ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 154/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 noiembrie 2009,

pronunțată în dosarul nr. 2058/99/2008 al Curții de Apel

Iași, a fost respinsă cererea de suspendare a executării

sentinței nr. 1259/Com din 3 iulie 2008 a Tribunalului Iași,

formulată de apelanta SC I. SA Prin aceeași hotărâre a fost

dispusă restituirea cauțiunii în sumă de 115.285,85 lei

consemnată cu recipisa din 21 septembrie 2009 la Banca C., sucursala

Iași, către apelanta SC I. SA

În motivarea încheierii,

Curtea de Apel Iași a reținut în raport de actele din dosar și

argumentele părților că cererea formulată de apelantă

privind suspendarea executării sentinței nr. 1259/Com din 3 iulie

2008 pronunțată în dosarul nr. 2058/99/2008 al Tribunalului

Iași, este nefondată, deoarece executarea hotărârii nu ar

produce pagube iminente, situație care ar justifica luarea măsurii de

suspendare a executării sentinței apelate.

Simpla afirmație

că plata sumei stabilită de instanță ar putea determina

intrarea apelantei în insolvență nu poate duce la suspendarea

executării hotărârii apelate.

Împotriva încheierii de

ședință din 16 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr.

2058/99/2008 al Curții de Apel Iași a formulat recurs pârâta –

apelantă SC I. SA Iași solicitând admiterea recursului, modificarea

încheierii recurate și admiterea cererii de suspendare a executării

sentinței nr. 1259/Com din 3 iulie 2008 a Tribunalului Iași până

la soluționarea apelului.

În motivarea recursului, s-a

arătat, în esență că hotărârea recurată nu

cuprinde motivele de fapt și drept pe care se bazează invocându-se

dispozițiile art. 261 pct. 5, cu raportare la art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. Deși în cuprinsul încheierii se face mențiunea că aceasta a

fi fost pronunțată în ședință publică, acest fapt

este nereal, pronunțarea și judecata având loc în cameră de

consiliu iar încheierea cuprinde motive străine de natura pricinii,

critici care cu aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ.

Examinând recursul formulat

prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că

acesta este nefondat.

Astfel, art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești

atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină dar, în

speță, instanța a argumentat soluția pronunțată

cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din

perspectiva motivului de suspendare a executării sentinței apelului

fundamentat pe dispozițiile art. 280 alin. (1) – (4) C. proc. civ. și

art. 403 alin. (3), față de obiectul cererii, căruia i-a dat o

corectă calificare, conform cu cele stabilite de apelant pentru

exercițiul dreptului său procesual de dispoziție.

Pentru același

considerente nu se poate reține nici susținerea recurentei care

arată că încheierea cuprinde motive străine de natura pricinii

întrucât instanța de fond a analizat cererea de suspendare a

executării sentinței apelate în raport de dispozițiile art. 280 alin.

(1) – (4) și nu în raport de dispozițiile art. 280 alin. (5), o

astfel de cerere fiind soluționată anterior prin încheierea din 21

septembrie 2009 pronunțată în același dosar.

Ultimul motiv de recurs

vizează nulitatea încheierii recurate în raport de dispozițiile art. 105

alin. (2) întrucât judecarea cauzei și pronunțarea s-au făcut în

Camera de Consiliu și nu în ședință publică,

critică încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se declară

nule „numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o

vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor”.

Recurenta a fost prezentă la dezbaterile ce au avut loc în

ședința din 16 noiembrie 2009 desfășurate cu respectarea

dispozițiilor art. 280 alin. (4) coroborat cu art. 403 alin. (3) și (4)

C. proc. civ. iar invocarea nulității pentru faptul că

pronunțarea încheierii a avut loc în cameră de consiliu este

neîntemeiată atâta timp cât în dispozitivul sentinței este

consemnată mențiunea „pronunțată în ședință

publică”.

Chiar dacă s-ar admite

că pronunțarea nu a avut loc în ședință publică

(fapt nedovedit însă în speța de față) nulitatea nu poate

interveni decât în cazul în care prin această omisiune a fost adusă o

vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin

anularea acelui act.

A considera altfel ar

însemna să se adauge la obligațiile legale prin care sunt

reglementate nulitățile și să se reia judecata pentru

omisiuni de ordin formal în cazuri în care o asemenea nulitate nu

operează.

Așa fiind, în temeiul art.

312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC I. SA Iași, împotriva încheierii Curții de Apel

Iași din data de 16 noiembrie 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2010.