ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1625/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată,

reclamantul A.G.F. a solicitat in contradictoriu cu

pârâtul C.N.C.D.

anularea Hotărârii nr. 285 din 27

septembrie 2007 și să se constate că este o persoană

discriminată în raport de d-na V.A. pentru

care Consiliul Superior al

Magistraturii a pronunțat Hotărârea

nr. 474 din 28 iunie 2006

În motivarea

cererii s-a arătat că prin Hotărârea nr.

474 din 28

iunie 2006 a CSM s-a produs fapta de discriminare prin numirea în funcție

în

bază de concurs de intrare în magistratură-secțiunea

judecător, în baza examenului

din 30 aprilie 1997 a d-nei V.A., nu

același tratament fiind aplicat și

reclamantului.

De asemenea,

reclamantul a solicitat să se constate că, în prezent, având în

vedere

starea de definitivat în care se află, urmare a promovării și

validării de către

CSM a examenului de capacitate, este o persoană

discriminată în comparație cu

alți

magistrați care sunt propuși pentru numire în baza aceluiași

examen.

Reclamantul a mai solicitat

obligarea CSM să înainteze către Președintele României

propunerea de numire în funcția de judecător, având în vedere

promovarea și validarea examenului de

capacitate, la fel cum s-a procedat și cu alți

colegi

aflați în situația sa.

Pârâtul CSM a formulat întâmpinare,

prin care a

invocat excepția de

inadmisibilitate, excepția autorității de lucru judecat,

solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, depunând la dosarul

cauzei înscrisuri.

Prin

sentința civilă nr. 1379 din 31 martie 2009 Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins excepțiile de inadmisibilitate și puterii de lucru judecat

și a respins

acțiunea formulată de reclamantul A.G.F.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că

excepția

de inadmisibilitate este neîntemeiată, reținând că obiectul

cauzei îl reprezintă Hotărârea nr. 285 din 27 septembrie 2007

a C.N.C.D.,

împotriva căreia petentul poate face plângere la instanța de

contencios

administrativ.

De asemenea instanța de fond a

reținut că este neîntemeiată și excepția

autorității de lucru judecat,

nefiind

identitate de obiect, chiar dacă reclamantul a solicitat obligarea

pârâtului CSM de a înainta către Președintele României propunerea de

numire în funcția de

procuror, acest capăt de cerere a fost

formulat ca o consecință a constatării discriminării, fiind

un capăt de cerere accesoriu, motiv pentru care a respins această

excepție.

S-a mai reținut de către

judecătorul fondului că prin Hotărârea nr. 285 din 27 septembrie

2007 a Colegiului Director al C.N.C.D. s-a hotărât, cu unanimitate de

voturi a membrilor prezenți la ședință, respingerea

plângerii ca tardiv formulată și clasarea dosarului.

Pentru a hotărî astfel Colegiul

Director al C.N.C.D. a reținut, în raport cu prevederile art. 20 alin. (1)

din O.G. nr. 137/2000, că plângerea a fost depusă cu

depășirea termenului de 1 an, de la data la care a luat la

cunoștință de săvârșirea ei, faptele sesizate de

petent referindu-se la Hotărârea Plenului CSM din data de 08 decembrie 2005, iar plângerea a fost înregistrată la data de 17 iulie 2007.

Prin această hotărâre a

CSM s-a respins cererea de numire în funcția de judecător sau

procuror, întrucât reclamantul nu îndeplinea condițiile legale pentru a fi

numit fără concurs, conform art. 33 alin. (5) și (7) din Legea

nr. 303/2004, cererea de numire în funcția de procuror în baza examenului

de capacitate din anul 1997 a fost respinsă cu motivarea că

reclamantul a demisionat din funcția de procuror stagiar și a fost

transferat în afara sistemului, în baza art. 69 C. muncii, iar cererea de

numire în funcția de judecător a fost respinsă cu motivarea

că reclamantul nu îndeplinea condiția prevăzută de art. 46

lit. a)-j) din Legea nr. 92/1992, cu privire la cerința bunei

reputații, fiind sancționat cu mustrare pe vremea când era procuror stagiar.

Prin sentința civilă nr. 72/CA

din 12 aprilie 2006 Curtea de Apel Oradea a respins irevocabil plângerea

formulată împotriva acestei hotărâri.

Din punct de vedere al termenului de

un an prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, instanța de

fond a reținut că reclamantul a luat cunoștință despre

presupusa faptă de discriminare o dată cu emiterea Hotărârii nr.

