ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2399/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Piatra Neamț, la data de 10 mai 2007, sub nr. 2701/279/2007,

reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâții SC H. SRL Piatra Neamț, Banca

Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamț și A.M., solicitând instanței ca, prin

hotărârea judecătorească, să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare cu garanție ipotecară, autentificat la B.N.P.A. „B.D. și B.I."

sub nr. 3731 din 30 octombrie 2006.

Prin sentința civilă nr. 3212

din 18 septembrie 2007, Judecătoria Piatra Neamț a respins, ca nefondată,

cererea formulată de reclamanta S.E. în contradictoriu cu pârâții SC H. SRL,

Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamț, și A.M., având ca obiect

constatare nulitate contract și a obligat reclamanta la plata către pârâta S C

H. SRL a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta S.E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Tribunalul Neamț, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 1/A COM din 17

martie 2008, a admis apelul declarat de reclamanta S.E. împotriva sentinței

civile nr. 3212 din 18 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț,

în dosarul nr. 2701/279/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC H. SRL,

Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamț, și A.M.; a casat sentința

civilă nr. 3212 din 18 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț;

a stabilit competența de soluționare în primă instanța în favoarea Tribunalului

Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, și a trimis cauza spre

repartizare aleatorie.

Cauza a fost înregistrată la

Tribunalul Neamț, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la

data de 18 martie 2008, sub nr. 506/103/2008.

Prin sentința civilă

nr. 310/COM, pronunțată la data de 3 iunie 2008, Tribunalul Neamț, secția comercială

și contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.E.,

în contradictoriu cu pârâții SC H. SRL Piatra Neamț, Banca Română de

Dezvoltare, sucursala Neamț, și A.M. și a obligat reclamanta la plata sumei de

2.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC H. SRL Piatra Neamț.

In motivarea acestei sentințe,

instanța de fond a reținut, în esență, că, deși reclamanta susține că ar fi

comunicat pârâtului A.M. revocarea mandatului, nu a propus nicio probă în acest

sens și că, între momentul acordării mandatului și până la vânzarea imobilului,

timp de 40 de zile, reclamanta nu a întreprins nimic pentru a împiedica

înstrăinarea imobilului.

A apreciat instanța, având în

vedere că reclamanta nu a adus la cunoștință revocarea mandatului, contractul

de vânzare-cumpărare se dovedește valabil încheiat. Declarația dată de

reclamantă la 22 septembrie 2006 nu produce niciun efect, actul notarial astfel

încheiat fiind confidențial.

Un alt argument în favoarea

legalității contractului de vânzare-cumpărare îl constituie reconfirmarea de

către reclamantă a mandatului pe care susține că l-a revocat.

A mai reținut instanța că

reclamanta nu a propus nicio dovadă pentru a dovedi dolul de care face vorbire

în condițiile în care actele sunt încheiate în fața notarului public.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta S.E., în termenul legal, la data de 20 iunie 2008,

motivele de apel fiind depuse în termen, la aceeași dată, criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 89,

pronunțată la data de 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal a respins, ca ne fondat, apelul comercial

promovat de apelanta-reclamantă S.E. împotriva sentinței civile nr. 310/COM din

3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 506/103/2008, în

contradictoriu cu intimații-pârâți SC H. SRL Piatra Neamț, Banca Română pentru

Dezvoltare, sucursala Neamț, și A.M. și a obligat apelanta sa plătească

intimatei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut, în esență, că, prin declarația

autentificată sub nr. 78 din 20 martie 2007, reclamanta a confirmat mandatul

dat pârâtului, recunoscând vânzarea către societatea-pârâtă, iar prin înscrisul

sub semnătură privată, cât și prin declarația autentificată sub nr. 582 din 21

martie 2007, reclamanta a recunoscut că a primit suma de 65.000 Euro,

reprezentând prețul vânzării.

În aceste condiții, a considerat

instanța de control judiciar că, în mod legal, instanța de fond a apreciat că

acțiunea formulată este neîntemeiată, vânzarea fiind recunoscută de către

reclamantă prin declarația autentificată la data de 20 martie 2007, fiind

astfel reconfirmat mandatul ce fusese revocat.

În plus, a mai reținut instanța

de apel, reclamanta nu a indicat nicio cauză de nulitate absolută care să fie

incidență în speță, iar în privința dolului nu a arătat în ce au constat

manoperele dolosive.

Curtea de apel, având în vedere

dispozițiile art. 969 C. civ., reținute și de prima instanță, potrivit cărora

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, a

constatat că în mod legal a fost respinsă acțiunea formulată de către

reclamantă, prin care a solicitat a se constata nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare cu garanție ipotecară, autentificat sub nr. 3731

din 30 octombrie 2006, acesta fiind încheiat cu respectarea tuturor

dispozițiilor legale în materie.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta S.E., solicitând admiterea recursului și

casarea celor două hotărâri.

