ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1654/2010

Deliberând asupra recursului

comercial de față, reține următoarele:

Prin sentința nr. 3462/COM din 23

octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1865/254/2007, Tribunalul Constanța,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC R.F. SA; a respins,

totodată, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC L.M. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC R.B.SA.

În considerentele sentinței,

judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat să se dispună

obligarea pârâtei la deblocarea contului său bancar deschis la Agenția Mangalia

a R.B.SA și obligarea pârâtei la completarea disponibilului său bancar cu suma

de 22.911,81 lei, precum și la plata dobânzii aferente acestui disponibil

pentru perioada 20 decembrie 2006 - 20 iulie 2007.

Pârâta a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu sunt întrunite condițiile

atragerii răspunderii sale contractuale, iar pe fond a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiate.

Judecătorul a apreciat ca nefondată

excepția invocată de pârâtă, reținând că reclamanta tinde la angajarea

răspunderii pârâtei, iar verificarea întrunirii condițiilor antrenării acestei

răspunderi, din perspectiva temeiurilor de drept ale acțiunii, vizează fondul

raportului dedus judecății.

Pe fondul cauzei, judecătorul a

reținut că în urma unei cereri de aderare la sistemul de plăți prin carduri,

formulată de reclamantă, banca pârâtă a comunicat acordul său asupra încheierii

și semnării uni contract de acceptare la plată a cardurilor. S-a efectuat

montarea echipamentului electronic la punctul de lucru al reclamantei, urmată

de realizarea instructajului personalului. În locul unui contract de acceptare

la plată a cardurilor, menit să reglementeze condițiile efectuării vânzărilor

de mărfuri și servicii prin acceptarea la decontare a cardurilor bancare de

plată și ale procesării acestor tranzacții, părțile au semnat un alt tip de

contract – privind emiterea și utilizarea cardurilor de debit Visa Business R.B.

În ce privește măsurile de blocare a

disponibilului aflat în contul curent al reclamantei și debitării contului

acesteia cu suma de 56.210,30 lei, s-a reținut că acestea au fost justificate

de pârâtă prin efectuarea în perioada 15 iulie – 03 august 2006 a unui număr de

46 de tranzacții considerate ulterior frauduloase, banca arătând că

tranzacțiile au fost realizate cu carduri ai căror titulari erau cetățeni

italieni, care au notificat băncilor emitente din Italia că operațiunile în

cauză nu au fost executate de ei. Reclamanta a invocat, la rândul său că nu are

nicio culpă în cea ce privește efectuarea tranzacțiilor.

Judecătorul a mai reținut că

reclamanta a invocat ca temei al acțiunii sale art. 1073-1075 C. civ., ce

reglementează materia răspunderii contractuale, premisa angajării acestei tip

de răspundere fiind existența unui contract. Or, reclamanta a susținut constant

că nu a existat nici un contract de acceptare la plată a cardurilor, însușit de

părți, apărare prin care reclamanta evidenția culpa pârâtei în adoptarea unor

măsuri întemeiate pe acest tip de contract. Absența, însă a unui contract care

să reglementeze relațiile părților nu oferă reclamantei nici un suport pentru

antrenarea răspunderii pârâtei pe tărâm contractual.

S-a mai reținut că reclamanta a

invocat și prevederile art. 1092 C. civ, prin raportare la art. 992-997 C. civ.,

judecătorul fondului apreciind că nu sunt întrunite elementele plății

nedatorate.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta SC L.M. SRL, solicitând admiterea apelului și

schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată,

criticile acesteia vizând reținerea greșită a cauzei, prin raportare la faptul

că ea nu a negat raportul comercial cu intimata pârâtă, ci doar existența

contractului special de plată prin card, ale căruia clauze sunt speciale,

derogând de la contractul general, astfel încât nu i se poate imputa

nerespectarea unor clauze al căror conținut nu îl cunoștea. Mai susține că deși

echipamentul electronic a fost instalat în anul 2004, până în anul 2006 el nu a

fost utilizat, pârâta neonorând obligația asumată de a realiza instructajul

personalului la fiecare 6 luni.

Prin decizia civilă nr. 55/COM din

21 mai 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat în cauză,

reținând în esență că prin manifestările de voință ale părților, ulterioare

momentului montării echipamentului electronic, precum și prin înscrisurile

întocmite în vederea derulării relațiilor contractuale sunt înlăturate

criticile apelantei referitoare la imposibilitatea imputării unei răspunderi

contractuale pentru inexistența contractului ce cuprinde clauzele specifice

derulării operațiunilor de decontare prin card. Se reține sub acest aspect

existența anexei 2 la contract în care se definesc termenii contractuali

printre care și pe cel de EPOS, reprezentat de echipamentul automat de

preluare, memorare și remitere în decontare a tranzacțiilor ce se efectuează cu

utilizarea de carduri de la comercianți și/sau prestatori de servicii, cererea

apelantei de aderare la sistemul de plăți prin carduri, adresa emisă de

intimată prin care s-a adus la cunoștință apelantei decizia departamentului de

prevenire și combatere a fraudelor prin care s-a aprobat semnarea contractului

de acceptare carduri, procesul verbal de predare/primire a echipamentului

electronic și cel de instruire prin care s-au pus la dispoziția salariaților

comerciantului instrucțiuni referitoare la verificarea validității cardurilor,

a identității utilizatorului de card, procedurile de autorizare a tranzacțiilor

prin card, modul de folosire a echipamentelor electronice EPOS, necesare

acceptării la plată a cardurilor.

