ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2201/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2201/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 25 noiembrie 2009 contestatoarea SC C.J. SA reprezentată legal prin administrator judiciar SC L.C. SPRL Iași a formulat, în contradictoriu cu intimații Consiliul Județean Iași, SC M.I. SA Iași, Prefectul Județului Iași și Consiliul Local al Municipiului Iași, contestație la executare privind lămurirea înțelesului întinderii și aplicării titlului executoriu Decizia civilă nr. 1767 din 10 mai 2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. 745/2000. În motivarea contestației contestatoarea arată că prin decizia menționată s-a admis recursul declarat de Consiliul Județean Iași și, în fond, au fost respinse acțiunile introduse de SC M.I.
SA și de Prefectura Județului Iași împotriva Hotărârii nr. 10/1999 emisă de recurent, ca neîntemeiate. Contestatoarea precizează că deși SC C.J. SA Iași nu a avut calitatea de parte în dosarul nr. 745/2000 în care s-a pronunțat decizia menționată, în toate dosarele care există pe rolul instanțelor judecătorești, în care SC C.J. SA Iași și Consiliul județean Iași figurează cu interese contradictorii, Consiliul Județean Iași invocă această decizie împotriva sa (a contestatoarei). Pe cale de consecință, contestatoarea solicită să se constate că această hotărâre judecătorească nu are efecte în ceea ce privește imobilul pe care îl deține în Iași, nefiindu-i opozabilă. În drept au fost invocate dispozițiile art. 399 alin. (1) teza a II-a, art. 400, art. 401 pct. 1 1 C. proc.
civ. Alăturat contestației a fost depusă decizia a cărei lămurire se solicită, împreună cu dosarul în care s-a pronunțat respectiva decizie. Analizând hotărârea contestată, precum și motivele invocate de contestator, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 399 alin. (1) C. proc. civ., teza a 2-a privind admisibilitatea unei contestații ce are ca obiect lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, deoarece lipsește chiar „situația premisă” care să justifice o astfel de contestație, respectiv existența unui titlu executor. Înalta Curte constată că reclamanta-contestatoare nu a făcut dovada unui titlu executoriu, deoarece potrivit art. 371 1 C. proc.
civ. această calitate o au numai acele hotărâri judecătorești prin care se stabilesc obligații în sarcina unor subiecte de drept, obligații susceptibile de executare silită, iar nu orice hotărâre irevocabilă. Astfel, o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă o acțiune (rămasă irevocabilă), nu este un titlu executoriu și nu este susceptibilă de executare silită, deoarece nu stabilește o obligație în sarcina unei persoane (debitor). În acest sens, decizia nr. 1767/2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este o hotărâre judecătorească prin care, în calea de atac a recursului, a fost modificată sentința instanței de fond în sensul respingerii acțiunii ce avea ca obiect o hotărâre de consiliu județean.
SC C.J. SA Iași nu a fost parte în acel proces, dar este nemulțumită de faptul că intimatul Consiliul Județean Iași invocă, în alte procese, această decizie, în legătură cu imobilul său din Iași. În speță lipsește titlul executor, iar contestatoarea nu are calitatea de persoană „interesată sau vătămată prin executare” în sensul art. 399 C. proc. civ., deoarece decizia nr. 1767/2001 nu poate sta la baza unei executări silite, ci, eventual, un alt act (titlu executor), pe care reclamanta îl poate contesta pe alte căi procedurale. Prin prezenta contestație, „la executare” contestatoarea tinde la apărarea unui drept real asupra unui imobil, vătămarea sa nefiind produsă prin executarea hotărârii judecătorești menționate, ci prin alte acte, ce nu fac obiectul acestei cereri.
Pe cale de consecință, cu referire la art. 399 C. proc. civ., contestația va fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea formulată de SC C.J. SA Iași reprezentat de SC L.C. SPRL Iași privind contestația la executare a deciziei civile nr. 1767 din 10 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.