ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1510/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1050/

COM, pronunțată la data de 19 aprilie 2006, secția comercială și de contencios

administrativ, a Tribunalului Neamț a respins: excepția de necompetență

materială, excepția lipsei calității procesuale pasive a SC S.G. AG, excepția

necompetenței teritoriale în soluționarea cererii privind constatarea nulității

absolute a contractului de garanție pe universalitatea bunurilor mobile,

autentificat sub nr. 443 din 26 aprilie 2002; a admis, în parte, acțiunea

formulată de reclamantul R.L. și cererile de intervenție în interes propriu formulate

de D.G.F.P. Neamț, SC L.R. SRL, SC S.I. SRL, SC A. SRL, sucursala Moldova, în

contradictoriu cu pârâtele SC S.G. AG și SC C. VS SA, și, în consecință, a

constatat nulitatea absolută a contractului de garanție pe universalitatea

bunurilor mobile, autentificat sub nr. 443 din 26 aprilie 2002 și a respins

capătul de cerere privind constatarea nulității absolute: a contractului de

ipotecă asupra bazei de recepție Bohotin, autentificat sub nr. 441 din 26

aprilie 2002; a contractului de ipotecă asupra spațiului comercial situat în

Piatra Neamț, Piața Ștefan cel Mare, județul Neamț, autentificat sub nr. 450

din 30 aprilie 2002; a actului adițional la contractul de garanție imobiliară

asupra B.S.D., autentificat sub nr. 1210 din 16 mai 2002 și a actului adițional

la contractul de garanție imobiliară asupra B.S.R.F. autentificat sub nr. 1211

din 16 mai 2002.

Pentru a pronunța această

decizie instanța de fond a reținut, în soluționarea excepțiilor, că față de

obiectul și cauza acțiunii dedusă judecății, această instanță este competentă

să o soluționeze; că la art. 12 din contractul de garanție pe universalitatea

bunurilor mobile nr. 443 din 26 aprilie 2002 părțile au prevăzut ca instanțele

din București să soluționeze eventuale litigii ce vor decurge din acesta; că

părțile și cauza acțiunii dedusă prezentei judecăți diferă de cele ce au făcut

obiectul dosarului nr. 895/E/2003, nefiind astfel îndeplinite cerințele art. 1201

C. civ. și că pârâta SC S.G. AG este parte în contractul a cărei nulitate

absolută solicită a fi constatată, iar, pe fond, că încheierea contractului nr.

443 din 26 aprilie 2002, în lipsa aprobării A.G.E.A., s-a făcut cu încălcarea art.

143 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la acea dată, față de valoarea bunurilor

aduse în garanție prin acest act juridic, care depășește jumătate din activele

societății, apreciind că restul contractelor, a căror nulitate absolută s-a

solicitat prin acțiunea introductivă, nu sunt supuse exigențelor acestui text

legal.

Apelurile declarate de

reclamant, de intervenienta D.G.F.P. Neamț și de pârâta SC S.G. AG Elveția au

fost respinse, ca nefondate, de secția comercială și de contencios

administrativ a Curții de Apel Bacău, prin decizia nr. 146 pronunțată la data

de 18 decembrie 2006.

Pentru a pronunța această

decizie instanța de apel a reținut, în principal, că excepția autorității de

lucru judecat, invocată de pârâta SC S.G. AG, a fost respinsă, în mod corect, de

instanța de fond, având în vedere că nu erau îndeplinite condițiile triplei

identități de părți, obiect și cauză și a apreciat că aceasta a făcut o corectă

aplicare a art. 143 din Legea nr. 31/1990, dat fiind că nu s-a dovedit

existența voinței sociale.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta pârâtă SC S.G. AG invocând, în drept,

dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a

arătat, în esență, că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii în

argumentarea soluției respingerii excepției autorității de lucru judecat, sub

aspectul interpretării și aplicării art. 16 și art. 45 din Legea nr. 64/1995 la

care face trimitere și în aprecierea sancțiunii prevăzută de art. 143 din Legea

nr. 31/1990, față de evocarea art. 1546 C. civ.; că menționata hotărâre a fost

dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii, cu referire la art. 72, 73 și

143 din Legea nr. 31/1990 și că această instanță a interpretat greșit actele

deduse judecății, cu referire la înscrisurile financiar, contabile depuse în

probațiune, despre care arată că au fost selectate arbitrar.

Prin întâmpinările formulate

în cauză de intimatul reclamant și de intimatele interveniente SC L.R. SRL și D.G.F.P.

Neamț s-a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca

fiind legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

Astfel, examinarea

aspectelor evocate de recurentă în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ., nu relevă existența unei contrarietății între considerentele hotărârii

spre a induce incidența acestor dispoziții legale, iar interpretarea dată

actelor ca probe constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea

motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Este de observat că în lipsa

dovezii voinței sociale, în forma indicată prin dispozițiile imperative ale art.

143 din Legea nr. 31/1990, republicată, în redactarea în vigoare la data încheierii

actului juridic în discuție, nu se poate reține greșita aplicare a acestui text

legal, față de valoarea contabilă a activelor ce fac obiectul acestuia, iar

prevederile art. 72 și art. 73 din menționata lege, nu-și găsesc incidența în

cauză spre a se putea reține încălcarea lor, situație ce înlătură, ca neîntemeiate,

criticile formulate de recurentă în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Așa fiind, în temeiul art. 312

alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta S.G. AG, împotriva deciziei nr. 146 din 18 decembrie 2006, pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 mai 2008.