ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2399/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț, la data de 10 mai 2007, sub nr. 2701/279/2007, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâții SC H. SRL Piatra Neamț, Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamț și A.M., solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu garanție ipotecară, autentificat la B.N.P.A. „B.D. și B.I." sub nr. 3731 din 30 octombrie 2006. Prin sentința civilă nr. 3212 din 18 septembrie 2007, Judecătoria Piatra Neamț a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta S.E. în contradictoriu cu pârâții SC H. SRL, Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamț, și A.M., având ca obiect constatare nulitate contract și a obligat reclamanta la plata către pârâta S C H. SRL a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Tribunalul Neamț, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 1/A COM din 17 martie 2008, a admis apelul declarat de reclamanta S.E. împotriva sentinței civile nr. 3212 din 18 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, în dosarul nr. 2701/279/2007, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC H. SRL, Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamț, și A.M.; a casat sentința civilă nr. 3212 din 18 septembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț; a stabilit competența de soluționare în primă instanța în favoarea Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, și a trimis cauza spre repartizare aleatorie.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Neamț, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 martie 2008, sub nr. 506/103/2008. Prin sentința civilă nr. 310/COM, pronunțată la data de 3 iunie 2008, Tribunalul Neamț, secția comercială și contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâții SC H. SRL Piatra Neamț, Banca Română de Dezvoltare, sucursala Neamț, și A.M. și a obligat reclamanta la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC H. SRL Piatra Neamț. In motivarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut, în esență, că, deși reclamanta susține că ar fi comunicat pârâtului A.M. revocarea mandatului, nu a propus nicio probă în acest sens și că, între momentul acordării mandatului și până la vânzarea imobilului, timp de 40 de zile, reclamanta nu a întreprins nimic pentru a împiedica înstrăinarea imobilului.

A apreciat instanța, având în vedere că reclamanta nu a adus la cunoștință revocarea mandatului, contractul de vânzare-cumpărare se dovedește valabil încheiat. Declarația dată de reclamantă la 22 septembrie 2006 nu produce niciun efect, actul notarial astfel încheiat fiind confidențial. Un alt argument în favoarea legalității contractului de vânzare-cumpărare îl constituie reconfirmarea de către reclamantă a mandatului pe care susține că l-a revocat. A mai reținut instanța că reclamanta nu a propus nicio dovadă pentru a dovedi dolul de care face vorbire în condițiile în care actele sunt încheiate în fața notarului public. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.E., în termenul legal, la data de 20 iunie 2008, motivele de apel fiind depuse în termen, la aceeași dată, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 89, pronunțată la data de 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins, ca ne fondat, apelul comercial promovat de apelanta-reclamantă S.E. împotriva sentinței civile nr. 310/COM din 3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. 506/103/2008, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC H. SRL Piatra Neamț, Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamț, și A.M. și a obligat apelanta sa plătească intimatei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că, prin declarația autentificată sub nr. 78 din 20 martie 2007, reclamanta a confirmat mandatul dat pârâtului, recunoscând vânzarea către societatea-pârâtă, iar prin înscrisul sub semnătură privată, cât și prin declarația autentificată sub nr. 582 din 21 martie 2007, reclamanta a recunoscut că a primit suma de 65.000 Euro, reprezentând prețul vânzării. În aceste condiții, a considerat instanța de control judiciar că, în mod legal, instanța de fond a apreciat că acțiunea formulată este neîntemeiată, vânzarea fiind recunoscută de către reclamantă prin declarația autentificată la data de 20 martie 2007, fiind astfel reconfirmat mandatul ce fusese revocat.

