Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.11.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2960/2009

HOTĂRÂRE
18.11.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2960/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declarat de pârâții SC N.E.I. SRL Timișoara, T.T., B.S.R. împotriva sentinței civile nr. 35/ PI din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, a fost suspendat la data de 11 martie 2009, prin încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ. și de la această dată până la data de astăzi, a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării. Potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială.

Conform art. 252 C. proc. civ., perimarea se constată la cerere sau din oficiu. Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că în speță sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea.

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâții SC N.E.I. SRL Timișoara, T.T. și B.S.R. împotriva sentinței nr. 35/ PI din 21 noiembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-11-04
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2716/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declarat de pârâta SC M. SRL Timișoara împotriva deciziei civile nr. 94/ A din 19 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, a fost suspendat
ÎCCJ 2008-10-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3013/2008
Asupra perimării recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declarat de pârâta SC M.T.C. SRL Snagov împotriva deciziei comerciale nr. 225 din 4 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,
ÎCCJ 2010-10-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3292/2010
Asupra perimării recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declarat de pârâta SC A.F. SA, prin lichidator judiciar SC A.G. IPURL Arad, împotriva sentinței comerciale nr. 214 din 4 decembrie 2006 și a sent
ÎCCJ 2009-06-24
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2037/2009
Asupra perimării recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 26/PI/31 iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială s-a admis cererea formulată de petenta SC E.A.R. SRL în co
ÎCCJ 2008-11-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3260/2008
baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ., și până la data de 16 iunie 2006, respectiv mai mult de șase luni. Prin Decizia civilă nr. 1041/R/Com din 27 septembrie 2007 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, constată perimat recursul declarat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă