ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1180/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Reclamanții E.S., S.E., I.H. și

pentru A.P. - decedată, introdușii în cauză in calitate de reclamanți, A.I., A.N.

și A.A., au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al

Municipiului Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța și Ministerul Finanțelor, sa se

constate calitatea acestora de moște­nitori, recunoașterea dreptului de

proprietate asupra imobilului situat în Constanța, și revendicarea imobilului,

cu motivarea că acesta a fost scos de sub naționalizare, în urma adresei nr. 12961/1950

de către Comisia pentru judecarea contestațiilor privind casele naționalizate.

În aceste condiții precizate

anterior, s-a susținut ca statul nu are titlu de proprietate, motiv pentru care

au solicitat revendicarea imobilului in litigiu.

În cauză, s-a formulat cerere de

intervenție de către L.S. și L.A., prin care s-a invocat nulitatea cererii de

chemare in judecata, întrucât aceasta nu a fost formulată de către toți

coindivizarii, A.P. fiind decedată la data introducerii acțiunii, iar pe fond, s-a

susținut că imobilul a rămas în continuare naționalizat, reclamanții neavând

nici un titlu pentru a solicita revendicarea imobilului.

Judecătoria Constanța, prin sentința

civilă nr. 1066l din 17 iulie 1997 a admis acțiunea principală, respingând

cererea de intervenție, cu motivarea că imobilul a fost scos de sub

naționalizare, reclamanții făcând dovada proprie­tății imobilului in litigiu.

Tribunalul Constanța, prin decizia

civilă nr. 1231 din 9 iunie 1998, a admis apelul declarat de pârâți și

intervenientă, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul admiterii cererii

de intervenție și respingerii acțiunii principale.

S-a reținut în considerentele

hotărârii că imobilul revendicat a fost preluat cu titlu in stăpânirea statului,

situație confirmată chiar de reclamanți, care au înțeles sa urmeze procedura

Legii nr. 112/1995, obținând hotărârea nr. 584/1998 emisă de Comi­sia Județeană

de aplicare a Legii nr. 112/1995.

Scoaterea de sub naționalizare nu a

operat, imobilul figurând în continuare cu acest regim juridic, adresa nr.

12522/1950 neproducând nici un fel de efecte juridice, nefiind emisă de un

organ competent și nefiind operată în evidentele organelor locale sau

naționale.

Curtea de Apel Constanta a admis

recursul declarat de reclamanții intimați, a casat ambele hotărâri pronunțate și

a trimis cauza, în primă ins­tanță, la Tribunalul Constanța, reținând excepția

necompetenței materiale, in conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. b) C.

proc. civ., raportat la valoarea imobilului revendicat.

În primă instanță, Tribunalul

Constanta a admis cererea de intervenție în interes alăturat și a admis în

parte acțiunea reclamanților, a constatat calitatea de moștenitori ai

reclamanților E.S., S.E., I.H. - după defuncții E.P. și E.A., așa cum s-a

solicitat, au fost respinse celelalte capete de cereri.

În această etapa procesuala s-a

formulat cerere de intervenție în interes propriu de către L.A., cerere ce a

fost admisa, constatându-se că aceasta este proprietara apartamentului în care

locuiește, ca fiind dobânditor de bună-credință prin actul de vânzare-cumpărare

încheiat.

Prin sentința civilă nr. 521 din 15

iunie 1999, s-a constatat că reclamanții au calitate de moștenitori ai

defuncților E.P. și E.A., au fost respinse celelalte capete de cerere ca

nefondate (recunoaștere drept de proprietate asupra imobilului situat în

Constanța și revendicare), a fost admisă cererea de intervenție în interes

propriu formulată de L.A., constatându-se că aceasta este proprietara

apartamentului compus din 3 camere și un hol în suprafață de 78,89 mp, având si

un drept de folosință asupra terenului în suprafața de 36,56 mp pe durata

existenței construcției.

