ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1625/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul A.G.F. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. anularea Hotărârii nr. 285 din 27 septembrie 2007 și să se constate că este o persoană discriminată în raport de d-na V.A. pentru care Consiliul Superior al Magistraturii a pronunțat Hotărârea nr. 474 din 28 iunie 2006 În motivarea cererii s-a arătat că prin Hotărârea nr. 474 din 28 iunie 2006 a CSM s-a produs fapta de discriminare prin numirea în funcție în bază de concurs de intrare în magistratură-secțiunea judecător, în baza examenului din 30 aprilie 1997 a d-nei V.A., nu același tratament fiind aplicat și reclamantului.

De asemenea, reclamantul a solicitat să se constate că, în prezent, având în vedere starea de definitivat în care se află, urmare a promovării și validării de către CSM a examenului de capacitate, este o persoană discriminată în comparație cu alți magistrați care sunt propuși pentru numire în baza aceluiași examen. Reclamantul a mai solicitat obligarea CSM să înainteze către Președintele României propunerea de numire în funcția de judecător, având în vedere promovarea și validarea examenului de capacitate, la fel cum s-a procedat și cu alți colegi aflați în situația sa. Pârâtul CSM a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de inadmisibilitate, excepția autorității de lucru judecat, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, depunând la dosarul cauzei înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1379 din 31 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile de inadmisibilitate și puterii de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamantul A.G.F. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că excepția de inadmisibilitate este neîntemeiată, reținând că obiectul cauzei îl reprezintă Hotărârea nr. 285 din 27 septembrie 2007 a C.N.C.D., împotriva căreia petentul poate face plângere la instanța de contencios administrativ.

De asemenea instanța de fond a reținut că este neîntemeiată și excepția autorității de lucru judecat, nefiind identitate de obiect, chiar dacă reclamantul a solicitat obligarea pârâtului CSM de a înainta către Președintele României propunerea de numire în funcția de procuror, acest capăt de cerere a fost formulat ca o consecință a constatării discriminării, fiind un capăt de cerere accesoriu, motiv pentru care a respins această excepție. S-a mai reținut de către judecătorul fondului că prin Hotărârea nr. 285 din 27 septembrie 2007 a Colegiului Director al C.N.C.D. s-a hotărât, cu unanimitate de voturi a membrilor prezenți la ședință, respingerea plângerii ca tardiv formulată și clasarea dosarului.

Pentru a hotărî astfel Colegiul Director al C.N.C.D. a reținut, în raport cu prevederile art. 20 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, că plângerea a fost depusă cu depășirea termenului de 1 an, de la data la care a luat la cunoștință de săvârșirea ei, faptele sesizate de petent referindu-se la Hotărârea Plenului CSM din data de 08 decembrie 2005, iar plângerea a fost înregistrată la data de 17 iulie 2007. Prin această hotărâre a CSM s-a respins cererea de numire în funcția de judecător sau procuror, întrucât reclamantul nu îndeplinea condițiile legale pentru a fi numit fără concurs, conform art. 33 alin. (5) și (7) din Legea nr. 303/2004, cererea de numire în funcția de procuror în baza examenului de capacitate din anul 1997 a fost respinsă cu motivarea că reclamantul a demisionat din funcția de procuror stagiar și a fost transferat în afara sistemului, în baza art. 69 C. muncii, iar cererea de numire în funcția de judecător a fost respinsă cu motivarea că reclamantul nu îndeplinea condiția prevăzută de art. 46 lit. a)-j) din Legea nr. 92/1992, cu privire la cerința bunei reputații, fiind sancționat cu mustrare pe vremea când era procuror stagiar.

