ÎCCJ, Decizia nr. 369/2011

Ședința publică de la 20 iunie 2011 Asupra recursului de față; Din actele dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 1208 din 14 iulie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea B.E. împotriva deciziei nr. 780 din 1 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală; a fost obligată contestația la plata cheltuielilor judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 118 din 30 aprilie 2010 Judecătoria Găești constatând în cauza dedusă judecății incidența dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. și art. 463 alin. (1) C. proc. pen. raportat și la art. 39 alin. (3) C. proc. pen. și art. 42 C. proc. pen., a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Găești, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatoarea B.E. Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Găești a reținut că pe rolul său s-a înregistrat contestația la executare formulată de contestatoarea B.E., aceasta solicitând lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 780 din 1 martie 2010, prin care a fost obligată la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, considerând că, de fapt, nu datorează această sumă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 14 iunie 2010 sub numărul 857/232/2010. Prima instanță, examinând actele dosarului precum și motivele contestației la executare formulată de contestatoarea B.E., a constatat că cererea de contestație la executare împotriva deciziei penale nr. 780 din 1 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este nefondată. Potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se poate face contestație contra executării hotărârii penale în cazul „când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare”, iar dispozițiile art. 461 alin. (2) C. proc.

pen. stabilesc instanța competentă să soluționeze contestația la executare, funcție de cazul vizat la momentul formulării acesteia. Față de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc. pen., prima instanță a reținut că, întrucât contestatoarea a formulat contestație la executare împotriva deciziei penale nr. 780 din 1 martie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar motivele invocate de aceasta se circumscriu cazului de contestație prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., competența de soluționare aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 461 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen. S-a constatat totodată, că prin decizia penală nr. 780 din 1 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara B.E.

împotriva sentinței penale nr. 375 din 21 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală, și a dispus, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea acesteia la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Urmare rămânerii definitive a sentinței penale nr. 375 din 21 decembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, (prin care, printre altele, petiționara B.E.

a fost obligată la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat), prin decizia penală mai sus-menționată, s-au emis formele de executare cu privire la plata cheltuielilor judiciare către stat, la care a fost obligată petiționara B.E., conform adresei emisă de Biroul Executări Penale al Curții de Apel București, secția I penală, ca instanță de executare, petiționara fiind înștiințată că are de achitat, cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului, suma de 150 lei, în termen de 15 zile de la primirea respectivei adrese, astfel cum rezultă din conținutul filei 4, dosar Judecătoria Găești. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. „în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea”.

Față de conținutul dispozițiilor mai sus-menționate, prima instanță a constatat că recurenta petiționară, în mod corect, a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantumul menționat, deoarece petiționarei B.E., în primă instanță, i-a fost respinsă ca nefondată plângerea, fiind obligată la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar instanța de control judiciar a respins, de asemenea, ca nefondată, calea de atac promovată împotriva soluției pronunțată în primă instanță, obligând-o la plata sumei de 100 lei, cu același titlu, astfel încât cuantumul cheltuielilor judiciare, în mod logic, a totalizat 150 lei.

Astfel, s-a concluzionat că nu poate fi primită susținerea contestatoarei conform cărei a fost obligată în mod greșit la plata unei sume nedatorate, întrucât prin adresa de înștiințare emisă de Biroul Executări Penale din cadrul Curții de Apel București, secția I penală, s-a pus în executare sentința penală nr.375 din 21 decembrie 2009, definitivă prin decizia penală nr. 780 din 1 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectivul act juridic consfințind împrejurarea că, urmare respingerii recursului declarat de petiționară, hotărârea primei instanțe a rămas definitivă.

S-a argumentat, de asemenea că decizia penală nr. 780 din 1 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, nu poate fi cenzurată pe calea unei contestații la executare, iar dispozițiile acesteia sunt lipsite de orice echivoc, neexistând alte aspecte ce urmează a fi lămurite din cuprinsul dispozitivului deciziei penale menționată, iar suma la care a fost obligată contestatoarea B.E. a fost justificată și corect stabilită de către instanța de executare, în speță, Curtea de Apel București, secția I penală, prin Biroul Executări Penale. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea; recursul nu a fost motivat. Analizând cauza sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează. Astfel după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a) – d) C. proc. pen., competența de soluționare revenind instanțelor indicate potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (2) și (3) C. proc. pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen. În cauza dedusă judecății contestatoarea a invocat cazul de contestație la executare prevăzut de art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., criticând hotărârea atacată pentru eronata stabilire a obligației de plată a cheltuielilor judiciare.

Astfel, se reține că dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen. se referă la nelămuririle ivite cu privire la hotărârea ce se execută sau la eventuale împiedicări la executare, „nelămuririle” având în vedere limitele în care hotărârea se execută și nu valabilitatea ei, în ceea ce privește textele de lege și principiile aplicate. Raportând anterior menționatele considerații teoretice cauzei de față se constată că prin hotărârea atacată s-a dat o corectă interpretare prevederilor legale incidente, hotărârea atacată pe calea contestației la executare în ceea ce privește obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor judiciare către stat fiind clară, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, dispozitivul hotărârii fiind neechivoc.

Pentru considerente ce preced, constatându-se că sentința recurată este legală, temeinică și riguros argumentată, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea B.E. împotriva sentinței nr. 1208 din 14 iulie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 857/232/2010. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.