ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1180/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții E.S., S.E., I.H. și pentru A.P. - decedată, introdușii în cauză in calitate de reclamanți, A.I., A.N. și A.A., au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al Municipiului Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța și Ministerul Finanțelor, sa se constate calitatea acestora de moște­nitori, recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Constanța, și revendicarea imobilului, cu motivarea că acesta a fost scos de sub naționalizare, în urma adresei nr. 12961/1950 de către Comisia pentru judecarea contestațiilor privind casele naționalizate. În aceste condiții precizate anterior, s-a susținut ca statul nu are titlu de proprietate, motiv pentru care au solicitat revendicarea imobilului in litigiu.

În cauză, s-a formulat cerere de intervenție de către L.S. și L.A., prin care s-a invocat nulitatea cererii de chemare in judecata, întrucât aceasta nu a fost formulată de către toți coindivizarii, A.P. fiind decedată la data introducerii acțiunii, iar pe fond, s-a susținut că imobilul a rămas în continuare naționalizat, reclamanții neavând nici un titlu pentru a solicita revendicarea imobilului. Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 1066l din 17 iulie 1997 a admis acțiunea principală, respingând cererea de intervenție, cu motivarea că imobilul a fost scos de sub naționalizare, reclamanții făcând dovada proprie­tății imobilului in litigiu. Tribunalul Constanța, prin decizia civilă nr. 1231 din 9 iunie 1998, a admis apelul declarat de pârâți și intervenientă, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul admiterii cererii de intervenție și respingerii acțiunii principale.

S-a reținut în considerentele hotărârii că imobilul revendicat a fost preluat cu titlu in stăpânirea statului, situație confirmată chiar de reclamanți, care au înțeles sa urmeze procedura Legii nr. 112/1995, obținând hotărârea nr. 584/1998 emisă de Comi­sia Județeană de aplicare a Legii nr. 112/1995. Scoaterea de sub naționalizare nu a operat, imobilul figurând în continuare cu acest regim juridic, adresa nr. 12522/1950 neproducând nici un fel de efecte juridice, nefiind emisă de un organ competent și nefiind operată în evidentele organelor locale sau naționale. Curtea de Apel Constanta a admis recursul declarat de reclamanții intimați, a casat ambele hotărâri pronunțate și a trimis cauza, în primă ins­tanță, la Tribunalul Constanța, reținând excepția necompetenței materiale, in conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. b) C. proc.

civ., raportat la valoarea imobilului revendicat. În primă instanță, Tribunalul Constanta a admis cererea de intervenție în interes alăturat și a admis în parte acțiunea reclamanților, a constatat calitatea de moștenitori ai reclamanților E.S., S.E., I.H. - după defuncții E.P. și E.A., așa cum s-a solicitat, au fost respinse celelalte capete de cereri. În această etapa procesuala s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către L.A., cerere ce a fost admisa, constatându-se că aceasta este proprietara apartamentului în care locuiește, ca fiind dobânditor de bună-credință prin actul de vânzare-cumpărare încheiat. Prin sentința civilă nr. 521 din 15 iunie 1999, s-a constatat că reclamanții au calitate de moștenitori ai defuncților E.P.

și E.A., au fost respinse celelalte capete de cerere ca nefondate (recunoaștere drept de proprietate asupra imobilului situat în Constanța și revendicare), a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de L.A., constatându-se că aceasta este proprietara apartamentului compus din 3 camere și un hol în suprafață de 78,89 mp, având si un drept de folosință asupra terenului în suprafața de 36,56 mp pe durata existenței construcției. Pentru a pronunța această sentința, prima instanță a reținut că imobilul revendicat, situat în Constanța, fost proprietatea defuncților A.P. și E.P., a fost preluat în proprietatea statului conform art.1 din Decretul nr. 92/1950. Succesorii proprietarilor-reclamanții din cauza de față au solicitat să li se acorde despăgubiri conform art. 14 din Legea nr. 112/1995, iar reclamanta A.M., în calitate de chiriaș al imobilului a solicitat restituirea în natura a spațiului deținut.

Comisia Județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a admis cererea și a acordat despăgubiri și restituirea în natură conform cererii succesorilor. În aceste condiții, reclamantul, invocând Legea nr. 112/1995, nu mai are posibilitatea revendicării aceluiași imobil pe calea dreptului comun. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții A.N., M.G., A.M., E.S., S.E., I.H., invocând ca motiv de netemeinicie interpretarea greșită dată de instanță probelor administrate în cauză și din care rezultă că imobilul nu a intrat, cu titlu, în proprietatea statului, deoarece acesta a fost naționalizat din eroare și înapoiat de comisia guvernamentala numai după o lună, deci, acțiunea în revendicare trebuie considerata admisibilă.

Prin decizia civilă nr. 5 din 17 ianuarie 2000 Curtea de Apel Constanța a luat act de retragerea apelului declarat de reclamanții A.M. și A.A., a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A.N., M.G., A.T.M., E.S., S.E. și I.H., împotriva sentinței nr. 521 din 15 iunie 1999 pronunțată de Tribunalul Constanța. Pentru a pronunța această hotărâre, au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt și de drept: Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără titlu, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparare. Din textul de lege redat anterior rezultă că imobilele preluate de stat fără titlu pot fi revendicate numai dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație.

