ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3376/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 145 din 20 mai 2009 a Curții de Apel București, secția l-a penală, s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petenta SC P.L.L. SRL, prin reprezentant D.P., împotriva deciziei penale nr. 237/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind obligată petenta la 100 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 10 februarie 2009, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București contestația la executare formulată de petentul SC P.L.L. SRL, prin reprezentant D.P. împotriva deciziei penale nr. 237/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, criticând greșita sa obligare la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pe baza înscrisurilor aflate la dosar, instanța de fond a reținut că prin decizia penală nr. 237 din 26 ianuarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de contestatoarea SC P.L.L. SRL împotriva deciziei penale nr. 3818 din 20 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. 2369/2/2008, fiind obligată contestatoarea la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu privire la excepția invocată de apărătorul din oficiu al petentei referitoare la necompetența materială a Curții de Apel București de a soluționa contestația la executare - fată de împrejurarea că hotărârea a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție care este instanța de executare, fiind astfel competentă material să soluționeze această cauză, instanța de fond a respins-o ca nefondată, cu motivarea că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi instanță de executare, conform art. 418 C. proc. pen. În ceea ce privește contestația la executare formulată de petentă, instanța de fond a apreciat-o ca inadmisibilă, întrucât aspectele invocate în susținerea contestației nu se încadrează în niciuna din situațiile limitativ și expres prevăzute de disp.

art. 461 C. proc. pen. B. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-l motiva oral sau în scris. Examinând recursul declarat de petentă sub toate aspectele, conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Astfel, sub un prim aspect, se constată că instanța de fond, a apreciat în mod corect că este competentă să soluționeze cauza în primă instanță întrucât deși cheltuielile judiciare contestate au fost aplicate de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta nu poate fi instanță de executare, în conformitate cu dispozițiile art. 418 C. proc. pen.

Pe de altă parte, prima instanță a soluționat corect și fondul cauzei, apreciind că motivul contestației, respectiv greșita obligare la cheltuieli judiciare cu ocazia respingerii cererii deduse judecății, nu se încadrează între cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen. Pentru toate aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea SC P.C.L.L. SRL împotriva sentinței penale nr. 145 din 20 mai 2009 a Curții de Apel București, secția l-a penală. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.