ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4496/2010

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 355 din 2 iunie 2003 Tribunalul Teleorman a respins acțiunea formulată de reclamantul S.I. împotriva pârâtei A.P.A.P.S. București, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel s-a reținut că în cauza pedinte devin aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.I., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și de familie, prin decizia civilă nr.6A din 5 ianuarie 2005, a admis apelul, a schimbat în tot sentința și pe fond a respins acțiunea în ca inadmisibilă.

În considerentele hotărârii s-a reținut că tribunalul are doar competența de a verifica legalitatea deciziei emise de pârâta persoană juridică deținătoare, iar în lipsa unei asemenea decizii, tribunalul nu poate verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atât cu privire la restituirea în natură cât și cu privire la oferta de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului, așa cum a pretins reclamantul în prezenta acțiune. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din 17 martie 2006, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cererii de recurs în baza art. 244 alin. (1) C. proc.

civ., până la soluționarea dosarului nr. 1761/2005 aflat pe rolul Tribunalului București. La data de 28 iulie 2010, din oficiu s-a repus cauza pe rol în vederea discutării perimării judecării cererii de recurs. Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte constată următoarele: Perimarea constituie o sancțiune procedurală ce determină stingerea activității judiciare datorită rămânerii litigiului în nelucrare din vina părții, timp de un an în materie civilă, șase luni în materie comercială. Instituția perimării este reglementată de dispozițiile art. 248 C. proc. civ. Condițiile perimării se desprind cu ușurință din chiar dispozițiile art. 248 C. proc. civ. O primă condiție se referă la obiectul perimării.

Aceasta vizează doar o anumită categorie de acte procedurale, respectiv acelea care generează o activitate judiciară de fond sau o activitate de soluționare a căilor legale de atac. A doua condiție ce poate fi dispusă din text se referă la rămânerea cauzei în nelucrare timp de un an. În fine, ultima condiție, la fel de importantă ca primele două, constă în rămânerea cauzei în nelucrare din vina părții. Este și condiția care subliniază caracterul de sancțiune procedurală a perimării. Cum, în cauza pedinte, condițiile perimării sunt îndeplinite, întrucât cererea de recurs a fost suspendată, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., la 27 aprilie 2006 adică până la data soluționării cauzei înregistrate sub nr. 1761/2005 pe rolul Tribunalului București, iar această cauză a fost soluționată la data de 2 octombrie 2008 prin decizia civilă nr. 5665 și niciuna din părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol, așa cum prevăd dispozițiile procedurale sus arătate, este cert că în speța supusă analizei se va aplica sancțiunea perimării. Așa fiind, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de reclamante împotriva deciziei civile nr. 5 din 6 ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de R.V.R., S.V. și M.M.N. împotriva deciziei civile nr. 6 A din 5 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.