ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2474/2010

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1. Curtea de Apel Bacău, secția penală, prin încheierea de ședință de la 17 iunie 2010 dată în calitate de instanță de apel în dosar nr. 5440/110/2009 după înregistrarea dosarului la instanța de control judiciar amintite și fixarea primului termen de judecată pentru soluționarea apelului inculpatului la data de 22 iunie 2010 – verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive în cauză a apelantului inculpat B.S.P. înainte de expirarea duratei acesteia, a dispus menținerea acestei măsuri preventive în conformitate cu dispozițiile art. 300 1 alin. (1) și (3) C. proc.

pen. Dispunând astfel instanța de apel a constatat că apelantul-inculpat a fost condamnat la judecată în primă instanță prin sentința penală nr. 158/D din 13 mai 2010 a Tribunalului Bacău, secția penală, ce formează obiectul controlului judecătoresc actual – prin care menținând și arestarea preventivă în cauză a inculpatului în baza art. 350 rap. la art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. pentru cazul prevăzut de art. 148 lit. f) alin. (2) rap. la art. 143 C. proc. pen. – pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen. [la data de 31 iulie 2009 profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra a întreținut relații sexuale normale cu victima H.N.M.

în vârstă de 4 ani] la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu executare într-un loc special de deținere potrivit art. 57 alin. (3) C. pen. – situație juridică pe baza căreia Curtea a apreciat a fi incidente în cauză dispozițiile art. 300 1 alin. (3) C. pen. [instanța menține prin încheiere arestarea preventivă „când constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate”]. 2. Recursul în termen declarat împotriva încheierii amintite de către apelantul-inculpat B.S.P. cu solicitarea de a se constata că instanța de control judiciar a făcut o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor alin. (3) ale art.300 1 C. proc.

pen. / situație juridică actuală a acestuia aflat la judecata în apel în condițiile în care este arestat preventiv în cauză de peste 10 luni cu începere de la 4 august 2009 impunând revocarea acestei măsuri și punerea sa în libertate de îndată în conformitate cu dispozițiile alin. (2) al art. 300 1 C. proc. pen. [”temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate”] este nefundat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385 15 art. 1 lit. b) C. pen. pentru considerentele arătate în continuare. Temeiul de arestare preventivă în cauză a inculpatului în cursul urmăririi penale cu începere de la 4 august 2009 prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. [„inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede (.) pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prevăzută un pericol concret pentru ordinea publică”] subzistă și la momentul procesual actual al judecății în recurs justificând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 300 1 alin. (3) C. proc. pen. potrivit aprecierii instanței de apel – contrar solicitării apelantului – inculpat de revocare a acestei măsuri în conexiune cu dispozițiile alin. (2) al art. 300 1 C. pen. – avându-se în vedere soluția de condamnare în primă instanță la pedeapsa de 8 ani închisoare în condițiile art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., prin confirmarea în mod indubitabil motivelor de bănuială legitimă inițiale în legătură cu vinovăția penală a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii calificate de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.

asupra unei victime în vârstă de numai 4 ani; în plus, condamnarea chiar nedefinitivă în primă instanță justifică menținerea arestării preventive a inculpatului pentru termenul juridic nou prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) din CEDO [„dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent”] astfel cum rezultă din jurisprudența CEDO în materie [cauza Weimhoff c. Germania; B.c.Austria; Labita c. Italia M.C. 26772/95, 6 aprilie 2004]. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S.P. împotriva încheierii din 17 iunie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 5440/110/2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2010.