ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4496/2010

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 355 din 2 iunie 2003

Tribunalul Teleorman a respins acțiunea formulată de reclamantul S.I. împotriva

pârâtei A.P.A.P.S. București, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut

că în cauza pedinte devin aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001,

potrivit cu care persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel S.I., aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze de minori și de familie, prin decizia civilă nr.6A

din 5 ianuarie 2005, a admis apelul, a schimbat în tot sentința și pe fond a

respins acțiunea în ca inadmisibilă.

În considerentele hotărârii s-a

reținut că tribunalul are doar competența de a verifica legalitatea deciziei

emise de pârâta persoană juridică deținătoare, iar în lipsa unei asemenea decizii,

tribunalul nu poate verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 24

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atât cu privire la restituirea în natură cât

și cu privire la oferta de restituire prin echivalent, corespunzător valorii

imobilului, așa cum a pretins reclamantul în prezenta acțiune.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs reclamanții invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Prin încheierea de ședință din 17 martie 2006,

Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cererii de recurs în baza art. 244

alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. 1761/2005 aflat pe

rolul Tribunalului București.

La data de 28 iulie 2010, din oficiu s-a repus

cauza pe rol în vederea discutării perimării judecării cererii de recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului Înalta

Curte constată următoarele:

Perimarea constituie o sancțiune procedurală ce

determină stingerea activității judiciare datorită rămânerii litigiului în

nelucrare din vina părții, timp de un an în materie civilă, șase luni în

materie comercială.

Instituția perimării este reglementată de

dispozițiile art. 248 C. proc. civ.

Condițiile perimării se desprind cu ușurință din

chiar dispozițiile art. 248 C. proc. civ.

O primă condiție se referă la obiectul

perimării. Aceasta vizează doar o anumită categorie de acte procedurale,

respectiv acelea care generează o activitate judiciară de fond sau o activitate

de soluționare a căilor legale de atac.

A doua condiție ce poate fi dispusă din text se

referă la rămânerea cauzei în nelucrare timp de un an.

În fine, ultima condiție, la fel de importantă

ca primele două, constă în rămânerea cauzei în nelucrare din vina părții. Este

și condiția care subliniază caracterul de sancțiune procedurală a perimării.

Cum, în cauza pedinte, condițiile perimării sunt

îndeplinite, întrucât cererea de recurs a fost suspendată, în baza art. 244

alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la 27 aprilie 2006 adică până la data

soluționării cauzei înregistrate sub nr. 1761/2005 pe rolul Tribunalului

București, iar această cauză a fost soluționată la data de 2 octombrie 2008

prin decizia civilă nr. 5665 și niciuna din părți nu a solicitat repunerea cauzei

pe rol, așa cum prevăd dispozițiile procedurale sus arătate, este cert că în

speța supusă analizei se va aplica sancțiunea perimării.

Așa fiind, Înalta Curte va constata perimat

recursul declarat de reclamante împotriva deciziei civile nr. 5 din 6 ianuarie

2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze de minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de R.V.R., S.V.

și M.M.N. împotriva deciziei civile nr. 6 A din 5 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze de minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

septembrie 2010.