ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 129/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 4 mai 2009 în Dosarul nr. 100/45/2008, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererile reclamantei SC R. SA Bârlad privind restituirea cauțiunii în valoare de 70.000 lei și completarea dispozitivului sentinței civile nr. 39 din 3 martie 3008 pronunțată de această instanță. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut faptul că cererea de restituire a cauțiunii nu se încadrează în niciuna din situațiile reglementate de art. 723 1 alin. (3) C. proc. civ.: soluționarea irevocabilă a fondului cauzei sau declarația părții interesate că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.

În ceea ce privește prima situație, instanța a arătat că legalitatea și temeinicia actelor administrativ fiscale a căror suspendare a executării a fost obținută nu a fost verificată, în mod irevocabil, de către o instanță de contencios administrativ. În ceea ce privește a doua situație, instanța a menționat faptul că pârâta D.R.A.O.V. Iași s-a opus restituirii cauțiunii înainte de soluționarea irevocabilă a fondului cauzei. Pe de altă parte, instanța a apreciat că este nefondată și cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 39 din 3 martie 3008 cu obligarea la restituirea cauțiunii, întrucât nu a fost investită cu o asemenea cerere și nici nu erau îndeplinite condițiile impuse de art. 723 1 alin. (1) C. proc.

civ. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta SC R. SA Bârlad, care a solicitat modificarea acesteia, în sensul restituirii cauțiunii. În motivarea căii de atac, întemeiată în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta arată că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 723 1 alin. (1) C. proc. civ., întrucât organul vamal nu a formulat o cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, ci doar o opoziție la restituirea cauțiunii, pe considerentele că societatea ar figura în evidențele sale contabile cu un debit de 1.993.119 lei și că organele de cercetare penală din cadrul D.I.I.C.O.T. fac cercetări în legătură cu acest debit. În plus, recurenta susține că instanța de fond nu a luat în considerare documentele pe care aceasta le-a depus la dosar, din care rezulta ca societatea nu a prejudiciat bugetul de stat și că dispune de suficiente active pentru a plăti o eventuală datorie față de organul vamal.

Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că recurenta a invocat în cererea de recurs dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., făra a dezvolta acest motiv de recurs, conform prevederilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., adică fără a preciza care este actul juridic ce a fost greșit interpretat de către instanța de fond. Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, întrucât prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 723 1 alin. (3) C. proc.

civ., conform cărora: „Cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauțiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea părții adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate”. Într-adevăr, prima ipoteză nu este îndeplinită în speță, întrucât acțiunea având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei actelor administrative a căror suspendare s-a solicitat nu a fost soluționată în mod irevocabil.

Nici cea de-a doua ipoteză nu se regăsește în prezenta cauză, deoarece intimata - pârâtă D.R.A.O.V. Iași nu a fost de acord cu restituirea cauțiunii către recurenta-reclamantă, cu motivarea că societatea în discuție are un debit de 1.993.119 lei și că se întreprind cercetări de către organele penale cu privire la modul de constituire a acestuia (a se vedea cererea aflată la filele 196-198 din Dosarul nr. 105/45/2008 al Curții de Apel Bârlad, secția contencios administrativ și fiscal). Instanța de control judiciar consideră că, în speță, nu prezintă relevanță susținerile recurentei potrivit cărora societatea nu a prejudiciat bugetul de stat, întrucât verificarea legalității actelor administrative aflate în discuție nu formează obiectul acestui dosar.

Totodată, Înalta Curte apreciază că nu este elocvent nici argumentul recurentei în sensul că dispune de suficiente active pentru a plăti o eventuală datorie față de organul vamal. După cum s-a arătat anterior, ceea ce este esențial în soluționarea cauzei este faptul că intimata, în calitate de parte interesată, s-a opus la admiterea prezentei cereri de restituire a cauțiunii. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SA Bârlad împotriva încheierii din 4 mai 2009 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2010.