ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4466/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1601

din 10 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VlII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta P.N.C., în

contradictoriu cu pârâții Secretariatul General al Guvernului și Cancelaria

Primului Ministru, prin care solicita suspendarea executării ordinului nr. 318

din 9 martie 2009 emis de secretarul general al Guvernului, prin care s-a

dispus încetarea raportului de serviciu dintre reclamantă și pârâta Cancelaria

Primului Ministru.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în

esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Secretariatul

General al Guvernului, susținând că este netemeinică și nelegală, pentru

motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, și 9 și art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea recursului, se arată, în esență, că:

- hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,

întrucât pârâtul Secretariatul General al Guvernului a fost citat, contrar

dispozițiilor art. 1141 alin. (3) din același cod, cu mai puțin de 5 zile

înaintea primului termen de judecată;

- prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a depășit atribuțiile

puterii judecătorești, în sensul că, în speță nu sunt aplicabile prevederile

Legii nr. 554/2004 ci cele ale Legii nr. 188/1999, care nu prevăd posibilitatea

suspendării unui astfel de act, precum cel contestat în cauză, și potrivit cărora

acțiunea reclamantei era, deci, inadmisibilă; -  în cauză, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la

existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului,

cu criticile invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În ce privește critica referitoare la încălcarea de către prima

instanță a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., se reține că acesta nu este întemeiată.

Astfel, deși se constată că, într-adevăr, pârâtul a fost citat cu mai

puțin de 5 zile înaintea primului termen de judecată, această împrejurare nu

poate fi considerată o încălcare a formelor de procedură, în sensul

dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, în materia

contenciosului administrativ, sunt aplicabile prevederile speciale ale Legii nr.

554/2004, potrivit cărora „instanța va rezolva cererea de suspendare, de

urgență, cu citarea părților" [art. 14 alin. (2)] și „cererile adresate

instanței se judecă de urgență (...)" [art. 17 alin. (1) teza I-a]. Or,

conform art. 89 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., „În pricinile urgente,

termenul (de 5 zile înaintea termenului de judecată - n.r.) poate fi și mai

scurt, după aprecierea instanței".

Este, de asemenea, neîntemeiat motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 C.

proc. civ., potrivit căruia instanța de fond ar fi depășit atribuțiile puterii

judecătorești, prin aplicarea greșită în cauză a prevederilor Legii nr. 554/2004,

în loc de cele speciale, derogatorii, ale Legii nr. 188/1999, care nu prevăd

posibilitatea suspendării unui astfel de act, precum cel contestat în cauză, și

potrivit cărora acțiunea reclamantei era, deci, inadmisibilă.

Aceasta, întrucât, între cele două acte normative susmenționate nu

există o relație de la general la special, natura acestora fiind diferită; mai

mult decât atât, ambele legi au, în materia pe care o reglementează, caracter

general, neputându-se, deci, vorbi de caracterul derogatoriu al uneia de la

cealaltă, așa cum susține recurentul.

Astfel, în timp ce Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor

publici, „reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre

funcționarii publici și stat sau administrația publică locală" [art. 1 alin.

(1)], Legea nr. 554/2004 privește contenciosul administrativ, înțeles ca

„activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este

o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau

încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie

din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva

o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim" [art. 2 alin. (1)

lit. e)].

Așa fiind, cum ordinul nr. 318 din 9 martie 2009 emis de secretarul

general al Guvernului, contestat în cauză, reprezintă un act administrativ, în sensul

prevederilor Legii nr. 554/2004, în mod corect a procedat instanța de fond

făcând aplicarea acestora la speță.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării, formulată de

reclamantă, se reține că, în cauză, așa cum s-a anticipat mai sus, sunt

aplicabile dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Potrivit acestor dispoziții legale, „În cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond".

Rezultă, așadar, că suspendarea executării unui act administrativ este

condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiții: inițierea

procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie în faza

administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), existența unui caz bine

justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Referindu-se la noțiunile susmenționate, art. 2 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 definește „paguba iminentă" ca fiind - „prejudiciul material

viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" [lit. ș)]

iar „cazuri bine justificate" -„împrejurările legate de starea de fapt și

de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ" [lit. t)].

În speță, s-a făcut dovada că intimata - reclamantă a sesizat, în

condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, autoritatea publică emitentă a

actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, plângerea

prealabilă fiind înregistrată din 23 martie 2009.

În ce privește condiția existenței unui caz bine justificat, se reține

că sunt relevante prevederile O.U.G. nr. 17/2009 privind desființarea

Cancelariei Primului Ministru și stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea

aparatului de lucru al Guvernului, potrivit cărora „Secretariatul General al

Guvernului preia, pe bază de protocol de predare - primire, activul și pasivul,

patrimoniul, arhiva, litigiile în curs, programele, proiectele și contractele

aflate în derulare, dotările și creditele bugetare aferente activității fostei

Cancelarii a Primului-Ministru" (art. 10).

Având în vedere că interpretarea acestor dispoziții legale - ce

constituie temeiul legal al emiterii actului administrativ contestat - este

hotărâtoare în ce privește verificarea condițiilor legale și a împrejurărilor

de fapt și de drept care au condus la emiterea actului administrativ contestat

iar această operațiune juridică nu o poate face instanța sesizată cu cererea de

suspendare și ținând cont de îndoiala ce poartă asupra legalității actului

respectiv, în raport de dispozițiile legale susmenționate, în mod corect a

reținut prima instanță că, în cauză, este îndeplinită și condiția existenței

unui caz bine justificat.

În ceea ce privește existența celei de-a treia condiții, referitoare la

paguba iminentă, se va reține că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în

vedere consecința imediată și directă pe care punerea în executare a actului

administrativ contestat ar avea-o asupra veniturilor intimatei - reclamante,

prin lipsirea acesteia de salariul corespunzător exercitării funcției publice

ocupate.

Este adevărat că actul administrativ se bucură de prezumția de

legalitate dar la fel de adevărat este că cel ce se consideră vătămat prin

emiterea unui astfel de act, tocmai pentru a preîntâmpina eventualele consecințe

grave în ce-l privește, se poate adresa instanței pentru a obține suspendarea

executării actului.

În acest sens sunt, de altfel, și prevederile cuprinse în Recomandarea nr.

R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei

cu privire la protecția juridică provizorie în materie administrativă, corect

invocate de prima instanță, prin care se solicită autorității jurisdicționale

competente ca - atunci când executarea unei decizii administrative este de

natură să provoace daune grave, dificil de reparat, persoanelor particulare

cointeresate de această decizie - să ia măsuri de protecție provizorii

corespunzătoare, în limitele competenței sale și fără ca, astfel, să

influențeze în vreun fel soluția asupra fondului, cu atât mai mult atunci când

există un argument juridic aparent valabil în raport cu elementele de

legalitate ale actului administrativ contestat.

Or, tocmai acestei categorii de măsuri de protecție provizorie îi

aparține și măsura suspendării executării actului administrativ contestat în

cauză, pe care prima instanță a dispus-o prin sentința recurată, în mod corect

apreciind și suficient motivând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Fată de considerentele arătate, constatând că nu sunt întemeiate

criticile formulate de recurent, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte

va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Secretariatul General al

Guvernului împotriva sentinței nr. 1601 din 10 aprilie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009.