Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
22 octombrie 2008

Decizia nr. 3013/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Asupra perimării recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declarat de pârâta SC M.T.C. SRL Snagov împotriva deciziei comerciale nr. 225 din 4 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a fost suspendat la data de 30 ianuarie 2008, prin încheierea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în baza art. 242 pct. 2 C. proc. civ. și de la această dată până la data de astăzi, a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării. Potrivit dispozițiunilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială.

Conform art. 252 C. proc. civ., perimarea se constată la cerere sau din oficiu. Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că în speță sunt întrunite condițiile legale pentru a opera perimarea.

DECIDE Constată perimat recursul declarat de pârâta SC M.T.C. SRL Snagov împotriva deciziei comerciale nr. 225 din 4 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2008.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.