582/2005 a Consiliului Superior al Magistraturi, de care a luat

cunoștință la acel moment și pe care de altfel a

contestat-o, petiția fiind adresată C.N.C.D.

cu depășirea termenului de un an.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul A.G.F. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs s-a

arătat că în mod greșit a apreciat o stare de fapt generată

doar de emiterea unor acte administrative, hotărâri ale Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 582/2005 și hotărârea nr. 474/2006

și nu o stare de fapt mai amplă care și astăzi

persistă în mod continuu și creează discriminare între recurent

pe de o parte și toți ceilalți foști colegi procurori

numiți de Președinte în baza aceluiași examen de capacitate pe

care și recurentul l-a promovat și care a fost validat definitiv de

Plenul Consiliul Superior al Magistraturii.

S-a mai precizat de recurent că

și în prezent prin abuz de drept Plenul Consiliului Superior al

Magistraturii refuză să facă propunere de numire în funcție

către Președintele României, în ceea ce-l privește pe recurent.

În drept

cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 și urm.

C. proc. civ.

Intimații

Consiliul Superior al Magistraturii și C.N.C.D. au formulat întâmpinare

și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Consiliul

Superior al Magistraturii a arătat că recurentul reclamant a

participat la concurs în condițiile unui aviz nefavorabil, că

deși s-a adresat Ministrului Justiției solicitând o recomandare

acestuia pentru numirea în funcția de judecător, aceasta nu s-a

formulat, cererile de numire în funcția de judecător nu au fost

avizate favorabil de conducerile Curții de Apel Oradea și

Tribunalului Bihor, pentru neîndeplinirea condiției bunei reputații.

Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582/2005 a fost menținută

ca legală și temeinică de către instanțele

judecătorești.

Situația

învederată de recurent prin raportare la d-na V.A. nu este identică

sau similară prin prisma circumstanțelor de fapt și de drept

avute în vedere la fiecare caz în parte.

C.N.C.D. a

arătat că plângerea formulată de reclamantul A.G. este

tardivă deoarece nu se încadrează în termenul expres stipulat în O.G.

nr. 137/2000, neputându-se reține efectul continuu al Hotărârii

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582 din 8 decembrie 2005.

Analizând

cererea de recurs, Înalta Curte constată prin prisma motivelor invocate precum

și în conformitate cu art. 304

1

C. proc. civ. că este nefondată

pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 582 din 8 decembrie 2005 - s-a respins cererea de

numire în funcția de judecător sau procuror formulată de

recurentul A.G.F.

La data de 17

iulie 2007, recurentul a sesizat C.N.C.D., cu fapta de discriminare

determinată de Hotărârea C.N.C.D. nr. 582 din 8 decembrie 2005.

Prin

Hotărârea C.N.C.D. nr. 285 din 29 septembrie 2007 – s-a respins ca tardiv

formulată plângerea recurentului, constatându-se că aceasta a fost

depusă cu depășirea termenului de 1 an de la data de la care a

luat cunoștință de săvârșirea faptei de discriminare,

respectiv 8 decembrie 2005.

Având în vedere

dispozițiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 pentru prevenirea

și sancționarea tuturor formelor de discriminare „persoana care se

consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de 1 an de la

data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia

cunoștință de săvârșirea ei”. Înalta Curte

apreciază că în mod corect instanța de fond a analizat

situația de fapt prin raportare la dispozițiile sus arătate.

Chiar și

în ipoteza raportării la data emiterii Hotărârii Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 474 din 28 iunie 2006 pentru d-na V.A. – se

constată că termenul de 1 an este depășit, situație

reținută și de instanța fondului.

Împrejurarea

că discriminarea săvârșită are caracter continuu nu poate

fi primită, în cauză fiind corect aplicate dispozițiile art. 20

alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 în raport de Hotărârea Plenului

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582 din 8 decembrie 2005 – de care se

plânge recurentul – aceasta constituind în fapt obiectul sesizării.

În

condițiile în care s-a respins ca tardiv formulată plângerea

recurentului privind Hotărârea Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 582 din 8 decembrie 2005 nu s-a analizat fondul cererii în

conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 iar instanța de

fond și Înalta Curte nu va putea face aprecieri privind existența sau

nu a discriminării formulate fără a încălca „principiul separării

puterilor”.

De altfel

instanțele judecătorești au analizat aspectele de nelegalitate

invocate de recurent în privința Hotărârii Plenului Consiliului

Superior al Magistraturii nr. 582/2005 și au respins cererile acestuia.

Față

de cele arătate mai sus, constatând că nu există motivele de

modificare sau casare a sentinței atacate, în conformitate cu art. 312

alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.G.F.,

împotriva sentinței civile nr. 1379 din 31 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 martie 2010.