ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 332/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 332/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul

nr. 2494/109/2007 a fost menținută starea de arest a inculpatului O.C. (fiul lui

I. și al D.L.).

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut că, prin sentința penală nr. 6/MF din 25 martie 2010, inculpatul a fost

condamnat la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2004, art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) și art.

13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/200, ambele cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și de art. 329 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

constând în aceea că, împreună cu alte persoane condamnate în cauză, în

perioada noiembrie 2003 - august 2007 a racolat și cazat, prin răpire și

înșelăciune 8 părți vătămate din care 5 minore în scopul exploatării sexuale și

le-a determinat pe acestea să se prostitueze în scopul obținerii de beneficii

materiale și a considerat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive nu au dispărut.

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul O.C., care a susținut că măsura arestării preventive

nu mai este justificată ea depășind o durată rezonabilă și a solicitat

revocarea acestei măsuri și judecarea în stare de libertate.

Recursul declarat nu este întemeiat.

În conformitate cu dispozițiile art.

300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat

instanța este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia

arestării preventive, iar potrivit art. 160

b

alin. (3) din același

cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, instanța prin încheiere motivată dispune menținerea

stării de arest.

Pe de altă parte, prin art. 5 alin.

(1) lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, s-a statuat că o persoană poate fi lipsită de libertate dacă este

reținută legal, în baza condamnării pronunțate de un tribunal competent.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că, în sarcina inculpatului O.C. s-a dispus la 14 august 2007, în baza

art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a bănui că a comis

infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a) și art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 și art. 329 alin.

(1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în

perioada noiembrie 2003 - august 2007, inculpatul și alte persoane s-au

constituit într-un grup infracțional organizat, au racolat și cazat prin răpire

și înșelăciune un număr de 8 tinere dintre care 5 minore, în scopul exploatării

sexuale și le-au determinat să se prostitueze în scopul obținerii de beneficii

materiale.

Având în vedere probele de vinovăție

administrate, Tribunalul Argeș a dispus condamnarea inculpatului O.C. la

pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare.

Ținând seama de probatoriul cauzei

și de soluția de condamnare pronunțată, Curtea constată că nu au dispărut

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, că

menținerea acesteia de către Curtea de Apel Pitești, sesizată cu apelul

inculpatului este pe deplin justificată și conformă cu dispozițiile legale

evocate și că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret

pentru ordinea publică derivat din natura, gravitatea și rezonanța în

comunitate a faptelor și din împrejurările comiterii lor.

Referitor la susținerea din recurs,

referitoare la durata arestării se constată de către Curte, că, în raport cu

gradul de complexitate al cauzei, cu numărul mare de inculpați și numărul mare

de părți vătămate, durata privării de libertate a avut un caracter rezonabil și

că instanțele au luat măsuri pentru derularea cu eficiență a procedurilor.

În consecință, criticile formulate

de recurentul inculpat nu sunt întemeiate.

Față de considerentele arătate

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.C.,

cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

Se va stabili ca onorariul parțial,

în sumă de 25 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales să fie avansat din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C. împotriva

încheierii din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2494/109/2007.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 ianuarie 2011.