ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2474/2010

Deliberând asupra recursului de

față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei

constată următoarele:

secția penală, prin încheierea de ședință de la 17

iunie 2010 dată în calitate de instanță de apel în dosar nr. 5440/110/2009

după înregistrarea dosarului la instanța de control judiciar amintite

și fixarea primului termen de judecată pentru soluționarea

apelului inculpatului la data de 22 iunie 2010 – verificând din oficiu

legalitatea și temeinicia arestării preventive în cauză a

apelantului inculpat B.S.P. înainte de expirarea duratei acesteia, a dispus

menținerea acestei măsuri preventive în conformitate cu

dispozițiile art. 300

1

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Dispunând astfel instanța de apel a

constatat că apelantul-inculpat a fost condamnat la judecată în

primă instanță prin sentința penală nr. 158/D din 13

mai 2010 a Tribunalului Bacău, secția penală, ce formează

obiectul controlului judecătoresc actual – prin care menținând

și arestarea preventivă în cauză a inculpatului în baza art. 350

rap. la art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pen. pentru cazul prevăzut de art. 148 lit. f) alin. (2) rap. la

art. 143 C. proc. pen. – pentru săvârșirea infracțiunii de viol

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu

aplicarea art. 99 C. pen. [la data de 31 iulie 2009 profitând de

imposibilitatea acesteia de a se apăra a întreținut relații

sexuale normale cu victima H.N.M. în vârstă de 4 ani] la pedeapsa de 8 ani

închisoare, cu executare într-un loc special de deținere potrivit art. 57

alin. (3) C. pen. – situație juridică pe baza căreia Curtea a

apreciat a fi incidente în cauză dispozițiile art. 300

1

alin.

(3) C. pen. [instanța menține prin încheiere arestarea

preventivă „când constată că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că

există temeiuri noi care justifică privarea de libertate”].

încheierii amintite de către apelantul-inculpat B.S.P. cu solicitarea de a

se constata că instanța de control judiciar a făcut o

greșită aplicare în cauză a dispozițiilor alin. (3) ale

art.300

1

C. proc. pen. / situație juridică actuală a

acestuia aflat la judecata în apel în condițiile în care este arestat

preventiv în cauză de peste 10 luni cu începere de la 4 august 2009

impunând revocarea acestei măsuri și punerea sa în libertate de

îndată în conformitate cu dispozițiile alin. (2) al art. 300

1

C. proc. pen. [”temeiurile care au determinat arestarea preventivă au

încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea

de libertate”] este nefundat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385

15

art. 1 lit. b) C. pen. pentru considerentele arătate în continuare.

Temeiul de arestare preventivă în

cauză a inculpatului în cursul urmăririi penale cu începere de la 4

august 2009 prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

[„inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

(.) pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că

lăsarea sa în libertate prevăzută un pericol concret pentru

ordinea publică”] subzistă și la momentul procesual actual al judecății

în recurs justificând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen. potrivit aprecierii instanței de apel – contrar

solicitării apelantului – inculpat de revocare a acestei măsuri în

conexiune cu dispozițiile alin. (2) al art. 300

1

C. pen. –

avându-se în vedere soluția de condamnare în primă instanță

la pedeapsa de 8 ani închisoare în condițiile art. 71, art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen., prin confirmarea în mod indubitabil motivelor

de bănuială legitimă inițiale în legătură cu

vinovăția penală a inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii calificate de viol prevăzută de art. 197 alin. (1)

și (3) teza I C. pen. asupra unei victime în vârstă de numai 4 ani;

în plus, condamnarea chiar nedefinitivă în primă instanță

justifică menținerea arestării preventive a inculpatului pentru

termenul juridic nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) din CEDO

[„dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de

către un tribunal competent”] astfel cum rezultă din

jurisprudența CEDO în materie [cauza Weimhoff c. Germania; B.c.Austria;

Labita c. Italia M.C. 26772/95, 6 aprilie 2004].

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S.P. împotriva încheierii din 17

iunie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori

și familie, pronunțată în dosarul nr. 5440/110/2009.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 iunie 2010.