ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1654/2010

Deliberând asupra recursului comercial de față, reține următoarele: Prin sentința nr. 3462/COM din 23 octombrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1865/254/2007, Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC R.F. SA; a respins, totodată, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta SC L.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R.B.SA.

În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamanta a solicitat să se dispună obligarea pârâtei la deblocarea contului său bancar deschis la Agenția Mangalia a R.B.SA și obligarea pârâtei la completarea disponibilului său bancar cu suma de 22.911,81 lei, precum și la plata dobânzii aferente acestui disponibil pentru perioada 20 decembrie 2006 - 20 iulie 2007. Pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că nu sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii sale contractuale, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate. Judecătorul a apreciat ca nefondată excepția invocată de pârâtă, reținând că reclamanta tinde la angajarea răspunderii pârâtei, iar verificarea întrunirii condițiilor antrenării acestei răspunderi, din perspectiva temeiurilor de drept ale acțiunii, vizează fondul raportului dedus judecății.

Pe fondul cauzei, judecătorul a reținut că în urma unei cereri de aderare la sistemul de plăți prin carduri, formulată de reclamantă, banca pârâtă a comunicat acordul său asupra încheierii și semnării uni contract de acceptare la plată a cardurilor. S-a efectuat montarea echipamentului electronic la punctul de lucru al reclamantei, urmată de realizarea instructajului personalului. În locul unui contract de acceptare la plată a cardurilor, menit să reglementeze condițiile efectuării vânzărilor de mărfuri și servicii prin acceptarea la decontare a cardurilor bancare de plată și ale procesării acestor tranzacții, părțile au semnat un alt tip de contract – privind emiterea și utilizarea cardurilor de debit Visa Business R.B.

În ce privește măsurile de blocare a disponibilului aflat în contul curent al reclamantei și debitării contului acesteia cu suma de 56.210,30 lei, s-a reținut că acestea au fost justificate de pârâtă prin efectuarea în perioada 15 iulie – 03 august 2006 a unui număr de 46 de tranzacții considerate ulterior frauduloase, banca arătând că tranzacțiile au fost realizate cu carduri ai căror titulari erau cetățeni italieni, care au notificat băncilor emitente din Italia că operațiunile în cauză nu au fost executate de ei. Reclamanta a invocat, la rândul său că nu are nicio culpă în cea ce privește efectuarea tranzacțiilor. Judecătorul a mai reținut că reclamanta a invocat ca temei al acțiunii sale art. 1073-1075 C. civ., ce reglementează materia răspunderii contractuale, premisa angajării acestei tip de răspundere fiind existența unui contract.

Or, reclamanta a susținut constant că nu a existat nici un contract de acceptare la plată a cardurilor, însușit de părți, apărare prin care reclamanta evidenția culpa pârâtei în adoptarea unor măsuri întemeiate pe acest tip de contract. Absența, însă a unui contract care să reglementeze relațiile părților nu oferă reclamantei nici un suport pentru antrenarea răspunderii pârâtei pe tărâm contractual. S-a mai reținut că reclamanta a invocat și prevederile art. 1092 C. civ, prin raportare la art. 992-997 C. civ., judecătorul fondului apreciind că nu sunt întrunite elementele plății nedatorate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC L.M.

SRL, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, criticile acesteia vizând reținerea greșită a cauzei, prin raportare la faptul că ea nu a negat raportul comercial cu intimata pârâtă, ci doar existența contractului special de plată prin card, ale căruia clauze sunt speciale, derogând de la contractul general, astfel încât nu i se poate imputa nerespectarea unor clauze al căror conținut nu îl cunoștea. Mai susține că deși echipamentul electronic a fost instalat în anul 2004, până în anul 2006 el nu a fost utilizat, pârâta neonorând obligația asumată de a realiza instructajul personalului la fiecare 6 luni.

Prin decizia civilă nr. 55/COM din 21 mai 2009, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat în cauză, reținând în esență că prin manifestările de voință ale părților, ulterioare momentului montării echipamentului electronic, precum și prin înscrisurile întocmite în vederea derulării relațiilor contractuale sunt înlăturate criticile apelantei referitoare la imposibilitatea imputării unei răspunderi contractuale pentru inexistența contractului ce cuprinde clauzele specifice derulării operațiunilor de decontare prin card.

Se reține sub acest aspect existența anexei 2 la contract în care se definesc termenii contractuali printre care și pe cel de EPOS, reprezentat de echipamentul automat de preluare, memorare și remitere în decontare a tranzacțiilor ce se efectuează cu utilizarea de carduri de la comercianți și/sau prestatori de servicii, cererea apelantei de aderare la sistemul de plăți prin carduri, adresa emisă de intimată prin care s-a adus la cunoștință apelantei decizia departamentului de prevenire și combatere a fraudelor prin care s-a aprobat semnarea contractului de acceptare carduri, procesul verbal de predare/primire a echipamentului electronic și cel de instruire prin care s-au pus la dispoziția salariaților comerciantului instrucțiuni referitoare la verificarea validității cardurilor, a identității utilizatorului de card, procedurile de autorizare a tranzacțiilor prin card, modul de folosire a echipamentelor electronice EPOS, necesare acceptării la plată a cardurilor.