In recursul său, întemeiat în

drept pe prevederile pct. 7- 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă

a invocat, în esență, următoarele motive:

Instanțele nu au ținut cont de

împrejurarea că la data încheierii contractului în cauză, împuternicirea

notarială acordată pârâtului-vânzător fusese retrasă.

A susținut recurenta că, în

cazul în care vânzarea este afectată de un termen suspensiv în ceea ce privește

plata prețului, vânzătorul este îndreptățit a amâna și el predarea bunului până

în ziua termenului de plată.

A precizat recurenta-reclamantă

că locuiește și în prezent în imobilul care a făcut obiectul contractului de

vânzare-cumpărare, așadar plata prețului nu a avut loc și nu a predat

cumpărătorului imobilul.

A mai arătat că nu știa dacă

vânzătoarea a respectat termenul stipulat în contract, și anume, a achitat

diferența de preț până la data de 3 noiembrie 2006.

Prin cererea de

recurs formulată, recurenta-reclamantă a solicitat efectuarea unei adrese către

B.R.D., pentru a se comunica data extragerii sumei din cont (atunci trebuind să

existe acordul său că a primit suma de bani).

Analizând recursul

reclamantei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta

Curte, constată ca acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare:

Prin primul motiv de recurs formulat,

întemeiat pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă S.E.

critică hotărârea recurată pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că

instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, întrucât nu a

ținut cont de împrejurarea că la data încheierii contractului în cauză,

împuternicirea notarială acordată pârâtului-vânzător fusese retrasă.

Acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Deși recurenta invocă

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu

acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a

vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor,

care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.

Interpretarea dată

probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului

de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a

cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a

reținut că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe un contract de vânzare-cumpărare,

respectiv, contractul de vânzare-cumpărare cu garanție ipotecară autentificat

sub nr. 3731 din 30 octombrie 2006, însă, faptul că a considerat că acest act

nu este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu respectarea tuturor

dispozițiilor legale în materie, nu înseamnă că instanța a schimbat natura

actului sau înțelesul lămurit al acestuia, ci doar că, din ansamblul probelor

administrate în cauză, inclusiv procura invocată în susținerea acestui motiv

de

recurs, reiese că nu există nicio cauză

de nulitate absolută care să fie incidență în speță.

Celelalte aspecte evocate în

susținerea acestui motiv de recurs vizează probatoriul administrat în cauză și

modalitatea de apreciere de către instanță a probelor, care nu pot fi analizate

în calea extraordinară de atac a recursului. Mai mult, toate acestea privesc

procura notarială acordată intimatului-pârât A.M., și nicidecum contractul de

vânzare-cumpărare, care este actul juridic dedus judecății.

Prin cel de-al doilea motiv de

recurs formulat, recurenta-reclamantă critică hotărârea pronunțată ca fiind

lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), apreciind că au fost

încălcate prevederile art. 1361 și art. 1362 C. civ., art. 1104 alin. (2) și (3)

C. civ., cât și prevederile din contract privitoare la preț.

Și acest motiv de recurs este

nefondat.

Hotărârea instanței de apel a

fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale sus-menționate, invocate ca

temei al constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare,

apreciind în mod corect că, prin înscrisul sub semnătură privată din 21

februarie 2007, cât și prin declarația autentificată sub nr. 582 din 21 martie

2007, reclamanta a recunoscut că a primit suma de 65.000 Euro, ce reprezintă

prețul vânzării.

In raport de aceste

înscrisuri, apare ca fiind lipsită de relevanță și solicitarea recurentei-reclamante,

formulată prin cuprinsul cererii de recurs, de efectuare a unei adrese către

intimata-pârâtă Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamț, pentru a

comunica data retragerii sumei din cont, spre a se verifica acordul recurentei-reclamante

că a primit suma de bani.

Cât privește motivul

de recurs întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., este de observat că,

deși recurenta-reclamantă S.E. indică ca temei al recursului său art. 304 pct.

7-9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs aceasta nu arată în ce

măsura hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel că nici acest

motiv de recurs nu poate fi primit.

Celelalte critici

formulate în susținerea recursului privesc împrejurări de fapt și aspecte de

administrare și apreciere a probelor, care nu se constituie în critici de

nelegalitate a deciziei recurate, spre a face posibilă analiza acestora în

recurs.

Pentru cele ce

preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

In temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte

SC P. SRL Piatra Neamț suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în

recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei civile nr. 89 din 11 noiembrie

2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă

să plătească intimatei-pârâte SC H. SRL Piatra Neamț suma de 1.000 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2009.