În consecință, a fost înlăturată

critica apelantei referitoare la inexistența unui contract, împrejurarea că nu

a fost semnat și un act cu această titulatură neînlăturând răspunderea

contractuală a acestora, din moment ce clauzele unui astfel de contract au fost

cunoscute și asumate de ambele părți. În raport de această situație, completul

de apel a reținut incidența prevederilor art. 963 C. civ., potrivit cărora

obligația trebuie să aibă de obiect un lucru determinat, cel puțin în specia

sa. Astfel, s-a reținut că apelanta nu a respectat una di regulile elementare

în derularea tranzacțiilor prin intermediul aparatului EPOS, respectiv aceea de

a obține semnăturile clienților care au efectuat acele tranzacții cu carduri pe

chitanțele doveditoare emise de aparatul EPOS. În acest fel nu s-a putut dovedi

că titularii cardurilor respective au efectuat acele tranzacții, ceea ce adus

la declararea acestora ca fiind frauduloase, culpa aparținând apelantei în

posesia căreia s-a aflat EPOS-ul. Pe cale de consecință, intimata, în baza

prevederilor contractuale a blocat disponibilul aflat în contul curent al apelantei

și a solicitat actele justificative pentru toate cele 46 de tranzacții.

Apelanta prezentat doar 9 chitanțe semnate, pentru celelalte tranzacții

demersurile de recuperare a sumelor fiind respinse, ceea ce a condus în final

la debitarea contului apelantei cu suma totală de 56.210,30 lei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC L.M. SRL, solicitând admiterea recursului și modificarea

deciziei de apel și a sentinței de fond în sensul admiterii cererii

introductive.

Recurenta a invocat prevederile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., apreciind că instanța de apel a interpretat

greșit actul dedus judecății, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a

legii.

Recurenta a susținut că în mod

eronat a apreciat completul de apel că există un contract de plăți prin

carduri, prin raportare la existența logisticii necesare pentru efectuarea

acestor tipuri de plăți, susținând că ar fi putut conveni cu intimata asupra

mai multor genuri de contracte care să presupună instalarea acestei logistici.

Mai susține că a convenit cu intimata doar asupra încheierii contractului, fără

a stabili nimic în ce privește clauzele acestui contract, ori asupra altor

condiții. În consecință, susține că intimata a aplicat o serie de clauze și

sancțiuni, în mod abuziv, acestea nefiindu-le opozabile.

Prin întâmpinare, intimata a

solicitat respingerea recursului ca nefondat; cu privire la interpretarea

greșită a actului dedus judecății, arată că probele administrate relevă fără

putință de îndoială încheierea contractului între părți; mai susține că

debitarea contului recurentei s-a efectuat în temeiul condițiilor generale

bancare semnate, și deci asumate de recurentă, intimata făcând referire la

prevederile din secțiunile „data plății” și „creditarea incorectă”. Mai susține

că doar recurenta are culpa în cauză, prin aceea că nu a putut face dovada

tranzacțiilor prin card pe care le-a efectuat.

Nu au fost administrate probe noi.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se

apreciază că recursul nu este fondat.

Prima critică a recurentei, referitoare la interpretarea greșită a

actului dedus judecății, nu poate fi reținută. Pentru a fi în prezența acestui

caz de nelegalitate este necesar ca interpretarea dată de completul de judecată

actului juridic dedus judecății să fi condus în mod inevitabil la alterarea

substanțială a naturii sale (de exemplu, un contract este interpretat ca fiind

contract de întreținere, în loc de rentă viageră). Or, în speță, nu este vorba

de o alterare a substanței contractului, completul de apel reținând că există

un contract între părți având ca obiect determinat generic tranzacțiile prin

intermediul cardurilor și decontarea acestor operațiuni, apreciindu-se că nu

are relevanță pentru caracterizarea relațiilor dintre părți și semnarea

efectivă a unui act cu această titulatură, în condițiile în care părțile

cunoșteau obligațiile asumate. În acest context, și cu referire la existența

instructajului pentru utilizarea EPOS-ului, coroborat cu celelalte probe

administrate, completul de apel a statuat asupra nerespectării de către

recurentă a obligațiilor asumate.

Nu poate fi reținută nici critica

referitoare la greșita aplicare a legii. Se cuvine subliniat, în primul rând că

recurenta nu indică expres în ce constă această pretinsă aplicare greșită a

legii. Din motivele expuse de recurentă se deduce că are în vedere greșita

interpretare a prevederilor dintr-un contract nesemnat și, deci, neasumat de

această parte. Critica este înlăturată, fiind reținut că debitarea contului

recurentei nu a avut la bază doar clauzele din contractul privind operațiunile

cu card, ci și clauzele generale bancare, semnate de recurentă, clauze care

prevăd că banca nu are obligația să crediteze un cont înainte de a primi plata

finală corespunzătoare, iar în măsura în care s-a realizat o astfel de

creditare din eroare, banca are posibilitatea de a reversa operațiunea, cu

notificarea ulterioară a clientului.

Pentru considerentele reținute, și

constatându-se că decizia pronunțată de completul de apel este legală și

temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC L.M. SRL MANGALIA împotriva deciziei nr. 55/COM din

21 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială,

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 mai 2010.