În speță, reclamanții au ales calea legii speciale de reparație, respectiv Legii nr. 112/1995 și, conform cu cererea lor expresa, le-au fost acordate despăgubiri în natură. În aceste împrejurări, în mod corect prima instanța a reținut că acțiunea în revendicare nu poate fi admisă având în vedere că, pentru acest imobil, moștenitorii proprietarilor au solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Alegând calea procedurii prevăzuta de art. 1 din Legea nr. 112/1995, recla­manții nu pot uza și de procedura de drept comun a acțiunii în revendicare, menită a constata nelegalitatea naționalizării, întrucât, adresându-se comisiei, implicit au recunoscut legalitatea naționalizării.

Pe de alta parte, în cadrul acțiunii în revendicare a unui bun aflat în indiviziune, care are drept scop recunoașterea dreptului de proprietate și readucerea bunului în patrimoniul celor îndreptățiți, copro­prietarul având numai un drept limitat exprimat într-o cotă parte nedeterminată în materialitatea lui, nu poate revendica singur bunul. În speță, nu toți moștenitorii au solicitat revendica­rea bunului-moștenitorii A.P. și E.P., în calitate de descendenți ai defunctei A.P. nu și-au dat acordul la introducerea acțiunii și, în acest sens, au depus si concluzii scrise la dosarul cauzei. Împotriva decizii instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 3 februarie 2009, reclamanții A.N.

(moștenitori A.A. și L.G.), M.G., A.M., E.S. (moștenitori E.E. și E.A.), S.E. (moștenitori I.H. și E.A.) și I.H., prin care au criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: imobilul a fost naționalizat în anul 1950 și înapoiat de Comisia Guvernamentală numai după o lună, nefăcându-se nici un act de preluare a casei; fiind proprietari deplini, au făcut ieșirea din indiviziune în anul 1955 (anexa nr. 3), chiar Sfatul Popular Constanța (care trebuia să fie noul proprietar după naționalizare) recunoscând că a făcut rectificare la proprietatea P.E. și P.A.; imobilul a fost scutit de taxe de la 01 decembrie 1959; acest imobil, nu a trecut legal în proprietatea statului, prin urmare, trebuie restituit imediat, iar cumpărătorilor care s-au năpustit să cumpere cu 10-12 milioane fiecare apartament, să li se anuleze actele de proprietate.

La termenul de judecata din 24 februarie 2010, Înalta Curte a acordat cuvântul părților în dezbaterea recursului, inclusiv pe chestiunea încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Înalta Curte va constata nulitatea recursului, pentru considerentele ce urmează: In calea de atac extraordinara a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin procedural si/sau substanțial).

Scopul acestei cai de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă ca orice susținere care releva, o expunere a istoricului cauzei deduse judecații, o expunere a conținutului reglementarilor legale incidente in cauza, fără ca aceasta sa fie particularizata cadrului procesual de investire ori etapei procesuale ori considerentelor deja redate in cuprinsul hotărârii judecătorești contestate, ori pretinse erori ale instanței de apel in aprecierea probelor administrate in cauza, cu consecințe in planul configurării situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat in mod exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând in mod concret considerentele pentru care au ajuns la concluzia ca, în cadrul acțiunii în revendicare a unui bun aflat în indiviziune, care are drept scop recunoașterea dreptului de proprietate și readucerea bunului în patrimoniul celor îndreptățiți, copro­prietarul având numai un drept limitat exprimat într-o cotă parte nedeterminată în materialitatea lui, nu poate revendica singur bunul in litigiu. În speță, s-a reținut ca nu toți moștenitorii au solicitat revendica­rea bunului-moștenitorii A.P. și E.P., în calitate de descendenți ai defunctei A.P. nu și-au dat acordul la introducerea acțiunii și, în acest sens, au depus si concluzii scrise la dosarul cauzei.

In cuprinsul cererii de recurs nu sunt vizate considerentele instanței de apel care au configurat cu precizie situația de fapt a cauzei pendinte, respectiv modul de aplicare a dispozițiilor legale incidente, ci, așa cum s-a arătat anterior, doar o formala si nepertinenta înșiruire de situații de fapt, deduse din probele administrate in cauza, interpretate după propriul interes al recurenților, fără ca acestea sa poată fi opuse cu pertinenta chestiunilor deja dezlegate de instanțele anterioare, in scopul îndreptării acestora in calea de atac promovata. Este motivul pentru care legiuitorul a prevăzut sancțiunea nulității atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat si pentru situația in care cererea se motivează, însa criticile nu pot fi încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma procedurala susmenționată.

Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin configurarea situatei de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara definitiva a conflictului existent intre părțile cu interese contrare. O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare. În fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Pentru toate aceste considerente de fapt si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții A.N. (moștenitori A.A. și L.G.), M.G., A.M., E.S. (moștenitori E.E. și E.A.), S.E. (moștenitori I.H. și E.A.) și I.H. împotriva deciziei nr. 5 din 17 ianuarie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.