Pentru a pronunța această sentința,

prima instanță a reținut că imobilul revendicat, situat în Constanța, fost

proprietatea defuncților A.P. și E.P., a fost preluat în proprietatea statului

conform art.1 din Decretul nr. 92/1950.

Succesorii

proprietarilor-reclamanții din cauza de față au solicitat să li se acorde

despăgubiri conform art. 14 din Legea nr. 112/1995, iar

reclamanta A.M., în calitate de chiriaș al imobilului a solicitat restituirea

în natura a spațiului deținut.

Comisia Județeană pentru aplicarea

Legii nr. 112/1995 a admis cererea și a acordat despăgubiri și restituirea în

natură conform cererii succesorilor.

În aceste condiții, reclamantul,

invocând Legea nr. 112/1995, nu mai are posibilitatea revendicării aceluiași

imobil pe calea dreptului comun.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apel reclamanții A.N., M.G., A.M., E.S., S.E., I.H., invocând ca motiv

de netemeinicie interpretarea greșită dată de instanță probelor administrate în

cauză și din care rezultă că imobilul nu a intrat, cu titlu, în proprietatea

statului, deoarece acesta a fost naționalizat din eroare și înapoiat de comisia

guvernamentala numai după o lună, deci, acțiunea în revendicare trebuie

considerata admisibilă.

Prin decizia civilă nr. 5 din 17

ianuarie 2000 Curtea de Apel Constanța a luat act de retragerea apelului

declarat de reclamanții A.M. și A.A., a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanții A.N., M.G., A.T.M., E.S., S.E. și I.H., împotriva sentinței nr. 521

din 15 iunie 1999 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre,

au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:

Potrivit art. 6 alin. (2) din Legea

nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără titlu, inclusiv cele obținute prin

vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de

succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparare.

Din textul de lege redat anterior

rezultă că imobilele preluate de stat fără titlu pot fi revendicate numai dacă

nu fac obiectul unei legi speciale de reparație.

În speță, reclamanții au ales calea

legii speciale de reparație, respectiv Legii nr. 112/1995 și, conform cu

cererea lor expresa, le-au fost acordate despăgubiri în natură.

În aceste împrejurări, în mod corect

prima instanța a reținut că acțiunea în revendicare nu poate fi admisă având în

vedere că, pentru acest imobil, moștenitorii proprietarilor au solicitat

aplicarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Alegând calea procedurii prevăzuta

de art. 1 din Legea nr. 112/1995, recla­manții nu pot uza și de

procedura de drept comun a acțiunii în revendicare, menită a constata

nelegalitatea naționalizării, întrucât, adresându-se comisiei, implicit au

recunoscut legalitatea naționalizării.

Pe de alta parte, în cadrul acțiunii

în revendicare a unui bun aflat în indiviziune, care are drept scop

recunoașterea dreptului de proprietate și readucerea bunului în patrimoniul

celor îndreptățiți, copro­prietarul având numai un drept limitat exprimat

într-o cotă parte nedeterminată în materialitatea lui, nu poate revendica

singur bunul.

În speță, nu toți moștenitorii au

solicitat revendica­rea bunului-moștenitorii A.P. și E.P., în calitate de

descendenți ai defunctei A.P. nu și-au dat acordul la introducerea acțiunii și,

în acest sens, au depus si concluzii scrise la dosarul cauzei.

Împotriva decizii instanței de apel

a formulat cerere de recurs la data de 3 februarie 2009, reclamanții A.N.

(moștenitori A.A. și L.G.), M.G., A.M., E.S. (moștenitori E.E. și E.A.), S.E.

(moștenitori I.H. și E.A.) și I.H., prin care au criticat-o pentru nelegalitate,

sub următoarele aspecte: imobilul a fost naționalizat în anul 1950 și înapoiat

de Comisia Guvernamentală numai după o lună, nefăcându-se nici un act de

preluare a casei; fiind proprietari deplini, au făcut ieșirea din indiviziune

în anul 1955 (anexa nr. 3), chiar Sfatul Popular Constanța (care trebuia să fie

noul proprietar după naționalizare) recunoscând că a făcut rectificare la proprietatea

P.E. și P.A.; imobilul a fost scutit de taxe de la 01 decembrie 1959; acest

imobil, nu a trecut legal în proprietatea statului, prin urmare, trebuie

restituit imediat, iar cumpărătorilor care s-au năpustit să cumpere cu 10-12

milioane fiecare apartament, să li se anuleze actele de proprietate.