În consecință, a fost înlăturată critica apelantei referitoare la inexistența unui contract, împrejurarea că nu a fost semnat și un act cu această titulatură neînlăturând răspunderea contractuală a acestora, din moment ce clauzele unui astfel de contract au fost cunoscute și asumate de ambele părți. În raport de această situație, completul de apel a reținut incidența prevederilor art. 963 C. civ., potrivit cărora obligația trebuie să aibă de obiect un lucru determinat, cel puțin în specia sa. Astfel, s-a reținut că apelanta nu a respectat una di regulile elementare în derularea tranzacțiilor prin intermediul aparatului EPOS, respectiv aceea de a obține semnăturile clienților care au efectuat acele tranzacții cu carduri pe chitanțele doveditoare emise de aparatul EPOS.

În acest fel nu s-a putut dovedi că titularii cardurilor respective au efectuat acele tranzacții, ceea ce adus la declararea acestora ca fiind frauduloase, culpa aparținând apelantei în posesia căreia s-a aflat EPOS-ul. Pe cale de consecință, intimata, în baza prevederilor contractuale a blocat disponibilul aflat în contul curent al apelantei și a solicitat actele justificative pentru toate cele 46 de tranzacții. Apelanta prezentat doar 9 chitanțe semnate, pentru celelalte tranzacții demersurile de recuperare a sumelor fiind respinse, ceea ce a condus în final la debitarea contului apelantei cu suma totală de 56.210,30 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC L.M. SRL, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei de apel și a sentinței de fond în sensul admiterii cererii introductive.

Recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., apreciind că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Recurenta a susținut că în mod eronat a apreciat completul de apel că există un contract de plăți prin carduri, prin raportare la existența logisticii necesare pentru efectuarea acestor tipuri de plăți, susținând că ar fi putut conveni cu intimata asupra mai multor genuri de contracte care să presupună instalarea acestei logistici. Mai susține că a convenit cu intimata doar asupra încheierii contractului, fără a stabili nimic în ce privește clauzele acestui contract, ori asupra altor condiții. În consecință, susține că intimata a aplicat o serie de clauze și sancțiuni, în mod abuziv, acestea nefiindu-le opozabile.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat; cu privire la interpretarea greșită a actului dedus judecății, arată că probele administrate relevă fără putință de îndoială încheierea contractului între părți; mai susține că debitarea contului recurentei s-a efectuat în temeiul condițiilor generale bancare semnate, și deci asumate de recurentă, intimata făcând referire la prevederile din secțiunile „data plății” și „creditarea incorectă”. Mai susține că doar recurenta are culpa în cauză, prin aceea că nu a putut face dovada tranzacțiilor prin card pe care le-a efectuat. Nu au fost administrate probe noi. Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că recursul nu este fondat.

Prima critică a recurentei, referitoare la interpretarea greșită a actului dedus judecății, nu poate fi reținută. Pentru a fi în prezența acestui caz de nelegalitate este necesar ca interpretarea dată de completul de judecată actului juridic dedus judecății să fi condus în mod inevitabil la alterarea substanțială a naturii sale (de exemplu, un contract este interpretat ca fiind contract de întreținere, în loc de rentă viageră). Or, în speță, nu este vorba de o alterare a substanței contractului, completul de apel reținând că există un contract între părți având ca obiect determinat generic tranzacțiile prin intermediul cardurilor și decontarea acestor operațiuni, apreciindu-se că nu are relevanță pentru caracterizarea relațiilor dintre părți și semnarea efectivă a unui act cu această titulatură, în condițiile în care părțile cunoșteau obligațiile asumate.

În acest context, și cu referire la existența instructajului pentru utilizarea EPOS-ului, coroborat cu celelalte probe administrate, completul de apel a statuat asupra nerespectării de către recurentă a obligațiilor asumate. Nu poate fi reținută nici critica referitoare la greșita aplicare a legii. Se cuvine subliniat, în primul rând că recurenta nu indică expres în ce constă această pretinsă aplicare greșită a legii. Din motivele expuse de recurentă se deduce că are în vedere greșita interpretare a prevederilor dintr-un contract nesemnat și, deci, neasumat de această parte.

Critica este înlăturată, fiind reținut că debitarea contului recurentei nu a avut la bază doar clauzele din contractul privind operațiunile cu card, ci și clauzele generale bancare, semnate de recurentă, clauze care prevăd că banca nu are obligația să crediteze un cont înainte de a primi plata finală corespunzătoare, iar în măsura în care s-a realizat o astfel de creditare din eroare, banca are posibilitatea de a reversa operațiunea, cu notificarea ulterioară a clientului. Pentru considerentele reținute, și constatându-se că decizia pronunțată de completul de apel este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC L.M. SRL MANGALIA împotriva deciziei nr. 55/COM din 21 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2010.