ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4466/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1601 din 10 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta P.N.C., în contradictoriu cu pârâții Secretariatul General al Guvernului și Cancelaria Primului Ministru, prin care solicita suspendarea executării ordinului nr. 318 din 9 martie 2009 emis de secretarul general al Guvernului, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu dintre reclamantă și pârâta Cancelaria Primului Ministru. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Secretariatul General al Guvernului, susținând că este netemeinică și nelegală, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, și 9 și art. 3041 C. proc. civ. În motivarea recursului, se arată, în esență, că: - hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât pârâtul Secretariatul General al Guvernului a fost citat, contrar dispozițiilor art. 1141 alin. (3) din același cod, cu mai puțin de 5 zile înaintea primului termen de judecată; - prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că, în speță nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004 ci cele ale Legii nr. 188/1999, care nu prevăd posibilitatea suspendării unui astfel de act, precum cel contestat în cauză, și potrivit cărora acțiunea reclamantei era, deci, inadmisibilă; - în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În ce privește critica referitoare la încălcarea de către prima instanță a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se reține că acesta nu este întemeiată. Astfel, deși se constată că, într-adevăr, pârâtul a fost citat cu mai puțin de 5 zile înaintea primului termen de judecată, această împrejurare nu poate fi considerată o încălcare a formelor de procedură, în sensul dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât, în materia contenciosului administrativ, sunt aplicabile prevederile speciale ale Legii nr. 554/2004, potrivit cărora „instanța va rezolva cererea de suspendare, de urgență, cu citarea părților" [art. 14 alin. (2)] și „cererile adresate instanței se judecă de urgență (...)" [art. 17 alin. (1) teza I-a]. Or, conform art. 89 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., „În pricinile urgente, termenul (de 5 zile înaintea termenului de judecată - n.r.) poate fi și mai scurt, după aprecierea instanței". Este, de asemenea, neîntemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia instanța de fond ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin aplicarea greșită în cauză a prevederilor Legii nr. 554/2004, în loc de cele speciale, derogatorii, ale Legii nr. 188/1999, care nu prevăd posibilitatea suspendării unui astfel de act, precum cel contestat în cauză, și potrivit cărora acțiunea reclamantei era, deci, inadmisibilă.

Aceasta, întrucât, între cele două acte normative susmenționate nu există o relație de la general la special, natura acestora fiind diferită; mai mult decât atât, ambele legi au, în materia pe care o reglementează, caracter general, neputându-se, deci, vorbi de caracterul derogatoriu al uneia de la cealaltă, așa cum susține recurentul.

Astfel, în timp ce Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală" [art. 1 alin. (1)], Legea nr. 554/2004 privește contenciosul administrativ, înțeles ca „activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim" [art. 2 alin. (1) lit. e)]. Așa fiind, cum ordinul nr. 318 din 9 martie 2009 emis de secretarul general al Guvernului, contestat în cauză, reprezintă un act administrativ, în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004, în mod corect a procedat instanța de fond făcând aplicarea acestora la speță.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, formulată de reclamantă, se reține că, în cauză, așa cum s-a anticipat mai sus, sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit acestor dispoziții legale, „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond". Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Referindu-se la noțiunile susmenționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 definește „paguba iminentă" ca fiind - „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" [lit. ș)] iar „cazuri bine justificate" -„împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" [lit. t)]. În speță, s-a făcut dovada că intimata - reclamantă a sesizat, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, plângerea prealabilă fiind înregistrată din 23 martie 2009. În ce privește condiția existenței unui caz bine justificat, se reține că sunt relevante prevederile O.U.G.

nr. 17/2009 privind desființarea Cancelariei Primului Ministru și stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, potrivit cărora „Secretariatul General al Guvernului preia, pe bază de protocol de predare - primire, activul și pasivul, patrimoniul, arhiva, litigiile în curs, programele, proiectele și contractele aflate în derulare, dotările și creditele bugetare aferente activității fostei Cancelarii a Primului-Ministru" (art. 10). Având în vedere că interpretarea acestor dispoziții legale - ce constituie temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat - este hotărâtoare în ce privește verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor de fapt și de drept care au condus la emiterea actului administrativ contestat iar această operațiune juridică nu o poate face instanța sesizată cu cererea de suspendare și ținând cont de îndoiala ce poartă asupra legalității actului respectiv, în raport de dispozițiile legale susmenționate, în mod corect a reținut prima instanță că, în cauză, este îndeplinită și condiția existenței unui caz bine justificat.

În ceea ce privește existența celei de-a treia condiții, referitoare la paguba iminentă, se va reține că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere consecința imediată și directă pe care punerea în executare a actului administrativ contestat ar avea-o asupra veniturilor intimatei - reclamante, prin lipsirea acesteia de salariul corespunzător exercitării funcției publice ocupate. Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea executării actului.

În acest sens sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, corect invocate de prima instanță, prin care se solicită autorității jurisdicționale competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecție provizorii corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca, astfel, să influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecție provizorie îi aparține și măsura suspendării executării actului administrativ contestat în cauză, pe care prima instanță a dispus-o prin sentința recurată, în mod corect apreciind și suficient motivând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Fată de considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinței nr. 1601 din 10 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009.