ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1510/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1050/ COM, pronunțată la data de 19 aprilie 2006, secția comercială și de contencios administrativ, a Tribunalului Neamț a respins: excepția de necompetență materială, excepția lipsei calității procesuale pasive a SC S.G. AG, excepția necompetenței teritoriale în soluționarea cererii privind constatarea nulității absolute a contractului de garanție pe universalitatea bunurilor mobile, autentificat sub nr. 443 din 26 aprilie 2002; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul R.L. și cererile de intervenție în interes propriu formulate de D.G.F.P. Neamț, SC L.R. SRL, SC S.I. SRL, SC A. SRL, sucursala Moldova, în contradictoriu cu pârâtele SC S.G.

AG și SC C. VS SA, și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de garanție pe universalitatea bunurilor mobile, autentificat sub nr. 443 din 26 aprilie 2002 și a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute: a contractului de ipotecă asupra bazei de recepție Bohotin, autentificat sub nr. 441 din 26 aprilie 2002; a contractului de ipotecă asupra spațiului comercial situat în Piatra Neamț, Piața Ștefan cel Mare, județul Neamț, autentificat sub nr. 450 din 30 aprilie 2002; a actului adițional la contractul de garanție imobiliară asupra B.S.D., autentificat sub nr. 1210 din 16 mai 2002 și a actului adițional la contractul de garanție imobiliară asupra B.S.R.F.

autentificat sub nr. 1211 din 16 mai 2002. Pentru a pronunța această decizie instanța de fond a reținut, în soluționarea excepțiilor, că față de obiectul și cauza acțiunii dedusă judecății, această instanță este competentă să o soluționeze; că la art. 12 din contractul de garanție pe universalitatea bunurilor mobile nr. 443 din 26 aprilie 2002 părțile au prevăzut ca instanțele din București să soluționeze eventuale litigii ce vor decurge din acesta; că părțile și cauza acțiunii dedusă prezentei judecăți diferă de cele ce au făcut obiectul dosarului nr. 895/E/2003, nefiind astfel îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ. și că pârâta SC S.G.

AG este parte în contractul a cărei nulitate absolută solicită a fi constatată, iar, pe fond, că încheierea contractului nr. 443 din 26 aprilie 2002, în lipsa aprobării A.G.E.A., s-a făcut cu încălcarea art. 143 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la acea dată, față de valoarea bunurilor aduse în garanție prin acest act juridic, care depășește jumătate din activele societății, apreciind că restul contractelor, a căror nulitate absolută s-a solicitat prin acțiunea introductivă, nu sunt supuse exigențelor acestui text legal. Apelurile declarate de reclamant, de intervenienta D.G.F.P. Neamț și de pârâta SC S.G. AG Elveția au fost respinse, ca nefondate, de secția comercială și de contencios administrativ a Curții de Apel Bacău, prin decizia nr. 146 pronunțată la data de 18 decembrie 2006. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, în principal, că excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta SC S.G.

AG, a fost respinsă, în mod corect, de instanța de fond, având în vedere că nu erau îndeplinite condițiile triplei identități de părți, obiect și cauză și a apreciat că aceasta a făcut o corectă aplicare a art. 143 din Legea nr. 31/1990, dat fiind că nu s-a dovedit existența voinței sociale. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta pârâtă SC S.G. AG invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că decizia instanței de apel cuprinde motive contradictorii în argumentarea soluției respingerii excepției autorității de lucru judecat, sub aspectul interpretării și aplicării art. 16 și art. 45 din Legea nr. 64/1995 la care face trimitere și în aprecierea sancțiunii prevăzută de art. 143 din Legea nr. 31/1990, față de evocarea art. 1546 C. civ.; că menționata hotărâre a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a legii, cu referire la art. 72, 73 și 143 din Legea nr. 31/1990 și că această instanță a interpretat greșit actele deduse judecății, cu referire la înscrisurile financiar, contabile depuse în probațiune, despre care arată că au fost selectate arbitrar.

Prin întâmpinările formulate în cauză de intimatul reclamant și de intimatele interveniente SC L.R. SRL și D.G.F.P. Neamț s-a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Recursul este nefondat. Astfel, examinarea aspectelor evocate de recurentă în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu relevă existența unei contrarietății între considerentele hotărârii spre a induce incidența acestor dispoziții legale, iar interpretarea dată actelor ca probe constituie o chestiune de fapt care nu justifică invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Este de observat că în lipsa dovezii voinței sociale, în forma indicată prin dispozițiile imperative ale art. 143 din Legea nr. 31/1990, republicată, în redactarea în vigoare la data încheierii actului juridic în discuție, nu se poate reține greșita aplicare a acestui text legal, față de valoarea contabilă a activelor ce fac obiectul acestuia, iar prevederile art. 72 și art. 73 din menționata lege, nu-și găsesc incidența în cauză spre a se putea reține încălcarea lor, situație ce înlătură, ca neîntemeiate, criticile formulate de recurentă în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.G. AG, împotriva deciziei nr. 146 din 18 decembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2008.