ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3376/2009

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.

Prin sentința penală nr. 145 din 20 mai

2009 a Curții de Apel București, secția l-a penală, s-a respins ca inadmisibilă

contestația la executare formulată de petenta SC P.L.L. SRL, prin reprezentant D.P.,

împotriva deciziei penale nr. 237/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

fiind obligată petenta la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la

data de

10 februarie 2009, s-a înregistrat pe rolul Curții

de Apel București contestația la executare formulată de petentul SC P.L.L. SRL,

prin reprezentant D.P. împotriva deciziei penale nr. 237/2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, criticând greșita sa obligare la plata sumei de 300

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pe baza înscrisurilor aflate la dosar, instanța de

fond a reținut

că prin decizia penală nr. 237 din 26 ianuarie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă ca inadmisibilă

cererea formulată de contestatoarea SC P.L.L.

SRL

împotriva deciziei penale nr. 3818 din 20 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de

Casație

și Justiție pronunțată în dosarul nr. 2369/2/2008, fiind obligată

contestatoarea la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Cu

privire la excepția invocată de apărătorul din oficiu al petentei referitoare

la necompetența materială a Curții de Apel București de a soluționa contestația

la executare - fată de împrejurarea că hotărârea a fost pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție care este instanța de executare, fiind astfel

competentă material să soluționeze această cauză, instanța de fond a respins-o

ca nefondată, cu motivarea că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi

instanță de executare, conform art. 418 C. proc. pen.

În ceea

ce privește contestația la executare formulată de petentă, instanța de fond a

apreciat-o ca inadmisibilă, întrucât aspectele invocate în susținerea

contestației nu se încadrează în niciuna din situațiile limitativ și expres

prevăzute de

disp. art. 461

C. proc. pen.

B.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, fără a-l motiva oral sau în scris.

Examinând

recursul declarat de petentă sub toate aspectele,

conform

art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este

nefondat.

Astfel, sub un prim aspect, se constată

că instanța de fond, a apreciat în mod corect că este competentă să soluționeze

cauza în primă instanță întrucât deși cheltuielile judiciare contestate au fost

aplicate de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta nu poate fi instanță

de executare, în conformitate cu dispozițiile art. 418 C. proc. pen.

Pe de altă parte, prima instanță a

soluționat corect și fondul cauzei, apreciind că motivul contestației,

respectiv greșita obligare la cheltuieli judiciare cu ocazia respingerii

cererii deduse judecății,

nu se încadrează

între cazurile expres și limitativ prevăzute de art.

461 alin. (1) lit.

a)-d) C. proc. pen.

Pentru toate aceste considerente, văzând

și dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va

obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de contestatoarea SC P.C.L.L. SRL împotriva sentinței penale nr. 145

din 20 mai 2009 a Curții de Apel București, secția l-a penală.

Obligă recurenta contestatoare la plata

sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.