În plus, a mai reținut instanța de apel, reclamanta nu a indicat nicio cauză de nulitate absolută care să fie incidență în speță, iar în privința dolului nu a arătat în ce au constat manoperele dolosive. Curtea de apel, având în vedere dispozițiile art. 969 C. civ., reținute și de prima instanță, potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, a constatat că în mod legal a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantă, prin care a solicitat a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare cu garanție ipotecară, autentificat sub nr. 3731 din 30 octombrie 2006, acesta fiind încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta S.E., solicitând admiterea recursului și casarea celor două hotărâri. In recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7- 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat, în esență, următoarele motive: Instanțele nu au ținut cont de împrejurarea că la data încheierii contractului în cauză, împuternicirea notarială acordată pârâtului-vânzător fusese retrasă. A susținut recurenta că, în cazul în care vânzarea este afectată de un termen suspensiv în ceea ce privește plata prețului, vânzătorul este îndreptățit a amâna și el predarea bunului până în ziua termenului de plată. A precizat recurenta-reclamantă că locuiește și în prezent în imobilul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, așadar plata prețului nu a avut loc și nu a predat cumpărătorului imobilul.

A mai arătat că nu știa dacă vânzătoarea a respectat termenul stipulat în contract, și anume, a achitat diferența de preț până la data de 3 noiembrie 2006. Prin cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă a solicitat efectuarea unei adrese către B.R.D., pentru a se comunica data extragerii sumei din cont (atunci trebuind să existe acordul său că a primit suma de bani). Analizând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte, constată ca acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin primul motiv de recurs formulat, întemeiat pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-reclamantă S.E. critică hotărârea recurată pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, întrucât nu a ținut cont de împrejurarea că la data încheierii contractului în cauză, împuternicirea notarială acordată pârâtului-vânzător fusese retrasă.

Acest motiv de recurs nu poate fi primit. Deși recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei. Interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a reținut că reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe un contract de vânzare-cumpărare, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare cu garanție ipotecară autentificat sub nr. 3731 din 30 octombrie 2006, însă, faptul că a considerat că acest act nu este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale în materie, nu înseamnă că instanța a schimbat natura actului sau înțelesul lămurit al acestuia, ci doar că, din ansamblul probelor administrate în cauză, inclusiv procura invocată în susținerea acestui motiv de recurs, reiese că nu există nicio cauză de nulitate absolută care să fie incidență în speță. Celelalte aspecte evocate în susținerea acestui motiv de recurs vizează probatoriul administrat în cauză și modalitatea de apreciere de către instanță a probelor, care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului.

Mai mult, toate acestea privesc procura notarială acordată intimatului-pârât A.M., și nicidecum contractul de vânzare-cumpărare, care este actul juridic dedus judecății. Prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat, recurenta-reclamantă critică hotărârea pronunțată ca fiind lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), apreciind că au fost încălcate prevederile art. 1361 și art. 1362 C. civ., art. 1104 alin. (2) și (3) C. civ., cât și prevederile din contract privitoare la preț. Și acest motiv de recurs este nefondat. Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale sus-menționate, invocate ca temei al constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, apreciind în mod corect că, prin înscrisul sub semnătură privată din 21 februarie 2007, cât și prin declarația autentificată sub nr. 582 din 21 martie 2007, reclamanta a recunoscut că a primit suma de 65.000 Euro, ce reprezintă prețul vânzării.

In raport de aceste înscrisuri, apare ca fiind lipsită de relevanță și solicitarea recurentei-reclamante, formulată prin cuprinsul cererii de recurs, de efectuare a unei adrese către intimata-pârâtă Banca Română pentru Dezvoltare, sucursala Neamț, pentru a comunica data retragerii sumei din cont, spre a se verifica acordul recurentei-reclamante că a primit suma de bani. Cât privește motivul de recurs întemeiat pe pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., este de observat că, deși recurenta-reclamantă S.E. indică ca temei al recursului său art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs aceasta nu arată în ce măsura hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, astfel că nici acest motiv de recurs nu poate fi primit.

Celelalte critici formulate în susținerea recursului privesc împrejurări de fapt și aspecte de administrare și apreciere a probelor, care nu se constituie în critici de nelegalitate a deciziei recurate, spre a face posibilă analiza acestora în recurs. Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat. In temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte SC P. SRL Piatra Neamț suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei civile nr. 89 din 11 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte SC H. SRL Piatra Neamț suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2009.