ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 922/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanta SC T. SA prin

mandatar LL C.R.D. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să

dispună rezilierea contractelor de abonament ca urmare a neexecutării

obligațiilor de plată de către pârâtă și obligarea

acesteia la daune interese în valoare de 3764,96 lei reprezentând penalitate de

nerespectare a perioadei obligatorii de menținere a contractelor și

obligarea la plata penalităților de întârziere la plată.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat la data de

17 martie 2003, primul contract de abonament și al doilea, contracte prin

care reclamanta s-a obligat să furnizeze servicii de telecomunicații

către pârâtă pentru un număr de 8 telefoane mobile, iar pârâta

s-a obligat să achite contravaloarea acestora. Ulterior îndeplinirii

serviciilor de telecomunicații, reclamanta a emis facturile fiscale, care

nu au fost achitate în termenul de scadență, motiv pentru care se

impune rezilierea contractelor cu daune interese la valoarea convenită de

părți prin prevederile art. 9 pct. 2 din contractul de abonament.

Pârâta datorează și penalități de întârziere ca urmare a

achitării cu întârziere a facturilor.

Acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 969, art. 1020, art. 1073 C. civ., art. 274 C. proc.

civ. și pe prevederile contractului de abonament.

Judecătoria sectorului 1

București, prin sentința nr. 7611 din 5 iunie 2008, a admis

excepția necompetenței materiale a judecătoriei, în raport de

natura comercială a cauzei și a declinat competența de

soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, verificându-și propria competență,

admite excepția necompetenței materiale și declină

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 1 București.

Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, investită cu

soluționarea conflictului negativ de competență, prin

sentința comercială nr. 163 din 13 noiembrie 2008 stabilește

competența de soluționare a cauzei privind acțiunea reclamantei,

în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, investit cu soluționarea cauzei în primă

instanță, prin sentința comercială nr. 2332 din 11

februarie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamantă, a

constatat reziliate contractele de abonament ca urmare a neexecutării

obligațiilor de plată din partea pârâtei; a obligat pârâta să

plătească reclamantei echivalentul în lei la data plății

efective, funcție de cursul oficial leu dolar stabilit de B.N.R. a sumei

de 1600 dolari S.U.A. cu titlu de penalități de nerespectare a

perioadei obligatorii de menținere a contractelor și de asemenea a

obligat pârâta să plătească reclamantei penalități de

întârziere în cuantum de 9016,99 lei.

Pentru a dispune astfel,

tribunalul a reținut că pârâta nu a înțeles să respecte

obligațiile contractuale, neachitând la scadență contravaloarea

serviciilor de telefonie mobilă, ci cu o întârziere de 2 ani, motiv pentru

care datorează penalități de întârziere.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind rezilierea contractelor de abonament, tribunalul

a constatat că art. 11 pct. 2 din contract reprezintă un pact

comisoriu de ultim grad, care are drept efect desființarea

necondiționată a contractului. Față de nerespectarea art. 9

pct. 2 din contract, pârâta a fost obligată la achitarea unei

penalități de încetare înainte de termen a contractului, egală

cu echivalentul în lei a sumei de 200 dolari S.U.A.

Cu referire la

penalitățile de întârziere, instanța a făcut aplicarea art.

9 pct. 1 din contract, care privesc aplicarea unei penalități de 1%

pe zi de întârziere, penalități care nu pot depăși

cuantumul sumei datorate asupra căreia sunt calculate potrivit art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 469/2002.

Împotriva acestei decizii a

declarat apel pârâta, iar Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia comercială nr. 404 din data de 19 octombrie 2009 a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtă, menținând ca legală și

temeinică sentința apelată.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs pârâta SC E. SRL Baia Mare, prin care a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei recurată în sensul respingerii ca

nefondată a cererii de chemare în judecată.

Recurenta nu a încadrat

criticile formulate în motive de nelegalitate, conform cerințelor art. 304

C. proc. civ.

În concret, prin criticile

formulate, recurenta a susținut următoarele:

-Ambele instanțe au

reținut o situație de fapt eronată; instanța de apel s-a

mărginit a relua motivarea instanței de fond, deși în virtutea

rolului devolutiv instanța de apel trebuia să rejudece în ansamblu

cauza;

-Susține că a

contestat încă de la început existența și întinderea cuantumului

pretins de reclamantă, rezilierea contractelor de telefonie datorându-se

culpei reclamantei care a avut o atitudine necorespunzătoare clauzelor

contractuale;

-Întrucât rezilierea nu s-a

datorat culpei pârâtei, nu poate fi obligată la plata

penalităților de întârziere;

-Reclamanta este cea care a

încetat contractul în mod unilateral;

-Nici una dintre

instanțe nu s-a referit la tipurile diferite de condiții generale de

furnizare a serviciului Z., ceea ce are o importanță deosebită

asupra modului de soluționare al capătului de cerere privind

penalitățile de întârziere;

-Instanța de apel nu

s-a pronunțat asupra nulității absolute invocată de

pârâtă în ceea ce privește clauza penală;

Recursul nu a fost motivat

în drept.

Înalta Curte, a invocat, din

oficiu, excepția de nulitate a recursului raportat la dispozițiile art.

137 coroborat cu art. 3021 litera c C. proc. civ.

Prima chestiune ce se impune

a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în

sarcina părții care exercită această cale de atac de a

respecta dispozițiile art. 3021 și 304 C. proc. civ. Exigențele

impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în

concepția actuală este cale extraordinară de atac și în

consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune

rejudecarea fondului ci o examinare a legalității hotărârilor în

condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. Proc. civ.

Față de aceste

considerente se constată că recurenta nu a făcut trimitere la

nici unul dintre punctele art. 304 C. proc. civ., iar din argumentele aduse

pentru susținerea criticilor deciziei pronunțată de

instanța de apel, nu rezultă nicio referire la dispoziții legale

încălcate.

Potrivit textelor sus

citate, hotărârea se poate recura pentru unul sau mai multe motive expres

prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., partea având

obligația să indice și să dezvolte aceste motive, sub

sancțiunea nulității, greșita încadrare neatrăgând

nulitatea căii de atac dacă este posibilă încadrarea motivelor

în unul din cele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Recurenta pârâtă, nu

și-a întemeiat, în drept recursul pe nici unul din motivele prevăzute

de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Întrucât recursul nu are caracter

devolutiv, ci pe această cale se verifică dacă judecata a avut

loc cu respectarea dispozițiilor legale pe care s-a fundamentat

soluția, recurentei îi revenea obligația să indice temeiurile

legale încălcate și să își dezvolte în fapt și în

drept criticile.

Așa fiind, în lipsa

unor motive care pot fi încadrate în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., se va

admite excepția și se va constata nul recursul reclamantei.

În ceea ce privește

cererea formulată de către intimată privind acordarea de

cheltuieli de judecată aferente căii de atac a recursului, Înalta

Curte urmează să o respingă, constatând că justificarea

cheltuielilor de judecată, constând în onorariul de avocat, nu a fost

efectuată în condițiile legii, prin depunerea la dosarul cauzei a

originalului chitanței care să ateste această plată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâta SC E. SRL Baia Mare împotriva deciziei comerciale nr. 404

din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială,

în temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Respinge cererea intimatei SC

T. SA București privind acordarea de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 martie 2010.