Prin sentința civilă nr. 72/CA din 12 aprilie 2006 Curtea de Apel Oradea a respins irevocabil plângerea formulată împotriva acestei hotărâri. Din punct de vedere al termenului de un an prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, instanța de fond a reținut că reclamantul a luat cunoștință despre presupusa faptă de discriminare o dată cu emiterea Hotărârii nr. 582/2005 a Consiliului Superior al Magistraturi, de care a luat cunoștință la acel moment și pe care de altfel a contestat-o, petiția fiind adresată C.N.C.D. cu depășirea termenului de un an. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A.G.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că în mod greșit a apreciat o stare de fapt generată doar de emiterea unor acte administrative, hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582/2005 și hotărârea nr. 474/2006 și nu o stare de fapt mai amplă care și astăzi persistă în mod continuu și creează discriminare între recurent pe de o parte și toți ceilalți foști colegi procurori numiți de Președinte în baza aceluiași examen de capacitate pe care și recurentul l-a promovat și care a fost validat definitiv de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii. S-a mai precizat de recurent că și în prezent prin abuz de drept Plenul Consiliului Superior al Magistraturii refuză să facă propunere de numire în funcție către Președintele României, în ceea ce-l privește pe recurent.

În drept cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 și urm. C. proc. civ. Intimații Consiliul Superior al Magistraturii și C.N.C.D. au formulat întâmpinare și au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că recurentul reclamant a participat la concurs în condițiile unui aviz nefavorabil, că deși s-a adresat Ministrului Justiției solicitând o recomandare acestuia pentru numirea în funcția de judecător, aceasta nu s-a formulat, cererile de numire în funcția de judecător nu au fost avizate favorabil de conducerile Curții de Apel Oradea și Tribunalului Bihor, pentru neîndeplinirea condiției bunei reputații. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582/2005 a fost menținută ca legală și temeinică de către instanțele judecătorești.

Situația învederată de recurent prin raportare la d-na V.A. nu este identică sau similară prin prisma circumstanțelor de fapt și de drept avute în vedere la fiecare caz în parte. C.N.C.D. a arătat că plângerea formulată de reclamantul A.G. este tardivă deoarece nu se încadrează în termenul expres stipulat în O.G. nr. 137/2000, neputându-se reține efectul continuu al Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582 din 8 decembrie 2005. Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată prin prisma motivelor invocate precum și în conformitate cu art. 304 1 C. proc. civ. că este nefondată pentru următoarele considerente: Prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582 din 8 decembrie 2005 - s-a respins cererea de numire în funcția de judecător sau procuror formulată de recurentul A.G.F.

La data de 17 iulie 2007, recurentul a sesizat C.N.C.D., cu fapta de discriminare determinată de Hotărârea C.N.C.D. nr. 582 din 8 decembrie 2005. Prin Hotărârea C.N.C.D. nr. 285 din 29 septembrie 2007 – s-a respins ca tardiv formulată plângerea recurentului, constatându-se că aceasta a fost depusă cu depășirea termenului de 1 an de la data de la care a luat cunoștință de săvârșirea faptei de discriminare, respectiv 8 decembrie 2005. Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare „persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de 1 an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei”.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a analizat situația de fapt prin raportare la dispozițiile sus arătate. Chiar și în ipoteza raportării la data emiterii Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 474 din 28 iunie 2006 pentru d-na V.A. – se constată că termenul de 1 an este depășit, situație reținută și de instanța fondului. Împrejurarea că discriminarea săvârșită are caracter continuu nu poate fi primită, în cauză fiind corect aplicate dispozițiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 în raport de Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582 din 8 decembrie 2005 – de care se plânge recurentul – aceasta constituind în fapt obiectul sesizării.

În condițiile în care s-a respins ca tardiv formulată plângerea recurentului privind Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582 din 8 decembrie 2005 nu s-a analizat fondul cererii în conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 iar instanța de fond și Înalta Curte nu va putea face aprecieri privind existența sau nu a discriminării formulate fără a încălca „principiul separării puterilor”. De altfel instanțele judecătorești au analizat aspectele de nelegalitate invocate de recurent în privința Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582/2005 și au respins cererile acestuia. Față de cele arătate mai sus, constatând că nu există motivele de modificare sau casare a sentinței atacate, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.G.F., împotriva sentinței civile nr. 1379 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2010.