ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1543/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din 12

februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

dosarul nr. 840/2/2009 s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a contestației

la executare formulată de petiționarul E.N., împotriva deciziei penale nr. 41/2009

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

Prin sentința penală nr. 268 din 18

decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

dosarul nr. 7237/2/2007, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii

formulată de petiționarul E.N. împotriva rezoluției din 13 februarie 2007, dată

de Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

A obligat petiționarul la plata sumei de

40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea a rămas definitivă prin decizia

penală nr. 1641 din 12 mai 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin care s-a respins recursul petiționarului, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. recurentul petiționar a fost obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Ulterior, prin decizia nr. 41 din 13

ianuarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus

respingerea, în principiu, a contestației în anulare formulată de același

contestator împotriva deciziei penale nr. 1641 din 12 mai 2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

La data de 28 ianuarie 2009, a fost

înregistrată pe rolul instanței de fond, contestația la executare formulată de

petiționarul E.N., critica acestuia vizând greșita obligare la plata

cheltuielilor judiciare.

Instanța de fond, având în vedere

dispozițiile art. 463 și art. 464 C. proc. pen., a apreciat contestația ca

fiind nefondată.

S-a reținut că somația a fost emisă

împotriva persoanei menționate în decizia nr. 1641 din 12 mai 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, iar suma indicată este în cuantumul dispus de

instanță.

Cu privire la celelalte aspecte invocate

de contestator privind lipsa numelui judecătorului și grefierului care au emis

somația, s-a apreciat că acestea nu se încadrează în cazurile de contestație,

deoarece actul a fost emis de instanța competentă, are semnăturile celor în

drept, precum și ștampila instanței, fiind emis cu respectarea termenelor

prevăzute de lege.

Împotriva hotărârii instanței de fond, a

declarat recurs contestatorul E.N. solicitând casarea sentinței și, în

rejudecare, admiterea contestației.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul formulat în raport cu dispozițiile art. 385

14

C.

proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 418 alin. (1)

C. proc. pen., instanța de executare este instanța care a judecat în primă

instanță, chiar dacă hotărârea a rămas definitivă la instanța de apel sau la instanța

de recurs.

De la această regulă se face excepție cu

privire la hotărârile pronunțate în primă instanță de Înalta Curte de Casație

și Justiție, deoarece aceasta nu îndeplinește niciodată atribuția de instanță

de executare.

Astfel, potrivit art. 418 alin. (2) C.

proc. pen., hotărârile pronunțate în primă instanță de Înalta Curte de Casație

și Justiție și rămase definitive se pun în executare, după caz, de Tribunalul

Municipiului București sau de Tribunalul militar teritorial cu sediul în

București.

Actele de punere în executare a

hotărârilor penale definitive nu sunt aduse la îndeplinire de un complet de

judecată al instanței de executare, ci de un judecător delegat cu executarea.

În ceea ce privește punerea în executare

a cheltuielilor judiciare avansate de stat aceasta se realizează, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 443 C. proc. pen. și art. 442 C. proc. pen., de către

organele care, potrivit legii, execută amenda penală.

În cauza dedusă judecății, contestatorul E.N.,

urmare respingerii plângerii împotriva rezoluției procurorului, a recursului,

respectiv, a contestației în anulare a fost obligat, conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În atare condiții, prima instanță, a pus

în executare hotărârile penale definitive, fiind emisă somația în condițiile

legii.

Având în vedere considerentele expuse

anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul contestatorului E.N.,

ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

contestatorul E.N. împotriva sentinței penale nr. 36 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă

recurentul contestator la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2009.