ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 154/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 2058/99/2008 al Curții de Apel Iași, a fost respinsă cererea de suspendare a executării sentinței nr. 1259/Com din 3 iulie 2008 a Tribunalului Iași, formulată de apelanta SC I. SA Prin aceeași hotărâre a fost dispusă restituirea cauțiunii în sumă de 115.285,85 lei consemnată cu recipisa din 21 septembrie 2009 la Banca C., sucursala Iași, către apelanta SC I. SA În motivarea încheierii, Curtea de Apel Iași a reținut în raport de actele din dosar și argumentele părților că cererea formulată de apelantă privind suspendarea executării sentinței nr. 1259/Com din 3 iulie 2008 pronunțată în dosarul nr. 2058/99/2008 al Tribunalului Iași, este nefondată, deoarece executarea hotărârii nu ar produce pagube iminente, situație care ar justifica luarea măsurii de suspendare a executării sentinței apelate.

Simpla afirmație că plata sumei stabilită de instanță ar putea determina intrarea apelantei în insolvență nu poate duce la suspendarea executării hotărârii apelate. Împotriva încheierii de ședință din 16 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 2058/99/2008 al Curții de Apel Iași a formulat recurs pârâta – apelantă SC I. SA Iași solicitând admiterea recursului, modificarea încheierii recurate și admiterea cererii de suspendare a executării sentinței nr. 1259/Com din 3 iulie 2008 a Tribunalului Iași până la soluționarea apelului. În motivarea recursului, s-a arătat, în esență că hotărârea recurată nu cuprinde motivele de fapt și drept pe care se bazează invocându-se dispozițiile art. 261 pct. 5, cu raportare la art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Deși în cuprinsul încheierii se face mențiunea că aceasta a fi fost pronunțată în ședință publică, acest fapt este nereal, pronunțarea și judecata având loc în cameră de consiliu iar încheierea cuprinde motive străine de natura pricinii, critici care cu aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ. Examinând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină dar, în speță, instanța a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., din perspectiva motivului de suspendare a executării sentinței apelului fundamentat pe dispozițiile art. 280 alin. (1) – (4) C. proc. civ. și art. 403 alin. (3), față de obiectul cererii, căruia i-a dat o corectă calificare, conform cu cele stabilite de apelant pentru exercițiul dreptului său procesual de dispoziție. Pentru același considerente nu se poate reține nici susținerea recurentei care arată că încheierea cuprinde motive străine de natura pricinii întrucât instanța de fond a analizat cererea de suspendare a executării sentinței apelate în raport de dispozițiile art. 280 alin. (1) – (4) și nu în raport de dispozițiile art. 280 alin. (5), o astfel de cerere fiind soluționată anterior prin încheierea din 21 septembrie 2009 pronunțată în același dosar.

Ultimul motiv de recurs vizează nulitatea încheierii recurate în raport de dispozițiile art. 105 alin. (2) întrucât judecarea cauzei și pronunțarea s-au făcut în Camera de Consiliu și nu în ședință publică, critică încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se declară nule „numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”. Recurenta a fost prezentă la dezbaterile ce au avut loc în ședința din 16 noiembrie 2009 desfășurate cu respectarea dispozițiilor art. 280 alin. (4) coroborat cu art. 403 alin. (3) și (4) C. proc. civ. iar invocarea nulității pentru faptul că pronunțarea încheierii a avut loc în cameră de consiliu este neîntemeiată atâta timp cât în dispozitivul sentinței este consemnată mențiunea „pronunțată în ședință publică”.

Chiar dacă s-ar admite că pronunțarea nu a avut loc în ședință publică (fapt nedovedit însă în speța de față) nulitatea nu poate interveni decât în cazul în care prin această omisiune a fost adusă o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea acelui act. A considera altfel ar însemna să se adauge la obligațiile legale prin care sunt reglementate nulitățile și să se reia judecata pentru omisiuni de ordin formal în cazuri în care o asemenea nulitate nu operează. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SA Iași, împotriva încheierii Curții de Apel Iași din data de 16 noiembrie 2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.