ÎCCJ, Decizia nr. 369/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011

Asupra

recursului de față;

Din

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința nr. 1208 din 14 iulie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la

executare formulată de contestatoarea B.E. împotriva deciziei nr. 780 din 1

martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; a

fost obligată contestația la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin

sentința penală nr. 118 din 30 aprilie 2010 Judecătoria Găești constatând în

cauza dedusă judecății incidența dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen. și art. 463 alin. (1) C. proc. pen. raportat și la art. 39 alin. (3)

C. proc. pen. și art. 42 C. proc. pen., a admis excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Găești, invocată din oficiu și a declinat în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a contestației

la executare formulată de contestatoarea B.E.

Pentru

a se pronunța astfel, Judecătoria Găești a reținut că pe rolul său s-a

înregistrat contestația la executare formulată de contestatoarea B.E., aceasta

solicitând lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 780 din 1 martie 2010,

prin care a fost obligată la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către

stat, considerând că, de fapt, nu datorează această sumă.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

la data de 14 iunie 2010 sub numărul 857/232/2010.

Prima

instanță, examinând actele dosarului precum și motivele contestației la

executare formulată de contestatoarea B.E., a constatat că cererea de

contestație la executare împotriva deciziei penale nr. 780 din 1 martie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este nefondată.

Potrivit

dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se poate face

contestație contra executării hotărârii penale în cazul „când se ivește vreo

nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la

executare”, iar dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc. pen. stabilesc instanța

competentă să soluționeze contestația la executare, funcție de cazul vizat la

momentul formulării acesteia.

Față

de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc. pen., prima

instanță a reținut că, întrucât contestatoarea a formulat contestație la

executare împotriva deciziei penale nr. 780 din 1 martie 2010, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, iar motivele invocate de aceasta se

circumscriu cazului de contestație prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., competența de soluționare aparține Înaltei Curți de Casație și

Justiție, conform dispozițiilor art. 461 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.

S-a

constatat totodată, că prin decizia penală nr. 780 din 1 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara B.E. împotriva sentinței penale nr. 375 din 21

decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală, și a

dispus, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea acesteia la plata

sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Urmare

rămânerii definitive a sentinței penale nr. 375 din 21 decembrie 2009,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, (prin care, printre

altele, petiționara B.E. a fost obligată la plata sumei de 50 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat), prin decizia penală mai sus-menționată, s-au

emis formele de executare cu privire la plata cheltuielilor judiciare către

stat, la care a fost obligată petiționara B.E., conform adresei emisă de Biroul

Executări Penale al Curții de Apel București, secția I penală, ca instanță de

executare, petiționara fiind înștiințată că are de achitat, cu titlu de

cheltuieli judiciare în folosul statului, suma de 150 lei, în termen de 15 zile

de la primirea respectivei adrese, astfel cum rezultă din conținutul filei 4,

dosar Judecătoria Găești.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. „în cazul declarării apelului

ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare

sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul,

recursul sau cererea”.

Față

de conținutul dispozițiilor mai sus-menționate, prima instanță a constatat că

recurenta petiționară, în mod corect, a fost obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în cuantumul menționat, deoarece petiționarei B.E., în

primă instanță, i-a fost respinsă ca nefondată plângerea, fiind obligată la

plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar

instanța de control judiciar a respins, de asemenea, ca nefondată, calea de

atac promovată împotriva soluției pronunțată în primă instanță, obligând-o la

plata sumei de 100 lei, cu același titlu, astfel încât cuantumul cheltuielilor

judiciare, în mod logic, a totalizat 150 lei.

Astfel,

s-a concluzionat că nu poate fi primită susținerea contestatoarei conform cărei

a fost obligată în mod greșit la plata unei sume nedatorate, întrucât prin

adresa de înștiințare emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Curții de

Apel București, secția I penală, s-a pus în executare sentința penală nr.375

din 21 decembrie 2009, definitivă prin decizia penală nr. 780 din 1 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectivul act juridic consfințind împrejurarea că,

urmare respingerii recursului declarat de petiționară, hotărârea primei

instanțe a rămas definitivă.

S-a

argumentat, de asemenea că decizia penală nr. 780 din 1 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, nu poate fi cenzurată pe calea unei

contestații la executare, iar dispozițiile acesteia sunt lipsite de orice

echivoc, neexistând alte aspecte ce urmează a fi lămurite din cuprinsul

dispozitivului deciziei penale menționată, iar suma la care a fost obligată

contestatoarea B.E. a fost justificată și corect stabilită de către instanța de

executare, în speță, Curtea de Apel București, secția I penală, prin Biroul Executări

Penale.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea; recursul

nu a fost motivat.

Analizând

cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel

după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația

contra executării hotărârii penale se poate face în cazurile expres prevăzute

de art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., competența de soluționare

revenind instanțelor indicate potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (2) și (3) C.

proc. pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen.

În

cauza dedusă judecății contestatoarea a invocat cazul de contestație la

executare prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., criticând

hotărârea atacată pentru eronata stabilire a obligației de plată a

cheltuielilor judiciare.

Astfel,

se reține că dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. se referă la

nelămuririle ivite cu privire la hotărârea ce se execută sau la eventuale

împiedicări la executare, „nelămuririle” având în vedere limitele în care

hotărârea se execută și nu valabilitatea ei, în ceea ce privește textele de

lege și principiile aplicate.

Raportând

anterior menționatele considerații teoretice cauzei de față se constată că prin

hotărârea atacată s-a dat o corectă interpretare prevederilor legale incidente,

hotărârea atacată pe calea contestației la executare în ceea ce privește

obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat fiind

clară, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, dispozitivul hotărârii fiind

neechivoc.

Pentru

considerente ce preced, constatându-se că sentința recurată este legală,

temeinică și riguros argumentată, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatoarea B.E. împotriva sentinței nr. 1208

din 14 iulie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 857/232/2010.

Obligă recurenta

contestatoare la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.