suprafața de

26.000 m.p., care încorporează și terenul reclamat de D.P., nu este prevăzută

de legea penală.

Prin rezoluția nr. 667/2003,

din 30 martie 2004, procurorul militar șef adjunct al Secției Parchetelor

Militare, în temeiul prevederilor art. 275 și art. 278 din C. proc. pen., a

respins plângerea petentului formulată împotriva soluției de neîncepere a

urmăririi penale, dispusă în Dosarul nr. 19/P/2000 al aceleiași secții, pe care

a menținut-o ca temeinică și legală.

Astfel, s-a reținut

că reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale au ocupat un teren în

suprafață de 26.000 m.p., în care era inclusă și secțiunea de 589,85 m.p.

aparținând petentului, în baza unei dispoziții a Primarului General dată în

executarea Hotărârii de Guvern nr. 285/1996, și în prezența unei comisii din

care au făcut parte funcționari ai Departamentului Patrimoniu Imobiliar și ai

Direcției Administrării Fondului Imobiliar din cadrul Consiliului General al

Municipiului București.

Prin sentința penală

nr. 201 din 8 septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

a respins ca nefondată plângerea petentului D.P. depusă la 6 iulie 2004

împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale.

Instanța a constatat

că acțiunii de ocupare de către Serviciul de Telecomunicații Speciale a

terenului reclamat îi lipsește cerința specială de a fi fost efectuată fără

drept, pentru a putea întregi elementul material al infracțiunii.

Totodată, în motivare

s-a reținut ca fiind evident faptul că terenul în suprafață de 589,85 m.p. este

proprietatea petentului D.P., iar includerea acestuia în cel transmis în

administrarea Serviciului de Telecomunicații Speciale este consecința unei

erori evidente în actul guvernamental, astfel că restabilirea prerogativelor

dreptului de proprietate al petentului este de competența instanței civile.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin decizia nr. 36 din 14

februarie 2005, a respins ca nefondat recursul petentului.

Prin cererea adresată

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la 22 iunie 2007,

petentul D.P. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 36/R/2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) și b) din C.

proc. pen., susținând că este „netemeinică, nelegală și nulă de drept”.

Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, după

efectuarea actelor de cercetare conform art. 399 C. proc. pen., a înaintat

instanței concluziile împreună cu cererea de revizuire a petentului.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, prin Sentința nr. 628 din 23 octombrie

2007, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a Deciziei nr. 36 din 14

februarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

În motivare instanța

a reținut că nu sunt supuse revizuirii hotărârile pronunțate în procedura

reglementată de dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., având în

vedere că textul de lege menționat nu prevede posibilitatea instanței de a

stabili existența faptei și vinovăția făptuitorului, finalizată printr-o

soluție prevăzută de art.345 alin. (1) din C. proc. pen.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Decizia nr. 375 din 23

iunie 2008, a respins recursul petentului ca nefondat, menționând Decizia nr.

17 din 19 martie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție, prin care s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată

împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) din C. proc. pen., este inadmisibilă.

La 25 iunie 2008

petentul D.P. a depus la Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători,

contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 375 din 23 iunie 2008 a

Completului de 9 Judecători, iar ulterior, prin cererile înregistrate la 19

august 2008, sub nr. 23868 și respectiv, la 22 octombrie 2008, sub nr. 30734, a

revenit asupra cererii, calificând calea de atac exercitată ca fiind revizuire

(filele 3, 4 din Dosarul nr. 5569/1/1008 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul de 9 judecători).

Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, prin Încheierea nr. 609 din 27

octombrie 2008, a dispus, având în vedere dispozițiile art. 401 din C. proc. pen.,

scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Secția penală în vederea

soluționării cererii de revizuire.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, prin Sentința nr. 19 din 13 ianuarie 2009,

a dispus, în baza art. 397 din C. proc. pen., trimiterea cererii de revizuire

formulată de D.P. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

II.

Prin referatul scris

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, serviciul judiciar

penal, întocmit în baza dispozițiilor art. 399 alin. (5) C. proc. pen., au fost

înaintate concluzii în sensul respingerii, ca inadmisibilă, a cererii de

revizuire a sentinței penale nr. 201 din 8 septembrie 2004 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală.

III.

Examinând actele și

lucrările dosarului, cererea de revizuire de față, Înalta Curte are în vedere

în demersul său analitic, cu titlu de premisă pentru caracterizarea revizuirii drept

cale extraordinară de atac, dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen. din

a căror economie rezultă că prin folosirea acesteia există posibilitatea

înlăturării erorilor judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, datorate necunoașterii de către instanțe a unor

împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri legale.

Calea de atac a

revizuirii poate fi îndreptată numai împotriva acelor hotărâri judecătorești

prin care s-a rezolvat fondul cauzei.

În speță, revizuirea

este inadmisibilă întrucât vizează o hotărâre pronunțată tot în calea de atac

extraordinară a revizuirii cu privire la o hotărâre judecătorească definitivă

pronunțată în temeiul art. 278

1

din C. proc. pen., respinsă, de

asemenea, ca inadmisibilă.

Concluzionând și

reținând că în speță cererea de revizuire a petiționarului D.P. a Sentinței penale

nr. 201 din 8 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 36 din 14 februarie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, nu este

îngăduită obiectiv de legea procesual penală și, în consecință, se privește ca

nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 403

alin. (3) teza II C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art.192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea formulată de revizuentul D.P. de revizuire a sentinței

penale nr. 201 din 08 septembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală.

Obligă revizuentul la plata sumei de 100 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie

2009.