La termenul de judecata din 24 februarie 2010,

Înalta Curte a acordat cuvântul părților în dezbaterea recursului, inclusiv pe chestiunea

încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

C. proc. civ.

Înalta Curte va

constata nulitatea recursului, pentru considerentele ce urmează:

In calea de atac extraordinara a

recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât

ipotezele strict prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care concretizează

aspecte de nelegalitate in legătura cu hotărârea atacata (aspecte de ordin procedural

si/sau substanțial).

Scopul acestei cai de atac este,

esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce

înseamnă ca orice susținere care releva, o expunere a istoricului cauzei deduse

judecații, o expunere a conținutului reglementarilor legale incidente in cauza,

fără ca aceasta sa fie particularizata cadrului procesual de investire ori

etapei procesuale ori considerentelor deja redate in cuprinsul hotărârii judecătorești

contestate, ori pretinse erori ale instanței de apel in aprecierea probelor

administrate in cauza, cu consecințe in planul configurării situației de fapt a

dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat

in mod exhaustiv întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând in

mod concret considerentele pentru care au ajuns la concluzia ca, în cadrul

acțiunii în revendicare a unui bun aflat în indiviziune, care are drept scop

recunoașterea dreptului de proprietate și readucerea bunului în patrimoniul

celor îndreptățiți, copro­prietarul având numai un drept limitat exprimat

într-o cotă parte nedeterminată în materialitatea lui, nu poate revendica

singur bunul in litigiu.

În speță, s-a reținut ca nu toți moștenitorii

au solicitat revendica­rea bunului-moștenitorii A.P. și E.P., în calitate de

descendenți ai defunctei A.P. nu și-au dat acordul la introducerea acțiunii și,

în acest sens, au depus si concluzii scrise la dosarul cauzei.

In cuprinsul cererii de recurs nu sunt

vizate considerentele instanței de apel care au configurat cu precizie situația

de fapt a cauzei pendinte, respectiv modul de aplicare a dispozițiilor legale

incidente, ci, așa cum s-a arătat anterior, doar o formala si nepertinenta înșiruire

de situații de fapt, deduse din probele administrate in cauza, interpretate după

propriul interes al recurenților, fără ca acestea sa poată fi opuse cu

pertinenta chestiunilor deja dezlegate de instanțele anterioare, in scopul îndreptării

acestora in calea de atac promovata.

Este motivul pentru care legiuitorul a

prevăzut sancțiunea nulității atât pentru nemotivarea cererii de recurs, cat si

pentru situația in care cererea se motivează, însa criticile nu pot fi

încadrate in nici una din ipotezele de nelegalitate enumerate de norma

procedurala susmenționată.

Noua formulare a textului art. 304 C.

proc. civ. accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a

recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în

primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizata prin

configurarea situatei de fapt a dosarului si cu o rezolvare judiciara

definitiva a conflictului existent intre părțile cu interese contrare.

O situație de nelegalitate, în esență,

pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a

textului de lege încălcat sau aplicat greșit, la situația de fapt pe deplin

stabilită în fața instanțelor anterioare.

În fața unei instanțe de recurs nu pot fi

aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie,

și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului

dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres

desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.

Pentru toate aceste considerente de fapt

si de drept, Înalta Curtea in conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2)

și (3) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul

recursul declarat de reclamanții A.N.

(moștenitori A.A. și L.G.), M.G., A.M., E.S. (moștenitori E.E. și E.A.), S.E.

(moștenitori I.H. și E.A.) și I.H. împotriva deciziei nr. 5 din 17 ianuarie 2000 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010.